povestea unui animalut (3)

a doua scoala

se numea chiar “scoala”. In acesta scoala eram educati mult, si ni se dadeau pauze mici. Metodele erau diferite: in locul palmelor – ghionti, in locul prajiturilor – note. Creierul meu era la fel de indaratnic, dar eu-l, furisat in el, ii tot spunea: nu fii prost, retine, uite eu invat mai bine ca tine, eu sunt mai cu minte decat tine, eu sunt mai destept ca tine, prostule...

Sa nu credeti ca i-a fost usor creierului meu. Refuza tot, dar eu-l acumula tot si crestea inauntru, ocupandu-l. Cu cat se straduia creierul sa ramana gol, cu atat eu-l crestea mai mare, umplandu-l, smecherul. Astfel eu-l a acumulat foarte multe cunostinte si primea note din ce in ce mai mari, iar creierul meu era tot mai disperat. Animalutul care sunt nu mai stia de partea cui este. In pauze era cu creierul, sau ce mai ramasese gol in el, la ore era cu eu-l, ca sa nu mai suport ghionturi sau sa mai aflu despre mine cine stie ce nenorocire mai am, sau mai sunt. Va dau cateva exemple despre ce nenorociri am aflat ca am: ”incultura”, “incapatanare”, ”imbecilitate”, “vulgaritate”… si cea mai rea, “inferioritate”. Le multumesc ca m-au facut atent sa scap de ele, chiar daca nu am reusit nici pana astazi. In schimb mi-a sarit in ajutor eu-l , care ajunsese intre timp foarte destept in “papagal” si foarte smecher in a-i pacali pe profesori, intelegand ce si cum le placea, cantandu-le in strune. Asa ca, incet – incet, treceam tot mai mult de partea eu-lui si acesta crestea tot mai mare, tot mai tare. Cu toate satisfactiile si beneficiile pe care mi le-a adus eu-l, oadata cu el crestea si tristetea. Creierului meu, aproape sufocat, ii mai acordam doar cate putin aer, in vacanta, si asta din ce in ce mai scurta, pentru ca eu-l primise teme de vacanta. Datorita eu-lui am trecut cu bine, uneori cu medalii, prin diferite scoli cu profesori. Parea ca totul intrase in “normal”. Daca creierul meu refuzase coafura, o acceptase eu-l meu. El avea toate coafurile posibile pana in acel moment: ale parintilor (recuperase timpul), ale proferorilor si specialitatilor stiintifice si culturale de tot felul. Dar, necazuri si mai mari ma asteptau, in locul in care ma asteptam mai putin. In corpul meu se nascuse ceva nou, un dusman nesteptat al eu-lui meu. Creierul cred ca-si gasise alt loc, pentru a nu fi complet sufocat, si se manifesta salbatic si derbedeu, in alta parte a corpului. Nu o sa va mirati cand o sa va spun ca salbaticia lui naturala, inofensiva la inceput, se treansformase in ceva foarte violent, care nu admitea nici o opozitie, un instinct salbatic acapara, incetul cu incetul, conducerea animalutului care eram. In fata acestei situatii eu-l era coplet descoperit, neputincios. Asistam la revenirea in forta a creierului meu salbatic, cel care facea numai ce avea chef, oricat de rau ii explica eu-l ca este.     (va continua)