05 decembrie 2017

adevarul nu se demonstreaza

Semnificatia cuvantului adevar este obligatoriu subiectiva, evidenta care ii confera universalitate si completitudine formala reprezentativa.
Aceasta evidenta ne conduce la eroarea de a inchipui un adevar absolut, independent de cum  isi reprezinta fiecare individ cuvantul. Neincrederea in propria fiinta si propriile expresii existentiale ca mijloace subiective care ne individualizeaza ca evidente de necontestat in comunitati ne obliga la a cauta un adevar abstract caruia sa ii subsumam propriile actiuni si comportamente, ignorand adevarul a ceea ce este si suntem ca evidenta. Aceasta ignorare este speculata servinduni-se modele de adevar absolut care se constituie in fapt in inchisoarea adevarului evident. Cum "adevarul absolut" este inteles prin ignorarea semnificatiei cuvantului absolut care inseamna de fapt o miscare cu toate gradele de libertate,  ne deturneaza explorarea adevarului cautatandu-l in formele modelate parsiv sau bine intentionat de gandirea interesata de dominatia evidentelor, faptelor noastre.  Orice modelare formala, imagistica sau ca modalitate de gandire descriptiva relativa la "adevarul absolut" este evident o ingradire a miscarii care-si pierde din gradele de libertate initiala a adevarului evident. Modelul imagistic sau de gandire descriptiva raportata la adevar este evident o inchisoare al acestuia ca miscare, esenta  universala, "furandu-i" din gradele de libertate.

Aceatsa situatie este evident valabila sau evidenta pentru orice abstractie. Abstractia este o utpie, o idee descriptiva a unui adevar evident si are aceeasi soarta  ca orice ingradire a miscarii- isi consuma impulsul initial si dispare, situatie care se intampla cu toate utopiile noastre atat de indragite datorita promisiunilor lor iresponsabile, hipnotice, obsesive. Starea hipnotica sau de fermecarea  constiintelor noastre este sursa nemultumirilor de orice natura: cum aratam, cum suntem, unde suntem, ce pozitie ocupam in societate, etc. Evident ca efemeritatea abstractiilor, fluiditatea si inconsistenta lor le releva natura a ceea ce denumim fantome, inchipuiri amintiri. Paradoxul este ca ne straduim sa le memoram imbacsind memoria cu denumiri, inchipuri, etc, ingreunand procesul gandul si incetinind viteza sa prin miscare in bucla, rutina zilnica. Prin aceasta rutina incercam de fapt sa substantializam o inchipure a sinelui propriu, o imagine de sine care paradoxal este nascuta din opusul sau descriptiv din minte care este "tacut" si se constituie in credinta fara echivoc, certitudine in ceea ce ne priveste si ne vedem fiecare. Aceasta "vedenie" este o imagine fixata- fara nici un grad de libertate, o imagine nascuta din negarea propriului sine asa cum este el-nedescris, nefixat imagistic sau descriptiv in gandire, necunoscut, un verb nu un substantiv, verbul universal, acordul universal (fara opozitie) al vietii

Daca am reusit sa relev distinctia dintre abstractie si universal se evidentiaza adevarul a ceea ce este asa cum este, un adevar punctual (central, subiectiv) In imensitatea inconjuratoare evidenta orice punct este un centru, un inceput si un sfarsit al abstractiilor, utopiilor si inchipurilor si un punct al reflectarilor sau meditatiei a ceea ce este adevar, adevarul adevarat si adevarul a ceea ce este minciuna. Suntem subiectivi si  nu mai ignoram subiectivismul, apreciem ceea ce avem si suntem,  nu ne mai risipim energia vitalitatii ca sa devenim ce nu suntem si sa obtinem ceea ce nu am avut vreodata. Starea de intensitate a trairilor noastre este incredere in misterul a ceea ce suntem si entuziasm in ceea ce facem; o stare de impecabilitate care nu este modelata de morala sau alte utopii care se manifesta prin incetarea risipirii propriei vitalitati  Memoria neimbacsita de deseurile informationale pe care dorim sa le substantializam obiectivandu-le fara a reusi vreodata (simtamantul neputintei si inutilitatii) este inalterata, este memoria simtamintelor conditiei primordiale impecabile si complete a propriilor existente. Invatam sa ne miscam in necunoscutul a ceea ce suntem sau in spiritul nostru sau mintea unica . Mintea unica este spatiu de libertate si iubire in care subiectiv ne miscam cu toate gradele de libertate, este ceea ce ne contine pe fiecare si intregimea creatiei exprimad-o in inceputul fara de sfarsit a tot ceea ce este, pulsatia cosmosului .

Stiinta cautand in imensitatea cosmosul sau ordinii care ne contine l-a gasit pe Dumnezeu -misterul unicei forte creative, Inteligenta substantiala, substanta perceptiei sau a edificiului creatiei. Tot stiinta cautand in interiorul materiei a gasit aceeasi forta, aceeasi pulsatie , miscare  neingradita in vreun fel,creativa a energiei universului. Stiinta de orice natura, directa sau instrumentala nu poate decat sa confirme adevarul misterului a ceea ce suntem. Fiecare Subiect este o miscare a acestei pulsatii, un verb, si credinta fara ratiune este superstitie si nebunie (nu e buna-credinta falsa) Incetarea obsesiei identificarii formale sau substantivarii verbului, -care conduce obligatoriu la ingradirea miscarii-  ne pune in contact cu evidenta faptului ca fiecare prin interpretarea realitatii, semnificatia adevarului subiectiv isi modeleaza circumstantele propriilor existente. Justificarile intaresc o realitate subiectiva care nu este altceva decat "un model de realitate" si nu realitatea asa cum este ea, iar acest model este o rutina si in acelasi timp o inchisoare, un sablon cu care nu ne putem conforma asemenea povestii Seherezadei. Faptul ca nu putem este firesc nu este o neputinta individuala ci o inutilitate comportamentala, este manifestarea libertatii conditiei primordiale. Atentia noastra este puterea noastra pe care toti o solicita  dar,..., la ce suntem atenti este doar propria responsabilitate. Onoram sau dam energie acelor manifestari care nu ne onoreaza -prin atentie Este o evidenta care ne elibereaza-suntem unde este atentia noastra, daca nu ne convine schimbam locul atentiei nu actionam asupra a ceea ce nu ne convine, sau a circumstantelor hranite. Subiectivul este "superiorul", nivelul mai inalt ca energie.

Aceste consideratii subiective relativate  la  miscararea gandirii pot evidentia fiecaruia ca adevarul a ceea ce este nu poate fi demonstrat, orice demonstratie degradand expresia intelectului fapt care nu convine nici unui subiect - punct virtual in care se reflecta creatia sau ne reflectam noua insine.. Ideea de identitate este periculoasa si este o abstractie. Doar faptele ne definesc interior si in societate fara echivoc. Modelul faptelor este o utopie, o abstractie generalizatoare care are drept consecinte degradarea, dezordinea din gandire si societate-una si aceeasi dezordine. Vrem sa facem ordine in societate? Este o utopie aceasta dorinta, dar daca vrem sa facem ordine in propria gandire ii o vom descoperi existenta nefacuta de noi. Adevarul a ceea ce este nu este facut sau fabricat de cineva, nu este o idee - aici putem distinge, adica percepe inteligent, creatia ca miscarea misterului si facerea ca premeditare sau lucru- gandire.

Nu putem domina creatia sau fiinta lui Dumnezeu, ci doar ceea ce facem fiecare. Este responsabilitatea ca har a faptelor incepand de la intentie-simtamant, gand, cuvant si comportament. Complexul simtamintelor este memoria vie, cuvintele vii cu care este scrisa cartea vietii si aceasta evidenta este relevata de catre toti invatatorii care ne reflecta spiritualitatea drept capacitate de a iubi, fara conditii sau exclusivism, tot ce este si nu este..

Exclusivismul este mijlocul si scopul urii, "intunericului", negarii adevarului a ceea ce este asa cum este. Vai ce minciuna frumoasa ar spune un iubitor eliberand adevarul din minciuna. Daca te consideri un mister, cine te poate contesta sau demonstra? Suntem mistere intre mistere si aceasta pozitie in propria constienta ne elibereaza de efortul demonstratiei sau contestarilor  existentei- teama de inexistenta inceteaza. Teama .de inexistenta nu poate supravietui (sau domina viata) fara acceptarea unei identitati abstracte sau inchipuite, atributive, sau a cautarii altei identitati inchipuite, atitudinea asa numitei deveniri. Nu poti deveni ceea ce nu esti deja; misterul nu devine nu este conditionata existenta sa. Misterul este propria minte constienta ca nu se poate gandi pe ea insasi. Corpul uman nu devine si nici nu nedevine, nu are aceste probleme dar,  mintea irationala sau iresponsabila in gandirea de sine, le asociaza corpului , miracolului eistential, gandirea  invinovateste nevinovatul de propriile actiuni..

Exista o triada in memorie care spune ca nivelurile existentei exprimate -sau reprezentarea necunoscutei si de nedominat realitati-, ca tridimensionalitatea perceptiei, este edificiul a trei forte: Dumnezeu ca Dumnezeu, Dumnezeu ca Minte sau spirit, Dumnezeu ca si corp sau trup, sau Fiu. Intermediarul intre Dumenezeu si Fiu este Mintea ca tarie care distinge apele de sus de apele de jos -actiunea in creatie- distinctia sau perceptia inteligenta care pune fiul in postura de cocreator. Desi astfel spus am crede, se sugestioneaza, ca este ceva ce ar treui sa fim, relev faptul ca suntem dintotdeauna in aceasta pozitie in creatie sau cosmos si pe pamant- locul nasterii creatiei, a edificiului desavarsit al perceptiei. Percepand din interior ne vedem centri ,din exterior privindu-ne ne vedem nimicuri comice, irationale. Daca facem aceeasi miscare a atentiei relativ la planeta, poate scapam de presiunea gravitatiei excesive a substantei ingurgitate pe cale bucala peste proprortia de aur a schimbuilor sau impartasirii cu planeta. Realizam ca doar in constiinta noastra planeta este in starea ei desavarsita si doar in memoria noastra este starea desavarsirii ei cand o reflectam in gandire ca urmarea a perceptiei? Cat de bine este pozitionata in imensitate planeta natala in asa fel incat nici o forta ostila sa nu afecteze nasterea noastra. Ostilitatea este doar produsul inhipuirilor noastre promovate "artistic" prin filmele groazei si temerii de existenta , din teama de viata. Verbul cosmic nu are opus, nici opozitie in constiinta . Daca ne inchipuim extraterestrii pe post de tatici, este doar in inchuirea noastra si de fapt suntem " taticii lor" Ne jucam cu focul gandului . Cand nu mai astepti ajutor si nu mai revendici iubire sau putere de la cineva atunci, esti liber; putem arde inchipuirile in focul sacru al existentei. Adevarul sau misterul nu se demonstreaza. Efortul demonstratiei este risipire. "Cine iese in evidenta isi justifica propria inexistenta. Marele anonim are maximum de notorietate. Ati observat cat efort si mijloace risipesc politicienii sa-si demonstreze minciunile?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu