Ne autodefinim prin starile corporale, psihologice si statusurile sociale.
Insa este la propriu o autodefinire sau redefinire, inoire a conditiei umane? Evidentele releva ca orice autodefinire este o autoidentificare cu ceva facut ,definit. Noi nu ne facem pe noi insine ci ne asociem identitar cu ceea ce este deja facut, istoric sau o amintire ce hranim cu energia noastra reflectand in gandire prin interpretari, reactii la ceea ce este si speranta unei alte expresii care nu se concretizeaza . Situatia asta se reflecta in simtamantul neputintei de a schimba starea . De ex suntem tristi, bolnavi sau plini de nevoi si orice exaltare emotionala sau proiectii ale gandirii nu reusec sa schimbe starea. Cand exaltarea emotionala si inchipuirea inceteaza revenim la starea initiala care a generat sau initiat aceste actiuni. Unitatea contrariilor, opusurilor sau diferitului, se releva ca o constanta, speranta e samanta disperarii si reciproca e valabila. Simtamintul esecului demersurilor psihologice si lucrative ne determina sa cautam noi metode prin care sa dominam si controlam starile, o metoda prin care sa rezolvam aspiratia firesca de miscare libera prin circumstantele psihologice si circumstantele obiective. Intrebarea "cum?" este raspunsul in fata oricarui orizont diferit de cel care ne contine relevat de cineva; "cum ajung acolo?". Necunoscutul pare ceva complicat si inabordabil. Insa daca un semen a reusit , orice asemanator/ diferit poate reusi.
Nu putem fi la fel cu altcineva ci putem sa dam diferentelor individuale aceeasi miscare omogena si coeziva pe care observam la cineva. Oricat ne-am stradui sa ne comportam la fel ca altcineva nu reusim decat cel mult sa parodiem comportamentul sau. In schimb daca in acel comportament mental si faptic distingem un " izvor", o sursa inteligenta, intelegere, viziune, care nu are copornenta personala, individuala ci universala, atunci putem intrupa prin comportament individual acel universal particularizandu-l , imbogatindu-i expresia in existenta tocmai prin ceea ce ne diferentiaza , prin ceea ce este diferit si subiectiv in noi. A nu fi idolatru se refera evident la a nu-ti face din particular un scop sau un model ci prin exprimarea a ceea ce este universal sa particularizezi.
Facem asta cand suntem indragostiti ,nu dorim sa copiem pe cel sau cea de care ne-am indragostit, nici sa modificam, ci exprimam universalul iubirii eliberand din noi tot ce este mai frumos, adica daruind din frumusetea individuala. Iubirea este actiunea daruirii dupa cum evidentele comportamentului indragostitului releva. Cand nu daruim avem exigente si revedicam constant partenerilor iar ipocrizia afirmatiilor de dragoste cand individul nu este in iubire nu imlocuiesc daruirea. Amintirea iubirii este cea mai dureroasa si in durere rutina este razbunarea, ne razbunam pe partenerul cu care am trait candva in iubire pentru parasirea ei. Rutina razbunarii are consecinte pshihologice si senzoriale neplacute, tristetea, nemultumirea, suferinte de tot felul si comportamentele mediocritatii, ironia, moralizarea, dominatia, inchipuirea superioritatii proprii prin devalorizarea celuilalt. etc.
Cautam o metoda prin care sa rezolvam o problematica subiectiva insa cautarea este directia gresita . Pragmatic este sa indentificam clar in perceptia a ceea ce este asa cum este "cum-umul" prin care starea personala se produce, mecanismul ei. Asta implica sa nu ne separam de problema ci sa o vedem ca proprie actiune psihocomportamentala. Simtamintele, sentimentele si emotiile sunt vectori ai realitatii subiective, nu forte dusmanoase manipulate de altcineva impotriva noastra. Avem impresia ca vin din exterior pentru ca sunt reflectarile propriilor actiuni. Ati observat cum "un dusman" sau un antipatic isi schimba comportamentul fata de voi cand voi schimbati atitudinea si gandirea fata de el? Nu suntem victime sau vinovati ci responsabili de propriile emisii mentale, psihologhice si comportamentale. Natura este receptiva si ne reflecta fie ca vorbim de natura planetara fie ca ne referim la natura subiectiva a constiintelor exterioare noua. Este ca si cum partenerul sau dusmanul stie instantaneu cu perceptia ta ce gandesti despre el si-ti raspunde asemenea. Gandirea nimanui nu este ascunsa, desi traim cu impresia asta si incercam sa ne ascundem gandurile dusmanoase sau rautaciose ale urii sau "intunericului", sa le secretizam pentru a ataca prin surprindere adversarii, gandurile sunt "la vedere" in atitudine, mimica, gestica si comportament. Cu toate eforturile de a desavarsi arta actoriei ca mijloc al succesului propriu prin inselaciune , adevarul atitudinii si gandirii subiectilor este la vedere pentru cel care vrea sa vada fara sa-si inchipuie ceva diferit (care totusi e acelasi lucru). Nu putem ascunde ceva , nici propria stare, nici mentalitatile si viziunile in care actionam, nici nteresele si ambitiile, etc.
Hainele mentale sau fizice ne pot ascunde frumusetea dar nu si uratenia. Suntem la vedere si cand suntem singuri , " ne vedem" propria proiectie despre sine si propria istorie a faptelor chiar daca sevential. Nu se schimba starea psihologica si comportamentala de care am dori sa scapam (mantuirea) atat timp cat ne complacem in ea justficand-o si argumentand-o stiintific si emotional sau prin negare. Gandirea este ca un copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca ,este copilul fiecaruia. Nici un parinte rational nu se sprijina pe copilul sau ci il sustine si motiveaza in directia propriului bine. Gandirea subiectiva ca raspuns automat al memoriei este inconstienta si irationala din moment ce nici un raspuns nu este relevant unei situatii prezente in dinamica vibrationala incomensurabila a fortelor planetare ale ratiunii existentiale, Evolutia gandirii subiective/ constiente - a intelectului- spre constienta si rationalitate este responsabilitatea oamenilor de stiinta. Fortele gandirii planetare sunt percepute metaforic de mine ca un curent intr-un stator al unui motor elecrtic care pune in miscare pana la sincronizare curentul din rotor sau curentul gandirii subiective, interpretative pana se atnge o "cota zero" sau "nucleul tornadei" , locul pacii din constiinta in care intelectul cocreeaza, creeaza dincolo de mecanica care l-a condus in acel loc, inoid , redefinind-se prin inspiratie si intuitiea adevarului universal. la vedere. si totusi nevazut, neactivat in intelect. Noi vorbeam de "mecanica universala" dar astazi se dovedeste o apreciere gresita cand folosim termenul de "mecanica". Aspectul mecanic sau obiectiv rutinier usor de descris si inteles este doar un instrumentar al evolutiei, inoitoare, regeneratoare a universului si universalului in care subiectivul este factor determinant, fie prin perturbarea mecanicii ca efect al propriilor perturbari, fie prin inaltarea ei pe un alt nivel energetic si de constiinta a ordini si armoniei impulsului initial care a generat universul. Noi nu putem face ordine, omogena si coeziv functionala a unei plenitudini, ci suntem chemati sa o recunoastem si sa reflectam ca proprie structura si comportament in plenitudinea a ceea ce exista.
Ratiunea existentiala a naturii universale se releva constiintei prin legitatea trairii pentru ceilalti sau darurii in existenta corporalizata in plenitudinea planetara, iar intrebarea legata de rostul existentei umane care a parcurs mileniile fara raspuns, prin oglindirea comportamentului interior omenirii pare a fi opusul legitatii naturii. Daca percepem responsabil consecintele acestui comportament opus legitatii naturii planetare recunoastem ca opozitia noastra este doar la noi insine asa cum ne-am autodefinit istoric si hipnotic. Incercand sa modificam mediul nu am reusit decat sa acumulam o serie de disfunctii fisiologice , anatomice si sociale greu de inteles si suportat. Complacandu-ne in atitudinea dominatiei naturii sau reprimarii ei prin inlocuirea cu habitaturi artificiale ne demascam scopul acestei atitudini, disparitia ca specie obsedata de dominatia si modificarea mediul sau natural. Bineinteles ca aceasta situatie nu este generala, nici unanim acceptata , sunt exceptii care nu vor mai confirma regula autodistructiei care nu poate fi aspiratia fiintelor omenesti si se releva doar ca inductie hipnotica a unor forte oponente , reactiile care sustin evolutia fiintei ca miscare universala a evolutiei de la fiinta planetara la fiinta universala. Uniunea opusurilor elibereaza constiinta planetara de pe caile inutilitatilor de tot felul ale complacerii in statutul de victima sau de calau, in cererea/ acceptarea de a fi pedepsiti pentru vinovatii inchipuite de noi insine, sau de autoflagelarile unei false responsabilitati. Ne ridicam deasupra opusurilor in spatiul libertatii sau "tacerii", (lipsei dialogului sau conflictului interior) imensitatii sau universalului, necunoscutului , spatiul dintre 'Dumnezeu si Om" ca dinamica a diferitului asemenea a fiului reunit cu tatal . Nu este un final , nici nu putem considera iresponsabil un sfarsit , nu se sfarseste nimic, insa putem incepe sa tarim in conditia desavarsita in iubire prin indrazneala creativa, conditia primordialitatii fiintei umane sau, ne putem intoarce in trecutul suferintelor si durerilor pentru a demonstara ceva cuiva sau a satisface vreo nevoie sau afectiune fara sa reusim.
Nu te intoarce, te asteapta trecutul! Nu pleaca nicarieri! "Trecutul" este clar definit, cunoscuy si asta ne da impresia unei sigurante ,stim despre ce e vorba, impresie complet falsa care ne determina sa ne complacem in a trai incertitudinea, nesiguranta. Necunoscutul insa ne sperie, pare nimic, inexistenta, alta impresie falsa care ne face sa refuzam si negam orice posibilitate a aspiratiilor firesti. Avem obsesia transparentei intentiilor insa doar necunoscutul este transparent si sustine claritatea perceptiei. "Realitatea este tot ce nu credem noi ca este".
Insa este la propriu o autodefinire sau redefinire, inoire a conditiei umane? Evidentele releva ca orice autodefinire este o autoidentificare cu ceva facut ,definit. Noi nu ne facem pe noi insine ci ne asociem identitar cu ceea ce este deja facut, istoric sau o amintire ce hranim cu energia noastra reflectand in gandire prin interpretari, reactii la ceea ce este si speranta unei alte expresii care nu se concretizeaza . Situatia asta se reflecta in simtamantul neputintei de a schimba starea . De ex suntem tristi, bolnavi sau plini de nevoi si orice exaltare emotionala sau proiectii ale gandirii nu reusec sa schimbe starea. Cand exaltarea emotionala si inchipuirea inceteaza revenim la starea initiala care a generat sau initiat aceste actiuni. Unitatea contrariilor, opusurilor sau diferitului, se releva ca o constanta, speranta e samanta disperarii si reciproca e valabila. Simtamintul esecului demersurilor psihologice si lucrative ne determina sa cautam noi metode prin care sa dominam si controlam starile, o metoda prin care sa rezolvam aspiratia firesca de miscare libera prin circumstantele psihologice si circumstantele obiective. Intrebarea "cum?" este raspunsul in fata oricarui orizont diferit de cel care ne contine relevat de cineva; "cum ajung acolo?". Necunoscutul pare ceva complicat si inabordabil. Insa daca un semen a reusit , orice asemanator/ diferit poate reusi.
Nu putem fi la fel cu altcineva ci putem sa dam diferentelor individuale aceeasi miscare omogena si coeziva pe care observam la cineva. Oricat ne-am stradui sa ne comportam la fel ca altcineva nu reusim decat cel mult sa parodiem comportamentul sau. In schimb daca in acel comportament mental si faptic distingem un " izvor", o sursa inteligenta, intelegere, viziune, care nu are copornenta personala, individuala ci universala, atunci putem intrupa prin comportament individual acel universal particularizandu-l , imbogatindu-i expresia in existenta tocmai prin ceea ce ne diferentiaza , prin ceea ce este diferit si subiectiv in noi. A nu fi idolatru se refera evident la a nu-ti face din particular un scop sau un model ci prin exprimarea a ceea ce este universal sa particularizezi.
Facem asta cand suntem indragostiti ,nu dorim sa copiem pe cel sau cea de care ne-am indragostit, nici sa modificam, ci exprimam universalul iubirii eliberand din noi tot ce este mai frumos, adica daruind din frumusetea individuala. Iubirea este actiunea daruirii dupa cum evidentele comportamentului indragostitului releva. Cand nu daruim avem exigente si revedicam constant partenerilor iar ipocrizia afirmatiilor de dragoste cand individul nu este in iubire nu imlocuiesc daruirea. Amintirea iubirii este cea mai dureroasa si in durere rutina este razbunarea, ne razbunam pe partenerul cu care am trait candva in iubire pentru parasirea ei. Rutina razbunarii are consecinte pshihologice si senzoriale neplacute, tristetea, nemultumirea, suferinte de tot felul si comportamentele mediocritatii, ironia, moralizarea, dominatia, inchipuirea superioritatii proprii prin devalorizarea celuilalt. etc.
Cautam o metoda prin care sa rezolvam o problematica subiectiva insa cautarea este directia gresita . Pragmatic este sa indentificam clar in perceptia a ceea ce este asa cum este "cum-umul" prin care starea personala se produce, mecanismul ei. Asta implica sa nu ne separam de problema ci sa o vedem ca proprie actiune psihocomportamentala. Simtamintele, sentimentele si emotiile sunt vectori ai realitatii subiective, nu forte dusmanoase manipulate de altcineva impotriva noastra. Avem impresia ca vin din exterior pentru ca sunt reflectarile propriilor actiuni. Ati observat cum "un dusman" sau un antipatic isi schimba comportamentul fata de voi cand voi schimbati atitudinea si gandirea fata de el? Nu suntem victime sau vinovati ci responsabili de propriile emisii mentale, psihologhice si comportamentale. Natura este receptiva si ne reflecta fie ca vorbim de natura planetara fie ca ne referim la natura subiectiva a constiintelor exterioare noua. Este ca si cum partenerul sau dusmanul stie instantaneu cu perceptia ta ce gandesti despre el si-ti raspunde asemenea. Gandirea nimanui nu este ascunsa, desi traim cu impresia asta si incercam sa ne ascundem gandurile dusmanoase sau rautaciose ale urii sau "intunericului", sa le secretizam pentru a ataca prin surprindere adversarii, gandurile sunt "la vedere" in atitudine, mimica, gestica si comportament. Cu toate eforturile de a desavarsi arta actoriei ca mijloc al succesului propriu prin inselaciune , adevarul atitudinii si gandirii subiectilor este la vedere pentru cel care vrea sa vada fara sa-si inchipuie ceva diferit (care totusi e acelasi lucru). Nu putem ascunde ceva , nici propria stare, nici mentalitatile si viziunile in care actionam, nici nteresele si ambitiile, etc.
Hainele mentale sau fizice ne pot ascunde frumusetea dar nu si uratenia. Suntem la vedere si cand suntem singuri , " ne vedem" propria proiectie despre sine si propria istorie a faptelor chiar daca sevential. Nu se schimba starea psihologica si comportamentala de care am dori sa scapam (mantuirea) atat timp cat ne complacem in ea justficand-o si argumentand-o stiintific si emotional sau prin negare. Gandirea este ca un copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca ,este copilul fiecaruia. Nici un parinte rational nu se sprijina pe copilul sau ci il sustine si motiveaza in directia propriului bine. Gandirea subiectiva ca raspuns automat al memoriei este inconstienta si irationala din moment ce nici un raspuns nu este relevant unei situatii prezente in dinamica vibrationala incomensurabila a fortelor planetare ale ratiunii existentiale, Evolutia gandirii subiective/ constiente - a intelectului- spre constienta si rationalitate este responsabilitatea oamenilor de stiinta. Fortele gandirii planetare sunt percepute metaforic de mine ca un curent intr-un stator al unui motor elecrtic care pune in miscare pana la sincronizare curentul din rotor sau curentul gandirii subiective, interpretative pana se atnge o "cota zero" sau "nucleul tornadei" , locul pacii din constiinta in care intelectul cocreeaza, creeaza dincolo de mecanica care l-a condus in acel loc, inoid , redefinind-se prin inspiratie si intuitiea adevarului universal. la vedere. si totusi nevazut, neactivat in intelect. Noi vorbeam de "mecanica universala" dar astazi se dovedeste o apreciere gresita cand folosim termenul de "mecanica". Aspectul mecanic sau obiectiv rutinier usor de descris si inteles este doar un instrumentar al evolutiei, inoitoare, regeneratoare a universului si universalului in care subiectivul este factor determinant, fie prin perturbarea mecanicii ca efect al propriilor perturbari, fie prin inaltarea ei pe un alt nivel energetic si de constiinta a ordini si armoniei impulsului initial care a generat universul. Noi nu putem face ordine, omogena si coeziv functionala a unei plenitudini, ci suntem chemati sa o recunoastem si sa reflectam ca proprie structura si comportament in plenitudinea a ceea ce exista.
Ratiunea existentiala a naturii universale se releva constiintei prin legitatea trairii pentru ceilalti sau darurii in existenta corporalizata in plenitudinea planetara, iar intrebarea legata de rostul existentei umane care a parcurs mileniile fara raspuns, prin oglindirea comportamentului interior omenirii pare a fi opusul legitatii naturii. Daca percepem responsabil consecintele acestui comportament opus legitatii naturii planetare recunoastem ca opozitia noastra este doar la noi insine asa cum ne-am autodefinit istoric si hipnotic. Incercand sa modificam mediul nu am reusit decat sa acumulam o serie de disfunctii fisiologice , anatomice si sociale greu de inteles si suportat. Complacandu-ne in atitudinea dominatiei naturii sau reprimarii ei prin inlocuirea cu habitaturi artificiale ne demascam scopul acestei atitudini, disparitia ca specie obsedata de dominatia si modificarea mediul sau natural. Bineinteles ca aceasta situatie nu este generala, nici unanim acceptata , sunt exceptii care nu vor mai confirma regula autodistructiei care nu poate fi aspiratia fiintelor omenesti si se releva doar ca inductie hipnotica a unor forte oponente , reactiile care sustin evolutia fiintei ca miscare universala a evolutiei de la fiinta planetara la fiinta universala. Uniunea opusurilor elibereaza constiinta planetara de pe caile inutilitatilor de tot felul ale complacerii in statutul de victima sau de calau, in cererea/ acceptarea de a fi pedepsiti pentru vinovatii inchipuite de noi insine, sau de autoflagelarile unei false responsabilitati. Ne ridicam deasupra opusurilor in spatiul libertatii sau "tacerii", (lipsei dialogului sau conflictului interior) imensitatii sau universalului, necunoscutului , spatiul dintre 'Dumnezeu si Om" ca dinamica a diferitului asemenea a fiului reunit cu tatal . Nu este un final , nici nu putem considera iresponsabil un sfarsit , nu se sfarseste nimic, insa putem incepe sa tarim in conditia desavarsita in iubire prin indrazneala creativa, conditia primordialitatii fiintei umane sau, ne putem intoarce in trecutul suferintelor si durerilor pentru a demonstara ceva cuiva sau a satisface vreo nevoie sau afectiune fara sa reusim.
Nu te intoarce, te asteapta trecutul! Nu pleaca nicarieri! "Trecutul" este clar definit, cunoscuy si asta ne da impresia unei sigurante ,stim despre ce e vorba, impresie complet falsa care ne determina sa ne complacem in a trai incertitudinea, nesiguranta. Necunoscutul insa ne sperie, pare nimic, inexistenta, alta impresie falsa care ne face sa refuzam si negam orice posibilitate a aspiratiilor firesti. Avem obsesia transparentei intentiilor insa doar necunoscutul este transparent si sustine claritatea perceptiei. "Realitatea este tot ce nu credem noi ca este".
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu