dorinta... daca ceri, te condamni la asteptare!

Dorinţa ne arată modul în care ne raportăm la lume, modul în care gândim. Dorinţa-gândirea sunt inseparabile, sunt acelaşi element, în stare de agregare diferită.
 Dorinţele încep să se înfăptuiască atunci când mintea (totalitatea energiei), începe să lucreze la ele (în fapt este una singură, eu), fără să fie necesar să ne rugăm de cineva (dumnezeu, divinitate, etc.) dar... se destramă simultan cu autorul lor când ele pun în pericol totalitatea (când tind să domine totalitatea sa se extindă, să o îngrădească, etc). Orice îngrădire e un pas înapoi! Cu alte cuvinte, dorinţa este un instrument, limitat de bunul simţ. Când bunul simţ este depăşit, dispare şi dorinţă, împreună cu autorul ei. Dorinţele, cu cât sunt încărcate mai mult (se nasc din…) de invidie, gelozie, supărare (în acest caz dorim altruism, bunătate dragoste, siguranţă), cu cât ne vom ruga mai mult pentru îndeplinirea lor, cu atât mai neplăcute vor fi consecinţele unei astfel de abordări. Cu atât mai mari sunt dezamăgirile. Dar dacă se vor împlini, vor atrage după ele nenorociri mai mari (accidente, boli, pierderi, etc.) În acest context, afirm: un om liber este cel ce îşi stabileşte singur necesitatea, prin bun simţul utilităţii prezente şi nu lăsa pe seama modelelor lumii acesta. Modelul lumii este generat de interese străine oamenilor, de lăcomie şi consumismul energetic. Consumul de energie (obsesiv), este o credinţă în lipsa energiei proprii; şi aşa se face. O altă latură este aceea că, dorinţa nu trebuie să-i afecteze pe cei din jur, sau existenţa lor. Doreşte, dacă “trebuie”, pentru tine, nu în viaţa altuia. ( Ex: “îmi doresc partenerul potrivit, în armonie cu tot ceea ce sunt”, în loc de ,”îmi doresc pe Tănase şi numai pe el, pe nimeni altul, eu vreau să fiu fericită numai cu Tănase). Dorinţă este o responsabilitate pe care ţi-o asumi şi pe care o plăteşti, nu este o nevoie, un moft; când spun plăteşti, nu mă refer numai la bani, ci la libertate şi mult mai mult. Dorinţă inutilă, moftul vip, este o risipire a energiei, a posibilităţii de a face bine (făcându-ţi rău inutil). Binele pe care nu ţi-l faci este direct proporţional cu răul, pe care-l hrăneşti, prin banală dorinţă a ( inutilitate) copierii (determinate de invidia altuia). Justificam aceasta prin ”vreau şi eu!”! O să-mi reproşaţi, “ce e rău în asta?”. Nu ştiu ce este rău în asta! Dar nu este oare, modul obişnuit, rutina zilnică practicată, a existenţelor noastre? Iar rutină sentimentelor zilnice, (tot ale noastre), sunt resentimentele, conflictele interpersonale? Dacă nu, felicitări! Dacă da, hotărâţi în viaţa voastră, nu în a celorlalţi. Totul este transformarea, nu continuarea sub altă formă (Maria cu pălăriile). Celor care întrebă: “aş transforma, dar ce?... dar cum?...”, le răspund: “nu aţi auzit cele spuse!... mai ascultaţi odată, cu inima, cu sângele, cu Adn-ul vostru şi o să redescoperiţi minunea unui singur lucru…” Nu suntem "împreună" cu dorinţele noastre şi acest fapt explica neîmplinirea. Toate dorinţele sunt împlinite acum şi pentru totdeauna.(va continua)