comuniunea

Bazic, care este elementul comun societatii preumane?

Nesiguranta, violenta, lacomia? Este cineva sincer cu el insusi sa nu recunoasaca? Invidia, orgoliul, gelozia, razbunarea? Dorinta, copierea? Cine nu le recunoaste-cunoaste? Controlul si dominatia aproapelui, acapararea, imultirea, expansiunea? Efortul supravietuirii? In fapt, ce reprezinta aceste denumiri daca nu motive, resorturi ale actiunilor? Sunt toate acestea altceva decat expresia spiritului exclusivismului?...

La o privire superficiala asa s-ar vedea. Care este trasatura comportamentala si motivationala bazica, in regnurile animale ? Un copil spunea prietenilor, celor care afirmau inferioritatea animalelor: “sunt mai inteligente decat noi, pentru ca nu au fabrici si spitatale…!” Oare oamenii copiaza animalele, sau animalele copiaza oamenii? Este o reflectare fidela intre cele doua categorii teoretice cu specificitati ornamentale? Spunem ca animalele au un spirit grup (de turma), ca nu au individualitate (suflet). Dar, intreb: cu oamenii este diferit? Sau doar denumirea difera: lider de grup. Este necesar acest lider de grup?

Daca privim, fara prejudecatile culturale induse, am putea aprecia ca nu exista nici animale, nici oameni, ci un anumit tipar comportamental al caror instrumente sunt animalele si oamenii, cu singura diferenta ca oamenii folosesc intrumente in acel tipar. Asa sa fie oare? Acest tip de motivatii, pot crea comunitati? Grupurile (de interese, aparare, multiplicare, dominatie, etc.), sunt comunitati? Competita este capabila de a crea comunitati? Eventual fatade ale unei grupari in interiorul careia, ascuns, se desfasoara competitia intre indivizi. In acest caz, este posibil ca vreun individ sa se simta in siguranta? Evident ca nu, avem motive foarte intemeiate sa nu ne simtim in siguranta, nici in familie, nici intre “prieteni’, nici in grupuri mici sau mari, natiuni, etc. Nesiguranta este justificata, primul cerc vicios s-a inchis. Daca parcurgem acelasi proces logic, vedem ca, celelalte motivatii ale actiunilor: violenta, lacomia, invidia, etc, sunt jutificate. Care este sursa acestor blocaje, in care motivatia este cauza si justificarea consecinta? Nu putem intelege fara sa vedem sursa lor; aceasta pare ascunsa, de nedescoperit!? Dracu!? Gresit! Este cel mai cunoscut element psihologic: dorinta.

Dorinta este un proces unic, ce are ca natura separarea, polarizarea sau impartirea, a ceva care este intreg, faramitindu-l in forme contradictorii, opuse. Dorinta, ca proces unic, este monada lui Da-Nu, Eu-Tu, Dumnezeu-om, etc. Putem observa ca, nici o dorinta nu vine singura ci simultan cu opusul ei. Imi spun: ar trebui sa …, dar de ce ar trebui sa..., spun “da” cu gura mare si continui in minte cu “oare”. Spun “vreau” si continui tacut , “dar pot?” Aceste subterfugii verbale demasca neincrederea in noi insine, cu alte cuvinte dorinta si neincrederea sunt, una si aceeasi actiune. Atunci, de ce ne plangem de lipsa succeselor reale in viata, succese din care sa se nasca siguranta, increderea? Supravietuirea inseamna apararea vietii. “Cine isi apara viata, si-o va pierde!”

Veti spune ca percep partea goala a paharului. Constienta sau dorinta voastra, afirma asta? Din punctul meu de vedere, prin ceea ce am scris pana aici, am pus in evidenta, falsurile. Falsuri istorice si culturale, folclor, o stare hipnotica a gandirii. Argumentul afirmatiei de mai inaite este acesta: daca teama-dorinta-neincredere, ar fi elementul (basic) comun oamenilor si celorlalte specii, ar fi complet imposibil sa existam impreuna. Evidenta ne arata ca totusi suntem impreuna.

Sa exploram sursa acestui evident “impreuna”. Exista vreo fiinta care sa refuse iubirea? Exista vreo fiinta care sa refuse bogatia? Exista oare, o fiinta care sa refuze libertatea? Exista o fiinta care sa refuze viata? Exista o fiinta care sa refuze sanatatea? La fel de evident, Nu. Oare de ce nu refuza? Se clarifica in felul acesta ca, fiinta nu se refuza pe ea insasi. Ea (fiinta) se recunoaste prin elementele sale definitorii: libertate neingradita, bogatie nelimitata, iubire neconditionata, triada expresiva a ceea ce numim viata, procesul fundamental universal, spiritul care tine laolalta intreaga creatie, forta unica din care (simultan) se nasc si se intorc toate cele ce sunt. Mai percep acest aspect: Universul nu are inceput nici sfarsit! Forta generatoare a universului il regenereaza continuu. Ea incepe/sfarseste “acum”, regenreaza/genereaza ceva complet nou (proaspat, necunoscut, neconceput inca). Conceptiile (descrierile) sunt “de apoi” (dupa), umbra creatiei. Acesta perceptie imi spune ca nu exista profeti, cunoscatori ai viitorului, ci doar sperietori de copii si orbi, speculanti ai importantei de sine disimulate in ”oameni de bine”, stare hipnotica din care iesim “acum”.

Fac o divagatie de la subiect, pentru a contura semnificatia pe care o atribui lui “acum”: acum, pentru mine, inseamna neaservit timpului, atemporal, necunoscut, nelocalizat, universal, in plenitutdine, totul (totul= tot tu, acum), nedivizat, in intregul a ceea ce este.

Iata elementul comun care genereaza comunitate: libertate/iubire/bogatie!

Suntem in libertate/iubire/bogatie, impreuna in eternitatea evidenta a acestor valori. Altfel, suntem singuri in gramada. Dumneavoastra simtiti diferit?

Evident acest “diferit” este umbra dumneavoastra (istorica), la care priviti.

Intoarceti-va privirea spre faptele dumneavoastra si nu ale istoriei.

Istoria ne invata doar ce sa nu facem! Este evident ca privind mereu la ziua de ieri, pe care o vedem astazi, nu mai intelegem nimic. In fata noastra stau permanent proiectiile trecute ale dorintelor noastre. Numai ca dorinta, nu este niciodata prezenta cu noi. Dorinta vine intotdeauna cand nu mai ai nevoie de ea. Asta inseamna ca dorinta nu ne este prieten (numai prietenii ne ajuta la nevoie), dorinta, niciodata. De cate ori mi se indeplineste o dorinta ii spun: n-o bine mamuca, acuma vii?... ce sa mai fac cu tine, imi trebuiai ieri!

Recapituland, dorinta ne separa, triaza, ca pe vite la abator, este moartea care-si face treaba, selectandu-si clientii, ne tot urmareste fara sa ne ajunga, dar ne sperie grozav.

Dragi prieteni si prietene ale prieteniei, lasand gluma deoparte, vedeti aceasta unitate : Dorinta = teama si teama=dorinta (daca a=b, atunci b=a). Iubirea nu este opusul dorintei, nu este o reactie la dorinta, asa ca nu va luptati cu dorintele (gandurile). Iubirea e o stare, a mintii fara dorinta. In iubire, suntem in siguranta, suntem impreuna. Folosesc des acest cuvant “iubire” cu toate ca imi dau seama cat de “lemn” a ajuns, cat de murdarit de interpretari si frustrari ale dorintelor si amintirilor violatoare. Pentru mine acest cuvant este “aurul” pe care-l vad, desi a fost acoperit cu toate zdrentele si murdariile istoriei neimplinirilor si insucceselor minciunii in fata lui, este perla nepretuita, este diamantul nesfaramat, Omul, sursa a tot ceea ce este, masura de aur, sunteti voi, dragi prieteni. Eu nu am existenta, voi, da, bucurati-va, nu mai cautati. Oameni, intoarceti-va pe pamant!