25 martie 2010

povestea unui animalut (4)

a treia scoala
se numea “dragostea” si dresoarele erau fetele (pe atunci numite “gagici”). Rasplata nu mai era prajitura, nici nota, ci placerea. Pedepsele loviturilor, ghiontilor si descoperirii nenorocirilor pe care le avem, au fost inlocuite cu “pofta in cui!”. Eu-l meu a vrut sa preia controlul si in scoala asta, dar...  


nu s-a dovedit in stare decat de vrajeli si excrocherii sentimentale, iar rasplata lui s-a rezumat la placerea exaltarilor psihologice imaginare complexe (dupa cum recunostea el insusi), facand pe grozavul ca sa-si ascunda neputinta. Nu-i reusea nimic, dresoarele nu erau asa de usor de pacalit ca profesorii, faptele contau nu vorbele. Dresoarele solicitau sacrificiu si supunere totala, iar eu-l, cum era mare si tare, nu putea sacrifica ceva. Nici macar o coafura cat de mica a desteptaciunii sale! In schimb creierul fiind gol, nu avea ce sa nu sacrifice, indeplinea conditiile cerute prin natura lui. Astfel animalutul care sunt s-a trezit dintr-o data rupt in doua, campul de lupta dintre eu si creier. Eu-l preluase partea de sus a corpului, iar creierul, cealalta parte. Acesta lupta parea a nu se termina niciodata, fiecare parte avea argumente si contra argumente, amandoi aveau sustinatori, pe de o parte eu-rile dresoarelor, pe de alta parte dresoarele insasi. Eu-l gandea mult, creierul facea mult. Un lucru era foarte clar: in dragoste, natura face gandirea de ras.Toata cunoasterea eu-lui s-a dovedit neputincioasa, dar cu toate acestea, nu se dadea batut. Ca in orice razboi, pagubele sunt reciproce: creeierul si-a pierdut din vitalitate, eu-l s-a ales cu tot felul de stricaciuni ale coafurii psihologice. A fost scola cea mai grea, in care nu a invins nimeni, nici creierul, nici eu-l. Cu ce s-a ales animalutul care sunt? Cu dureri peste tot locul, nu am inteles “ceva”, nici nu am ramas cu altceva decat cu un gust al amarului, diferit de rasplata placerilor scurte si a pedepselor lungi cu “pofta in cui”. Nu sunt lamurit nici pana astazi cine are dreptate: eu-rile sau creierele. Singura concluzie pe care am tras-o este ca in aceasta scola nu poti merge sa o absolvi decat daca esti intreg. Ori, cum marea majoritate a animalutelor la fel mie sunt campuri de lupta, intre eu-l si creierul lor, nu sunt sanse de absolvire. M-am ales doar cu obligatii si datorii, de care nu am fost in stare nici pana in ziua de astazi sa ma achit, dintr-un simplu motiv: cu cat ma straduiesc mai tare, cu atat cresc mai mari aceste obligatii si datorii. Norocul animalutului care sunt a aparut, cand am aflat ca sunt obligat, prin faptul ca sunt proprietatea buletinului, sa merg la o alta scola de dresaj unde nu erau acceptate in acea vreme si dresoarele. Era o scola obligatorie si dura, pentru masculi. Aproape am simtit-o ca pe o salvare, din conflictul de care va povesteam anterior dar, ca de fiecare data, m-am inselat.       (va continua)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu