revine călătorul în voi, cel care-i mereu îndepărtat şi singur.

Casa noastra este corpul nostru  mai mare.

 Ea creşte în miezul zilei şi doarme în tăcerea nopţii şi nu‑i lipsită de vise. Oare casa noastră nu visează, iar în vis nu părăseşte ea inchisoarea  oraselor pentru un crâng sau pentru o colină? Ea creşte în miezul zilei şi doarme în tăcerea nopţii şi nu‑i lipsesc visele. Visez sa pot aduna in causul palmei casele  noastre si asemenea semanatorului sa le imprastii prin paduri si prin livezi!

Duraţi‑vă din visuri un refugiu undeva, în deşert.  Fiindcă, aşa cum în amurg vă întoarceti la vetrele voastre, tot astfel revine călătorul în voi, cel care‑i mereu îndepărtat şi singur.

Nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor care dăruie. Fiindcă, a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este. Înălţaţi‑vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu‑i darurile ca pe nişte aripi.