"In numele" se intampla toate.
In numele lui Dumnezeu, in numele libertatii, in numele iubirii, in numele democratiei, in numele pacii, in numele bunastarii, in numele comoditatii, drepturilor,:frumusetii, sanatatii, educatiei , placerii, in numele....,etc. "In numele" pare a fi idealul neimplinit al fiecaruia, motorul actiunilor persoanelor sau tintele lor. Numai ca " tintele" sunt eliminate din existenta in logica si rutina razboinicilor. In nume propriu se intampla nimic, iar cum nimic nu exista se intampla restul sau resturile. Resturile par a fi durerile, suferintele, disfunctiile, nemultumirile, frustrarile, etc.
Nu imi amintesc ca in numele idealurilor sa se fi intamplat vreun ideal. In numele lui Dumnezeu s-au ars oameni pe rug, distrus culturi si civilizatii, se poarta razboaie religioase, in umele libertatii s-au sacrificat atatia ca din cadavrele lor poti face piramide mai inalte decat cele din piatra, in numele democratiei se perfectioaneaza controlul si manipularea populatiilor , in numele pacii se poarta razboaie, in numele vietii nu a trait nimeni, etc. In schimb in nume propriu se intampla resturile cu mare succes, tirania arbitrarului, ura, gelozia , lacomia, suferintele, disfunctiile etc. Cand actionezi in numele cuiva, fie si al idealului , institutiei, etc, ai justificari cu carul pentru resturile traite. Sacrificiul numelui propriu il transforma in groapa de gunoi a resturilor, a deseurilor disfunctionalitatilor irationalitatii comportamentale.
Numele ,"nominus" a fost considerat "sufletul" iar abandonul propriului nume pare a fi sacrificiul sufletului fiecaruia , abandonat resturilor. "Sufletul" este si are si semnificatia nimicului, in sensul in care cand vrem sa relevam inexistenta unei posibilitati sau reusite,spunem "sufletul" ridicand pumnul sau degetul mijlociu cu semnificatia falusului, iar limbajul corpului este gestul si exprima credinta corporalizata.
Pesimismul este un rest, o prisosinta, si se manifesta prin captarea atentiei sau concentrarea ei numai pe manifestarile si comportamentele negative, neplacute, pe disfunctiile irationalitatii, pe negare si sunt regele pesimismului avand ca partenera si ca fica cate o regina a optimismului.
Problema numelui sau sufletului este ca ne este dat de altcinerva si sunt putini care se imapca cu si isi plac numele dat. Cand se hirotoniseste sau se indemnizeaza cu o responsabilitate cineva, ori i se schimba numele , ori se adauga numelui ceva , de ex presedinte. Astfel "presedinte" devine nimicul in care se poate arunca resturile tuturor si asa se manifesta - ca resturi, prisosinte, si numele propriu prospera, se ingrasa intrupand lacomia de resturi din ce in ce mai multe si mai mari prin acumulari din resturile celorlalti...... Bineinteles ca tintele presedintelui sunt dintre cele mai inalte si bineinteles ca in numele lor isi justifica sacrificiul propriului nume prin acumularea resturilor celorlalti.
Se mai spune ca primul nume este necunoscut, sau uitat. Se mai spune ca fiecare mama da un nume secret copilului sau, pentru ca nimeni sa nu i-l poata lua, sau cunoaste ca sa-l umple cu fecalele sale mentale, sau sa-l aserveasca nevoilor sale . Mai avem si nume colective sau colectivizate, fiu sau fica, sot sau sotie, soldat sau dependent, roman sau dac, european , pamantean , etc.Toate au in continutul lor fiinte implicitate. Deci cu "numele" este o mare problematica in evidente, i se ataseaza implicit un continut de semnificatii si un continut isttoric pe care fiecare fiinta este constransa sa-l care cu sine. Dar dicolo de aceste denumiri sau miscari mentale rutiniere, comportamente , modalitati temporale, fiintele exista? Daca da , oare cum? Cum functioneaza o fiinta fara nume? In ascuns, sub acoperire, sub un nume fals.
Numelor sau atribuit semnificatii ascunse, oculte, de ex. Ion ,are semnificatia de "principiu de vointa". Numele sau denumirea nu poate exista in afara reprezentarii sau simbolurilor, simbolisticii ca generalitate, limbajului ca punctualitate. Simbolul reprezinta o perceptie, ceva nedenumit pana la simbolizarea sa. "Cine a inventat scrisul a vrut sa ascunda nu sa releve" Caligrafia este arta simbolurilor care prin rezonanta lor determina activarea unor miscari in energia individului si a colectivitatilor sau a planetei si este "o magie"a omului furata astazi de calculatoarele care caligrafiaza in locul sausi arta caligrafiei a ajuns mecanica ; magia mecanicii gandirii rutiniere, ratiune mecanica. "Mecanicul' este numele ascuns dat unui ucigas profesionist.Rezonante, ce sa-i faci! :)
Orice credinta se blocheaza in fata unui simbol, denumiri, nume si astfel denumrile sunt un baraj sau zid cu care ne inconjuram din teama de necunoscut care ingusteaza orizontul perceptiilor individuale, un fel de ecran pe care ne proiectam propriile credinte sau cunoasteri a denumirilor zidului respectiv. Un fel de cocon autosuficient care reflecta autosuficienta credinciosului, credinciosului ii este suficient cuvantul Dumnezeu ca sa spere intr-un mai bine inexistent, sa-si justifice neputinta actiunii prin cereri sau rugaciuni, . Zidul denumirilor creeaza aparenta unei sigurante in spatele caruia ne putem teme linistiti de necunoascut si spera la minuni. Pana nu facem o gaura prin acel zid nu vom vedea adevarul a ceea ce este asa cum este. Cum denumirea "mancare" nu a saturat pe nimeni, delegam extraterestri sa faca in numele lui Dumnezeu ceea ce este de facut pentru binele omenirii. Apoi delegam altor denumiri responsabilitatile atribuite denumirii dumnezeu: statutlui, armata, partitdului, justitiei, economiei, invatamantului, etc .
"In numele' este inlocuit adesea 'de dragul"si implica simtamintele in mizeria resturilor care umple containerul denumirii. Justificarea faptelor cu "de dragul tau" ma sperie foarte tare si fug cat vad cu ochii, asemenea momentelor in care cineva "imi vrea binele" (dupa ca este rar , mai il vrea si pe acela) Mi-am dat binele multor doritori ai lui pana am ramas fara si imi port fudul lipsa binelui.
Insa metoda asta a fugii de responsabilitate in comoditatea justificarilor, invinuirilor, cautarii responsabililor si pedepsirii , veche de milenii, nu a rezolvat ceva, numai problemele s-au complicat. Invocarea lui Dumnezeu este in van daca ne amintim ca am hotarat ca ne-a nascut liberi de probleme.
O gluma a relevat raspunsul la "de ce?" : O fetita stand la masa de dimineata cu tata, punea intrebarea "de ce?" Tata raspundea si la fiecare raspuns, dupa o clipa de reflexie, fetita intreba din nou "de ce?" Aceasta rutina a continuat spre exasperarea tatalui. La un moment dat acesta a epuizat raspunsurile si la insistentele fetitei raspunse:" Dumnezeu ne-a lasat de capul nostru" ; fetita medita o clipa si spuse: "O.K."
In numele lui Dumnezeu, in numele libertatii, in numele iubirii, in numele democratiei, in numele pacii, in numele bunastarii, in numele comoditatii, drepturilor,:frumusetii, sanatatii, educatiei , placerii, in numele....,etc. "In numele" pare a fi idealul neimplinit al fiecaruia, motorul actiunilor persoanelor sau tintele lor. Numai ca " tintele" sunt eliminate din existenta in logica si rutina razboinicilor. In nume propriu se intampla nimic, iar cum nimic nu exista se intampla restul sau resturile. Resturile par a fi durerile, suferintele, disfunctiile, nemultumirile, frustrarile, etc.
Nu imi amintesc ca in numele idealurilor sa se fi intamplat vreun ideal. In numele lui Dumnezeu s-au ars oameni pe rug, distrus culturi si civilizatii, se poarta razboaie religioase, in umele libertatii s-au sacrificat atatia ca din cadavrele lor poti face piramide mai inalte decat cele din piatra, in numele democratiei se perfectioaneaza controlul si manipularea populatiilor , in numele pacii se poarta razboaie, in numele vietii nu a trait nimeni, etc. In schimb in nume propriu se intampla resturile cu mare succes, tirania arbitrarului, ura, gelozia , lacomia, suferintele, disfunctiile etc. Cand actionezi in numele cuiva, fie si al idealului , institutiei, etc, ai justificari cu carul pentru resturile traite. Sacrificiul numelui propriu il transforma in groapa de gunoi a resturilor, a deseurilor disfunctionalitatilor irationalitatii comportamentale.
Numele ,"nominus" a fost considerat "sufletul" iar abandonul propriului nume pare a fi sacrificiul sufletului fiecaruia , abandonat resturilor. "Sufletul" este si are si semnificatia nimicului, in sensul in care cand vrem sa relevam inexistenta unei posibilitati sau reusite,spunem "sufletul" ridicand pumnul sau degetul mijlociu cu semnificatia falusului, iar limbajul corpului este gestul si exprima credinta corporalizata.
Pesimismul este un rest, o prisosinta, si se manifesta prin captarea atentiei sau concentrarea ei numai pe manifestarile si comportamentele negative, neplacute, pe disfunctiile irationalitatii, pe negare si sunt regele pesimismului avand ca partenera si ca fica cate o regina a optimismului.
Problema numelui sau sufletului este ca ne este dat de altcinerva si sunt putini care se imapca cu si isi plac numele dat. Cand se hirotoniseste sau se indemnizeaza cu o responsabilitate cineva, ori i se schimba numele , ori se adauga numelui ceva , de ex presedinte. Astfel "presedinte" devine nimicul in care se poate arunca resturile tuturor si asa se manifesta - ca resturi, prisosinte, si numele propriu prospera, se ingrasa intrupand lacomia de resturi din ce in ce mai multe si mai mari prin acumulari din resturile celorlalti...... Bineinteles ca tintele presedintelui sunt dintre cele mai inalte si bineinteles ca in numele lor isi justifica sacrificiul propriului nume prin acumularea resturilor celorlalti.
Se mai spune ca primul nume este necunoscut, sau uitat. Se mai spune ca fiecare mama da un nume secret copilului sau, pentru ca nimeni sa nu i-l poata lua, sau cunoaste ca sa-l umple cu fecalele sale mentale, sau sa-l aserveasca nevoilor sale . Mai avem si nume colective sau colectivizate, fiu sau fica, sot sau sotie, soldat sau dependent, roman sau dac, european , pamantean , etc.Toate au in continutul lor fiinte implicitate. Deci cu "numele" este o mare problematica in evidente, i se ataseaza implicit un continut de semnificatii si un continut isttoric pe care fiecare fiinta este constransa sa-l care cu sine. Dar dicolo de aceste denumiri sau miscari mentale rutiniere, comportamente , modalitati temporale, fiintele exista? Daca da , oare cum? Cum functioneaza o fiinta fara nume? In ascuns, sub acoperire, sub un nume fals.
Numelor sau atribuit semnificatii ascunse, oculte, de ex. Ion ,are semnificatia de "principiu de vointa". Numele sau denumirea nu poate exista in afara reprezentarii sau simbolurilor, simbolisticii ca generalitate, limbajului ca punctualitate. Simbolul reprezinta o perceptie, ceva nedenumit pana la simbolizarea sa. "Cine a inventat scrisul a vrut sa ascunda nu sa releve" Caligrafia este arta simbolurilor care prin rezonanta lor determina activarea unor miscari in energia individului si a colectivitatilor sau a planetei si este "o magie"a omului furata astazi de calculatoarele care caligrafiaza in locul sausi arta caligrafiei a ajuns mecanica ; magia mecanicii gandirii rutiniere, ratiune mecanica. "Mecanicul' este numele ascuns dat unui ucigas profesionist.Rezonante, ce sa-i faci! :)
Orice credinta se blocheaza in fata unui simbol, denumiri, nume si astfel denumrile sunt un baraj sau zid cu care ne inconjuram din teama de necunoscut care ingusteaza orizontul perceptiilor individuale, un fel de ecran pe care ne proiectam propriile credinte sau cunoasteri a denumirilor zidului respectiv. Un fel de cocon autosuficient care reflecta autosuficienta credinciosului, credinciosului ii este suficient cuvantul Dumnezeu ca sa spere intr-un mai bine inexistent, sa-si justifice neputinta actiunii prin cereri sau rugaciuni, . Zidul denumirilor creeaza aparenta unei sigurante in spatele caruia ne putem teme linistiti de necunoascut si spera la minuni. Pana nu facem o gaura prin acel zid nu vom vedea adevarul a ceea ce este asa cum este. Cum denumirea "mancare" nu a saturat pe nimeni, delegam extraterestri sa faca in numele lui Dumnezeu ceea ce este de facut pentru binele omenirii. Apoi delegam altor denumiri responsabilitatile atribuite denumirii dumnezeu: statutlui, armata, partitdului, justitiei, economiei, invatamantului, etc .
"In numele' este inlocuit adesea 'de dragul"si implica simtamintele in mizeria resturilor care umple containerul denumirii. Justificarea faptelor cu "de dragul tau" ma sperie foarte tare si fug cat vad cu ochii, asemenea momentelor in care cineva "imi vrea binele" (dupa ca este rar , mai il vrea si pe acela) Mi-am dat binele multor doritori ai lui pana am ramas fara si imi port fudul lipsa binelui.
Insa metoda asta a fugii de responsabilitate in comoditatea justificarilor, invinuirilor, cautarii responsabililor si pedepsirii , veche de milenii, nu a rezolvat ceva, numai problemele s-au complicat. Invocarea lui Dumnezeu este in van daca ne amintim ca am hotarat ca ne-a nascut liberi de probleme.
O gluma a relevat raspunsul la "de ce?" : O fetita stand la masa de dimineata cu tata, punea intrebarea "de ce?" Tata raspundea si la fiecare raspuns, dupa o clipa de reflexie, fetita intreba din nou "de ce?" Aceasta rutina a continuat spre exasperarea tatalui. La un moment dat acesta a epuizat raspunsurile si la insistentele fetitei raspunse:" Dumnezeu ne-a lasat de capul nostru" ; fetita medita o clipa si spuse: "O.K."
Postări
Binecuvintati in intelepciune si iubire Divina1!!!
RăspundețiȘtergere