Fiecare-si cunoaste dusmanii pentru ca-i reprezinta mental imagistic si asociaza corporal unui semen sau unei colective.
Reciprocitatea asocierilor mentale ca forme gand 'dusman" face ca si semeneul tau caruia ii asociezi statutul de dusman sa te asocieze ca dusmanan. Reciprocitatea se rverbereaza si in cazul colectivelor dusmnoase unele la adresa celorlalte. Aceasta evidenta releva ca "dusmanul" este propria cunoastere si manifestare a miscarii verbului 'a dusmani" care isi polarizeaza energia in cei doi poli dusmanosi unul la adresa celuilalt. Cunoastem sa dusmanim si asta releva faptul ca ori ni se ofera motive, tinte pentru a manipula cunoasterea asta , ori ne cautam motive sa o manifestam.
Ce legatura are "dusmanul" cu obsesiile noastre de a manifesta aceasta cunoastere? Evidentele releva ca punem in functiune aceasta cunoastere cand si numai cand actionam ca dorinta de a domina. Natura este prezentata ca dusman pe care "trebuie' sa-l dominam, si asa mai departe pana la "lumea este dusmanul" ce trebuie dominat si controlat. Cu alte cuvinte, lumea fiind colectiva barbatilor si femeilor, pe cale de consecinta femeia este dusmanul , barbatul este dusmanul, omul este dusmanul ; omul vazut ca monada cocreativa barbat-femeie si inseamna ca insasi relatia barbat-femeie este dusmanul, relatie naturala de atractie reciproca care naste dragostea. Dragostea este dusmanul, orice manifestare publica a ei este toxica din moment ce este de prost gust si imorala orice manifestare publica transparenta a dragostei conform tehnologiei dusmaniei prin care-si cauta motive. Evident ca dragostea are si manifestari specifice intimitatii "sexul" si ele trebuiesc manifestate in intimitate departe de ochii celorlalti. Insa manifestarile dragostei in relatiile sociale sau publice, cum ar fi curtatul femeilor de barbati, delicatea si renuntarea la statul de 'doar eu contez" sunt vazute ca manifestari ale slabiciunii sau care ascund partipriuri. Orice relatie de dragoste intre doi indivizi dezvaluita public este prezentata ca si mijloc , argument si dovada al inselaciunii mediului lor social din moment ce actiunile lor profesionale sunt vazute "tarate si deformate, lipsite de integritate" prin dragostea dintre ei.
Noi avem impresia falsa ca suntem "in afara lumii", separati de aceasta colectiva, insa aceasta generalitate conceptuala denumita "lumea " este oglinda faptelor stiute si mai ales nestiute ale fiecaruia. Fiecare consideram dragostea dusman desi plangem dupa ea cersind-o cuiva in impresia separarii. Daca nu emani dragoste , nimeni din lume nu ti-o poate reflecta ca sa devii constient de existenta si manifestarile ei si firesc tragem concluzia ca nu exista dragoste in lume; mai mult chiar, primim toate argumentele ca asa si este prin tradare si fatarnicia afirmatiilor ei cu care ne intalnim la tot pasul, sau prin dezamagirea care survine in urma amagirilor sperantelor personale in existenta ei. Dragostea nu este o speranta, speranta nu se naste din dragoste si firesc speranta nu ne conduce la ea.
Piedica in fata reflecsiei emotionale a manifestarilor obiective ale dragostei este asteptarea ei.
Alta piedica este sablonul conceptual premeditat prin care dragostea ne dovedeste existenta ei; premeditarea orbeste si nu mai vedem manifestarea ei fireasca. Fiecare-si manifesta dragostea asa cum stie el si nu asa cum ai vrea sau ti-ar place tie sa o manifeste.
Cel premeditat istoric dusman prin apartenenta unei colective cu care istoric colectiva careia apartii s-a confuntat patrimonial , sau dusmanul pe care-l simti fara argumente desi nu este premeditare, asa numitul antipatic, este invatatorul cel mai intransigent pe care-l poti gasi. El te invata cum sa-ti corectezi comportamentul mental si relational. Mai este denumit si "tiran personal" sau colectiv, iar inteleptii ii cauta pentru a-si sublima comportamenrul prin autocorectiea intelepciunii. Cunoscand foarte bine tiranul personal iti dezvalui propria tiranie comportamentala pe care corectand-o iti invingi dusmanul din gandire eliberandu-ti gandul din coconul dusmaniei. Dar cea mai la indemana cale este schibarea atitudinii fata de ceea ce consideri dusman , de la ura la iubire. Daca " dusmanul tau" iti refuza iubirea se condamna la izolare , dezagregare, indiferent de nivelul la care se manifesta, subtil sau obiectiv
Este povestea "pietrei filosofale" dar semnificatia ei este ascunsa de insasi denumirea ei care creeaza imaginea unei "pietre, cristal, etc , ceva mineral care poate contine si iubi intelepciunea. Dar daca decriptam calitatile pietrei si anume stabilitatea, consecventa de a fi una cu ea insasi, si ale intelepciunii ca expresia creativa a inteligentei si dragostei neconditionate a omului fata de intelepciune care constituie domeniul "filosofiei", ni se largeste orizontul in care putem cauta "piatra filosofala". Acest orizont largit al semnificatiilor este al constiintei sau stiinta concentrata in om. "Piatra filosifala este vie si se ganseste in fiecare. Gasindu-se in fiecare fiinta , se manifesta prin fiecare fiinta. Cautam unde se gaseste si gasim.
Avem impresia inexistei doar pentru ca nu percepem manifestarile ei, sau ale inteligentei creatoare si constiintei perceptiei creatoare din moment ce am facut proprietate personala din inteligenta sau din ignoranta si am incercat sa le folosim discretionar cautandu-le in exteriorul obiectivat prin ura si dusmanie.
Acum raim consecintele acestui demers de a folosi in scopul puterii personale recunoscuta ca dominatie si control a dorintelor formale . Am incercat sa ne imortalizam folosind energia "pietrei filosofale', sa inlocuim pe Dumnezeu ca Dumnezeu cu cel facut/ gandit de noi, existenta ca existenta cu cea facuta, etc. Am incercat sa ne dublam "facand om" dupa credinta lipsei si nevoii.
Este un mic amanunt , pietricica ce rastoarna carul, "piatra filosofala' o gaseste si pastreaza doar cel care o cauta fara scopul de a o folosi, moment in care "piatra filosofala" se dizolva in fiinta lui in fericirea de a fi singur.
Cei care au incercat sa devina folosind-o nu au facut decat sa respinga dragostea ei, intelepciunea, inteligenta , cunoscand ignoranta si consecintele manipularii ei, izolarea, durerea, suferinta , dezordinea lor. Iubesteti dusmanii si-i vei invinge cu intensitatea integritatii tale primordiale.
Exista "dusmani ascunsi"; asemenea hotului din casa ascuns ca sa nu-l gasesti si care te surprinde imobilizandu-te si jefuindu-te.; cei mai periculosi dusmani inventati vreodata de om prin conspiratii, conspiratia tacerii, secretelor/ tainelor prin care se manifesta. Sunt cei care leaga conditionand existenta de bunavointa lor si de tot felul de mode si modele de gandire si comportament, alimentatie, viata sexuala, etc. Campaniile duse in massmedia sunt campanii prin care se identifica tinte exploatand cunoasterea dusmaniei si a frustarilor generate tot de dusmania care-si cauta debuseu prin fiecare , actionad asupra tintelor identificate ca dusmani din 'proprie initiativa" in numele celor mai inalte idealuri si aspiratii umane. Insa prin aceste mijloace ale dusmaniei nu se ating nici idealurile, nici aspiratiile Asemenea cum o" cura de slabire" impotriva lacomiei nu are decat rezultate trecatoare si maresc autopreprimarea si stresul prin conditionare , dusmania are aceleasi rezultate , se autoamplifica si cauta debuseu.
Cel de pe urma dusman este chiar ideea de moarte. Ne sperie atat de tare ca refuzam orice conversatie pe tema ei desi cele mai valoroase prin revelatii carti sunt scrise pentru "cei morti", cartea mortilor tibetana, egipteana, biblia, etc.
Am separat moartea de viata si asta este ignoranta. Daca unii afirma ca si moartea e in viata si prin consecinte moartea moare in viata si ramane viata fara moarte, atunci,... o separam de existenta biologica considerata muritoare si speram intr-o existenta fara moarte sau corp biologic despre care habar nu avem ce este. Implicit consideram existenta corpului biologic =moartea care moare sau "mormant". Dusmanul cel mai periculos este in conceptiile ignorantei fragmentarii gandirii , corpul carnal si de aici s-au nascut toate teoriile absurdului ascetilor , reprimarilor feroce ale "impulsurilor carnale" In ultima instanta carenea e de vina si trebuie reprimata si cea mai gustoasa reprimare este mancand-o. Moartea este dusmanul cel mai bine ascuns , cea mai buna ascunzatoare este la vedere. Ma minunez cum ineptiile astea se reverbereaza temporal tacut si astazi si sunt chiar institutionalizate ca credinte!
Manifestarea mortii sau verbului a muri ca si modalitate temporala existentiala si cunoscuta foarte bine de fiecare ca atare, adica gandirea, comportamentul si atitudinea relationala, etc, (nu neaoarat in ordinea asta) prin care se moare, nu este in domeniul tacut sau secretizat cumva, ci dimpotriva la vedere, in perceptia si cunoasterea fiecaruia.
Ceea ce ni se inatmpla (nu "se intampla") cand "parasim aceasta lume" , sau cand disparem din perceptia propriei colective prin ascunderea efectelor credintelor separarii in edificii funerare si dezagregare corporala desi nu completa ca ne raman " mataniile", este tinut la secret desi multi concetateni planetari cunosc foarte bine variantele. Variantele tin doar de fiecare. Ceea ce inteleg ca necesar, este sa recunostem moartea din viata prin reflectarile meditative ale comportamentelor modalitatilor temporale individuale neseparate de fiecare, sau credintelor fiecaruia. Fragmentarea gandirii care separa si compara este o actiune individuala; fiecare separa si compara, viata de moarte, pe sine de credinte, de dusmani, etc si premediteaza existenta ca opusa inexistentei. Aceasta actiune a separarii este in gandirea fiecaruia devenita credinta necredintei in viata si existenta..
Ce s-ar intampla daca aceasta actiune ar inceta ?. Are un sfarsit pentru care are un inceput; in copilarie nu actionati prin separare de unde si intensitatea trairilor emotionale ale copiilor; copii rad cu tot rasul si plang cu tot plansul.. Separarea ca rutina din gandirea comparativa sau obisnuinta , automatism care ne conduce a ne separa de orice problema hipnotica a fricii incercand sa o rezolvam din exterior , nu este actiunea exhaustiva a gandirii; chiar procentul privind, este un procent mic, cateva procente din intregimea formelor gandului uman.
Spun ca suntem constienti si cunoastem activitatea mortii in viata si in gandul nostru; are chiar o denumire, dialog interior. Exista un "loc" in constiinta fiecaruia in care acest dialog, in fapt un monolog( ignorantii vorbesc singuri ) nu are existenta proprie si cand "ne deplasam in acest loc" spunem ca dialogul a incetat. Ce ramane cand inceteaza? Ramane evident perceptia neingustata de ideile separarii. Este o "stare de gratie" denumita asa prin reflectarea ei senzoriala, corporala, stare a atentiei in care nu este separare senzoriala intre minte si corp sau spirit si om. Poti afirma irelevant ca -ai parasit lumea cand traiesti acea stare; in fapt ai parasit presiunea gandirii dominatoare trecute conservata in lume asupra fiintei tale unite. (voi descrie fara relevanta altcuiva, reflexii individuale corporale: reintregire ca minte-corp, energie si corporalizarea ei, lucrul nefacut de maini, dualitate energie corpuscul simultan, etc. -toate denumirile si descrierile sunt irelevate trairii ca atare pentru ca sunt descrieri ale gandirii fragmentate) Gandul uman ca intregime functionala nu poate fi descris lingvistic
Omul invata sa opreasca dialogul interior prin miscarea constientei sale generata de intentie, cu ochii in atentia sa (nu vointa, nu dorinta, nu nevoie, nu lupta cu formele gandului) si "invinge moartea" ca idee si actiunea ei ,ca experimentator. Fragmentarea conceptuala ca rutina inconstienta si dusman ascuns al gandului viu prin ingradirea liberei sale exprimari, este oglinda deformata in care vedem intuind ceea ce nu se vede, misterul miracolului existentei care nu este "cunoasterea noastra " si invatam sa coexistam in pacea intregimii cognoscibilului (cunoscut-denumit in actiune monadica si reflexiva cu necunoscut-nedenumit.), coroborandu-ne actiunile armonic cu ordinea universala si relevandu-ne astfel empatic menirea universala a fiintei umane si a ratiunii sale existentiale , cocreatia in iubirea care inconjoara intreaga creatie sau Evolutia creatiei. .
Evolutia creatiei ca miscare inoitoare este complet diferita de miscarea proiectiva si modelatoare a viitorului ca expresie a fragmentarii temporale din gandire si separarea ei conceptualizata meschin ca "devenirea" care se manifesta prin "demonstratia puterii personale", precum metafora "ispitirii de catre moarte" ne releva.
Autosuficienta este irelevanta in integritatea cognoscibilului aflat in continua inoire sau evolutie creativa. Noi reflectam empatic aceasta miscare prin ceea ce denumim "iubire" -iubirea e unica miscare creativa , inoitoare. "Iubirea" nu este o idee pe care sa o experimentam, ci o esenta creativa a fundatiei edificiului perceptiei inteligente, care ne experimenteaza.
Fara "Iubire" 'universul' nu ar contine "om" asa cum releva cunoasterea stiintifica a umanitatii astazi. In perceptia si evident reflectat in constiinta om este universul intreg, omul este in univers si universul in om. Aceasta constienta este reflectata in gandirea strabunilor care afirmau ca atunci cand omul exista in Dumnezeu, Dumnezeu exista in Om. Toti misticii adevarati ai dinamicii creative a misterului existentei lor , traiau si traiesc in Dumnezeu. In aceasta constienta poti domina lumea, natura sau orice altceva? Evidentele releva ca devenirea si manifestarile ei acumulative fara bun simt , eforturile dominatiei si controlului nu reusesc decat sa produca "raul" celui care o manipuleaza ca mijloc = scop. " Devenirea" acumulativa ca miscare "maimultul" este directia eronata in care inteligenta omului inocent a fost canalizata spre a construi edificii straine de aspiratiile si menirea sa originala.
Cand un om nu-si tradeaza aspiratiile si menirea este perceput ca ciudat, extraterestru sau paranormal, mutant sau ne-bun. Aceste etichete se dovedesc a fi argumentate cand respectivul isi demonstraza si se infatueaza cu capacitatile fiintei sale. Coborand in ignoranta isi pierde "capacitatile" si este infrant/exploatat de aceasta. Oare nu in aceasta situatie ne regasim fiecare la un moment dat? Cred ca doar experienta faptului conduce la constienta miscarii devenirii si demonstratiei, a maimultului si mai puternicului in oglinda careia putem intui "incomensurabila maretie, "aurul" decentei sau bunului simt al masurii" ca reflexie a miscarii dragostei in relatiile interumane.
Reciprocitatea asocierilor mentale ca forme gand 'dusman" face ca si semeneul tau caruia ii asociezi statutul de dusman sa te asocieze ca dusmanan. Reciprocitatea se rverbereaza si in cazul colectivelor dusmnoase unele la adresa celorlalte. Aceasta evidenta releva ca "dusmanul" este propria cunoastere si manifestare a miscarii verbului 'a dusmani" care isi polarizeaza energia in cei doi poli dusmanosi unul la adresa celuilalt. Cunoastem sa dusmanim si asta releva faptul ca ori ni se ofera motive, tinte pentru a manipula cunoasterea asta , ori ne cautam motive sa o manifestam.
Ce legatura are "dusmanul" cu obsesiile noastre de a manifesta aceasta cunoastere? Evidentele releva ca punem in functiune aceasta cunoastere cand si numai cand actionam ca dorinta de a domina. Natura este prezentata ca dusman pe care "trebuie' sa-l dominam, si asa mai departe pana la "lumea este dusmanul" ce trebuie dominat si controlat. Cu alte cuvinte, lumea fiind colectiva barbatilor si femeilor, pe cale de consecinta femeia este dusmanul , barbatul este dusmanul, omul este dusmanul ; omul vazut ca monada cocreativa barbat-femeie si inseamna ca insasi relatia barbat-femeie este dusmanul, relatie naturala de atractie reciproca care naste dragostea. Dragostea este dusmanul, orice manifestare publica a ei este toxica din moment ce este de prost gust si imorala orice manifestare publica transparenta a dragostei conform tehnologiei dusmaniei prin care-si cauta motive. Evident ca dragostea are si manifestari specifice intimitatii "sexul" si ele trebuiesc manifestate in intimitate departe de ochii celorlalti. Insa manifestarile dragostei in relatiile sociale sau publice, cum ar fi curtatul femeilor de barbati, delicatea si renuntarea la statul de 'doar eu contez" sunt vazute ca manifestari ale slabiciunii sau care ascund partipriuri. Orice relatie de dragoste intre doi indivizi dezvaluita public este prezentata ca si mijloc , argument si dovada al inselaciunii mediului lor social din moment ce actiunile lor profesionale sunt vazute "tarate si deformate, lipsite de integritate" prin dragostea dintre ei.
Noi avem impresia falsa ca suntem "in afara lumii", separati de aceasta colectiva, insa aceasta generalitate conceptuala denumita "lumea " este oglinda faptelor stiute si mai ales nestiute ale fiecaruia. Fiecare consideram dragostea dusman desi plangem dupa ea cersind-o cuiva in impresia separarii. Daca nu emani dragoste , nimeni din lume nu ti-o poate reflecta ca sa devii constient de existenta si manifestarile ei si firesc tragem concluzia ca nu exista dragoste in lume; mai mult chiar, primim toate argumentele ca asa si este prin tradare si fatarnicia afirmatiilor ei cu care ne intalnim la tot pasul, sau prin dezamagirea care survine in urma amagirilor sperantelor personale in existenta ei. Dragostea nu este o speranta, speranta nu se naste din dragoste si firesc speranta nu ne conduce la ea.
Piedica in fata reflecsiei emotionale a manifestarilor obiective ale dragostei este asteptarea ei.
Alta piedica este sablonul conceptual premeditat prin care dragostea ne dovedeste existenta ei; premeditarea orbeste si nu mai vedem manifestarea ei fireasca. Fiecare-si manifesta dragostea asa cum stie el si nu asa cum ai vrea sau ti-ar place tie sa o manifeste.
Cel premeditat istoric dusman prin apartenenta unei colective cu care istoric colectiva careia apartii s-a confuntat patrimonial , sau dusmanul pe care-l simti fara argumente desi nu este premeditare, asa numitul antipatic, este invatatorul cel mai intransigent pe care-l poti gasi. El te invata cum sa-ti corectezi comportamentul mental si relational. Mai este denumit si "tiran personal" sau colectiv, iar inteleptii ii cauta pentru a-si sublima comportamenrul prin autocorectiea intelepciunii. Cunoscand foarte bine tiranul personal iti dezvalui propria tiranie comportamentala pe care corectand-o iti invingi dusmanul din gandire eliberandu-ti gandul din coconul dusmaniei. Dar cea mai la indemana cale este schibarea atitudinii fata de ceea ce consideri dusman , de la ura la iubire. Daca " dusmanul tau" iti refuza iubirea se condamna la izolare , dezagregare, indiferent de nivelul la care se manifesta, subtil sau obiectiv
Este povestea "pietrei filosofale" dar semnificatia ei este ascunsa de insasi denumirea ei care creeaza imaginea unei "pietre, cristal, etc , ceva mineral care poate contine si iubi intelepciunea. Dar daca decriptam calitatile pietrei si anume stabilitatea, consecventa de a fi una cu ea insasi, si ale intelepciunii ca expresia creativa a inteligentei si dragostei neconditionate a omului fata de intelepciune care constituie domeniul "filosofiei", ni se largeste orizontul in care putem cauta "piatra filosofala". Acest orizont largit al semnificatiilor este al constiintei sau stiinta concentrata in om. "Piatra filosifala este vie si se ganseste in fiecare. Gasindu-se in fiecare fiinta , se manifesta prin fiecare fiinta. Cautam unde se gaseste si gasim.
Avem impresia inexistei doar pentru ca nu percepem manifestarile ei, sau ale inteligentei creatoare si constiintei perceptiei creatoare din moment ce am facut proprietate personala din inteligenta sau din ignoranta si am incercat sa le folosim discretionar cautandu-le in exteriorul obiectivat prin ura si dusmanie.
Acum raim consecintele acestui demers de a folosi in scopul puterii personale recunoscuta ca dominatie si control a dorintelor formale . Am incercat sa ne imortalizam folosind energia "pietrei filosofale', sa inlocuim pe Dumnezeu ca Dumnezeu cu cel facut/ gandit de noi, existenta ca existenta cu cea facuta, etc. Am incercat sa ne dublam "facand om" dupa credinta lipsei si nevoii.
Este un mic amanunt , pietricica ce rastoarna carul, "piatra filosofala' o gaseste si pastreaza doar cel care o cauta fara scopul de a o folosi, moment in care "piatra filosofala" se dizolva in fiinta lui in fericirea de a fi singur.
Cei care au incercat sa devina folosind-o nu au facut decat sa respinga dragostea ei, intelepciunea, inteligenta , cunoscand ignoranta si consecintele manipularii ei, izolarea, durerea, suferinta , dezordinea lor. Iubesteti dusmanii si-i vei invinge cu intensitatea integritatii tale primordiale.
Exista "dusmani ascunsi"; asemenea hotului din casa ascuns ca sa nu-l gasesti si care te surprinde imobilizandu-te si jefuindu-te.; cei mai periculosi dusmani inventati vreodata de om prin conspiratii, conspiratia tacerii, secretelor/ tainelor prin care se manifesta. Sunt cei care leaga conditionand existenta de bunavointa lor si de tot felul de mode si modele de gandire si comportament, alimentatie, viata sexuala, etc. Campaniile duse in massmedia sunt campanii prin care se identifica tinte exploatand cunoasterea dusmaniei si a frustarilor generate tot de dusmania care-si cauta debuseu prin fiecare , actionad asupra tintelor identificate ca dusmani din 'proprie initiativa" in numele celor mai inalte idealuri si aspiratii umane. Insa prin aceste mijloace ale dusmaniei nu se ating nici idealurile, nici aspiratiile Asemenea cum o" cura de slabire" impotriva lacomiei nu are decat rezultate trecatoare si maresc autopreprimarea si stresul prin conditionare , dusmania are aceleasi rezultate , se autoamplifica si cauta debuseu.
Cel de pe urma dusman este chiar ideea de moarte. Ne sperie atat de tare ca refuzam orice conversatie pe tema ei desi cele mai valoroase prin revelatii carti sunt scrise pentru "cei morti", cartea mortilor tibetana, egipteana, biblia, etc.
Am separat moartea de viata si asta este ignoranta. Daca unii afirma ca si moartea e in viata si prin consecinte moartea moare in viata si ramane viata fara moarte, atunci,... o separam de existenta biologica considerata muritoare si speram intr-o existenta fara moarte sau corp biologic despre care habar nu avem ce este. Implicit consideram existenta corpului biologic =moartea care moare sau "mormant". Dusmanul cel mai periculos este in conceptiile ignorantei fragmentarii gandirii , corpul carnal si de aici s-au nascut toate teoriile absurdului ascetilor , reprimarilor feroce ale "impulsurilor carnale" In ultima instanta carenea e de vina si trebuie reprimata si cea mai gustoasa reprimare este mancand-o. Moartea este dusmanul cel mai bine ascuns , cea mai buna ascunzatoare este la vedere. Ma minunez cum ineptiile astea se reverbereaza temporal tacut si astazi si sunt chiar institutionalizate ca credinte!
Manifestarea mortii sau verbului a muri ca si modalitate temporala existentiala si cunoscuta foarte bine de fiecare ca atare, adica gandirea, comportamentul si atitudinea relationala, etc, (nu neaoarat in ordinea asta) prin care se moare, nu este in domeniul tacut sau secretizat cumva, ci dimpotriva la vedere, in perceptia si cunoasterea fiecaruia.
Ceea ce ni se inatmpla (nu "se intampla") cand "parasim aceasta lume" , sau cand disparem din perceptia propriei colective prin ascunderea efectelor credintelor separarii in edificii funerare si dezagregare corporala desi nu completa ca ne raman " mataniile", este tinut la secret desi multi concetateni planetari cunosc foarte bine variantele. Variantele tin doar de fiecare. Ceea ce inteleg ca necesar, este sa recunostem moartea din viata prin reflectarile meditative ale comportamentelor modalitatilor temporale individuale neseparate de fiecare, sau credintelor fiecaruia. Fragmentarea gandirii care separa si compara este o actiune individuala; fiecare separa si compara, viata de moarte, pe sine de credinte, de dusmani, etc si premediteaza existenta ca opusa inexistentei. Aceasta actiune a separarii este in gandirea fiecaruia devenita credinta necredintei in viata si existenta..
Ce s-ar intampla daca aceasta actiune ar inceta ?. Are un sfarsit pentru care are un inceput; in copilarie nu actionati prin separare de unde si intensitatea trairilor emotionale ale copiilor; copii rad cu tot rasul si plang cu tot plansul.. Separarea ca rutina din gandirea comparativa sau obisnuinta , automatism care ne conduce a ne separa de orice problema hipnotica a fricii incercand sa o rezolvam din exterior , nu este actiunea exhaustiva a gandirii; chiar procentul privind, este un procent mic, cateva procente din intregimea formelor gandului uman.
Spun ca suntem constienti si cunoastem activitatea mortii in viata si in gandul nostru; are chiar o denumire, dialog interior. Exista un "loc" in constiinta fiecaruia in care acest dialog, in fapt un monolog( ignorantii vorbesc singuri ) nu are existenta proprie si cand "ne deplasam in acest loc" spunem ca dialogul a incetat. Ce ramane cand inceteaza? Ramane evident perceptia neingustata de ideile separarii. Este o "stare de gratie" denumita asa prin reflectarea ei senzoriala, corporala, stare a atentiei in care nu este separare senzoriala intre minte si corp sau spirit si om. Poti afirma irelevant ca -ai parasit lumea cand traiesti acea stare; in fapt ai parasit presiunea gandirii dominatoare trecute conservata in lume asupra fiintei tale unite. (voi descrie fara relevanta altcuiva, reflexii individuale corporale: reintregire ca minte-corp, energie si corporalizarea ei, lucrul nefacut de maini, dualitate energie corpuscul simultan, etc. -toate denumirile si descrierile sunt irelevate trairii ca atare pentru ca sunt descrieri ale gandirii fragmentate) Gandul uman ca intregime functionala nu poate fi descris lingvistic
Omul invata sa opreasca dialogul interior prin miscarea constientei sale generata de intentie, cu ochii in atentia sa (nu vointa, nu dorinta, nu nevoie, nu lupta cu formele gandului) si "invinge moartea" ca idee si actiunea ei ,ca experimentator. Fragmentarea conceptuala ca rutina inconstienta si dusman ascuns al gandului viu prin ingradirea liberei sale exprimari, este oglinda deformata in care vedem intuind ceea ce nu se vede, misterul miracolului existentei care nu este "cunoasterea noastra " si invatam sa coexistam in pacea intregimii cognoscibilului (cunoscut-denumit in actiune monadica si reflexiva cu necunoscut-nedenumit.), coroborandu-ne actiunile armonic cu ordinea universala si relevandu-ne astfel empatic menirea universala a fiintei umane si a ratiunii sale existentiale , cocreatia in iubirea care inconjoara intreaga creatie sau Evolutia creatiei. .
Evolutia creatiei ca miscare inoitoare este complet diferita de miscarea proiectiva si modelatoare a viitorului ca expresie a fragmentarii temporale din gandire si separarea ei conceptualizata meschin ca "devenirea" care se manifesta prin "demonstratia puterii personale", precum metafora "ispitirii de catre moarte" ne releva.
Autosuficienta este irelevanta in integritatea cognoscibilului aflat in continua inoire sau evolutie creativa. Noi reflectam empatic aceasta miscare prin ceea ce denumim "iubire" -iubirea e unica miscare creativa , inoitoare. "Iubirea" nu este o idee pe care sa o experimentam, ci o esenta creativa a fundatiei edificiului perceptiei inteligente, care ne experimenteaza.
Fara "Iubire" 'universul' nu ar contine "om" asa cum releva cunoasterea stiintifica a umanitatii astazi. In perceptia si evident reflectat in constiinta om este universul intreg, omul este in univers si universul in om. Aceasta constienta este reflectata in gandirea strabunilor care afirmau ca atunci cand omul exista in Dumnezeu, Dumnezeu exista in Om. Toti misticii adevarati ai dinamicii creative a misterului existentei lor , traiau si traiesc in Dumnezeu. In aceasta constienta poti domina lumea, natura sau orice altceva? Evidentele releva ca devenirea si manifestarile ei acumulative fara bun simt , eforturile dominatiei si controlului nu reusesc decat sa produca "raul" celui care o manipuleaza ca mijloc = scop. " Devenirea" acumulativa ca miscare "maimultul" este directia eronata in care inteligenta omului inocent a fost canalizata spre a construi edificii straine de aspiratiile si menirea sa originala.
Cand un om nu-si tradeaza aspiratiile si menirea este perceput ca ciudat, extraterestru sau paranormal, mutant sau ne-bun. Aceste etichete se dovedesc a fi argumentate cand respectivul isi demonstraza si se infatueaza cu capacitatile fiintei sale. Coborand in ignoranta isi pierde "capacitatile" si este infrant/exploatat de aceasta. Oare nu in aceasta situatie ne regasim fiecare la un moment dat? Cred ca doar experienta faptului conduce la constienta miscarii devenirii si demonstratiei, a maimultului si mai puternicului in oglinda careia putem intui "incomensurabila maretie, "aurul" decentei sau bunului simt al masurii" ca reflexie a miscarii dragostei in relatiile interumane.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu