povestea apelor

A fost odata ca nici odata, asa cum se intampla adesea, ca altfel nu s-ar povesti,

un necunoscut care atentiona oamenii ca toata apa de pe pamanr avea sa sece daca nu era gospodarita cu grija. Avea sa fie apoi inlocuita cu o apa noua care avea darul de ai face pe oameni nebuni. Dar asa cum se intampla intotdeauna, un singur om asculta sfatul si-si facu rezerve de apa. Si intradevar, nu peste mult timp, apele incepura sa dispara, raurile secara , ploile incetara si apa oceanelor disparuse si ea. Toate vietuitoarele avura de indurat suferinte neinchipuite vreodata si multe disparusera;. pamantul crapa si vegetatia se usca, iar oamenii disperati indurara chinuri nemaipomenite. Doar cel singur care pusese deoparte apa pentru ceasuri rele trecu cu bine aceasta schimbare a apelor pana ce o noua apa incepu sa apara; Nu peste mult timp ploile se pornira, raurile se umflara si oceanele se umplura cu apa cea noua spre marea bucurie a celor care mai ramasesera in viata. Vegetatia renascu si toate pareau sa-si reia ciclurile existentelor lor. Dar apa cea noua avea un efect nou asupra tuturor; uitarea se asternea peste mintile si inimile lor, nu mai isi aminteau nici de schimbarea apelor, nici de ceea ce inainte fusese! Uitasera intamplarea si chiar primejdia. Comportamentul oamenilor se schimbase total si dramatic asa cum fusesera preveniti. Omul prevazator a iesit din adapostul sau si s-a intors printre semeni. A incercat sa-i lamureasca dar, a fost luat drept nebun. Unii s-au purtat dusmanos, altii i-au aratat mila; nu-l intelegeau. Nu a vrut sa bea din apa cea noua si s-a intors acasa. Curand a inceput sa fie apasat de singuratate si de faptul ca nu era ca toti ceilalti. S-a intors printre ceilalti si a baut si el din apa cea noua. A uitat pe data pana si locul unde o pastrase pe cea veche. Ceilalti se uitau la el ca la un nebun care printr-o minune,  isi venise in fire.