Ești într-o relație continua cu "ceva" sublim, insesizabil, prezent prin fapte, in comuniune si comunicare cu tine însuti.
Totul este reflectare și când reflectarea este sincera, fidela și sincrona, apare miracolul misterului de a exista asa cum ești fără sa poți sa nu fii.
"Da si Nu" sunt cupluri ale comunicării, "catodul si anodul" curentului înnoitor al existentei si puterii de a rosti, de "a aduce" in lumina percepției individuale si colective ceea ce nu este încă prezent
Pe puterea de a rosti, atitudinea obișnuita hipnotica "nu da doi bani"; fiecare bălăcărește ca si cum "ce" nu are importanta si de apoi plângere fără lacrimi si tăcut in sine. Faptul ca ascunde plânsul lăuntric , durerea care-l face sa urle calomnii cu nemiluita la adresa lumii sau a tuturor, este cea mai dușmănoasa eroare a închipuitului..
Desi nu agreez sfaturile date celorlalți, am sa constat ca nu putem când înțelegem eroarea ascunderii plânsului tăcut lăuntric, sa ne apucam sa plângem cu toții "la vedere" ca sa ne exaltam prin rostiri durerea căci, nu am face decât s-o amplificam.
La întrebarea ignorantei " ce e de făcut?", in afara răspunsului obrăzniciei sfidătoare "nimic nu e de făcut!", voi povesti ceea ce funcționează in singurătatea exploratorului vindecător sau înnoitor de sine.
Cand scriem, nu numai ca exteriorizam , o facem la nivel fizic vizibil al semnificației gândului desi nu si corporal. Deci nu corporalizam gandul scris; mai degraba dezvaluim ceea ce este corporalizat individual si colectiv.Dar corporalizarea semnificatiei actiunii gandului daca este receptat si manipulat in minte poate conduce la fapte (nu neaparat ale emitentului) Prin faptuirea lui este corporalizat ca eveniment sau forma.
Este o responsabilitate enorma a exprimarii la orice nivel dar, este o responsabilitate care nu ingradeste ca sa ne temem de consecinte. Ca sa curățim corpul constiintei si gandirii noastre, magazia memoriei, adn-ul, pe cale de consecinta, corpul psihic si cel fiziologic, anatomic individual - procesul trebuie sa se desfasoare in intimitate; nimeni nu trebuie sa aiba acces la decorporalizarile disfuncțiilor noastre prin mijlocul scrisului.
Este ca si cum am scoate cu mana din corpul memoriei virușii informaționali psihici si conceptuali si-i așezam pe hartie fara sa-i eliberam in lume cand nu are altcineva acces la scrisul nostru. Eu cred ca dupa ce i-am 'localizat" pe hartie putem da foc hartiei eliberand propria energia de formele greșit exprimate sau acceptate in raport cu scopurile celui care o face..
Acest moment al scrisului dezvaluitor al propriilor credințe potrivnice noua ca indivizi,
- (cuvintele/idei care nu sunt Cu Dumnezeu si nici creatoare nu sunt- sau cele ce sunt "in plus" ca sa faca loc celor ce sunt "in minus"-plusul si minusul afectand ordinea launtrica si corporala individuala)-,
se desfasoara intr-un loc anume sau altar al constiintei proprii dar si intr-un loc fizic anume, dedicat acestei operatii asemeni spitalului .( francezii dau spitalului semnificatia locului in care dumnezeu se odihneste sau reface prin odihna; "L'hotel de Dieu").
In fiecare locuinta, dedicati un loc anume pentru aceasta explorare, loc in care este potrivit si folositor ca altcineva sa nu se aseze sau sa-l populeze.
Ceea ce este in constiinta -altarul tacerii, meditatiei- aducem in percepția fizica-altarul tau din locuinta fizica. Natural, acest altar fizic este patul si momentul de dinaintea adormirii si somnului , iar copii il folosesc pentru rememorarea zilei si corectiile necesare in propriul comportament si atitudini. Lumea ne fura din acest 'altar' si cu timpul nu-l mai utilizam, suntem ocupati in constiinta de grijile si proiectele 'cezarului'- adormim cu ele si cand ne trezim, simtim amplificate framantarile de rulajul lor subconstient din timpul nopții. Rugăciunea dinaintea somnului, pe care invatam copiii, este parte a procesului autocorectiei si directionarii actiunilor noastre si a subconstientului vointei in folosul nostru.
Sa corectam lipsa altarului fizic care conduce la inconstiinta altarului din constiinta si viata, la neutilizarea lui cu consecintele nefaste ale amplificarii stereotipurilor comportamentale dusmanoase propriei existente armonice si coezive, biologice.
Deci, am trezit constienta naturii copilariei nepervertite sau, a constientei adamice a primordialitatii noastre care se reflecta in faza copilariei. Ne dedicam un spatiu fizic care reflecta spatiul spiritual din constiinta
- ceea ce este sus, (in minte), este ca si ceea ce este jos in corp-locuinta este corpul nostru extins)-
am unit "cerurile cu pământul"., mult lăudata uniune de către toți înțelepții lumii.
Se mai afirma ca dacă dai 10% din timpul tău lui Dumnezeu, acesta iți dăruie tot timpul.( nu e vorba de bani si danii la biserica- Dumnezeu nu lucrează prin intermediari sau instituții ci, prin cei vii). Daca acordam 10% din durata zilei (tot timpul), conform acestui legion, insemna cam vreo 2 ore si 40 min. Vom dedica activității noastre in altarul propriilor constiinte si corpuri fizice aceste ore si le alegem in perioada din zi in care ne permitem detașarea de cerințele si exigentele familiei si lumii In final cei apropiati ne vor respecta acest moment - avem tot dreptul din univers la el, este un drept plătit cu dureri si suferințe.
Ne așezam cu evlavie si recunoștința in altar, fata in fata cu Dumnezeul cel viu Ne dedicam un caiet sau biblioraft si creioanele sau stilourile necesare scrisului pe care nu vom lasă pe ceilalți sa le atingă. Scrisul cu mana este folositor. Scrisul la calculator nu beneficiază de intimitate INTIMITATEA LOCULUI SI INSTRUMENTELOR LUI ESTE FUNCȚIONALA IN PROCES. Daca este greu sau "imposibil", atunci împăcați-va cu existenta "fiului/ficei durerii" si încetați a va mai plânge de mila statutului propriu sa a celorlalti. Aceasta 'încetare' este minimul ajutor pe care vi-l puteți dărui.
Este bine sa facem o baie sau un dus înainte de a ne așeza in altar pentru ca ne spală de murdăria psihologica a mediului social in care am activat pana atunci. Mai luați un pahar cu ceva, apa, cafea, vin ,bere, fresh, etc. pentru umidificarea mucoaselor si pentru a nu va întrerupe Înfrumusețam altarul după talentul fiecăruia- evitam misticismul si dinainte dedicarea sau aservirea conștiinței unor simboluri imagistice hipnotice (cruci, totemuri sau idoli, icoane, etc) si este folositor sa folosim cuvintele vii ale domnului, flori, cristale, bonzai, etc.
Bun, ne așezam in altar si începem sa scriem. Nu gândiți la ce sa scrieti, ca nu o faceți pentru cineva si nu trebuie sa fie neapărat corect sau edificator altuia care sa va aprobe sau conteste. Scrieți pentru voi insiva si Domnului, legea firii voastre,. Începeți scriind ce simtiti; dați frâu liber curentului simțirilor si puneți-le in cuvinte- simțămintele nu ne părăsesc niciodată si fiecare are ce scrie.
Puneți întrebări, revoltați-va, lăsați lacrimile sa ude hârtia, scrieți fără cerințe sau exigente. Evident sinceritatea este sine qua non, in fata lui Dumnezeu cel viu nu este necesar sa mințim sau jucam vreun teatru de prost gust. Nu va prezentați altfel de cum simțiți a fi sau in alte ipostaze decat cele ale inimilor sau simțămintelor voastre vii care întotdeauna exista Acum.. Nu trebuie convins Dumnezeu cum sunteți, știe dinainte; eventual "ascultati-i tacerea" .
Doar recunoașteți, recunoașteți si iar recunoașteți ce simțiți si ce gândiți voi înșivă in raport cu voi înșivă; recunoașteți in ce imagine de sine traiti si care sunt scenariile si rutinele acestei imagini in existenta proprie. Tot ce va doare si va înspăimânta scrieti, tot ce nu înțelegeți si confuziile mai ales nu trebuie sa lipsească. "De ce?", releva o confuzie si nu va rețineți a scrie dece-urile voastre si sa ridicați 'ceata' confuziilor. Veti descoperii ca știți toate răspunsurile. Povestiți-va curgerea zilelor voastre, cea de astazi si cea de ieri, cea de alaltăieri si toate cele trăite pornind din prezent pana in copilăria profunda de care va mai amintiți.
Rememorați-va existenta ca inainte de a muri sau dupa ce a-ti murit, cum spun unii ca se întâmpla. Muriți conștient acum fata de trecutul durerilor voastre. Amintirile sunt violatoare si trebuiesc deconspirate. Radacinile lor trebuiesc smulse dn inclestarea pamantului. Ele ascund adevarul amintirii imanente a existentei, conditia primordiala a existentei umane , cea adamica pe care toti am trait-o sau o mai traim inca.
In loc de "invatati, invatati, invatati", sau de 'repetitio mater studiorum" , legioane care ne-au condus la suferința trăita, folositi "rememorez, rememorez, rememorez"," recunosc, recunosc, recunosc". Poate întrebați "ce sa recunosc?"- evident, ceea ce numai fiecare cunoașteți, propriile gânduri si fapte, propriile sentimente recurente.
Uniti simțământul cu fapta si cu gândul iar gandul cu fapta si cu simtamantul , si potențialul autovindecarii este relevat in constiinta fiecăruia si se elevează mai ales importanta faptului ca procesul autiovindecarii sau renașterii in constiinta, sau celei dea doua nașteri, este neconditionabil, fără opoziție. Aceasta revelație va da încredere si amplifica cu forta vindecarea. Dar: NU UITATI CA STAREA DE VINDECARE ARE O RATIUNE EXISTENTIALA NU ESTE UN SFARSIT A CEVA.
Este evident ca nu pot descrie procesul din altar in plenitudinea lui si nici consecințele rutinei lui. Scrieti si ce scrieti nu lăsați pe nimeni sa citească ,comportați-va si acționați ca si cum sunteti singuri in univers si nu exista altii; este o atitudine funcționala in interesul fiecaruia, inclusiv a celor din jurul vostru care vor beneficia de realizările voastre.
Nu faceți greșeala de a avea așteptări de genul "pomului lăudat', pentru ca firesc, intreg procesul este desfășurat de voi, nu aveti de la cine sau ce sa asteptati.. Suntem 'datori" doar noua insine. Lăsați miracolul necunoscutului sublim sa vi se releve, nu invocați revelația lui. Nu suntem cersatori si nici pomanagii, doar scrieti si continuati sa o faceti fără exigente fata de scris si..., "lucrătorul nu rămâne fără plata". Desi nu simțiți si nu vedeti pe Dumnezeul vostru, El este acolo, va aude si recunoaste; Legionul procesului este "cine se ajuta singur (10%)va fi ajutat/a (100%)" Sincronul realizărilor, reușitelor cu acțiunea lor specifica, este ceva foarte fin si delicat iar noi nu-l putem percepe pana nu ne curățim de rebuturi informaționale si emoționale ca sa ne întoarcem la finețea si delicatețea structurilor noastre adn-eice primordiale ale adn-ului tacut si functional. Nici atunci cand facem curat in casa nu vedem curățenia făcuta decât atunci când ne oprim din curățenie si privim ansamblul. Asemenea, desi diferit, se întâmpla si in procesul autovindecarii spirituale. Daca in locuinta este necesara refacerea ordinii si curateniei originale si in memorie este necesar acelasi proces amplificat de constienta lui.Existenta este jocul vietii si nu renuntati sa va jucati. Seriozitatea maimultului sau maiputinului este nebunie. Jucati ping pong cu voi insiva.
Cine va urma fara sa urmeze reperele procesului relevate de mine, adica va actiona precum este cel mai bine pentru el daca binele este efectiv in reperele respective, va înțelege ca nu poate fi descris acest proces si ca reperele inițiale funcționează ca un scăunel care ajuta copii sa învețe sa meargă fără a fi mersul la propriu.
"Începutul este greu dar sfârșitul se plătește" este un legion meschin si se releva asta cand uimit- constatați ca acest proces nu are inceput si nici sfarsit, ca 2,4 ore zilnic petrecute in altarul personal este duminica zilei in care Dumnezeu se odihnește pentru ca voi faceți lucrarea cocreatiei iar El o desăvârșește in plenitudinea a ceea ce este.
Curajul Îndrăznelii este putere, știința si magie.
Totul este reflectare și când reflectarea este sincera, fidela și sincrona, apare miracolul misterului de a exista asa cum ești fără sa poți sa nu fii.
"Da si Nu" sunt cupluri ale comunicării, "catodul si anodul" curentului înnoitor al existentei si puterii de a rosti, de "a aduce" in lumina percepției individuale si colective ceea ce nu este încă prezent
Pe puterea de a rosti, atitudinea obișnuita hipnotica "nu da doi bani"; fiecare bălăcărește ca si cum "ce" nu are importanta si de apoi plângere fără lacrimi si tăcut in sine. Faptul ca ascunde plânsul lăuntric , durerea care-l face sa urle calomnii cu nemiluita la adresa lumii sau a tuturor, este cea mai dușmănoasa eroare a închipuitului..
Desi nu agreez sfaturile date celorlalți, am sa constat ca nu putem când înțelegem eroarea ascunderii plânsului tăcut lăuntric, sa ne apucam sa plângem cu toții "la vedere" ca sa ne exaltam prin rostiri durerea căci, nu am face decât s-o amplificam.
La întrebarea ignorantei " ce e de făcut?", in afara răspunsului obrăzniciei sfidătoare "nimic nu e de făcut!", voi povesti ceea ce funcționează in singurătatea exploratorului vindecător sau înnoitor de sine.
Cand scriem, nu numai ca exteriorizam , o facem la nivel fizic vizibil al semnificației gândului desi nu si corporal. Deci nu corporalizam gandul scris; mai degraba dezvaluim ceea ce este corporalizat individual si colectiv.Dar corporalizarea semnificatiei actiunii gandului daca este receptat si manipulat in minte poate conduce la fapte (nu neaparat ale emitentului) Prin faptuirea lui este corporalizat ca eveniment sau forma.
Este o responsabilitate enorma a exprimarii la orice nivel dar, este o responsabilitate care nu ingradeste ca sa ne temem de consecinte. Ca sa curățim corpul constiintei si gandirii noastre, magazia memoriei, adn-ul, pe cale de consecinta, corpul psihic si cel fiziologic, anatomic individual - procesul trebuie sa se desfasoare in intimitate; nimeni nu trebuie sa aiba acces la decorporalizarile disfuncțiilor noastre prin mijlocul scrisului.
Este ca si cum am scoate cu mana din corpul memoriei virușii informaționali psihici si conceptuali si-i așezam pe hartie fara sa-i eliberam in lume cand nu are altcineva acces la scrisul nostru. Eu cred ca dupa ce i-am 'localizat" pe hartie putem da foc hartiei eliberand propria energia de formele greșit exprimate sau acceptate in raport cu scopurile celui care o face..
Acest moment al scrisului dezvaluitor al propriilor credințe potrivnice noua ca indivizi,
- (cuvintele/idei care nu sunt Cu Dumnezeu si nici creatoare nu sunt- sau cele ce sunt "in plus" ca sa faca loc celor ce sunt "in minus"-plusul si minusul afectand ordinea launtrica si corporala individuala)-,
se desfasoara intr-un loc anume sau altar al constiintei proprii dar si intr-un loc fizic anume, dedicat acestei operatii asemeni spitalului .( francezii dau spitalului semnificatia locului in care dumnezeu se odihneste sau reface prin odihna; "L'hotel de Dieu").
In fiecare locuinta, dedicati un loc anume pentru aceasta explorare, loc in care este potrivit si folositor ca altcineva sa nu se aseze sau sa-l populeze.
Ceea ce este in constiinta -altarul tacerii, meditatiei- aducem in percepția fizica-altarul tau din locuinta fizica. Natural, acest altar fizic este patul si momentul de dinaintea adormirii si somnului , iar copii il folosesc pentru rememorarea zilei si corectiile necesare in propriul comportament si atitudini. Lumea ne fura din acest 'altar' si cu timpul nu-l mai utilizam, suntem ocupati in constiinta de grijile si proiectele 'cezarului'- adormim cu ele si cand ne trezim, simtim amplificate framantarile de rulajul lor subconstient din timpul nopții. Rugăciunea dinaintea somnului, pe care invatam copiii, este parte a procesului autocorectiei si directionarii actiunilor noastre si a subconstientului vointei in folosul nostru.
Sa corectam lipsa altarului fizic care conduce la inconstiinta altarului din constiinta si viata, la neutilizarea lui cu consecintele nefaste ale amplificarii stereotipurilor comportamentale dusmanoase propriei existente armonice si coezive, biologice.
Deci, am trezit constienta naturii copilariei nepervertite sau, a constientei adamice a primordialitatii noastre care se reflecta in faza copilariei. Ne dedicam un spatiu fizic care reflecta spatiul spiritual din constiinta
- ceea ce este sus, (in minte), este ca si ceea ce este jos in corp-locuinta este corpul nostru extins)-
am unit "cerurile cu pământul"., mult lăudata uniune de către toți înțelepții lumii.
Se mai afirma ca dacă dai 10% din timpul tău lui Dumnezeu, acesta iți dăruie tot timpul.( nu e vorba de bani si danii la biserica- Dumnezeu nu lucrează prin intermediari sau instituții ci, prin cei vii). Daca acordam 10% din durata zilei (tot timpul), conform acestui legion, insemna cam vreo 2 ore si 40 min. Vom dedica activității noastre in altarul propriilor constiinte si corpuri fizice aceste ore si le alegem in perioada din zi in care ne permitem detașarea de cerințele si exigentele familiei si lumii In final cei apropiati ne vor respecta acest moment - avem tot dreptul din univers la el, este un drept plătit cu dureri si suferințe.
Ne așezam cu evlavie si recunoștința in altar, fata in fata cu Dumnezeul cel viu Ne dedicam un caiet sau biblioraft si creioanele sau stilourile necesare scrisului pe care nu vom lasă pe ceilalți sa le atingă. Scrisul cu mana este folositor. Scrisul la calculator nu beneficiază de intimitate INTIMITATEA LOCULUI SI INSTRUMENTELOR LUI ESTE FUNCȚIONALA IN PROCES. Daca este greu sau "imposibil", atunci împăcați-va cu existenta "fiului/ficei durerii" si încetați a va mai plânge de mila statutului propriu sa a celorlalti. Aceasta 'încetare' este minimul ajutor pe care vi-l puteți dărui.
Este bine sa facem o baie sau un dus înainte de a ne așeza in altar pentru ca ne spală de murdăria psihologica a mediului social in care am activat pana atunci. Mai luați un pahar cu ceva, apa, cafea, vin ,bere, fresh, etc. pentru umidificarea mucoaselor si pentru a nu va întrerupe Înfrumusețam altarul după talentul fiecăruia- evitam misticismul si dinainte dedicarea sau aservirea conștiinței unor simboluri imagistice hipnotice (cruci, totemuri sau idoli, icoane, etc) si este folositor sa folosim cuvintele vii ale domnului, flori, cristale, bonzai, etc.
Bun, ne așezam in altar si începem sa scriem. Nu gândiți la ce sa scrieti, ca nu o faceți pentru cineva si nu trebuie sa fie neapărat corect sau edificator altuia care sa va aprobe sau conteste. Scrieți pentru voi insiva si Domnului, legea firii voastre,. Începeți scriind ce simtiti; dați frâu liber curentului simțirilor si puneți-le in cuvinte- simțămintele nu ne părăsesc niciodată si fiecare are ce scrie.
Puneți întrebări, revoltați-va, lăsați lacrimile sa ude hârtia, scrieți fără cerințe sau exigente. Evident sinceritatea este sine qua non, in fata lui Dumnezeu cel viu nu este necesar sa mințim sau jucam vreun teatru de prost gust. Nu va prezentați altfel de cum simțiți a fi sau in alte ipostaze decat cele ale inimilor sau simțămintelor voastre vii care întotdeauna exista Acum.. Nu trebuie convins Dumnezeu cum sunteți, știe dinainte; eventual "ascultati-i tacerea" .
Doar recunoașteți, recunoașteți si iar recunoașteți ce simțiți si ce gândiți voi înșivă in raport cu voi înșivă; recunoașteți in ce imagine de sine traiti si care sunt scenariile si rutinele acestei imagini in existenta proprie. Tot ce va doare si va înspăimânta scrieti, tot ce nu înțelegeți si confuziile mai ales nu trebuie sa lipsească. "De ce?", releva o confuzie si nu va rețineți a scrie dece-urile voastre si sa ridicați 'ceata' confuziilor. Veti descoperii ca știți toate răspunsurile. Povestiți-va curgerea zilelor voastre, cea de astazi si cea de ieri, cea de alaltăieri si toate cele trăite pornind din prezent pana in copilăria profunda de care va mai amintiți.
Rememorați-va existenta ca inainte de a muri sau dupa ce a-ti murit, cum spun unii ca se întâmpla. Muriți conștient acum fata de trecutul durerilor voastre. Amintirile sunt violatoare si trebuiesc deconspirate. Radacinile lor trebuiesc smulse dn inclestarea pamantului. Ele ascund adevarul amintirii imanente a existentei, conditia primordiala a existentei umane , cea adamica pe care toti am trait-o sau o mai traim inca.
In loc de "invatati, invatati, invatati", sau de 'repetitio mater studiorum" , legioane care ne-au condus la suferința trăita, folositi "rememorez, rememorez, rememorez"," recunosc, recunosc, recunosc". Poate întrebați "ce sa recunosc?"- evident, ceea ce numai fiecare cunoașteți, propriile gânduri si fapte, propriile sentimente recurente.
Uniti simțământul cu fapta si cu gândul iar gandul cu fapta si cu simtamantul , si potențialul autovindecarii este relevat in constiinta fiecăruia si se elevează mai ales importanta faptului ca procesul autiovindecarii sau renașterii in constiinta, sau celei dea doua nașteri, este neconditionabil, fără opoziție. Aceasta revelație va da încredere si amplifica cu forta vindecarea. Dar: NU UITATI CA STAREA DE VINDECARE ARE O RATIUNE EXISTENTIALA NU ESTE UN SFARSIT A CEVA.
Este evident ca nu pot descrie procesul din altar in plenitudinea lui si nici consecințele rutinei lui. Scrieti si ce scrieti nu lăsați pe nimeni sa citească ,comportați-va si acționați ca si cum sunteti singuri in univers si nu exista altii; este o atitudine funcționala in interesul fiecaruia, inclusiv a celor din jurul vostru care vor beneficia de realizările voastre.
Nu faceți greșeala de a avea așteptări de genul "pomului lăudat', pentru ca firesc, intreg procesul este desfășurat de voi, nu aveti de la cine sau ce sa asteptati.. Suntem 'datori" doar noua insine. Lăsați miracolul necunoscutului sublim sa vi se releve, nu invocați revelația lui. Nu suntem cersatori si nici pomanagii, doar scrieti si continuati sa o faceti fără exigente fata de scris si..., "lucrătorul nu rămâne fără plata". Desi nu simțiți si nu vedeti pe Dumnezeul vostru, El este acolo, va aude si recunoaste; Legionul procesului este "cine se ajuta singur (10%)va fi ajutat/a (100%)" Sincronul realizărilor, reușitelor cu acțiunea lor specifica, este ceva foarte fin si delicat iar noi nu-l putem percepe pana nu ne curățim de rebuturi informaționale si emoționale ca sa ne întoarcem la finețea si delicatețea structurilor noastre adn-eice primordiale ale adn-ului tacut si functional. Nici atunci cand facem curat in casa nu vedem curățenia făcuta decât atunci când ne oprim din curățenie si privim ansamblul. Asemenea, desi diferit, se întâmpla si in procesul autovindecarii spirituale. Daca in locuinta este necesara refacerea ordinii si curateniei originale si in memorie este necesar acelasi proces amplificat de constienta lui.Existenta este jocul vietii si nu renuntati sa va jucati. Seriozitatea maimultului sau maiputinului este nebunie. Jucati ping pong cu voi insiva.
Cine va urma fara sa urmeze reperele procesului relevate de mine, adica va actiona precum este cel mai bine pentru el daca binele este efectiv in reperele respective, va înțelege ca nu poate fi descris acest proces si ca reperele inițiale funcționează ca un scăunel care ajuta copii sa învețe sa meargă fără a fi mersul la propriu.
"Începutul este greu dar sfârșitul se plătește" este un legion meschin si se releva asta cand uimit- constatați ca acest proces nu are inceput si nici sfarsit, ca 2,4 ore zilnic petrecute in altarul personal este duminica zilei in care Dumnezeu se odihnește pentru ca voi faceți lucrarea cocreatiei iar El o desăvârșește in plenitudinea a ceea ce este.
Curajul Îndrăznelii este putere, știința si magie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu