Idealul cel mai inalt al luptatorului e pacea; pacea mintii si a sufletului. Fiti buni unii cu altii, lupta e dura pentru fiecare.
Viata ne pune in circumstanta de a lupta pentru ea , sa nu o risipim si sa-i dam semnificatia si sensul aspiratiilor celor mai inalte in existenta. Expresia cea mai inalta a vietii este templul spiritului ei, corpul fizic. Corpul fizic sau creatia vietii infasora in el intrega cunoastere sub forma corpului biologic uman. Expresia sa este expresia echilibrului dinamic, armonic si coeziv al tuturor fortelor din templul universal al vietii, pacea ca expresia concretului si semnificatiei abstracte a lipsei de conflicte intre fortele aceluiasi spirit, spiritului pacii in univers. Pacea nu este o stare rezultanta sau premiu pentru buna purtare ci esenta, fundatia universalului in care spiritul creeaza, acord universal al vietii si existentei ca sursa si manifestare in dinamica armonica.
Distingem doua directii in miscarea constiintelor in campul propriilor existente; una care porneste din pace/ liniste si a carei miscare o percepem ca miscarea libertatii/iubirii (abstract unul cu concretul, mintea una cu corpul, gandul unul cu fapta si simtamantul unul cu gandul,etc.) Aceste monade in dinamica creativa in constienta dinamicii lor sunt o trida functionala, izvor/impuls al unei miscarii polarizate ca expresie a intregimii/ copletitudinii sale creative din care se naste creste, dezvolta si implineste constienta ei. Acest proces este denumit si procesul universal al existentei si evolutiei in existenta sau constiinta in care tot ce este se percepe asa cum este ca expresie a misterului/ inteligentei impulsului creator. Creatia nu este o miscare cunoscuta, nu cunoastem "cum se creeaza", este miscarea cu toate gradele de libertate, sincrona cu ea insasi (denumita de ratiune "absoluta") in fata careia intelectul se blocheaza cand incerca sa o domine dupa naravul sau; in fata careia noi ca punct de reflectare si asamblare a perceptiei inteligente a acestui miracol si spectacol al universalului nu putem decat sa cadem in extazul contemplatiei , sa ne "inminunam" in fata frumusetii si plenitudinii planetei pamant si a intregului univers ca manifestare a ceea ce denumim "a crea",viata.
Existam in minunatul edificu al creatiei universalului a fi si constiinta faptului da valoare fiecarei individualizari formale a creatiei, fiecarei expresii naturale. Denumim 'natural" manifestarea in creatie a miscarilor formative si formele lor expresive , miscarile care sustin creatia ca interactiuni armonice si coezive launtrice creatiei pe care denumim fizica (natura) si legitatile fizicii.
A doua miscare a constientelor in edificul perceptiei creative este acela care porneste din negare/respingere, acceptare/refuz, cu alte cuvinte reactie in acest edificiu. Reactia ca si comportament al constientelor in edificiul perceptiei creatoare , La prima impresie este comportamentul specific a ceea ce denumim fiinte vii, biologie/biosfera. Aceste evidente ale reactiei si reactiei la reactii releva un aspect abstract, subtil, anume ca biosfera universului are capacitatea de a actiona prin reatii asupra intregului univers creat, fie acceptand forme, aspecte, miscari fie respingand, adica selectand in creatie. Astfel in perceptia inteligenta a acestei evidente am denumit selectie naturala evolutia formala a expresiilor create de la simplu la complex. Cu alte cuvinte putem afirma sustinut de ratiunea evidentelor, "creatia creeaza", evolueaza in directia regenerarii de forme si expresii interactionale/ comportamentale in asa fel incat sa fie capabile de a ingloba ordini, energii si inteligenta pe nivele superioare de organizare a substantialitatii universale a concretului.
Pentru mine este evident ca ceea ce denumim creatie nu are nevoie de ceva din afara ei si evolueaza in sinele sau prin exprimarea propriului impuls creator; cu alte cuvinte este de sine statatoare. Mai este evident ca acest impuls creator confirmat si de stiinta obiectiva a ratiunii care nu este mecanica, nu are nevoi, inclusiv, nu are nevoie de mine sau altul asemenea mie. Acesta evidenta imi omoara orgoliul proprietatii inteligentei si importantei constientei mele sau propriei cunoasteri reflecsive, reactive. Viata si existenta functioneaza fara aportul meu personal, iar incercarile mele de a-mi aduce contributia ca sa ma simt util s-au dovedit potrivnice functionarii , potrivnicie care s-a concretizat drept consecinte si dereglari fiziologice si functionale ale propriului corp biologic(consecinte asupra a ceea ce era creat). In acelasi timp ma revolta aceasta totala si inexorabila lipsa de importanta si utilitate in procesele creatiei, alta decat perturbarea lor si-mi concentrez atentia si energia sa inteleg sensul acestei evidente, ratiunea existentiala a perturbarilor in creatie pentru ca nu vine din afara ei Reactia fiintelor biologice, cu exceptia oamenilor, este reactia naturii in natura si nu se dovedeste distructiva ci evolutiva formal si functional, viata hraneste viata si nu se disipeaza ci amplifica energia ei.
Oare eu nu sunt natural in izvorul a ceea ce cred ca sunt? Mi se pare fireasca aceasta intrebare din moment ce lumile biologice nu au spitale si scoli, nici fabrici si comert, politica sau arme si cu taote acestea nu pot spune ca sunt inferioare si involutive, sau corupte si putrede. Ce diferentiaza regnurile naturale de mine ? Ah, intelectul, capacitatea de a artificializa , de a fabrica copiind sau folosind natura si legitatile ei pentru a face medii artificiale, conditionale ale existentei Desi scopul teoretic al acestui comportament ar fi oferirea de conditii existentei speciei denumite om si nu conditionarea de artificialul comoditatii, sau handicaparea, el se dovedeste potrivnic . Daca contemplu efectele activitatii intelectului pe pamant ca sa inteleg prin consecintele lui care este ratiunea lui functionala in existenta, oricat de greu imi pica reflectarea, nu o pot gandi decat in termenii negativi ai oricarei distrugeri. Sa fiu extraterestru de nu-mi pasa de nici o culoare de natura pamantului si consecintele activitatii intelectuale asupra pamantului? Daca privesc ingust doar prin lentila intelectului sau ratiunii mecanizate si artificializate conditional prin conceptii axiomatice artificiale, raspunsul e unul singur cu care sunt de acord; nu-mi convine, dar macar sa ma recunosc. Insa in acelasi timp recunosc ca "privesc si cu inima" , nu-mi sunt indiferente consecintele activitatii mele supra corpului individual sau colectiv din pozitia de intelect planetar; le regret "natural"si doresc sa pot sa le vindec sau repar, sa schimb ceva in atitudinea mea intelctualista si comportamentul relational cu natura si propriul corp. Desigur ca am gasit in memorie nenumarate afirmatii despre ceea ce sunt sau ceea ce trebuie sa devin si recunosc ca unele sunt incantatoare si altele dezgustatoare, dar fara sa-mi cucereasca vreuna acordul natural. Natural acordul meu constient sau identitar nu este cucerit inca si tocmai asta ma pune in alerta si miscare in fata oricaror oferte istorice.
Dupa explorarea acestui proces psihologic al subiectivismului sa revenim la subiect. In sirul incomprehensibil al evenimentelor in existenta individualizata, procesul psihologic releva sursa a doua comportamente/directii actiune prin care raspundem provocarilor vietii spre propria evolutie a constiintei sale. Intreaga cunoastere si inteligenta exprimata ca planeta are un punct de reflectare a plenitudinii ei , reflectarile punctului are reflectarile reflectarilor sale, etc, intreaga sa cunoastere/ con-stiinta este reverberata in univers si acest proces natural nu poate fi stopat sau perturbat dinafara lui. Noi ne credem fiinte dar ne comportam potrivnic fiintelor de alte forme exterminand specii de plante si animale fara nici o remuscare macar. In acelasi timp suportam consecintele acestei exterminari fara a fi macar constienti de asta. Oare suntem in fiinta pentru a o distruge din interior? Sau pentru a o proteja constienti de vulnerabilitatea inocentei constientelor nou nascute asa cum parintii isi protejeaza copii pentru a creste si a se dezvolta si implini in existenta ca oameni integri?
Distingem doua tipuri comportamentale in specia omeneasca; desi sursa lor este aceeasi, directiile miscarilor sau sensul lor este diferit si genereaza doua tipuri de personaje-"razboinicul" si "luptatorul" Ceea ce diferentiaza personajele respective este ca in timp ce razboinicul lupta cu dusmanii omenirii, comunitatilor-cautarea/gasirea/distrugerea lor-, luptatorul protejeaza viata si existenta fiintelor . Luptatorii umanitatii nu ii putem recunoste din simplu motiv ca au un comportament nespectaculos, nu ies in evidenta prin eroism sau alte spectacole stralucitoare ale capacitatilor lor.
Daca impulsul cel mai puternic al razboinicilor (justitiarilor) este razbunarea, distrugerea raufacatorilor, impulsul luptatorilor este compasiunea. Daca razbunarea con-duce alte razbunari ,la canibalizarea razbunatorilor, compasiunea con-duce la intelegerea diferitului, la iertarea greselii si la vindecarea inimilor, in ultima instanta la "pacea mintii" sau" tacerea spiritului", "vedanta",incetarea oricarei intentii dusmanoase sau distructive directionate impotriva fiintelor si naturii lor. In practicile Zen este cunoscuta puterea "tacerii' si "pacii spiritului" in orice confuntari indiferent de mijloacele confruntarilor respective sau de arme. Luptatori sunt si poetii, muzicienii si artistii care in operele lor exalta frumusetea si delicatetea fiintelor umane , delicatete si vulnerabilitate in care sta neinduplecata intreaga lor forta vitala. Adevaratii eroi sunt decenti si discreti, nu scot ochii celorlalti cu propriile merite pentru ca sunt ale fiecaruia care le recunoaste ca atare, nu calomniaza sau demonizeaza fiintele care se exprima gresit sau potrivnic propriilor existente pentru ca au trecut prin asta, au inceput prin a fi razboici dar nu si-au abandonat cel mai inalt ideal al razboinicului, pacea lui si a comunitatilor sale care permite libera exprimare cocreativa. Luptatorul este un razboinic care si-a intrupat idealul si in curgerea timpului sau raului demiurg a ajuns in inceputul din care poate incepe a fi luptator, protector, sa evolueze spre calitatea constiintei de paradin al biosferei terestre. Nu exista un sfarsit in care sa spunem ca am ajuns fara sa existe un alt orizont evolutiv, dincolo de orizont e orizontul. Existenta este insasi procesul evolutiei creatiei , iar daca nu ne recunoastem si regasim undeva pe aceasta traiectorie abstracta si concreta a miscarilor universalului vietii suntem intr-o stare hipnotica in care ne credem ceva fara a fi, in inchiuirile noastre goale de continut, ne comportam ca niste fantome ale trecutului , traim din amintiri sau suntem comportamental parazitii acestora,(cimitirul elefantilor), raim in urma timpului celui viu sau propriei prezente de care ne indeparteaza inductiile vinovatiei si nedemnitatii, rutinele inutilitatii si nedemnitatii, teama de viitoul zugravit in negru de experientele esecurilor trecute.
Insa orice stare hipnotica inceteaza, pentru ca are un inceput, in momentul in care nu o autointretinem justificandu-ne faptele in loc sa meditam asupra consecintelor si surselor lor, ca luptatorii; sa le recunoastem si autocorectam cu demnitate. Iertarea vinovatiilor daca este apanajul unor forte din afara existentei proprii nu pot fi decat jumatati de iertari; te iarta dar nu te uita; jumatatea cea mai grea este sa te ierti tu insuti si asta denumesc demnitatea adevarului care elibereaza, demnitatea luptatorului care a iesit din camera oglinzilor fara sa le sparga, spargere care ar implica ignorarea celorlalti sau discriminarea la care "cel satul" supune pe "cel flamand", jubilatia egocentrismului ca atitudine care genereaza razbunarea subtila, inconstienta si care te readuce in statutul de razboinic pe care tocmai il parasisesi evoluand in constiinta ta si a pamantului inaltand. Nu are importanta statutul in spirit pe care ti-l recunosti la un moment dat ; ceea ce este relevant cu adevarat este sa misti de acolo evolund dupa criterii stabilite de tine insuti , Mintea hipnotica sugereaza ca exista "statul pe loc", nemiscare, asemenea statuilor, sau "nu muncesti- nu gresesti", "nu indraznesti-nu platesti",etc, insa evidentele releva ca, daca nu te misti in constiinta ta de sine in sensul evolutiei ca ordine a fiintei proprii atunci esti tras inapoi, involuezi, dezordinea este circumstanta ta, sau confuzia in care toate invinuirile si temerile te asteapta pentru a te consuma dandu-le si justificandu-le formele, altfel amorfe in natura. Vrem, nu vrem, suntem in viata si in miscarea ei in constiinta care evolueaza imbogatindu-se prin trairile sale ca experimentari sau ca experiente.
Razboinicii sa nu abandoneze idealul, perfectionandu-si maiestria, idealul cel mai inalt al pacii, amintindu-si ca pacea nu poate fi consecinta razboiului sau echilibrului inarmarilor, iar luptatorii sa nu-si abandoneze miscarea evolutiva protejand viata fiintelor in dinamica ei prin actualizare. Ecologistii sunt cand razboinici cand luptatori, sa se hotareasca ce, sa-si aminteasca ca fara ego-logie nu pot ecologiza ceva. Masurile implementate de ei sunt surse de imbogatire a sistemelor dominante si poluante, poveri in spatele nevinovatilor de poluarea care depaseste gradul de suportabilitate si curatire a planetei. Am vazut ca sunt luptatori si in randul unor factori de decizie care in loc sa stabileasca taxe si amenzi, au trecut puternic la plantari de copaci in toate locurile virane sau parasite in degradare de civilizatiea consumului.(la Milano de ex). Se insista pe pedepsirea celor care polueaza cel mai putin, cetatenii; poluarea produsa de ei cu masinile si centralele lor cu tot, nu depaseste 7% din totalul poluarii; in schimb marii fabricanti sunt subventionati sa polueze, iar amenzile lor sunt nesemnificative in raport cu profiturile pe care distrugerea ecosistemului prin exploatarea desantata a lacomiei, produc.
Gasim si razboinici si luptatori in existenta, insa, printre soldati gasim doar roboti biologici ca statut al decaderii razboinicului care si- abandonat idealul Eroii de mucava, cinema, sau propaganda sunt doar mirajul cu care soldatii sunt tinuti in starea de programare hipnotica specifica biorobotilor, autoinchipuirea.
Nu considerati luptatori pe artistii care exalta sublimand durerea - dragostea si intelegea intre oameni; sunt apostoli moderni cu alte mijloace de exprimare, mult mai puternice decat explicatiile si relevatiile prostiei generalizate care ne distruge, daca o lasam, habitatul pacii sau raiul terestru. Lasam prostia binelui propriu considerat independent de mediu natural, sa-l transforme in iad? Nu e departe de a reusi.
Viata ne pune in circumstanta de a lupta pentru ea , sa nu o risipim si sa-i dam semnificatia si sensul aspiratiilor celor mai inalte in existenta. Expresia cea mai inalta a vietii este templul spiritului ei, corpul fizic. Corpul fizic sau creatia vietii infasora in el intrega cunoastere sub forma corpului biologic uman. Expresia sa este expresia echilibrului dinamic, armonic si coeziv al tuturor fortelor din templul universal al vietii, pacea ca expresia concretului si semnificatiei abstracte a lipsei de conflicte intre fortele aceluiasi spirit, spiritului pacii in univers. Pacea nu este o stare rezultanta sau premiu pentru buna purtare ci esenta, fundatia universalului in care spiritul creeaza, acord universal al vietii si existentei ca sursa si manifestare in dinamica armonica.
Distingem doua directii in miscarea constiintelor in campul propriilor existente; una care porneste din pace/ liniste si a carei miscare o percepem ca miscarea libertatii/iubirii (abstract unul cu concretul, mintea una cu corpul, gandul unul cu fapta si simtamantul unul cu gandul,etc.) Aceste monade in dinamica creativa in constienta dinamicii lor sunt o trida functionala, izvor/impuls al unei miscarii polarizate ca expresie a intregimii/ copletitudinii sale creative din care se naste creste, dezvolta si implineste constienta ei. Acest proces este denumit si procesul universal al existentei si evolutiei in existenta sau constiinta in care tot ce este se percepe asa cum este ca expresie a misterului/ inteligentei impulsului creator. Creatia nu este o miscare cunoscuta, nu cunoastem "cum se creeaza", este miscarea cu toate gradele de libertate, sincrona cu ea insasi (denumita de ratiune "absoluta") in fata careia intelectul se blocheaza cand incerca sa o domine dupa naravul sau; in fata careia noi ca punct de reflectare si asamblare a perceptiei inteligente a acestui miracol si spectacol al universalului nu putem decat sa cadem in extazul contemplatiei , sa ne "inminunam" in fata frumusetii si plenitudinii planetei pamant si a intregului univers ca manifestare a ceea ce denumim "a crea",viata.
Existam in minunatul edificu al creatiei universalului a fi si constiinta faptului da valoare fiecarei individualizari formale a creatiei, fiecarei expresii naturale. Denumim 'natural" manifestarea in creatie a miscarilor formative si formele lor expresive , miscarile care sustin creatia ca interactiuni armonice si coezive launtrice creatiei pe care denumim fizica (natura) si legitatile fizicii.
A doua miscare a constientelor in edificul perceptiei creative este acela care porneste din negare/respingere, acceptare/refuz, cu alte cuvinte reactie in acest edificiu. Reactia ca si comportament al constientelor in edificiul perceptiei creatoare , La prima impresie este comportamentul specific a ceea ce denumim fiinte vii, biologie/biosfera. Aceste evidente ale reactiei si reactiei la reactii releva un aspect abstract, subtil, anume ca biosfera universului are capacitatea de a actiona prin reatii asupra intregului univers creat, fie acceptand forme, aspecte, miscari fie respingand, adica selectand in creatie. Astfel in perceptia inteligenta a acestei evidente am denumit selectie naturala evolutia formala a expresiilor create de la simplu la complex. Cu alte cuvinte putem afirma sustinut de ratiunea evidentelor, "creatia creeaza", evolueaza in directia regenerarii de forme si expresii interactionale/ comportamentale in asa fel incat sa fie capabile de a ingloba ordini, energii si inteligenta pe nivele superioare de organizare a substantialitatii universale a concretului.
Pentru mine este evident ca ceea ce denumim creatie nu are nevoie de ceva din afara ei si evolueaza in sinele sau prin exprimarea propriului impuls creator; cu alte cuvinte este de sine statatoare. Mai este evident ca acest impuls creator confirmat si de stiinta obiectiva a ratiunii care nu este mecanica, nu are nevoi, inclusiv, nu are nevoie de mine sau altul asemenea mie. Acesta evidenta imi omoara orgoliul proprietatii inteligentei si importantei constientei mele sau propriei cunoasteri reflecsive, reactive. Viata si existenta functioneaza fara aportul meu personal, iar incercarile mele de a-mi aduce contributia ca sa ma simt util s-au dovedit potrivnice functionarii , potrivnicie care s-a concretizat drept consecinte si dereglari fiziologice si functionale ale propriului corp biologic(consecinte asupra a ceea ce era creat). In acelasi timp ma revolta aceasta totala si inexorabila lipsa de importanta si utilitate in procesele creatiei, alta decat perturbarea lor si-mi concentrez atentia si energia sa inteleg sensul acestei evidente, ratiunea existentiala a perturbarilor in creatie pentru ca nu vine din afara ei Reactia fiintelor biologice, cu exceptia oamenilor, este reactia naturii in natura si nu se dovedeste distructiva ci evolutiva formal si functional, viata hraneste viata si nu se disipeaza ci amplifica energia ei.
Oare eu nu sunt natural in izvorul a ceea ce cred ca sunt? Mi se pare fireasca aceasta intrebare din moment ce lumile biologice nu au spitale si scoli, nici fabrici si comert, politica sau arme si cu taote acestea nu pot spune ca sunt inferioare si involutive, sau corupte si putrede. Ce diferentiaza regnurile naturale de mine ? Ah, intelectul, capacitatea de a artificializa , de a fabrica copiind sau folosind natura si legitatile ei pentru a face medii artificiale, conditionale ale existentei Desi scopul teoretic al acestui comportament ar fi oferirea de conditii existentei speciei denumite om si nu conditionarea de artificialul comoditatii, sau handicaparea, el se dovedeste potrivnic . Daca contemplu efectele activitatii intelectului pe pamant ca sa inteleg prin consecintele lui care este ratiunea lui functionala in existenta, oricat de greu imi pica reflectarea, nu o pot gandi decat in termenii negativi ai oricarei distrugeri. Sa fiu extraterestru de nu-mi pasa de nici o culoare de natura pamantului si consecintele activitatii intelectuale asupra pamantului? Daca privesc ingust doar prin lentila intelectului sau ratiunii mecanizate si artificializate conditional prin conceptii axiomatice artificiale, raspunsul e unul singur cu care sunt de acord; nu-mi convine, dar macar sa ma recunosc. Insa in acelasi timp recunosc ca "privesc si cu inima" , nu-mi sunt indiferente consecintele activitatii mele supra corpului individual sau colectiv din pozitia de intelect planetar; le regret "natural"si doresc sa pot sa le vindec sau repar, sa schimb ceva in atitudinea mea intelctualista si comportamentul relational cu natura si propriul corp. Desigur ca am gasit in memorie nenumarate afirmatii despre ceea ce sunt sau ceea ce trebuie sa devin si recunosc ca unele sunt incantatoare si altele dezgustatoare, dar fara sa-mi cucereasca vreuna acordul natural. Natural acordul meu constient sau identitar nu este cucerit inca si tocmai asta ma pune in alerta si miscare in fata oricaror oferte istorice.
Dupa explorarea acestui proces psihologic al subiectivismului sa revenim la subiect. In sirul incomprehensibil al evenimentelor in existenta individualizata, procesul psihologic releva sursa a doua comportamente/directii actiune prin care raspundem provocarilor vietii spre propria evolutie a constiintei sale. Intreaga cunoastere si inteligenta exprimata ca planeta are un punct de reflectare a plenitudinii ei , reflectarile punctului are reflectarile reflectarilor sale, etc, intreaga sa cunoastere/ con-stiinta este reverberata in univers si acest proces natural nu poate fi stopat sau perturbat dinafara lui. Noi ne credem fiinte dar ne comportam potrivnic fiintelor de alte forme exterminand specii de plante si animale fara nici o remuscare macar. In acelasi timp suportam consecintele acestei exterminari fara a fi macar constienti de asta. Oare suntem in fiinta pentru a o distruge din interior? Sau pentru a o proteja constienti de vulnerabilitatea inocentei constientelor nou nascute asa cum parintii isi protejeaza copii pentru a creste si a se dezvolta si implini in existenta ca oameni integri?
Distingem doua tipuri comportamentale in specia omeneasca; desi sursa lor este aceeasi, directiile miscarilor sau sensul lor este diferit si genereaza doua tipuri de personaje-"razboinicul" si "luptatorul" Ceea ce diferentiaza personajele respective este ca in timp ce razboinicul lupta cu dusmanii omenirii, comunitatilor-cautarea/gasirea/distrugerea lor-, luptatorul protejeaza viata si existenta fiintelor . Luptatorii umanitatii nu ii putem recunoste din simplu motiv ca au un comportament nespectaculos, nu ies in evidenta prin eroism sau alte spectacole stralucitoare ale capacitatilor lor.
Daca impulsul cel mai puternic al razboinicilor (justitiarilor) este razbunarea, distrugerea raufacatorilor, impulsul luptatorilor este compasiunea. Daca razbunarea con-duce alte razbunari ,la canibalizarea razbunatorilor, compasiunea con-duce la intelegerea diferitului, la iertarea greselii si la vindecarea inimilor, in ultima instanta la "pacea mintii" sau" tacerea spiritului", "vedanta",incetarea oricarei intentii dusmanoase sau distructive directionate impotriva fiintelor si naturii lor. In practicile Zen este cunoscuta puterea "tacerii' si "pacii spiritului" in orice confuntari indiferent de mijloacele confruntarilor respective sau de arme. Luptatori sunt si poetii, muzicienii si artistii care in operele lor exalta frumusetea si delicatetea fiintelor umane , delicatete si vulnerabilitate in care sta neinduplecata intreaga lor forta vitala. Adevaratii eroi sunt decenti si discreti, nu scot ochii celorlalti cu propriile merite pentru ca sunt ale fiecaruia care le recunoaste ca atare, nu calomniaza sau demonizeaza fiintele care se exprima gresit sau potrivnic propriilor existente pentru ca au trecut prin asta, au inceput prin a fi razboici dar nu si-au abandonat cel mai inalt ideal al razboinicului, pacea lui si a comunitatilor sale care permite libera exprimare cocreativa. Luptatorul este un razboinic care si-a intrupat idealul si in curgerea timpului sau raului demiurg a ajuns in inceputul din care poate incepe a fi luptator, protector, sa evolueze spre calitatea constiintei de paradin al biosferei terestre. Nu exista un sfarsit in care sa spunem ca am ajuns fara sa existe un alt orizont evolutiv, dincolo de orizont e orizontul. Existenta este insasi procesul evolutiei creatiei , iar daca nu ne recunoastem si regasim undeva pe aceasta traiectorie abstracta si concreta a miscarilor universalului vietii suntem intr-o stare hipnotica in care ne credem ceva fara a fi, in inchiuirile noastre goale de continut, ne comportam ca niste fantome ale trecutului , traim din amintiri sau suntem comportamental parazitii acestora,(cimitirul elefantilor), raim in urma timpului celui viu sau propriei prezente de care ne indeparteaza inductiile vinovatiei si nedemnitatii, rutinele inutilitatii si nedemnitatii, teama de viitoul zugravit in negru de experientele esecurilor trecute.
Insa orice stare hipnotica inceteaza, pentru ca are un inceput, in momentul in care nu o autointretinem justificandu-ne faptele in loc sa meditam asupra consecintelor si surselor lor, ca luptatorii; sa le recunoastem si autocorectam cu demnitate. Iertarea vinovatiilor daca este apanajul unor forte din afara existentei proprii nu pot fi decat jumatati de iertari; te iarta dar nu te uita; jumatatea cea mai grea este sa te ierti tu insuti si asta denumesc demnitatea adevarului care elibereaza, demnitatea luptatorului care a iesit din camera oglinzilor fara sa le sparga, spargere care ar implica ignorarea celorlalti sau discriminarea la care "cel satul" supune pe "cel flamand", jubilatia egocentrismului ca atitudine care genereaza razbunarea subtila, inconstienta si care te readuce in statutul de razboinic pe care tocmai il parasisesi evoluand in constiinta ta si a pamantului inaltand. Nu are importanta statutul in spirit pe care ti-l recunosti la un moment dat ; ceea ce este relevant cu adevarat este sa misti de acolo evolund dupa criterii stabilite de tine insuti , Mintea hipnotica sugereaza ca exista "statul pe loc", nemiscare, asemenea statuilor, sau "nu muncesti- nu gresesti", "nu indraznesti-nu platesti",etc, insa evidentele releva ca, daca nu te misti in constiinta ta de sine in sensul evolutiei ca ordine a fiintei proprii atunci esti tras inapoi, involuezi, dezordinea este circumstanta ta, sau confuzia in care toate invinuirile si temerile te asteapta pentru a te consuma dandu-le si justificandu-le formele, altfel amorfe in natura. Vrem, nu vrem, suntem in viata si in miscarea ei in constiinta care evolueaza imbogatindu-se prin trairile sale ca experimentari sau ca experiente.
Razboinicii sa nu abandoneze idealul, perfectionandu-si maiestria, idealul cel mai inalt al pacii, amintindu-si ca pacea nu poate fi consecinta razboiului sau echilibrului inarmarilor, iar luptatorii sa nu-si abandoneze miscarea evolutiva protejand viata fiintelor in dinamica ei prin actualizare. Ecologistii sunt cand razboinici cand luptatori, sa se hotareasca ce, sa-si aminteasca ca fara ego-logie nu pot ecologiza ceva. Masurile implementate de ei sunt surse de imbogatire a sistemelor dominante si poluante, poveri in spatele nevinovatilor de poluarea care depaseste gradul de suportabilitate si curatire a planetei. Am vazut ca sunt luptatori si in randul unor factori de decizie care in loc sa stabileasca taxe si amenzi, au trecut puternic la plantari de copaci in toate locurile virane sau parasite in degradare de civilizatiea consumului.(la Milano de ex). Se insista pe pedepsirea celor care polueaza cel mai putin, cetatenii; poluarea produsa de ei cu masinile si centralele lor cu tot, nu depaseste 7% din totalul poluarii; in schimb marii fabricanti sunt subventionati sa polueze, iar amenzile lor sunt nesemnificative in raport cu profiturile pe care distrugerea ecosistemului prin exploatarea desantata a lacomiei, produc.
Gasim si razboinici si luptatori in existenta, insa, printre soldati gasim doar roboti biologici ca statut al decaderii razboinicului care si- abandonat idealul Eroii de mucava, cinema, sau propaganda sunt doar mirajul cu care soldatii sunt tinuti in starea de programare hipnotica specifica biorobotilor, autoinchipuirea.
Nu considerati luptatori pe artistii care exalta sublimand durerea - dragostea si intelegea intre oameni; sunt apostoli moderni cu alte mijloace de exprimare, mult mai puternice decat explicatiile si relevatiile prostiei generalizate care ne distruge, daca o lasam, habitatul pacii sau raiul terestru. Lasam prostia binelui propriu considerat independent de mediu natural, sa-l transforme in iad? Nu e departe de a reusi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu