Imensitatea spatiului este o evidenta ,obiectiva.
Timpul ca relatie si miscare este abstract, nu il percepem decat prin modaliatile lui corporalizate. Fara repere nu percepem timpul, reperele miscarii, reperele consecintelor modalitatilor sale abstracte, conceptuale, obiectivate in perceptie; nu poate fi perceput direct desi este "la vedere" prin manifestari si ne-am elaborat un sistem de repre temporale , calendare, ceasuri ,etc. Evident ca reperele temporale sunt diferite de la individ la individ, asa numitul timp subiectiv si ca urmare ne-am instrumentat reperele unui timp obiectiv exterior., desi exista unul natural al ciclurilor solare, lunare, planetare, galactice care se folosesc in astrologie
Insa timpul este la fel de "natural" ca si spatiul, conceptualizarea , masurarea si abstractizarea lui il ascunde teoretizandu-l. Aceasta conceptualizare a timpului in reperele spatiului formelor sale si nivelului lor de degradare este posibila doar cand separam conceptul spatiu de conceptul timp.
Evidentele relevate de ratiunea perceptiei inteligente releva ca cu cat ne deplasam, sau miscam mai in profunzimea spatiului sau 'mai departe" de un reper obiectiv in care ne aflam la un moment dat , planeta in ultima instanta ca reper dar nu numai, cu atat ne deplasam in profunzimea timpului, sau trecutul sau, ne deplasam "in timp" si percetia inteligenta ne releva modalitatile sale exprimate ca structuri spatiale. Nu putem separa spatiul de timp sub nici o forma fara sa ne aflam in eroarea abstractizarii imaginare a timpului si spatiului ca separate.
Sigur ca reperele artificiale ale timpului si masuratorile lui sunt rigide dar ne-am straduit sa le corectam continuu functie de manifestarile naturale ale timpului. Spatiul este fluid si timpul deasemenea si orice rigidizare, fixare orientativa este pur scolastica si nu reflecta timpul/ spatiul asa cum este el. Toate abstractizarile si generalizarile sunt speculative, incercarea eu-lui gandirii de a controla si domina spatiul si timpul separandu-se de el. Totusi, in domeniile restranse ale abstractizarii, timpul si spatiul functioneaza conform abstractizarilor si conceptualizarilor noastre fara a fi constienti de asta si am ajuns sa consideram obiective consecintele acestor miscari ale abstractului din gandire asemenea unui spatiu virtual controlat sau a unui holospatiu controlat prin diferite programe ca modalitati temporale, comportamentale. As spune ca intelectul sau eu-l gandit nu exista in "realitate" asa cum este ea ci intr-o relitate modelata si controlata prin conceptualizarile sale care se obiectiveaza ca holospatiu al experientelor sale. Suntem nemultumiti sau nefericiti nu in realitate ci in realitatea holospatiului conceput sau sustinut de noi prin conceptualizarea modalitatilor temporale sau propriilor comportamente cu care am ajuns sa ne identificam ca eu si spatiul sau vital. Se vorbeste de puterea gandiri si a subconstientului , dar faptic ignoram aceaste puteri si lucrarile lor spatiotemporale- teraformarea, ignoranta sustinuta prin credinte, teorii, conceptii, credintele si practicile rutinelor zilnice.
Daca privim manifestarile spatiului putem percepe ca sunt sincrone si omogene cu miscarea a ceea ce denumim timp ca si cum timpul se corporalizeaza si manifesta ca relatie si interactiune intre corporalizarile sale este o continua miscare reflectata in miscarile spatiului ca proprie corporalitate.
Cunoasterea noastra apartine timpului, este o acumulare temporala selectiva si incompleta , exclusiva-separatoare, ceea ce determina caracterul inconstantei, fluiditatii si efemeritatii ei. Un praf in ochii copiilor care le limiteaza vederea cand ne limitam la a considera cunoasterea noastra ca adevar ultim/ prim si ne comportam aserviti ei precum robotii fara libertatea (neingradirea) si decenta (masura , proportia, armonica cu necunoscutul) pe care "indoiala" le pastraza ca prima calitate a gandirii si cunoasterii in evolutie.
Doar indoiala in propria cunoastere la un moment dat ne face sa evitam transformarea cunoasterii in arma si angajarea in razboie fara sansa de victorie asa cum evidentele releva prin experienta jocului X si O. Daca X ar fi gandirea/cunoasterea, mintea dupa cum asociem miscarile spatiale, O ar fi corpul sau timpul evolutiei acestor miscari in spatiu, sfera lor de actiune iar lupta dintre cunoscut vazut ca spatiu si necunoscut vazut ca timp, este fara invingator. Spunem cand cineva moare ca "i-a expirat timpul' ,evident si copul este expirat incapabil sa se autointretina si dispare din spatiu obiectiv sau cunosterea noastra. Cine a castigat din batalia minte /cunostere si corp? Niciunul, nu este invingator in urma oricarui razboi.si acesta nu este un argument a perpetua razboiul decat cand mintea este bolnava de obsesia victoriei. Victorie exista insa nu razboiul este mijlocul sau. Imensitatea timpului este evidenta reflectata de evidenta imensitatii spatiului. Ca urmare timpul nu expira decat in falsitatea conceptiilor generalizate si conservate sau credinte
Aceste fragmentari conceptuale ale timpului/ spatiu modeleaza perceptia realitatii separand ceea ce nu poate fi separat. Conceptul de minte asociat cunoasterii/gandirii/abstractului separat de conceptul de corp asociat concretului/ obiectivului/ realitatii punctuale unui moment dat , ne conduce la a ignora relatiile sau miscarea transformarilor reciproce, misari intr-un continator unic pe care-l denumim "spirit" Cred ca o denumire mai accesibila ca semnificatie este aceea de minte intreaga sau mintea care contine totul: complexul simtamintelor si complexul gandit al cunoasterii descriptive instrumentale si directe, inclusiv necunoscutul, nedenumitul.. Mintea cunoaste totul de la inceputul pana la sfarsitul sau si acest tot putem denumi corpul uman. Dualitatea minte- corp, Dumnezeu-Om este asemenea dualitatii unda- corpuscul a radiatiei electromagentice in univers si releva intimitatea profunda intre cunoasterea/corp si mijlocul acesteia /lumina, relationare sau miscare temporala cocreativa in reciprocitate; corpul este ambientul luminii si lumina ambientul corpului . Energia pura , nemodelata, potentialul care sustine toate transformarile, cinetica lor este in perceptia mea ceea ce denumim minte, oceanul energiei inteligente si receptive, comunicative si ca urmare in care ne avem existenta si pe care denumim eternitate. Noi am dat toate denumirile si am uitat faptul denumit si ca denumirea este o definitie pentru fapt sau energia care ne contine, modeland-o.
Dupa cum ne definim asa ne avem .
Am ramas blocati pe o definitie nascuta din dusmanie si potrivnicie la libertatea esentiala a constiintei fiintei umane. Constiinta este vazuta ca lumina mintii sau conul stiintei care are in varf miracolul/ indescriptibilul, indefinibilul sau libertatea Din moment ce avem libertate o putem si inchipui sau formaliza conceptual, definitie conform careia vom actiona uitand ce am denumit , conservand o definitie, ideea despre si nu libertatea . Daca nu ne simtim liberi nu libertatea e de vina ci complacerea noastra in manipularea unei definitii/idei despre conditionalitatea ei care prin consecintele manipularii se releva constiintei fie ca dusmanoasa, rauvoitoare , gresit intentionata , formalizare dupa un model irational al libertatii ca esenta, sau axiomatic gresit. Ceea ce facem este bun facut, nu mai putem schimba asa cum timpul releva ca nu putem schimba ziua de ieri sau trecutul si nici nu putem repeta fara autodegradare, diminuarea capacitatilor de expresie corporala implicit "mentala". Involuam in perceptie cand transformam cunoasterea in conserva prin dominarea ei si folosirea ca arma.
Libertatea implica redefinirea , miscarea definirilor in sens evolutiv in asa fel incat holospatiul si modalitatea lui temporala sau societatea ca mediu, ambianta sa fie in armonie cu aspiratiile fiintelor asa cum mediul natural al biosferei terestre este. Daca "mintea inconstienta" , ignora prin exclusivism violent faptele sale, cauta mereu un model sau modalitate temporala, un "cum?" ca sa scape de durerea autoflagelarii, pentru "mantuirea" ei de suferinte. Modelul, sau "cum-ul" exista la dispozitie in miscarile timpului corporalizate pe planeta si in modalitatile lor interactionale, model pe care conservarea definitiei potrivniciei in functionare globala distruge. Ne luptam cu timpul pentru conservarea unei expresii personale a acestuia ca modalitate gandita. Timpul concentrat ca atentie neselectiva nu mai este perceput ca timp ci ca "inexistenta lui". Aduce in perceptie comuniunea empatica cu imensitatea timpului si a spatiului pe care am interpretat-o ca nemiscare, inexistenta, doar pentru ca timpul/spatiu nu este modelat cumva in constiinta senzoriala, corporala. Ramane insa in constiinta perceptiei inteligente ca prezenta pura nedefinita, necunoscuta sau nedenumita si interpretata, ramane ca ceea ce este.
Stiinta astazi confirma ceea ce cunoasterea directa a relevat dintotdeauna si incanta sufletele oamenilor confirmandu-le aspiratiile. Relevari si reelevari care implicau redefinirea conceptiei despre om si rolul sau in univers, dar care prin reflectarile lor in constiinta si gandire prezentau societatea si conceptualizarile ei istorice lucrative drept fantomatice, umbra unui trecut opusa modalitatii timpului asa cum se releva ea in natura , corpul uman si in univers-creativa si cocreativa.
Miscarea in timp si constiinta se realizeaza prin redefinirea proprie a statutului fiecaruia in existenta ("Eu Sunt calea") sau prin renuntarea la definitii si redefiniri moment in care Atentia (lumina?) devine astfel mijloc existential factual si eficient "inlocuind' mijloacele reactive ale modelul gandit al trecutului care se manifesta galagios si perturbator senzorial, in perceptiei "in cap" ca dialog interior. A ne lupta cu fantomele si umbrele trecutului sau a nega amintirile faptelor moarte deja sau a experintelor consumate de energia lor este ineficient, este risipire.
Nu exista un "model optim si exaustiv" pentru gandire si comportament si fiecare este chemat de propria libertate esenta sa-si managerieze existenta. Nu exista gandire pozitiva si negativa, ci gand ca actiune individuala , gandul este prin natura sa "pozitiv, activ, miscare, actiune sau reactie' pe care prin formalizarea lui folsim. Am observat cum adeptii gandirii pozitive sunt adeptii exclusivismului formelor gandite si emit numai actiuni dusmanoase la adresa celor care nu le impartasesc ignoranta propriilor forme gand rostite. Gandirea poate fi petru, in slujba , sau potrivnica dupa cum individul canalizeaza energia gandului formalizandu-l. Cum poate cineva sa afirme ca "gandeste pozitiv" sau pentru in timp ce emite doar ganduri potrivnice la adresa celor care in perceptia lor nu sunt ca ei "gandesc altfel"? Gandirea lor manifesta rostirea, ii defineste si reflecta , nu teoria in care cred ei ca gandesc si ca sunt. Teoria nu le apartine si cred ca intentionat si potrivnic lor a fost elaborata spre amplificarea conflictelor launtrice gandirii care demoleaza edificiile perceptiei inteligente, sau cel putin incearca si nu reusesc decat sa-si faca rau singuri amplificandu-si potrivniciile si aroganta ...
Intreg universul este miscarea timpului corporaliazata ca spatiu si interactiuni Comprimarea timpului unuiversal la care ne raportam ne releva cicluri cosmice spiralate ca miscare corporala care pot fi condensarte ca o singura zi irepetabila in evolutie inoitoare formala si interactionala. Zile monotone ne obosec ca si activitatile lor, dar atenti putem observa irepetabilitatea lor desi formal sunt aceleasi. Soarele se misca in rotatia galactica si pamantul il urmeaza deci nu se afla niciodata in acelasi lor in galaxie ; punctul vernal din astrologie releva asta. Unghiurile sub care interactionam cu fortele din galaxie si fortele insasi nu sunt aceleasi iar interactiunea ne redefineste constant inoirea ca indivizi si comunitate planetara. Timpul nu sta pe loc si nu este necesar decat sa fim in acord si armonie cu miscarea sa inoitoare atunci cand nu ne opunem ei prin incrancenare doctrinara jn dogmele definitiilor trecute. Asta confirma esenta libertatii fiintei umane cu care timpul "nu face dragoste cu de-a sila", nu violeaza. Paradoxal dam vina pe timp pentru toate degradarile corporale cand miscarea sa este regeneratoare, inotoare si am ajuns sa reprezentam timpul dupa consecintele propriilor utopii in manifestare hipnotica asupra individului, pentru a sluji o modalitate temporala instrumentata potrivnic societatii umane relevata de comportament si mentalitate, atitudine relationala atavica prin conservarea careia credem sau cred cei care o fac ca domina eternul/ timpul si fiintele sale.
Timpul ca relatie si miscare este abstract, nu il percepem decat prin modaliatile lui corporalizate. Fara repere nu percepem timpul, reperele miscarii, reperele consecintelor modalitatilor sale abstracte, conceptuale, obiectivate in perceptie; nu poate fi perceput direct desi este "la vedere" prin manifestari si ne-am elaborat un sistem de repre temporale , calendare, ceasuri ,etc. Evident ca reperele temporale sunt diferite de la individ la individ, asa numitul timp subiectiv si ca urmare ne-am instrumentat reperele unui timp obiectiv exterior., desi exista unul natural al ciclurilor solare, lunare, planetare, galactice care se folosesc in astrologie
Insa timpul este la fel de "natural" ca si spatiul, conceptualizarea , masurarea si abstractizarea lui il ascunde teoretizandu-l. Aceasta conceptualizare a timpului in reperele spatiului formelor sale si nivelului lor de degradare este posibila doar cand separam conceptul spatiu de conceptul timp.
Evidentele relevate de ratiunea perceptiei inteligente releva ca cu cat ne deplasam, sau miscam mai in profunzimea spatiului sau 'mai departe" de un reper obiectiv in care ne aflam la un moment dat , planeta in ultima instanta ca reper dar nu numai, cu atat ne deplasam in profunzimea timpului, sau trecutul sau, ne deplasam "in timp" si percetia inteligenta ne releva modalitatile sale exprimate ca structuri spatiale. Nu putem separa spatiul de timp sub nici o forma fara sa ne aflam in eroarea abstractizarii imaginare a timpului si spatiului ca separate.
Sigur ca reperele artificiale ale timpului si masuratorile lui sunt rigide dar ne-am straduit sa le corectam continuu functie de manifestarile naturale ale timpului. Spatiul este fluid si timpul deasemenea si orice rigidizare, fixare orientativa este pur scolastica si nu reflecta timpul/ spatiul asa cum este el. Toate abstractizarile si generalizarile sunt speculative, incercarea eu-lui gandirii de a controla si domina spatiul si timpul separandu-se de el. Totusi, in domeniile restranse ale abstractizarii, timpul si spatiul functioneaza conform abstractizarilor si conceptualizarilor noastre fara a fi constienti de asta si am ajuns sa consideram obiective consecintele acestor miscari ale abstractului din gandire asemenea unui spatiu virtual controlat sau a unui holospatiu controlat prin diferite programe ca modalitati temporale, comportamentale. As spune ca intelectul sau eu-l gandit nu exista in "realitate" asa cum este ea ci intr-o relitate modelata si controlata prin conceptualizarile sale care se obiectiveaza ca holospatiu al experientelor sale. Suntem nemultumiti sau nefericiti nu in realitate ci in realitatea holospatiului conceput sau sustinut de noi prin conceptualizarea modalitatilor temporale sau propriilor comportamente cu care am ajuns sa ne identificam ca eu si spatiul sau vital. Se vorbeste de puterea gandiri si a subconstientului , dar faptic ignoram aceaste puteri si lucrarile lor spatiotemporale- teraformarea, ignoranta sustinuta prin credinte, teorii, conceptii, credintele si practicile rutinelor zilnice.
Daca privim manifestarile spatiului putem percepe ca sunt sincrone si omogene cu miscarea a ceea ce denumim timp ca si cum timpul se corporalizeaza si manifesta ca relatie si interactiune intre corporalizarile sale este o continua miscare reflectata in miscarile spatiului ca proprie corporalitate.
Cunoasterea noastra apartine timpului, este o acumulare temporala selectiva si incompleta , exclusiva-separatoare, ceea ce determina caracterul inconstantei, fluiditatii si efemeritatii ei. Un praf in ochii copiilor care le limiteaza vederea cand ne limitam la a considera cunoasterea noastra ca adevar ultim/ prim si ne comportam aserviti ei precum robotii fara libertatea (neingradirea) si decenta (masura , proportia, armonica cu necunoscutul) pe care "indoiala" le pastraza ca prima calitate a gandirii si cunoasterii in evolutie.
Doar indoiala in propria cunoastere la un moment dat ne face sa evitam transformarea cunoasterii in arma si angajarea in razboie fara sansa de victorie asa cum evidentele releva prin experienta jocului X si O. Daca X ar fi gandirea/cunoasterea, mintea dupa cum asociem miscarile spatiale, O ar fi corpul sau timpul evolutiei acestor miscari in spatiu, sfera lor de actiune iar lupta dintre cunoscut vazut ca spatiu si necunoscut vazut ca timp, este fara invingator. Spunem cand cineva moare ca "i-a expirat timpul' ,evident si copul este expirat incapabil sa se autointretina si dispare din spatiu obiectiv sau cunosterea noastra. Cine a castigat din batalia minte /cunostere si corp? Niciunul, nu este invingator in urma oricarui razboi.si acesta nu este un argument a perpetua razboiul decat cand mintea este bolnava de obsesia victoriei. Victorie exista insa nu razboiul este mijlocul sau. Imensitatea timpului este evidenta reflectata de evidenta imensitatii spatiului. Ca urmare timpul nu expira decat in falsitatea conceptiilor generalizate si conservate sau credinte
Aceste fragmentari conceptuale ale timpului/ spatiu modeleaza perceptia realitatii separand ceea ce nu poate fi separat. Conceptul de minte asociat cunoasterii/gandirii/abstractului separat de conceptul de corp asociat concretului/ obiectivului/ realitatii punctuale unui moment dat , ne conduce la a ignora relatiile sau miscarea transformarilor reciproce, misari intr-un continator unic pe care-l denumim "spirit" Cred ca o denumire mai accesibila ca semnificatie este aceea de minte intreaga sau mintea care contine totul: complexul simtamintelor si complexul gandit al cunoasterii descriptive instrumentale si directe, inclusiv necunoscutul, nedenumitul.. Mintea cunoaste totul de la inceputul pana la sfarsitul sau si acest tot putem denumi corpul uman. Dualitatea minte- corp, Dumnezeu-Om este asemenea dualitatii unda- corpuscul a radiatiei electromagentice in univers si releva intimitatea profunda intre cunoasterea/corp si mijlocul acesteia /lumina, relationare sau miscare temporala cocreativa in reciprocitate; corpul este ambientul luminii si lumina ambientul corpului . Energia pura , nemodelata, potentialul care sustine toate transformarile, cinetica lor este in perceptia mea ceea ce denumim minte, oceanul energiei inteligente si receptive, comunicative si ca urmare in care ne avem existenta si pe care denumim eternitate. Noi am dat toate denumirile si am uitat faptul denumit si ca denumirea este o definitie pentru fapt sau energia care ne contine, modeland-o.
Dupa cum ne definim asa ne avem .
Am ramas blocati pe o definitie nascuta din dusmanie si potrivnicie la libertatea esentiala a constiintei fiintei umane. Constiinta este vazuta ca lumina mintii sau conul stiintei care are in varf miracolul/ indescriptibilul, indefinibilul sau libertatea Din moment ce avem libertate o putem si inchipui sau formaliza conceptual, definitie conform careia vom actiona uitand ce am denumit , conservand o definitie, ideea despre si nu libertatea . Daca nu ne simtim liberi nu libertatea e de vina ci complacerea noastra in manipularea unei definitii/idei despre conditionalitatea ei care prin consecintele manipularii se releva constiintei fie ca dusmanoasa, rauvoitoare , gresit intentionata , formalizare dupa un model irational al libertatii ca esenta, sau axiomatic gresit. Ceea ce facem este bun facut, nu mai putem schimba asa cum timpul releva ca nu putem schimba ziua de ieri sau trecutul si nici nu putem repeta fara autodegradare, diminuarea capacitatilor de expresie corporala implicit "mentala". Involuam in perceptie cand transformam cunoasterea in conserva prin dominarea ei si folosirea ca arma.
Libertatea implica redefinirea , miscarea definirilor in sens evolutiv in asa fel incat holospatiul si modalitatea lui temporala sau societatea ca mediu, ambianta sa fie in armonie cu aspiratiile fiintelor asa cum mediul natural al biosferei terestre este. Daca "mintea inconstienta" , ignora prin exclusivism violent faptele sale, cauta mereu un model sau modalitate temporala, un "cum?" ca sa scape de durerea autoflagelarii, pentru "mantuirea" ei de suferinte. Modelul, sau "cum-ul" exista la dispozitie in miscarile timpului corporalizate pe planeta si in modalitatile lor interactionale, model pe care conservarea definitiei potrivniciei in functionare globala distruge. Ne luptam cu timpul pentru conservarea unei expresii personale a acestuia ca modalitate gandita. Timpul concentrat ca atentie neselectiva nu mai este perceput ca timp ci ca "inexistenta lui". Aduce in perceptie comuniunea empatica cu imensitatea timpului si a spatiului pe care am interpretat-o ca nemiscare, inexistenta, doar pentru ca timpul/spatiu nu este modelat cumva in constiinta senzoriala, corporala. Ramane insa in constiinta perceptiei inteligente ca prezenta pura nedefinita, necunoscuta sau nedenumita si interpretata, ramane ca ceea ce este.
Stiinta astazi confirma ceea ce cunoasterea directa a relevat dintotdeauna si incanta sufletele oamenilor confirmandu-le aspiratiile. Relevari si reelevari care implicau redefinirea conceptiei despre om si rolul sau in univers, dar care prin reflectarile lor in constiinta si gandire prezentau societatea si conceptualizarile ei istorice lucrative drept fantomatice, umbra unui trecut opusa modalitatii timpului asa cum se releva ea in natura , corpul uman si in univers-creativa si cocreativa.
Miscarea in timp si constiinta se realizeaza prin redefinirea proprie a statutului fiecaruia in existenta ("Eu Sunt calea") sau prin renuntarea la definitii si redefiniri moment in care Atentia (lumina?) devine astfel mijloc existential factual si eficient "inlocuind' mijloacele reactive ale modelul gandit al trecutului care se manifesta galagios si perturbator senzorial, in perceptiei "in cap" ca dialog interior. A ne lupta cu fantomele si umbrele trecutului sau a nega amintirile faptelor moarte deja sau a experintelor consumate de energia lor este ineficient, este risipire.
Nu exista un "model optim si exaustiv" pentru gandire si comportament si fiecare este chemat de propria libertate esenta sa-si managerieze existenta. Nu exista gandire pozitiva si negativa, ci gand ca actiune individuala , gandul este prin natura sa "pozitiv, activ, miscare, actiune sau reactie' pe care prin formalizarea lui folsim. Am observat cum adeptii gandirii pozitive sunt adeptii exclusivismului formelor gandite si emit numai actiuni dusmanoase la adresa celor care nu le impartasesc ignoranta propriilor forme gand rostite. Gandirea poate fi petru, in slujba , sau potrivnica dupa cum individul canalizeaza energia gandului formalizandu-l. Cum poate cineva sa afirme ca "gandeste pozitiv" sau pentru in timp ce emite doar ganduri potrivnice la adresa celor care in perceptia lor nu sunt ca ei "gandesc altfel"? Gandirea lor manifesta rostirea, ii defineste si reflecta , nu teoria in care cred ei ca gandesc si ca sunt. Teoria nu le apartine si cred ca intentionat si potrivnic lor a fost elaborata spre amplificarea conflictelor launtrice gandirii care demoleaza edificiile perceptiei inteligente, sau cel putin incearca si nu reusesc decat sa-si faca rau singuri amplificandu-si potrivniciile si aroganta ...
Intreg universul este miscarea timpului corporaliazata ca spatiu si interactiuni Comprimarea timpului unuiversal la care ne raportam ne releva cicluri cosmice spiralate ca miscare corporala care pot fi condensarte ca o singura zi irepetabila in evolutie inoitoare formala si interactionala. Zile monotone ne obosec ca si activitatile lor, dar atenti putem observa irepetabilitatea lor desi formal sunt aceleasi. Soarele se misca in rotatia galactica si pamantul il urmeaza deci nu se afla niciodata in acelasi lor in galaxie ; punctul vernal din astrologie releva asta. Unghiurile sub care interactionam cu fortele din galaxie si fortele insasi nu sunt aceleasi iar interactiunea ne redefineste constant inoirea ca indivizi si comunitate planetara. Timpul nu sta pe loc si nu este necesar decat sa fim in acord si armonie cu miscarea sa inoitoare atunci cand nu ne opunem ei prin incrancenare doctrinara jn dogmele definitiilor trecute. Asta confirma esenta libertatii fiintei umane cu care timpul "nu face dragoste cu de-a sila", nu violeaza. Paradoxal dam vina pe timp pentru toate degradarile corporale cand miscarea sa este regeneratoare, inotoare si am ajuns sa reprezentam timpul dupa consecintele propriilor utopii in manifestare hipnotica asupra individului, pentru a sluji o modalitate temporala instrumentata potrivnic societatii umane relevata de comportament si mentalitate, atitudine relationala atavica prin conservarea careia credem sau cred cei care o fac ca domina eternul/ timpul si fiintele sale.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu