05 martie 2017

ceea ce vezi este ceea ce iti imaginezi

In ceea ce privește omul, potențialul propriu este necunoscutul sau.
Afirmația din titlul postării reflecta necredința, necunoașterea potențialului propriu.

Daca este adevărata, imensitatea perceputa vizual releva un potențial a cărui radiație și acțiune depășește gândirea conceptuala despre. Releva de asemenea ca "imaginația" este un proces subconștient simultan si sincron cu noi înșine care nu poate fi controlat. Conflictul dintre "imaginație' si "imaginare" este evident. Nu putem imagina imaginația fără a perturba procesul "dublându-l". Nu ne putem imagina nici pe noi înșine, nici mediul existențial;  in schimb ceea ce putem fără  efort este sa percepem mediul natural și social si efectele contactului corporal cu acesta, senzațiile, simțămintele. Trăim într-o imagine și suntem oglinda în care se reflecta și conștientizează ca atare si mult mai mult decât aceasta din moment ce putem acționa asupra imaginii prin gândire, resentimente, sentimente si asentimente, deformând-o.

Daca nu este adevărata afirmația din titlul postării se introduce o dualitate conflictuala intre percepție si ceea ce ne imaginam a fi sau ne imaginam ca mediu existențial. Aceasta dualitate este evidențiata de simțământul subiectiv generalizat conform căruia nu suntem cum ne dorim a fi, nu suntem unde ne dorim a fi si nu facem ceea ce ne dorim sa facem. Simtamnant care se manifesta in agitația alergăturii după "ceva" neclar si nedefinit pe care-l așteptam sa se întâmple drept  "mântuire", sau după ceva dogmatic, rigid definit ca tinta a devenirii individuale sau colective.

Aceasta dualitate se releva sub forma câmpurilor denumite "viata interioara" si "viata sociala". "Interior" suntem întotdeauna "superiori" sau "altfel" oricărei expresii individuale sau colective, mereu nemultumiti de aceste expresii. In "exterior" sau in mediul social suntem intotdeauna mai putin decat am dori sau ar fi necesar  sa fim conform cerințelor  semenilor. Astfel acțiunea "mai multului" se releva ca un continuum comportamental individual si colectiv, continuum intrerupt din cand in cand de 'întâmplări neprevazute", de ex." îndrăgostire", "meditatie", etc. sau de efortul conservarii maimultului obtinut la un moment dat care ne conduce obligatoriu la pierderea lui. O "luam din nou" de la capătul care se releva a fi noi înșine.

Cine inchide ochii si cand ii redeschide vede imaginatia sa sau 'totul" , isi releva siesi incapacitatea autoidentificarii. Asta nu inseamna ca dispare "ca persoana si devine impersonal", dispare identificarea ca proces si identitatea ca idee si "apare" sincronicitatea si coeziunea existentei ca proces universal a carei expresie este individul. Comportamental "apare" responsabilitatea atitudinii  in relatii. Nu mai pedepsesti pe cineva ca este asa cum este, ca face ceea ce face, nu mai doresti sa modifici mediul natural  constient ca este desăvârșirea dinamicii universale, recunosti "sublima imperfecțiune"

A stii nu este suficient, ci a intelege = a actiona este transcendent. Cand intelegi ceva, forma sau comportament, nu esti in conflict cu propria intelegere ci actionezi " regenerator sau vindecator". Relevand inteligent opreliștile  si afirmand cu tărie si căldura arhetipurile originale ale desăvârșitelor existente umane si a mediului natural comun, radiezi in existenta fara a mai exploata rebuturile ei reacționând la reacții.

"Priveste cu caldura" si tratează cu simpatie si acceptare  pe "dușmanul tau" si vei constata ca este cel mai bun prieten. "Dusmanul' este o sugestie hipnotica care deformează percepția interioara ingustand-o, limitand-o ca spatiu asemenea modului in care "o celula" a inchisorii fizice face. "L:ipsiti de spatiul  vital al nelimitarii perceptiei lor"  cei doi "dusmani' se ostracizeaza reciproc. Orice concept asociat unei fiinte este o inchisoare psihologica in care o inchidem si ne inchidem prin asocierea respectiva.

Nelimitarea (prin conceptualizare sau premeditare) perceptiei interioare subiective care este in  sincron natural cu perceptia obiectiva nelimitata ,  conduce intotdeauna la echilibru dinamic primordial al fortelor psihice contrare ca sens, conduce  la pozitionarea individului ca factor al actiunii in existenta si-l "înnobilează" ca ființa.

 Imaginarea sau inchipuirea este procesul gandirii inconstiente de natura si forța sa, a gandirii atavic premeditate ca fragmentata conceptual sub influenta hipnotica a sugestiei  "binelui si raului". Acesta sugestie hipnotica premeditata polarizeaza negativ o intregime, cea subiectiva, psihicul uman, fara sa fie necesar si functional. Nu poti polariza energia umana ca buna si rea , energia nu e buna, nu e rea. dar polarizarea ca sugestie hipnotica conduce la expresii comportamentale contradictorii si conflictuale ale aceleiasi energii umane, psihismul.

In gandire nu traim intr-o imagine precum in perceptie, ci intr-o poveste. Gandirea nu poate cuprinde imaginea, este cuprinsa in imagine. Ca atare gandirea se multumeste cu povestea, traieste unde poate si ea, intr-o poveste. Perceptia nu are inceput si sfarsit, povestea da. Ca urmare povesti dupa povesti ocupa campul gandirii inconstiente si roluri dupa roluri jucam cu talent sau grotesc .

Ceea ce este uimitor,  este rolul pe care hazardu-l  joaca in fiecare poveste; de unde vine acesta? Alt aspect uimitor este acela ca fiecare ganditor urmareste povestile si rolurile pe care le joaca ceilalti si este complet nemultumit si dezinteresat de propria poveste; cea  in care traieste sau  joaca un rol; vrea in povestea altuia. In loc sa-si gestioneze propria poveste, ganditorii vor sa traiasca in povestile sau pe teritoriile altora. Conflictului interior subtil este generat de "Hotii de vise sau povesti existentiale". Ti-este  fura visul si povestea lui, pentru a alimenta visul si povestea altuia

 "Nu lăsați hotul sa va intre in casa si sa va lege fedeles ca apoi sa va fure comoara"( parafraza dintr-un tex celebru din evanghelia dupa cineva) Cine ar putea fi" hotul din casa care va leaga,etc..." altul decat "sugestia hipnotica a unei identitati atributive" care se solidifica ca idee despre tine insuti?!?.Evident este ca, nu noi gandim povestea noastra, ci povestea ne gandeste.

 In comunitățile constiente , cea mai tare amenintare șantajista nu era cu "ce iti fac" ci, "cu ce gandesc despre tine daca...". Sa faci "ceva cuiva" este greu si el poate contracara usor daca este atent, dar sa gândești despre cineva nu are contramasuri facile, nu te poti opune gandului decat in constienta elevata in care "vezi"  dusmanii invizibili ochilor fizici. Si nici atunci nu te poti opune gandului ci doar poti sa nu-l intrupezi prin indentificare.

Când întrupezi un gând, acesta devine rutina ta comportamentala. Dar ce sa facem cand doar  simțim "dușmanii sau gândurile potrivnice" si credem ca sunt gandurile visului si a povestii noastre? "La inceput a fost cuvantul (gandul) si cuvântul era cu Dumnezeu si  Dumnezeu era cuvânt" Nu se spune ce se intampla cand cuvantul nu este cu Dumnezeu ci impotriva Lui.  Nu se spune nici ce este acum caci, ce era nu ne încălzește prea mult. Tot ce este se hrănește din gandul nostru. Substanțialitatea universului este receptiva la gândirea noastra . Se deschide o perspectiva pe care nici in vis nu am atins-o.

"Problema" umana este una extrem de complicata si nu are rezolvare . Este o problema inchipuita din domeniul psihologic si oricât "ai lucra sa o rezolvi" nu faci decât sa o amplifici lucrând in domeniul ei.Ea inceteaza cand o vedem asa cum este, o stare hipnotica a "gandirii", efectul unei sugestii premeditat dușmănoase. A te "trezi' se releva ca o ieșire din hipnoza sau parasirea starii hipnotice. "Cum?" este irelevant, nu cunoști cum te trezești dimineața, te trezești pur si simplu.

Expansiunea constiintei este "moartea ei", un fel de "supernova" a soarelui sau focului launtric. Energia incomensurabila a stelei de miez in expansiune, impregneaza cu constienta intreaga creatie; creatia este reimpulsionata si evolueaza spre forma si dinamica desavarsirii ei primordiale din samnata sa, Inteligenta.  Existenta se releva ca procesul universal de nastere, crestere, dezvoltare si implinire a constiintei universului terestru desavarsit. Constiinta se corporalizeaza dupa care expansionaeza. Pulsul universal al vietii, din universal te naști si renaști ca sa sa te întorci in universal. Acesta pulsatie cu viteza incomensurabila a gândului uman este sursa existentei, viata insasi, esenta fundament a universului.. Noi vedem ca sensul existentei este imbogatirea constiintei.prin experienta creatiei.

Imboldul pamantului ne naste si renaste pana ne sincronizam cu el, moment in care ne elibereaza in univers. Parasim sfera gravitatiei sale, mergem sa ducem mai departe miracolul teraformarii ca ecosistem in univers.  Ecosistemul planetar  renaste si se multiplica asemenea fiecarei fiinte planetare. Spiritul acestei evolutii suntem noi insine jucandu-ne in "lutul materiei" pentru  a-i invata maiestria si a cunoaste prin recunoaștere Inteligenta plenitudinii sale. Totusi, oriunde am merge tot acasă ne intoarcem; daca nu ai casa esti pribeag, fara radacini nu poti rodui ceva.

Evolutia sau miscarea omului in universul înconjurător nu este artificiala sau tehnologica.  Tehnologia poate creea un mediu artificial dar, acesta nu are sine de sine statator, ne inrobeste handicapandu-ne pentru a compensa natura sa, iar tehnologia este un sistem entropic. Oriunde mergem, "ne ducem cu noi". Relevant este "CE" ducem cu noi. Raspunsul nu poate fi dat decat de fiecare in parte, este libertatea fiecaruia. Marea majoritate sub starea hipnotica a gandirii sugestive nu au dat raspuns iar, o mica parte au dat răspunsul îngust al stării lor hipnotice proiectând conflictul si exploatarea in viitor. Explorarea si exploatarea sunt doua directii invers proportionale in miscarea gandirii. Explorarea îmbogățește fără sa afecteze, exploatarea sărăcești distrugând.

Inteligenta umana este cea mai strălucitoare stea.


4 comentarii:

  1. M-am bucurat tare să citesc articolul. Gânduri ca ”oricum, la sfârșit, nimica nu contează”, ”suntem nesemnificativi” etc... sau cele care încep cu ”Ce ne facem... ?”, ”Trebuie să... !” ma sfâșie zilnic. Mă întrebam dacă stările negative și problemele de sănătate nu sunt cumva rezultatul neatenției la rutina interacțiunii cu gândirea? Multumesc VIO! Dragoș

    RăspundețiȘtergere
  2. Orice disfunctie fiziologica sau boala are ca samanta o idee gresita despre noi insine acceptata ca identitate atributiva. Adn-ul este memorie condensata , cunoastere, efectul propriilor atitudini si fapte Informatiile false -cunoasterea psihologica despre- formeaza pseudo-adn-ul, adn-ul gandit. Adn-ul functional exprima infoenergiile structurii primordiale, nascute, 'adamice" -desavarsite cu semnificatia completitudinii. Orice infoenergie in plus sau in minus este disfunctionala- nu poate fi decat in gandire despre nu in fapt. Mintea tacuta vindeca, este mintea din somnul fara vise sau subconstientulatotcunoscator si atotputernic,complexul simtamintelor.Viitorul este mereu necunoscut, nedenumit si este modelat de fiecare prin visul sau, visul lui Dumnezeu care a umplut cerul de stele si pamantul de minuni- aspiratia acordului universal al vietii. Nu se implineste in fiecare dimineata visul tau si te trezesti in edificiul sau? Esti in viata ,bucurate de ea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc, VIO cel om:)

    RăspundețiȘtergere