povestea unui animalut (1)

(orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare; este o poveste culeasa din folclorul animalutelor)

M-am nascut animalut. La fel ca oricarui animalut imi slujeam numai instinctele. Ma zbeguiam, harjoneam, eram curios, scotoceam peste tot si imi era frica de oameni. Ii evitam cat se putea. Singurii pe care-i acceptam in prejma mea se numeau bunici, care ma iubeau asa cun eram, animalut, si aveau grija de mine desi nu aveam nevoie de asta.

Nu stiam ca eram animalut si ca ma nascusem pe proprietatea cuiva. Asta am aflat-o mai tarziu. Nu stiam nici ce animalut sunt si nu aveam nici un scop sau vreo ambitie, nici vreo bataie de cap. Nici nu stiam ca aveam cap pana nu a inceput sa ma doara. Dar si asta s-a intamplat mult mai tirziu. Necazul tutror animalutelor este ca atunci cand cresc putin, nu prea mult, fara sa fie intrebate, sunt supuse dresajului. Tot mai tarziu am aflat ca asta se datora faptului ca, inainte de a ma naste eram deja proprietatea cuiva. Nici pana astazi nu am inteles cum vine asta, nici de ce, dar nu-mi mai bat capul pentru ca am aflat de existenta lui si mai ales a durerilor lui. Ceea ce stiam era ca “numai de joaca imi arde”. In acea perioada eram strigat cu: mamaeee, hai…! si cu tateee…! Iar eu ii srigam la fel. Ca animalut nu raspundeam niciodata, dar cand strigam eu se grabeau sa raspunda, lucru care ma distra foarte tare. Bunicii mai aveau o mare problema, se temeau sa ma caute in “padure” sau in “intunericul noptii”, locurile mele de joaca preferate, si s-au straduit sa ma convinga sa merg la ei cand “se lasa seara”. Datorita faptului ca nu am inteles niciodata cand anume era acel “cand se lasa seara”, si nici ce inseamna ”ascultare”, aveau sa mi se traga multe necazuri. Mersul la prima scoala de dresaj s-a datorat faptului ca bunicii imi faceau toate poftele (asa am aflat ca aveam pofte si ca aceste lucruri rele erau facute de bunici), lucru cumplit de grav, faptului ca bunicii nu ma “pedepseau pentru ne-ascultare” (alt lucru extrem de grav), ca bunicii nu ma “legau de ceva ca sa nu ma murdaresc” (tot grav, dar mai putin). Asa am aflat ce periculosi erau bunicii si cat rau imi faceau fara sa-mi dau seama. Cat de “iresponsabili” au fost cu mine si ce bine era sa merg “acasa” pentru…” ...las ca te dresez eu…” si pentru alte lucruri complet necunoscute mie. Sicer, nu am simtit nici o bucurie la auzul acelor promisiuni necunoscute, dar vazand ca bunicii erau “incompetenti” in acest lucru, mi-am zis hai sa vedem. Poate e mai bine decat cu “incompetentii” astia “iresponsabili” care-mi faceau atatea rele fara sa-mi dau seama. Aceste cuvinte le-am auzit atunci si trebuie sa recunosc ca nu am stiut ce inseamna (lucru regretat amarnic cand era prea tirziu), dar am crezut ca era ceva rau, si mi-am imaginat ca ceva nou si fantastic ma asteapta. Ca atare, din vina bunicilor, am fost dus la soala unde trebuia sa fiu dresat dupa cum mi se promisese. (va contiunua)