Luand de ici de colo, s-au nascut astfel istoriile,
povestile, pe care le-am putea denumi chiar metafizice, pentru ca ne silesc sa deformam lumea, s-o parasim si sa ne intoarcem, cu alti ochi, ca si cum singurul mijloc de a o intelege si de a o imblanzi ar fi sa o privim cat mai de departe, vazand-o ca pe o copie stearsa, un model uitat, un ideal pierdut. Cand civilizatia se afirma si-si inscrie numele in piatra, ceva ne spune in mod ironic si discret, ca avem in fata ochilor o ciorna sau un lucru de nimic. In povesti te poti adaposti si nu esti ferit de primejdia de a prefera lumea lor celei in care traim. La cealalta extrema mintea se cerceteaza pe sine si ajungem sa luam visele drept realitate. Imaginarul nostru este atat de vast si uneori atat de puternic si de limpede, incat poate inlocui realul inselator si prefacut, plictisitor si crud Zeii, personaje schimbatoare ale unei istorii omenesti, ii detroneaza astfel pe cei care i-au inventat, iar noi ajungem sa ne inchinam fantomelor. Povestile istoriei isi schimba culoarea si forma, chiar numele si sensul, dupa timpul care le spune. Istoria astfel este un drum cu umbre, cu opriri, cu suisuri si coborasuri, un drum ce trece prin tinuturi pustii si prilejuieste intalniri, unele placute, altele mai putin, un drum cu hatisuri neasteptate si cu pietre de hotar pe jumatate ingropate in iarba, un drum care, oricat de trainic si de bun, de confuz si inselator, nu trezeste cine stie ce interes, ca orice drum, dincolo de hotarele tarilor prin care trece si este menit sa le uneasca. Marile drumuri moderne, de acum electronizate, strica pentru totdeauna tinuturile pe care le strabat; s-a pierdut printre altele, respectul fata de peisaj, atat din afara cat si dinlauntru. Drumul istoriei ar fi trebuit sa se piarda prin hatisuri si sa nu mai fie de trebuinta nimanui. Pana la urma ca orice drum este doar o chemare catre calator pe care-l indemn din toata inima sa treaca peste santuri si sa darame gardurile. Faceti ca vaile sa fie strazile voastre, iar inverzitele carari ,ulicioarele, spre a va cauta unul pe altul printre viile rodind, aromele pamantului adunandu-le in vesmintele voastre! Dar nu a sosit , inca timpul acestora!
povestile, pe care le-am putea denumi chiar metafizice, pentru ca ne silesc sa deformam lumea, s-o parasim si sa ne intoarcem, cu alti ochi, ca si cum singurul mijloc de a o intelege si de a o imblanzi ar fi sa o privim cat mai de departe, vazand-o ca pe o copie stearsa, un model uitat, un ideal pierdut. Cand civilizatia se afirma si-si inscrie numele in piatra, ceva ne spune in mod ironic si discret, ca avem in fata ochilor o ciorna sau un lucru de nimic. In povesti te poti adaposti si nu esti ferit de primejdia de a prefera lumea lor celei in care traim. La cealalta extrema mintea se cerceteaza pe sine si ajungem sa luam visele drept realitate. Imaginarul nostru este atat de vast si uneori atat de puternic si de limpede, incat poate inlocui realul inselator si prefacut, plictisitor si crud Zeii, personaje schimbatoare ale unei istorii omenesti, ii detroneaza astfel pe cei care i-au inventat, iar noi ajungem sa ne inchinam fantomelor. Povestile istoriei isi schimba culoarea si forma, chiar numele si sensul, dupa timpul care le spune. Istoria astfel este un drum cu umbre, cu opriri, cu suisuri si coborasuri, un drum ce trece prin tinuturi pustii si prilejuieste intalniri, unele placute, altele mai putin, un drum cu hatisuri neasteptate si cu pietre de hotar pe jumatate ingropate in iarba, un drum care, oricat de trainic si de bun, de confuz si inselator, nu trezeste cine stie ce interes, ca orice drum, dincolo de hotarele tarilor prin care trece si este menit sa le uneasca. Marile drumuri moderne, de acum electronizate, strica pentru totdeauna tinuturile pe care le strabat; s-a pierdut printre altele, respectul fata de peisaj, atat din afara cat si dinlauntru. Drumul istoriei ar fi trebuit sa se piarda prin hatisuri si sa nu mai fie de trebuinta nimanui. Pana la urma ca orice drum este doar o chemare catre calator pe care-l indemn din toata inima sa treaca peste santuri si sa darame gardurile. Faceti ca vaile sa fie strazile voastre, iar inverzitele carari ,ulicioarele, spre a va cauta unul pe altul printre viile rodind, aromele pamantului adunandu-le in vesmintele voastre! Dar nu a sosit , inca timpul acestora!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu