23 februarie 2017

sfidarea sau autocorectie

 Cel ce cauta este ceea ce cauta.
Chiar daca spunem prostii, nu este prosteste sa spunem (sau sa scriem).


Cand cautarea inceteaza, cunoasterea psihologica "inceteaza", ("vedanta" ca stare in filosofia vedica) Ideea despre tine insuti, tiranul launtric isi inceteaza dominatia din "inima" ta, in centrul fluid al existentei tale.

Asta nu are drept consecinta disparitia in non-fiiinta a experimentatorului acestei stari, ci in aceasta stare expresia corporala isi dezvaluie cea mai inalta stare existentiala, cea primordiala. Interpretarea experientei in care mintea si corpul sunt una - nu mai au reprezentari obiective in gandire si simtaminte  ca 'sine"-   este cea care conduce la teama de,..., "inchipuirea inexistentei",  sau teama de viata.

Receptivitatea senzoriala si viteza de manifestare a gandului conduce la "disparitia" denumirilor sau reflectarilor in gand  si "vedem ceea ce este asa cum este, plus relatia a ceea ce este , relatia intimitatii, cu noi insine ca observatori". In acea stare, din moment ce nu mai reflectam in gandire perceptia, -stare in care se releva   incompletitudinea si irelevanta reflectarii (sublima imperfectiune)-, numai dupa incetarea experimentarii si revenirea "in gandire' ne putem descrie si ne putem  reveleva semnificatiile experientei..

Trairea simtamantului  continator  nu poate fi reflectata in gandire; este "clipa" care am dori sa nu se mai opreasca, ' o fereastra" spre ineditul creatiei., o "inminunare". Cine a afirmat 'tot ce stiu e ca nu stiu nimic" a trait aceasta stare si a avut o expresie corporala masculina, caci isi reflecta trairea in stiinta. Daca era femeie isi reflecta trairea in simtaminte , ceva de genul "simt totul fara sa simt ceva anume"  in ambele cazuri nu apare o identificare, este perceptie pura ,constienta perceptiei creatoare Intensitatea trairii comuniunii universale transcede orice reflectare.. Intensitatea trairii acestei
comuniuni -implicite propriilor fiinte- este ceea ce cautam, dar insasi cautarea era oprelistea.

Doar poetii au aceasta abilitate de a exprima aspiratia absolutului comuniunii exitentiale fara a o ingradi conceptual sau ideatic in cuvinte si asta imi spune ca existenta nu este o poveste, ci o poezie.

Daca auzim in linistea trairii si "muzica sferelor", atunci, poezia este cantata si cel care canta este  esenta, unicul. Orice expresie vie din perceptia noastra "canta". Este o simfonie  a carei versificatie este chiar expresia miraculoasa si indescriptibila a existentei respective percepute direct in comuniune, empatic

Cand gandirea preia controlul " creierului" nu mai auzim alta muzica in afara galagiei  launtrice si celei de la radio.  Din  radiatiile universului, auzul nostru se limiteaza la frecventele radio. Suntem "surzi si orbi"  fata de alte frecvente si avem nevoie de intrumente pentru a le releva in perceptia subiectiva. Ne raman ca intotdeauna doar simtamintele  sa reflecte natura si comportamentul altor frecvente ale radiatiilor din univers.

Conducerea simtamintelor este impecabila in comparatie cu cea a gandurilor reprezentate prin denumirile lor. Denumirea conduce la interpretare, fiecare interpreteaza denumirea in mod particular functie de bagajul sau cultural

 Interpretarile conduc la confuzii si inconsecvente, irelevante; blocheaza comunicarea in care doi interpreteaza diferit cuvintele Nu mai sunt in 'acelasi cuvant ' sau modelare a realitatii, sunt in "realitati paralele" si nu mai pot comunica. Le ramane doar conflictul, explicatiile si justificarile propriilor intentii si actiuni de neinteles celuilalt.. Comunicarea este de complezenta, fara angajament rostuitor; ' ce mai faci?', "cum e vremea?!", etc "A rosti " dupa cum denumirea releva insemna a face rost, a da un sens, a rostui ceva. "Rostul" are ca semnificatie ratiunea existentei., verbul cosmic substantivat, corporalizat. Inteleptii vorbesc putin, rar si cu "rost".

 Cand cineva ne rosteste "sanatate" de ce multumim reactiv? Inseamna ca in subconstientul nostru este inca vie constienta rostuirii prin rostire. Cat de usor putem avea un impact binefacator in existenta celuilalt si cat de greu in propria existenta!!! A rostui rostind este echivalent cu a darui; poate cineva sa nu o faca?

Exprimarile noastre verbalizate au in spate ratiunea. Cand ratiunea 'doarme' vorbim doar ca sa ne auzim, nu suntem angajati in ascultare sau receptivi la ce ni se comunica, nu mai primim, suntem inchisi si vulnerabili in fata imaginilor sugestive sau sugestiilor hipnotice.

Aceasta este sfidarea,
Graba psihologica de a ajunge undeva , adica nicaieri sau la liniste sufleteasca, "la vedanta",  se manifesta in relatii prin sfidarea celulilalt  si prin consideratia justificativa a incapacitatii sale de a ne intelege maretele idealuri si aspiratii. In loc sa intelegem, vrem sa fim intelesi. Nu poti darui fara ca mai intai sa primesti si nu poti sa primesti fara sa daruiesti  mai intai. ("mai intai " se refera la domeniul neconditionat al rostirii, al rostului cuvantului). Platim pe vorbarie goala de continutul ratiunii rostuirii si ingrasam companiile de telefonie, etc, slabindu-ne,  risipind inutil comoara comunicarii,  comuniunii.

 Intelegand  miscarea gandirii care se opune comunicarii, sau lipsa de ascultare angajata inteligent,  lipsa de receptivitate, de deschidere a inimii,  inlocuita cu interpretarea si justificarea ca mijloace ale sfidarii si premeditarii ei, ne vedem in situatia unei alegeri: ori justificam la nesfarsit acest comportament mental neobisnuit din perspectiva ratiunii comunicarii; ori recunoasterea ne poate conduce si determina Autocorectia. Fara recunoasterea greselii nu exista corectie.

Armonia omogenitatii si coeziunii oricarui sistem de valori sau biologic este regenerata ca pulsatie de autocorectie. Nu este gresit sa grsesti ci sa nu corectezi greseala. Daca nu te autocorectezi , vei simti o presiune din exterior sa o faci; daca nu e de buna voie , atunci e de nevoie sau  presiunea constrangerii.

Aici ma recunosc in postura in care nu corectam exprimarea mea scrisa , iar postarea ei se dovedea o sfidare la adresa cititorilor.

Ce ma determina sa continui asa era justificarea cu "provocarea" determinarii cititorului, justificare  prin care-mi sfidam inclusiv bunul meu simt teoretic afirmat.

Greseala  recunoscuta este pe jumatate iertata si ca sa fie complet iertata si sa nu se mai manifeste sub acea forma subtila sau grosolana, autocorectia este mijlocul, miscarea acelei iertari. Nu ascultam criticile indreptatite ale cititorilor apropiati si continuam sa postez fara corecturi si asta este culmea sfidarii pentru ca era constienta Nici macar ipocrizia lui "nu mi-am dat seama", "nu am vazut" , nu am stiut",etc. nu avea fundament. Insa justificarea unei false provocari si a dinamicii gandului care o ia inaintea exprimarilor lui functiona pentru un "caldut" al leneviei in care ma complaceam.

Cand nu exista dinamica autocorectiei- exista complacere in ceea ce, nici macar noua nu ne place, complacerea in neplaceri.

 Autocorectia este adevarul dinamicii "iertarii" de greseli. Putem invoca sau cersi iertarea pacatelor, daca nu le corectam, ne complacem in "pacate". Straduinta este rasplatita,

Nu ne amagim cu "autocorectia totala si definitiva" Daca aceasta autocorectie ar fi posibila ar insemna 'moartea ei", situatie in care ne aflamn deja. Argument al acestei "morti' este faptul ca desi se striga  cu disperare despre pericolul poluarii si impactul ei asupra existentei si santatii umane, nimeni nu inceteaza sa mearga la serviciu la o campanie care polueaza peste limita accesibila. Fiecare asteapta sa o faca alt-cineva, cineva sa rezolve asta desi propria existenta este afectata,. nu a altuia. Ce sa mai vorbim despre ciocli care se hranesc din asemenea "afaceri" distructive. Poate sponsorizeaza sistemul medical si al productiei de medicamente; Asa da afacere, mai intai creezi boala si apoi vii cu medicamentul.Vinzi si poluare si medicamente.

Autocorectia este o pulsatie a atentiei, nu poate inceta  sau avea o forma finala , nu este o idee ci o miscare universala. Starea de "gratie' nu inseamna ca nu vom mai gresi, ci ca vom corecta, imediat cu aparitia ei, greseala. Este o pulsatie interioara  a intensitatii trairii,. inseamna a trai impreuna responsabili de existenta.


2 comentarii:

  1. :)) Chiar ma miram de "noua" ortografie :))

    Cea veche avea "amprenta" ei, ma determina sa recitesc unele pasaje... era un bun gardian, ma facea atent la faptulbca lecturez

    Gil >:)<
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. orice piedica este o trambulina si ai folosit-o ca atare.

    RăspundețiȘtergere