Desi asemanatoare, cele doua activitati ale gandirii sunt sensibil diferite si au caracteristici care le diferentiaza.
Corporalizarea celor doua actiuni se evidentiaza si genereaza o personificare sub forma "cercetator" si "explorator". Bineinteles ca denumirile personajelor sunt aspecte particulare ale individualizarii gandirii ca scop si modalitate lucrativa. Nu caracterizeaza exhaustiv fiinta umana ca identitate ci doar ca functie asumata in ansamblul plenitudinii existentei in miscarea sincrona pe axa timp/spatiu a perceptiei creatoare.
Personificarea celor doua activitati ale gandirii conduce la sciziune subtila in gandire in care o parte a sa exploreaza, cerceteaza si alta parte face altceva (de regula se opune onorand rutine). Este o impresie hipnotica care in societate se reflecta prin distributia muncii in care unii sunt cercetaori si alti fac altceva, este o scindare de factura negativa si conduce la slabirea potentialului gandirii ca plenitudine, fie in explorare, cercetare , fie in alte activitati.
In orice directie s-ar misca gandirea nu poate produce consecinte relevante ratiunii, inteligentei perceptive decat atunci cand intregul ei potential este implicat in acea directie. Orice impartire a potentialului ei pe mai multe fronturi nu conduce decat la rezultate denumite generic "jumatati de masurta" Cu alte cuvinte, cand faci doua lucruri deodata nu faci niciunul complet, desavarsit. Tendita care a perturbat intreaga gandire si care in anumite refelectari este denumita "nebunie", este nascuta dintr-o inductie hipnotica in care gandirea sau intelectul se straduie sa faca doua sau mai multe lucruri deodata sau in acelasi timp. (de ex. ascultam si gandim in acelasi timp analizand, judecand, descifrand cuvintele auzite; gandim una si vorbim alta, , facem ceva si gandim altceva, privim si gandim ce privim sau altceva ,etc) Este evident oricui isi apleaca atentia ca dialogul interior ingusteaza perceptia completitudinii unei perceptii. Ca urmare nici nu percepem , nici nu gandim impartind energia gandului in doua directii pe care le reflect generalizand ca manifestarea intentiei controlului; atat a "exteriorului" sau circumstantei concretului, prin perceptia sa, cat si a "interiorului" ca circumstanta abstractului, prin gandirea sa.
In opozitie cu exploratorii si cercetatorii se afla aventurierii care se avantau in necunoscut cu intentia exploatarii resurselor sale; Aventurierii au distrus civilizatii, lumi florale sau animale fara sa inteleaga sau sa-si puna intrebarea ce distrug; pentru ei distrugerea era modalitate existentiala. Justitficarile lor sunt complet irelevante existentei. Cea mai perfida justificare este aceea ca "civilizeaza salbatici sau inferiori" doar pentru ca erau diferiti ca modalitati comportamentale sau culturale , cu alte structuri de credinte care se dovedeau de multe ori "superioare" civilizatorilor. Este o incongruenta desavarsita intre semnificatia "civilizarii' si modalitatea ei promovata si justificata de aventurieri.
Cercetatorii se apleca in special asupra cunoscutului, asupra perceptiei lor, asupra cunoasterii obiective in forma expresiva pentru a intelege mecanismele fizico-chimice si legitatile care sustin formele si interactiunile lor. Este evident pentru ei ca domeniul cunoasterii intelectuale reflexive este incomplet si ca existenta este plina de necunoscute pe care intentioneaza sa le releve constiintei omenirii. S-a dezvoltat o adevarata metodica si un instrumentar al cercetarii, criterii de validare a descoperirilor sale, care de apoi, sunt transmise si invatate prin scoli. Evident este ca cercetarea ca activitate separata de continutul ei este imposibila si trebuie mereu sa coroboreze cunoscutul cu necunoscutul pentru a nu se bloca in rutinele descoperirilor trecute. Cercetarea a instrumentat o serie de mijloace care sa extinda perceptia biologica dincolo de posibilitatile ei cunoscute fara a cerceta aceste posibilitati multumindu-se cu constatarea capacitatilor lor fizicochimice pe care le considerau limite. Acest instrumentar al cercetarii a separat si mai tare cercetarea de marea masa a oamenilor si a ajuns un segment ingust , exclusivist al unor privilegiati ai sistemelor educative; cu alte cuvinte s-a artificializat. Armata cercetatorilor are cercetasii ei, avangarda, apoi vine marea masa de depozitari ai descoperirilor care nu mai cerceteaza ceva ci exploateaza si instrumenteaza descoperirile(de regula ca arme) si ariergarda , coda armatei care se ocupa de P.R. si educatie, impartasirea discriminatoare a cunostintelor functie de interesele care domina domeniul cercetarii.
Separarea cercetarii in gandire de totalitatea potentialului gandirii o transforma in instrument al unor forte care nu au nimic in comun cu idealurile ei.
Exploratorii (de multe ori pe cont propriu sau in avangarda cercetarii) sunt constienti de implicarea lor directa in rezultatele explorarii; cu alte cuvinte nu sunt in afara sau separati de explorare precum se considera cercetatorii ci fac parte integranta din procesul explorarii. Daca atitudinea detasarii, separari de probleme pentru ale rezolva, specifica cercetatorilor care observa "din afara" fenomene si procese, fapt care implica impersonalizarea lor, o raceala atitudinala in timpul cercetarii, a condus la falsa impresie si rutina in care inteligenta cercetatorului este in afara sentimentelor, emotiilor lui iar receala si cinismul pare a fi expresia unei inalte inteligente. Acest tip atitudinal si de conceptie, de multe ori inconstient manifestat, genereaza cruzime si indiferenta fata de consecintele instrumentarilor propriilor descoperiri. In aceasta stare/moment/ atitudine cercetatorul si aventurierul se intalnesc ca expresie a involutiei primului. Toata tehnologia de astazi este rezultatul cercetarilor instrumentale si nu am nevoie de argumente pentru afirmatia conform careia folosirea acestor rezultate este cruzime si indiferenta in fata izvorului acestei cunoasteri instrumentate , natura planetara si umana prin cercetarea ei; efectele sunt cunoscute si suportate de toti locuitorii planetei
Exploratorii prin constienta implicarii directe in explorare si rezultatele ei, au inteles ca patrunzand in campul necunodcutului, nedenumitului, patrunde acolo si intreaga lor cunostere odata cu ei si ca necunoscutul le-o reflecta asemenea unei oglinzi care le arata cine sunt in acel camp. Exploratorii au inteles ca intrumentul cel mai adecvat explorarii este corpul senzorilor proprii in conditia nedegradata, originala si ca nu exista un instrument al explorarii mai adecvat decat propriul corp (fapt ignorat de cercetarea instrumentala). Astfel pentru a explora era necesar ca mai inainte sa-si curete corpul de orice toxicitati informationalea (depozitele infoenergetice uzate, depasite, din propria memorie) si fizicochimice. Cu alte cuvinte au inteles ca "mens sana" doar in "corpore sano" se gaseste si ca fara ea explorarea este pervertita in altceva. In orice explorare, determinanta este atitudinea cu care exploratorul patrunde in necunoscut. Daca intri cu atitudinea aventurirului necunoscutul da de pamant cu tine, daca intri cu atitudinea cunoscatorului, necunoscutul te inchide in propria cunoastere, capcana din care este foarte greu sa evadezi- ideea despre tine insuti si experienta una sunt confirmandu-se reciproc. Exploratorul intra cu atitudinea celui liber de cunoasterea sa si vigilent in fata oricaror 'aparitii", maxima vigilenta ca intensitate a atentiei si taririi intuind ca atitudinea modeleaza necunoscutul implicit rezultatele explorarii si responsabilitatea exploratorului.
Un explorator experimentat prin esecurile sale, se pozitioneaza la granita dintre cunoscut -necunoscut si inainteaza vigilent un pas, apoi se retrage ,mediteaza pe experienta pasului, revine in necunoscut si se retrage din nou. Aceasta atitudine releva necunoscutului lipsa intentiei sale de a domina sau cucerii necunoscutul si acesta va incepe sa i se releve singur asa cum este, functie de atitudinile exploratorului. Necunoscutul e garantul libertatii gandirii si intelectului uman.
Cercetatorul face o cercetare materiala lipsita se simtaminte, rezultatele lui sunt materiale imbogatind obsedatii de acumulari instrumente sau propriul orgoliu. Exploratorul implica viul si natura sa in explorare, nu se autoexclude ca fiinta, iar rezultatele explorarii sale imbogatesc constiinta omenirii care se dezvolta si implineste , implinire fara de care constiinta omenirii se prabuseste in ura si indifenta fata de ce este viu. Toate astea functie de atitudinea si responsabilitatea exploratorului. Responsabilitatea face din exploratori pionierii oricaror inoiri in umanitate, fie in structuri sociale sau de civilizatie , fie in calitati/ valori noi sau aspiratii ale exprimarilor individuale . Dar ce efecte au aceste inoiri, altele decat inoirea modalitatii timpului? Exploratorii inoiesc timpul si rutinele lui, inoiesc abstractul si prin asta concretul, spatiul ca forma/structura intima in care omogenitatea si coeziunea lui inglobeaza sau intrupeaza crescator ordini si energii universale. Nu exista un inceput si un sfarsit la propriu, ci transformari in abstract si ca urmare in concret sau forma; constiinta faptului elibereaza gandirea din propria inchisoare conceptuala sau ideea despre sine, amplifica claritatea perceptiei prin intensitatea inteligentei sale creatoare, sau 'stralucirii constiintei sale"
Intelectul care paraziteaza gandirea asemenea unui copil care exploateaza resursele parintilor fara sa produca resurse, se crede "nemuritor" motiv pentru care indiferenta si cruzimea sa in fata viului este justificata. Dar aceasta credinta neconfirmata de ratiunea exploratoare, provine din separarea sau fragmentarea gandirii . Prin oglinda separarii si filtrul ei, intelectul considera pe "eu", minte sau pe sine nemuritor si corpul sau pe "tu" sau 'al meu" muritor, separa mintea de corp, sufletul de om, pe dumnezeu de creatia sa, etc , perceptia sa este fragmentata fara constienta si consecintele faptului. Exploratorii , oameni impecabili ai stiintei ratiunii, afirma ca exploratorul este parte a explorarii, ca experienta este experimentatorul in actiune, idea/atitudinea una cu experienta si din aceast sincron omogen si coeziv este greu sa evadezi inteligent, fara sa distrugi ceva. Astfel, exploratorul releva ca distrugerea este mijlocul neputinciosului, captivului, aventurierului lacom fara sa inteleaga de ce.
Stiinta exploratorilor, a oamenilor de stiinta integri a domeniului existentei, releva intimitatea profunda intre om si radiatia electromagnetica ca mijloc al intregii sale cunoasteri, intimitate care releva constiintei lumina electromagnetica in domeniul esentelor fiintei. Aceasta revelatie a stiintei ne conduce la intelegerea faptului ca "o semanta" nu genereaza ceva desfasurandu-si potentialul contrar propriei naturi; adica, daca natura luminii este duala, de unda, (energie/minte)_si corpuscul (substantialitate/corp) in acelasi timp (in sincronicitate), omul prin aspectul dualitatii sale minte/corp in sincronicitate temporala este de aceeasi natura cu lumina electromagnetica. Mintea si corpul sunt doar doua aspecte functionale ale fiintei umane inseparabile, in transformare reciproca; nu exista minte fara corp si corp fara minte si daca exista nu este om. Energiile amorfe psihice au "minte" dar nu si corp/forma ; de ex. vinovatia,, teama , gelozia, etc; nu sunt aspecte ale existentei umane ci virusi infoenergetici ai mintii/energiei umane si din pacate pot manipula perceptia psihologica creeind legaturi psihice peste relatiile interdependentelor existentiale si astfel blocand libera exprimare a fiintelor umane, generand dependente psihologice greu de vindecat. Nu este nici macar in interesul conducatorilor statelor acestei lumi sa se lase conditionati in lipsa simtamintelor umane, lipsa confundata cu inteligenta si ratiunea intereselor inguste, prin dependente psihologice generate de "cei morti" cu mult timp in urma. "Mortii cu mortii, vii cu vii"-chiar daca cumva coexista. Amestecul este irational si distructiv. Doar dragostea de viata si existenta manifesta faptic, punctual rezolva problema in nici un caz lupta/ razboiul pentru o supravietuire globala.
Un alt aspect deloc de neglijat al cercetarii/explorarii este separarea ca activitate privilegiu doar al unor indivizi. Intreaga omenire este gandire intr-o forma a completitudinii sale esentiale- puterea gandirii intregii omeniri-indiferent de domenii si modalitati sau nivellul profunzimii ei- este puterea gandului uman. Gandul care infasoara in el intreaga putere a gandirii intregii omeniri este gandul creator, gandul Unicului, sublima calitate/esenta creativa, care s-a intrupat ca entitate om si se intrupeaza in continuare ca evolutiea sau pulsatia creatiei, existenta. Orice explorare cu aceasta putere a gandului unicului va reeleva constiintei umanitatii natura adevarului a ceea ce este asa cum este si misterul sursei sale. (atentie-nu va devoala misterul ci doar releva existenta sa ignorata si inlocuita cu identitati atributive) Aceasta reelevare a naturii de sine statatoare a fiintei umane (liber de nevoie si demonstratia puterii) va inalta constiinta omenirii pe culmile nivelelor de energie si armonie coeziva a civilizatiei umane edificata de inaintasii adevarului prin intentia intentiei..
Din acesta intuitie/credinta sustinuta de ratiunea individualizata ca sine, se intrevede implicarea intregii omeniri sau mentalului colectiv, daca va place mai mult expresia, in explorare, cercetare. Ce ar insemna asta altceva decat ca toate creierele purtatoarelor de creiere de pe planeta sa se uneasca prin scopul/tinta explorarii, cercetarii si concentrarea atentiei tutuoror in acelasi punct / problema de explorat, cercetat sau rezolvat. Este foarte simplu sa se obtina aceasta unificare. Aceasta unificare este folosita acum prin manipularea emotionala doar "impotriva a ceva" , nu "pentru" Chiar daca facuta, acesta constienta sau tinta explorarii genereaza inevitabil si refuzul si opozitia, suspiciunile intereselor straine si dezinteres personal. Insa, specialistii in manipularea psihologica de masa, preotii tuturor culturilor si popoarelor care fac asta in scopuri irationale in detrimentul tuturor (sunt si exceptii), o pot face si in scopuri benefice tuturor prin stabilirea unui acord planetar al explorarii in constiinta planetei. Acest acord exista ,altfel nu am exista nici noi, ceea ce propun este sa-l relevem constiintei planetare unite pe o unica actiune. Sunt utopic, cel putin un visator nebun? Un explorator exploreaza insasi explorarea.
Probabil stiti mai bine decat mine, insa ceea ce exista radiaza si radiatia/lumina sa nu poate fi ascunsa multa vreme de judecatile de nonvaloare ale intelectilor oficiali si seriosi, doar pentru a sustine o" oranduire-oranduiala" sociala homofaga si incongruenta cu natura homo-sapiens. Deja zorii noii specii calitative, umane , fie ca i se spune "homo scacrus" pentru ca inceteaza orice sacralizari odata relevata sacralitatea intregii existente ,a plenitudinii ei expresive, fie ca este altfel denumita, anunta apusul lui homo-sapiens ca specie dominanta pe planeta . Denumita "sapiens" pentru ca aspira la intelepciune datorita lipsei acesteia din structura constiintei sale, sau ca sa-si ascunda lipsa?. Valorizam ce pierdem si probabil homo sapiens nu valorizeaza ceva crezand ca nu a pierdut ceva. Totusi sunt relevari ale perceptiei faptului ca homo sapiens a fost istoric parazitat de forte straine de sinele sau si a involuat in folosul lor . Probabil ca a experimentat pe dracu ca sa-si aduca aminte de dumnezeu, sau viata inteligenmta si calea nobletei in viata. Sincer, nu prea a reusit mare lucru experimentand pe dracu,(anticristul, mara, desertul, mirajele inchipuirii, etc), experienta a devenit una cu el si nu mai poate scapa din capacana asta; totusi va ramane in istorie ca tot ceea ce nu e rational sa faci in existenta. Va fi inlocuit de viata ca rebut prin nasterea cresterea si dezvoltarea unei noi constiinte a adevarului planetar, a Crist-ului, Buda-ului, Quatzelcuatl-ului, etc, universal.Nu are mare importanta cum i se spune din moment ce denumirea va duce la pierderea semnificatiei ei prin repetare asa cum s-a intamplat si pana acum; de numai cunoastem nici cuvintele pe care le folosim si manipulam verbal stereotipuri sau clisee care nu au nici o legatura cu viata. Pana la urma despre ce este vorba in viata daca nu despre dragoste?
Inteligenta/intelepciune si simtamatul iubire/libertate se reflecta reciproc si sunt impreuna monada transformarilor existentiale, mintea- corp , energie-substanta a oricarei existente umane; este o evidenta de necontestat, adevarul a ceea ce este. Exista un limbaj care foloseste verbul doar la persoana intaia singular si la timpul prezent; Buna este dimineata! Viu sunt nascut/creat! .Este limbajul adevarului prezentei fiecaruia care-l foloseste, verbul a fi sub toate conjugarile lui sau, timpul celui viu ca modalitate.
Corporalizarea celor doua actiuni se evidentiaza si genereaza o personificare sub forma "cercetator" si "explorator". Bineinteles ca denumirile personajelor sunt aspecte particulare ale individualizarii gandirii ca scop si modalitate lucrativa. Nu caracterizeaza exhaustiv fiinta umana ca identitate ci doar ca functie asumata in ansamblul plenitudinii existentei in miscarea sincrona pe axa timp/spatiu a perceptiei creatoare.
Personificarea celor doua activitati ale gandirii conduce la sciziune subtila in gandire in care o parte a sa exploreaza, cerceteaza si alta parte face altceva (de regula se opune onorand rutine). Este o impresie hipnotica care in societate se reflecta prin distributia muncii in care unii sunt cercetaori si alti fac altceva, este o scindare de factura negativa si conduce la slabirea potentialului gandirii ca plenitudine, fie in explorare, cercetare , fie in alte activitati.
In orice directie s-ar misca gandirea nu poate produce consecinte relevante ratiunii, inteligentei perceptive decat atunci cand intregul ei potential este implicat in acea directie. Orice impartire a potentialului ei pe mai multe fronturi nu conduce decat la rezultate denumite generic "jumatati de masurta" Cu alte cuvinte, cand faci doua lucruri deodata nu faci niciunul complet, desavarsit. Tendita care a perturbat intreaga gandire si care in anumite refelectari este denumita "nebunie", este nascuta dintr-o inductie hipnotica in care gandirea sau intelectul se straduie sa faca doua sau mai multe lucruri deodata sau in acelasi timp. (de ex. ascultam si gandim in acelasi timp analizand, judecand, descifrand cuvintele auzite; gandim una si vorbim alta, , facem ceva si gandim altceva, privim si gandim ce privim sau altceva ,etc) Este evident oricui isi apleaca atentia ca dialogul interior ingusteaza perceptia completitudinii unei perceptii. Ca urmare nici nu percepem , nici nu gandim impartind energia gandului in doua directii pe care le reflect generalizand ca manifestarea intentiei controlului; atat a "exteriorului" sau circumstantei concretului, prin perceptia sa, cat si a "interiorului" ca circumstanta abstractului, prin gandirea sa.
In opozitie cu exploratorii si cercetatorii se afla aventurierii care se avantau in necunoscut cu intentia exploatarii resurselor sale; Aventurierii au distrus civilizatii, lumi florale sau animale fara sa inteleaga sau sa-si puna intrebarea ce distrug; pentru ei distrugerea era modalitate existentiala. Justitficarile lor sunt complet irelevante existentei. Cea mai perfida justificare este aceea ca "civilizeaza salbatici sau inferiori" doar pentru ca erau diferiti ca modalitati comportamentale sau culturale , cu alte structuri de credinte care se dovedeau de multe ori "superioare" civilizatorilor. Este o incongruenta desavarsita intre semnificatia "civilizarii' si modalitatea ei promovata si justificata de aventurieri.
Cercetatorii se apleca in special asupra cunoscutului, asupra perceptiei lor, asupra cunoasterii obiective in forma expresiva pentru a intelege mecanismele fizico-chimice si legitatile care sustin formele si interactiunile lor. Este evident pentru ei ca domeniul cunoasterii intelectuale reflexive este incomplet si ca existenta este plina de necunoscute pe care intentioneaza sa le releve constiintei omenirii. S-a dezvoltat o adevarata metodica si un instrumentar al cercetarii, criterii de validare a descoperirilor sale, care de apoi, sunt transmise si invatate prin scoli. Evident este ca cercetarea ca activitate separata de continutul ei este imposibila si trebuie mereu sa coroboreze cunoscutul cu necunoscutul pentru a nu se bloca in rutinele descoperirilor trecute. Cercetarea a instrumentat o serie de mijloace care sa extinda perceptia biologica dincolo de posibilitatile ei cunoscute fara a cerceta aceste posibilitati multumindu-se cu constatarea capacitatilor lor fizicochimice pe care le considerau limite. Acest instrumentar al cercetarii a separat si mai tare cercetarea de marea masa a oamenilor si a ajuns un segment ingust , exclusivist al unor privilegiati ai sistemelor educative; cu alte cuvinte s-a artificializat. Armata cercetatorilor are cercetasii ei, avangarda, apoi vine marea masa de depozitari ai descoperirilor care nu mai cerceteaza ceva ci exploateaza si instrumenteaza descoperirile(de regula ca arme) si ariergarda , coda armatei care se ocupa de P.R. si educatie, impartasirea discriminatoare a cunostintelor functie de interesele care domina domeniul cercetarii.
Separarea cercetarii in gandire de totalitatea potentialului gandirii o transforma in instrument al unor forte care nu au nimic in comun cu idealurile ei.
Exploratorii (de multe ori pe cont propriu sau in avangarda cercetarii) sunt constienti de implicarea lor directa in rezultatele explorarii; cu alte cuvinte nu sunt in afara sau separati de explorare precum se considera cercetatorii ci fac parte integranta din procesul explorarii. Daca atitudinea detasarii, separari de probleme pentru ale rezolva, specifica cercetatorilor care observa "din afara" fenomene si procese, fapt care implica impersonalizarea lor, o raceala atitudinala in timpul cercetarii, a condus la falsa impresie si rutina in care inteligenta cercetatorului este in afara sentimentelor, emotiilor lui iar receala si cinismul pare a fi expresia unei inalte inteligente. Acest tip atitudinal si de conceptie, de multe ori inconstient manifestat, genereaza cruzime si indiferenta fata de consecintele instrumentarilor propriilor descoperiri. In aceasta stare/moment/ atitudine cercetatorul si aventurierul se intalnesc ca expresie a involutiei primului. Toata tehnologia de astazi este rezultatul cercetarilor instrumentale si nu am nevoie de argumente pentru afirmatia conform careia folosirea acestor rezultate este cruzime si indiferenta in fata izvorului acestei cunoasteri instrumentate , natura planetara si umana prin cercetarea ei; efectele sunt cunoscute si suportate de toti locuitorii planetei
Exploratorii prin constienta implicarii directe in explorare si rezultatele ei, au inteles ca patrunzand in campul necunodcutului, nedenumitului, patrunde acolo si intreaga lor cunostere odata cu ei si ca necunoscutul le-o reflecta asemenea unei oglinzi care le arata cine sunt in acel camp. Exploratorii au inteles ca intrumentul cel mai adecvat explorarii este corpul senzorilor proprii in conditia nedegradata, originala si ca nu exista un instrument al explorarii mai adecvat decat propriul corp (fapt ignorat de cercetarea instrumentala). Astfel pentru a explora era necesar ca mai inainte sa-si curete corpul de orice toxicitati informationalea (depozitele infoenergetice uzate, depasite, din propria memorie) si fizicochimice. Cu alte cuvinte au inteles ca "mens sana" doar in "corpore sano" se gaseste si ca fara ea explorarea este pervertita in altceva. In orice explorare, determinanta este atitudinea cu care exploratorul patrunde in necunoscut. Daca intri cu atitudinea aventurirului necunoscutul da de pamant cu tine, daca intri cu atitudinea cunoscatorului, necunoscutul te inchide in propria cunoastere, capcana din care este foarte greu sa evadezi- ideea despre tine insuti si experienta una sunt confirmandu-se reciproc. Exploratorul intra cu atitudinea celui liber de cunoasterea sa si vigilent in fata oricaror 'aparitii", maxima vigilenta ca intensitate a atentiei si taririi intuind ca atitudinea modeleaza necunoscutul implicit rezultatele explorarii si responsabilitatea exploratorului.
Un explorator experimentat prin esecurile sale, se pozitioneaza la granita dintre cunoscut -necunoscut si inainteaza vigilent un pas, apoi se retrage ,mediteaza pe experienta pasului, revine in necunoscut si se retrage din nou. Aceasta atitudine releva necunoscutului lipsa intentiei sale de a domina sau cucerii necunoscutul si acesta va incepe sa i se releve singur asa cum este, functie de atitudinile exploratorului. Necunoscutul e garantul libertatii gandirii si intelectului uman.
Cercetatorul face o cercetare materiala lipsita se simtaminte, rezultatele lui sunt materiale imbogatind obsedatii de acumulari instrumente sau propriul orgoliu. Exploratorul implica viul si natura sa in explorare, nu se autoexclude ca fiinta, iar rezultatele explorarii sale imbogatesc constiinta omenirii care se dezvolta si implineste , implinire fara de care constiinta omenirii se prabuseste in ura si indifenta fata de ce este viu. Toate astea functie de atitudinea si responsabilitatea exploratorului. Responsabilitatea face din exploratori pionierii oricaror inoiri in umanitate, fie in structuri sociale sau de civilizatie , fie in calitati/ valori noi sau aspiratii ale exprimarilor individuale . Dar ce efecte au aceste inoiri, altele decat inoirea modalitatii timpului? Exploratorii inoiesc timpul si rutinele lui, inoiesc abstractul si prin asta concretul, spatiul ca forma/structura intima in care omogenitatea si coeziunea lui inglobeaza sau intrupeaza crescator ordini si energii universale. Nu exista un inceput si un sfarsit la propriu, ci transformari in abstract si ca urmare in concret sau forma; constiinta faptului elibereaza gandirea din propria inchisoare conceptuala sau ideea despre sine, amplifica claritatea perceptiei prin intensitatea inteligentei sale creatoare, sau 'stralucirii constiintei sale"
Intelectul care paraziteaza gandirea asemenea unui copil care exploateaza resursele parintilor fara sa produca resurse, se crede "nemuritor" motiv pentru care indiferenta si cruzimea sa in fata viului este justificata. Dar aceasta credinta neconfirmata de ratiunea exploratoare, provine din separarea sau fragmentarea gandirii . Prin oglinda separarii si filtrul ei, intelectul considera pe "eu", minte sau pe sine nemuritor si corpul sau pe "tu" sau 'al meu" muritor, separa mintea de corp, sufletul de om, pe dumnezeu de creatia sa, etc , perceptia sa este fragmentata fara constienta si consecintele faptului. Exploratorii , oameni impecabili ai stiintei ratiunii, afirma ca exploratorul este parte a explorarii, ca experienta este experimentatorul in actiune, idea/atitudinea una cu experienta si din aceast sincron omogen si coeziv este greu sa evadezi inteligent, fara sa distrugi ceva. Astfel, exploratorul releva ca distrugerea este mijlocul neputinciosului, captivului, aventurierului lacom fara sa inteleaga de ce.
Stiinta exploratorilor, a oamenilor de stiinta integri a domeniului existentei, releva intimitatea profunda intre om si radiatia electromagnetica ca mijloc al intregii sale cunoasteri, intimitate care releva constiintei lumina electromagnetica in domeniul esentelor fiintei. Aceasta revelatie a stiintei ne conduce la intelegerea faptului ca "o semanta" nu genereaza ceva desfasurandu-si potentialul contrar propriei naturi; adica, daca natura luminii este duala, de unda, (energie/minte)_si corpuscul (substantialitate/corp) in acelasi timp (in sincronicitate), omul prin aspectul dualitatii sale minte/corp in sincronicitate temporala este de aceeasi natura cu lumina electromagnetica. Mintea si corpul sunt doar doua aspecte functionale ale fiintei umane inseparabile, in transformare reciproca; nu exista minte fara corp si corp fara minte si daca exista nu este om. Energiile amorfe psihice au "minte" dar nu si corp/forma ; de ex. vinovatia,, teama , gelozia, etc; nu sunt aspecte ale existentei umane ci virusi infoenergetici ai mintii/energiei umane si din pacate pot manipula perceptia psihologica creeind legaturi psihice peste relatiile interdependentelor existentiale si astfel blocand libera exprimare a fiintelor umane, generand dependente psihologice greu de vindecat. Nu este nici macar in interesul conducatorilor statelor acestei lumi sa se lase conditionati in lipsa simtamintelor umane, lipsa confundata cu inteligenta si ratiunea intereselor inguste, prin dependente psihologice generate de "cei morti" cu mult timp in urma. "Mortii cu mortii, vii cu vii"-chiar daca cumva coexista. Amestecul este irational si distructiv. Doar dragostea de viata si existenta manifesta faptic, punctual rezolva problema in nici un caz lupta/ razboiul pentru o supravietuire globala.
Un alt aspect deloc de neglijat al cercetarii/explorarii este separarea ca activitate privilegiu doar al unor indivizi. Intreaga omenire este gandire intr-o forma a completitudinii sale esentiale- puterea gandirii intregii omeniri-indiferent de domenii si modalitati sau nivellul profunzimii ei- este puterea gandului uman. Gandul care infasoara in el intreaga putere a gandirii intregii omeniri este gandul creator, gandul Unicului, sublima calitate/esenta creativa, care s-a intrupat ca entitate om si se intrupeaza in continuare ca evolutiea sau pulsatia creatiei, existenta. Orice explorare cu aceasta putere a gandului unicului va reeleva constiintei umanitatii natura adevarului a ceea ce este asa cum este si misterul sursei sale. (atentie-nu va devoala misterul ci doar releva existenta sa ignorata si inlocuita cu identitati atributive) Aceasta reelevare a naturii de sine statatoare a fiintei umane (liber de nevoie si demonstratia puterii) va inalta constiinta omenirii pe culmile nivelelor de energie si armonie coeziva a civilizatiei umane edificata de inaintasii adevarului prin intentia intentiei..
Din acesta intuitie/credinta sustinuta de ratiunea individualizata ca sine, se intrevede implicarea intregii omeniri sau mentalului colectiv, daca va place mai mult expresia, in explorare, cercetare. Ce ar insemna asta altceva decat ca toate creierele purtatoarelor de creiere de pe planeta sa se uneasca prin scopul/tinta explorarii, cercetarii si concentrarea atentiei tutuoror in acelasi punct / problema de explorat, cercetat sau rezolvat. Este foarte simplu sa se obtina aceasta unificare. Aceasta unificare este folosita acum prin manipularea emotionala doar "impotriva a ceva" , nu "pentru" Chiar daca facuta, acesta constienta sau tinta explorarii genereaza inevitabil si refuzul si opozitia, suspiciunile intereselor straine si dezinteres personal. Insa, specialistii in manipularea psihologica de masa, preotii tuturor culturilor si popoarelor care fac asta in scopuri irationale in detrimentul tuturor (sunt si exceptii), o pot face si in scopuri benefice tuturor prin stabilirea unui acord planetar al explorarii in constiinta planetei. Acest acord exista ,altfel nu am exista nici noi, ceea ce propun este sa-l relevem constiintei planetare unite pe o unica actiune. Sunt utopic, cel putin un visator nebun? Un explorator exploreaza insasi explorarea.
Probabil stiti mai bine decat mine, insa ceea ce exista radiaza si radiatia/lumina sa nu poate fi ascunsa multa vreme de judecatile de nonvaloare ale intelectilor oficiali si seriosi, doar pentru a sustine o" oranduire-oranduiala" sociala homofaga si incongruenta cu natura homo-sapiens. Deja zorii noii specii calitative, umane , fie ca i se spune "homo scacrus" pentru ca inceteaza orice sacralizari odata relevata sacralitatea intregii existente ,a plenitudinii ei expresive, fie ca este altfel denumita, anunta apusul lui homo-sapiens ca specie dominanta pe planeta . Denumita "sapiens" pentru ca aspira la intelepciune datorita lipsei acesteia din structura constiintei sale, sau ca sa-si ascunda lipsa?. Valorizam ce pierdem si probabil homo sapiens nu valorizeaza ceva crezand ca nu a pierdut ceva. Totusi sunt relevari ale perceptiei faptului ca homo sapiens a fost istoric parazitat de forte straine de sinele sau si a involuat in folosul lor . Probabil ca a experimentat pe dracu ca sa-si aduca aminte de dumnezeu, sau viata inteligenmta si calea nobletei in viata. Sincer, nu prea a reusit mare lucru experimentand pe dracu,(anticristul, mara, desertul, mirajele inchipuirii, etc), experienta a devenit una cu el si nu mai poate scapa din capacana asta; totusi va ramane in istorie ca tot ceea ce nu e rational sa faci in existenta. Va fi inlocuit de viata ca rebut prin nasterea cresterea si dezvoltarea unei noi constiinte a adevarului planetar, a Crist-ului, Buda-ului, Quatzelcuatl-ului, etc, universal.Nu are mare importanta cum i se spune din moment ce denumirea va duce la pierderea semnificatiei ei prin repetare asa cum s-a intamplat si pana acum; de numai cunoastem nici cuvintele pe care le folosim si manipulam verbal stereotipuri sau clisee care nu au nici o legatura cu viata. Pana la urma despre ce este vorba in viata daca nu despre dragoste?
Inteligenta/intelepciune si simtamatul iubire/libertate se reflecta reciproc si sunt impreuna monada transformarilor existentiale, mintea- corp , energie-substanta a oricarei existente umane; este o evidenta de necontestat, adevarul a ceea ce este. Exista un limbaj care foloseste verbul doar la persoana intaia singular si la timpul prezent; Buna este dimineata! Viu sunt nascut/creat! .Este limbajul adevarului prezentei fiecaruia care-l foloseste, verbul a fi sub toate conjugarile lui sau, timpul celui viu ca modalitate.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu