09 aprilie 2010

dorinta

Aceasta cunoastere, pe care o descoperim sub multe forme reprezentative: nevoie, voie, aviditate, placere, nazuinta, dor, pofta, cerinta, aspiratie, deziderat, ravna, doleanta, atractie erotica, gust, rugaciune, cerere…, s-a nascut din constiinta insuficientei propriei personae...

…si este proiectia unei stari viitoare in care sa fim completati cu ceea ce consideram ca ne lipseste. Cu alte cuvinte, este credinta in lipsa. Am fost condamnati: “faca-se dupa credinta ta”, si asa se face. Credem in lipsa (dorinta) si permanent ne lipseste ceva, chiar si cand nu suntem constienti, o stare nonverbala de lipsa ne chinuie tacuta. Orice am “obtine” credinta in lipsa (necredinta) ramane, este.
Dorinta ne face sa ne concentram asupra obiectului ei, proiectandu-l in viitor, produce o ingustare a atentiei, a energiei, astfel, produce o separare (iluzorie), a propriei proiectii, de totalitatea a ceea ce suntem. Se produce exteriorizarea obiectivului, separea noastra de propriul obiectiv, proiectandu-l in viitor. Astfel dorinta creeaza dependenta de viitor, distrugere in trecut si in present (pur si simplu, pentru ca nu este pe placul ei). Dorintele pe care le adresam divinitatii, pentru a ni le implini, creeaza o dependenta si mai mare de viitor decat cele nascute din nemultumire, invidie, superstitie. {Astfel, putem pune viitorul in mana falselor divinitati; practic, in mana unor indivizi ce se substitute ei, descoperind siretlicul naivitatii si imaturitatii spirituale a copiilor, in varsta sau nu. Este simplu de recunoscut ca noi punem in mana politicienilor si “mai marilor lumii”, ghizilor, preotilor, profetilor, gurusilor, institutiilor, etc., viitorul nostru, asteptand de la ei, ceea ce de mii de ani nu sunt capabili sa resolve, problemele umane (dupa cum o demonstreza faptele lor).}
In felul acesta, ne straduim sa traim mereu maine, iar aceasta este imposibil. De multe ori, obositi de asteptarea lui maine, ne refudiem in treut, in amintirile placute, traim din amintiri, nici asta nu este posibil, iar dorim refacerea aceea ce am avut sau am fost. Este in fapt, acelasi cerc vicios, psihologic. Daca tu crezi ca maine vei trai mai bine, in mod sigur il vei cauta pe ieri. ”Boala”, foarte draga noua, pe care o cunoastem sub numele de “persoana mea”, ”durerea mea”, este cunoasterea, “stiinta psihologie”. Acum va intreb: sunteti dumneavoastra psihologia sau sunteti facuti de psihologie (manipularea la nesfarsit a acestei cunoasteri)? Sau psihologia este cunoasterea bolilor comportamentale sau ale mintii, obsesii, amagiri, imaturitate, confuzii, lipsa reperelor de real si ireal etc… etc... Daca psihologia este cunoasterea bolilor energiei umane, poate acesta cunoastere sa ne vindece, sau doar sa se perpetueze? Cunoasterea si experienta sunt unul si acelasi lucru; acesta intelegere ne duce intr-o directie complet noua, exista o alta cunoastere care nu este bolnava, care ne poate duce la o traire complet diferita, dar tot cunoastere este, tot experienta, tot acumulare temporala, tot rutina (a exaltarii emotionale, a refuzului durerii, a metodelor de “meditatie”, a ritualurilor asa zis spirituale, care determina senzorial o stare diferita  durerii, etc.). Acestea, aservesc mintea temporal (morbiditatea), si mai devreme sau mai tarziu, ne comsuma energia si vom spune ca am cazut din “inaltimile si culmile realizarii” in “abisurile neputintei si nevoii.”   ( va continua)

Un comentariu:

  1. Dorinta este cunoastere, iar cunoasterea plictiseala inteligentei

    RăspundețiȘtergere