Toate caile sunt jumatati de cai.
Conceptul de 'cale' in existenta a generat un sant adanc din care 'calatorii" nu mai pot iesi;
Peretii inalti ai 'caii', adancite cu fiecare pas, sunt tapetati cu o diversitate de explicatii si interpretari subiective emotionale pe care "calatorii" privindu-le sa nu se plictiseasca.
Sa aiba impresia unei individualizari a caii functie de proiectiile individuale de pe peretii caii unice. Pe orice proiectie ai privi calatoria se opreste la jumatate - mereu "trebuie" sa "o iei de la inceput", sau, ... "sa incepi din nou". Incepem din nou cand ne nastem , cand mergem la scola , cand ne casatorim , cand .... , murim. Dar ori de cate ori am "incepe' sfrasim prin a dori "sa o luam de la inceput", sa mai avem a 'doua sansa".
"Adoua sansa" a devenit "o multime" de sanse, oportunitati.
Intotdeauna prindem o oportunitate dar, de fiecare data data nu era cea potrivita, trebuie sa incepem din nou.
Niciodata nu ne trece prin cap ca "din Nou" suntem noi insine, nemodelati conceptual sau psihologic.
Sunt doua directii aparent diferite ,una materiala, una spirituala.
Materialistii au legiferat dominatia materiei asupra omului si au generat o sociatate in care acumularea de materiale si instrumente, individualizarea prin ce ai, este conducatorul lor.
Cand experienta materialista isi releva consecintele, individul se descopera tratat asa cum el trateaza lucrurile , materia, ca instrumente pe care trebuie sa le domine, stapaneasca si controleze.
Se descopera tratat ca instrument si folosit de insasi propriul sistem materialist elaborat, sistem care-l "mananca de viu" sau energie spre al intretine datorita calitatii sale fundamentale . Calitatea oricarei facaturi este aceea de a se degrada constant incepand cu momentul in care este terminat ca facere.
Atunci, individul cauta salvarea sau mantuirea in spiritualitate.
Daca observam detasati evolutia starii fiziologice a corpului materialistilor, aceasta functioneaza si reflecta fidel modul in care se comporta instrumentele materiale , cand este complet dezvoltat (daca apuca sa se dezvolte complet), incepe degradarea sa si degradarea a devenit un reper de identificare personala sau imaginea sinelui materialist.(varsta).
Legea facturilor materialiste si a reflectarii corporale a manifestarii ei , nu poate fi incalcata. Ceea ce avem este ceea ce facem si ceea ce facem se reflecta asupra corpului. Degradam natura sinelui de sine statator terestru si aceasta se reflecta corporal.
Ideea despre viata si lume se reflecta in experienta corporala a fiecaruia; "de apoi" experienta corporala confirma ideea; din acest cer vicios nu scapa nimeni.
Astfel ideea de 'mantuire" se amplifica ca speranta, insa speranta are ca reflectare disperarea, simtanatul neputintei si inutilitatii care ne omoara blocandu-ne in santul caii materialiste.
Calea spirituala este abordata cand consecintele propriilor fapte si atitudini in existenta ne constrang a iesi din 'santul' materialist.
Dar noi "Nu Stim" altceva, tot ce stim sunt proiectiile intelectuale interpretative, cunoasterea psihologica si stiintifica de pe peretii acestui sant. Atunci cautam o altfel de cunoastere, cautam o alta metoda, un alt mod de a fi, o alternativa. Aceasta alternativa este la dispozitie in oferta bisericilor si gurusilor de orice traditie.
Daca materialisti vroiam sa ne demonstram calitatile acumuland avere si pozitii privilegiate in societate, credem ca spiritualitatea implica negarea si respingerea acestei dinamici existentiale ignorand un fapt evident si anume ca "opusul a orice" este acelasi lucru sub o forma diferita.
Evidenta se releva cand vedem efortul spiritualistilor de " a acumula" sfintenie sau "lumina", acumulare care sa le ofere un statut in ierarhiile spirituale cat mai inalt . Pentru asta a fost creata o structura ierarhica pe mai multe trepte pe care calatorul in spiritualitate sa se straduiasca a parcurge.
Si aceste cai prin consecinte ne obliga 'sa o luam de la inceput, sa incepem din " nou" Ceea ce este Konstanta comuna a acestor cai materialiste si spiritualiste este 'devenirea" care implica ideea leader, viziunea leader, un conducator al devenirii, fie ca este al "devenirii" materialiste sau spiritualiste.
Oile, din acest motiv, sunt intotdeuna nevinovate, iresponsabile de consecinte, vinovat este leaderul, vinovat de orice consecinte. In aceste coordonate cautarea vinovatilor si pedepsirea lor este rutina noastra psihologica in care teama de a nu fi controlat si folosit intrumental este puterea motrice.
Jocul vietii ne place dar nu si pozitia de jucarie care se strica.
Cum putem crede sau spera ca din mometul in care nu facem decat sa creem jucarii intelectuale sau materiale, faptele noastre nu ne modeleaza pe noi insine.in jucarii???
Leaderii sunt alesi, fie cei spirituali, fie cei materiali, iar oile nevoii devenirii nu pot alege decat o alta oaie -pentru ca doar asta cunosc- iar necunoscutul ii sperie, nu-l pot cobora la nivelul lor si sa-l incadreze in experienta .
Nici sa se ridice la nivelul necunoscutului si sa se incadreze in experientele sale.
Necunoscutul ne atrage , ne motiveaza curiozitatea ca, in scurt timp dupa aceea, sa-l interpretam si modelam in structura propriilor experiente, toate ale esecurilor. Neincrederea triumfa de fiecare data dupa ce 'necunoscutul leader ' devine cunoscut ". Ultima judecta sau verdict al lumii vis a vis de orice leader este conforma cu structura ei si obsesia devenirii de "mai mult sau ceva mai important". Asta releva ca noi ne straduim a deveni sau sa demonstram ca suntem ceva important si acest efort risipitor ne releva begraundul imaginii in care raim, imaginea credintei ca suntem "Nimic si Nimeni" , neimportanti in ochii celorlati si ceilati neimportanti in proprii ochi, ceea ce este mereu confirmat in experientele acestei viziuni a neiportantei sinelui si a efemeritatii sale. O oaie nu poate conduce o alta oiae si nevoia de conducatori este mereu nesatisfacuta de prestatia lor.
Si totusi exista un impuls conducator, exista o atitudine corespondenta a ceea ce nu cunostem, nu stim..., de dincolo de cunoasterea psihologica, caci daca nu ar exista nu s-ar povesti. Dar atitudinea responsabilitatii si angajamentului personal in propria existenta nu este la indemna oilor care merg ca niste zombi pe calea care duce nicaieri precum viziunea lor despre sine este, calea exclusivismului violent sau exaltarilor mistice care nu au nimic de a face cu adevarul misticului creativ.
Toate aceste consideratii metaforice ale comportamentului nostru psihologic a generat dezastrul interpretarilor emotionale subiective , a devenit begraundul comportamentului nostru existential pe care-l intretinem permanent.
Se releva ca mai inainte de toate viziunea noastra depre noi insine este povara de abandonat si de apoi sa vedem in ce directie "sa o luam de la inceput ca inceputul sa fie real, pamant " .
Noi traim intr-o poveste permanent din punct de vedere intelectual sau, in structurile dialogului interior.
In zona in care ne-am nascut traim teoretic In povestea cristica a invingerii mortii si a atitudinii relatiei iubirii intre oameni traim oare?
Pe peretii santului in care am transformat calea existentelor proprii teoretic asa este dar,..., in fapt evident mergem pe o alta cale, calea faptelor si atitudinilor exclusiviste si conflictuale, calea teatrului de control al maselor de indivizi avizi de putere si nevoile devenirii, asa zisa politica a manipularii prin imagini sau asocieri ale imaginilor cu placerea, caile marchetingului.
Este firesc ca placerea sa devina obsesie cand faptic resimtim doar durere, durerea produsa aproapelui nostru spre binele propriu.
Suntem senzori si resimtim locul in care ne aflam sub toate componetele lui formale si informale , fizice si psihologice si atat timp cat in mediu exprimam violenta exclusivismului nu vom resimti altceva decat durerea produsa mediului nostru social si planetar.
Totul este posibil dar nu orice este posibil este si folositor.
Desi avem obsesia si cinismul folosintei , folosim de dragul folosirii fara sa fim atenti si receptivi la consecintele acestei tipologii comportamentale asupra propriului corp planetar si individual.
Nu ne putem imagina pe noi insine si ca atare nici nu ne putem gandi, este o evidenta (incecati sa va imaginati sa vedeti ce reusiti). Gandirea ca reflectare folosind simbolistica este o desfasurare a unei imagini precum firul desfasurat al unui pulover care are ca finalitate disparitia puloverului pentru ca din firul respectiv sa se croseteze altul.
Cum evidenta spune ca nu ne putem imagina si nici nu putem imagina o fiinta vie "pe cale de consecinta' cum spun juristii, orice gandire despre noi insine este falsa pentru ca nu poti desfasura un pulover care nu exista, iar daca ne gandim desfasuram o falsa imagine despre sinele nostru sau o identitate falsa.
Problema nu este a identitatii ci a faptului ca este falsa si identificarea cu ea ne conduce pe drumul pe de care vrem sa fim mantuiti, drumul durerii fiului risipitor in metafora cristica. Tot de 'duka' sau calea durerii vorbea si Gautama Buda, dar ce urmeaza dupa incetarea ei sau parasirea acestei cai, nu a relevat
A lasat libera responsabilitatea si Ea nu a fost asumata. Iar in triada iertare-vindecare, libertate-iubire, exprimare-intelepciune, responsabilitatea comportamentului vine ca o patrime integratoare.
Intelectul este productia unei gandiri care se recunoaste efemera si instabila si inventeaza ceva stabil si nemuritor, invulnerabil Dar sa nu ignoram evidenta propriei vulnerabilitati atat timp cat suntem in viata .
Suntem vulnerabili in fata conceptelor si imaginilor, ne identificam doar cu slabiciunea si negativitatea, cu greseala si nestiinta, etc, iar sirul istoric al lumii ca imagine-pulover care se destrama "de atata gandire" (concepere sau facere a ei si a sinelui omenesc), se reflecta imagistic in cordonul ombilical care se infasoara in jurul gatului fatului sufocandu-l inaintea nasterii.
Nu sunt pesimist si nici nu hranesc pesimismul care este doar o reactie la lipsa de indrazneala in a ne asuma calitatile imanente ca fiinte umuane in expresie relationala.
Cine sunt eu in ochii mei" este intrebarea la care este folositor sa raspundem mai intai de a "o lua de la inceput" ca sa nu recadem in obsesia lui "cine sunt in ochii celorlalti' care ne leaga de stalpul conducerii in pozitia de "oaie " in propria constiinta.
Am inteles de-alungul propriei experiente de oaie ca ceea ce mi se prezenta ca negativ, rau, antisistem, etc, lucruri si comportamente pe care fireste evitam si dezavuam, nu erau decat ascunzisuri cu care se acopereau minunatii si oameni minunati.
Cand am cunoscut indeaproape 'vagabonzii si golanii' al caror anturaj trebuia evitat, am descoperit oameni care-si exprimau libertatea constienti de falsitatile si ipocriziile cuminteniilor cultivate.
Cand am cunoscut persoane ciudate, privite cu suspiciune si ironie, am descoperit oameni plini de delicatete si prietenie, dragoste fata de ceilalti, fostii golani maturaziti lecuiti de tinereasca manifestare a revoltei care isi exprimau libertatea launtrica doar prin fapte.
Am cunoscut si foarte multi, poate prea multi experti in inselatoria celor mai curate simtaminte si exploatarea lor " pentru a face bani" sau 'a-si crea pozitii" dar acestia s-au dus la fel de repede precum efemerele lor dorinte.
Nu exista bine si rau ci doar extremizarea sau ingustarea instinctelor si percetiei prin asta. Intelepciunea faptica se rezuma la simplitatea de a fi disponibil si a nu fi disponibil dincolo de limita simtului bun.
Cand trecem limita armonicei senzoriale, nu ne mai simtim bine ca reflectare a faptelor proprii. Nu exista ceva personal si impersonal ci, exista atitudini rationale sau irationale in circumstantele existentelor individualizate prin responsabilitatea lor ca har.
Aceste monade formale bine-rau, personal-impersonal sunt doar repere si nu directii , ceea ce ne ascute atentia si constienta sau instinctul si da intensitate fiecarei clipe a trairii ;
Nu exista calea optima dreapta sau curbata, nu exista reactie optima ca model unic valabil in orice circumstante ci existi Tu Cel care prin decizie si instinctul (intentia) viului din tine- actionezi in circumstante.
Luptatorul nu este razboinic , campul bataliei sale este propria sa constiinta unde face pace.
Viitorul este un concept gresit si functional doar in rutinele calculatoarelor , orice calculator iti spune viitorul proprului program nu poate iesi din el.
Noi suntem oameni si asta schimba complet datele oricarei probleme.
Ca epilog la aceasta postare imi indrept atentia scormonitoare spre "instinct" Nu este instinctul sau ceea ce denumim asa, cel mai denigrat si asociat primitivismului si degradrii intelectuale? Un tip instinctiv nu este asociat cu imaginea unui sine grobian, necultivat, animalic? Si totusi exista cineva fara instincte? Instinctul este acea parte din sructura noastra complexa pe care o reprimam constant ca urmarea denigrarii sale? Ore ce ascund aceste denigrari? "O comoara' si te indeparteaza de gasirea ei?
Oare nu vedem ca oamenii instinctivi sunt foarte puternici fizic si "fizicul/ natura" este fiul sau puterea lui Dumnezeu? Instinctul nu ne tradeaza niciodata asa cum gandirea sau intelectul leader o face.
"Fara gandire" nu te simti mai puternic mai liber? Fara gandire nu reusesti performante de olimpic, sau maestru in diferite arte? Imi recuperez instinctul care nu m-a inselat vreodata, instinctul de fiinta umana, vulnerabila si invulnerabila in acelasi timp, situatie in care indrumarile instinctului ca sistem biologic infailibil de procesare subconstienta a datelor ce structureaza circumstanta din percetie este indrumarea fara dorinta, indrumarea fara sef, una cu aspiratia mea umana.
Daca numai oi avem la carma societatii (oile maimultului, maximizarii profitului, razboiului,etc) suntem oare capabili sa existam fara lederi-oaie? Unde sa gasim un pastor adevarat cand si pastorul a fost imbracat in oaie? Nu cred ca nu sunteti pastori ai propriei constiinte si a misterului ei, pastori ai propriei atentii si intentii, purtatorii claritatii interioare in care fara ganduri sunteti gandul tacut nefacut, energia inteligentei launtrice in libertate. libertatea nu este in exteriorul perceptiei ci chiar capacitatea de a transforma circumstantele ei.
Oriunde mergeti telepurtati propriul spatiu/timp cu voi si desavarsirea locului natal este propria voastra desavarsire ca proces dinamic nu ca obiectiv fixat de norme si concepte..
"Fiul omului (om=imaginea/viziunea fiecaruia despre lume si viata si despre el si rolul lui in lume si viata) nu are un loc unde sa spuna gata, am ajuns"- am parafrazat acest inscris biblic pentru a releva un status quo al nesfarsitului , imensitatii inconjuratoare care ne valorizeaza existentele marute si meschine de oi hranite cu frimiturile de la masa altor oi hamesite de maretie si importanta.
Gandirea colectiva este turma care se crede oaie si vrea sa conduca celelalte oi .
Gandirea colectiva nu poate decide si nici alege o cale in exprimarea sociala a turmei sale
Nu percepe ceea ce este: o urma rutina a ceva ce a fost candva ceva important, o Fiinta.
Umbra amintirilor trecutului deja mort ne bantuie atragatoare spre ai da mereu viata .
Nu am cazut din rai ci, cadem in fiecare clipa cand dam din viata si energia noastra gandului aservit structurii lacome si digerante a societatii , asemenea unei "gauri negre" a lui Nasrim Naradian.
Dar fiecare om este o stea sau are germenele stelei in el insusi, el insusi minunea stelei, el insusi minunea care salveaza steaua de intunericul nereflectarii luminii sale.
Voi sunteti stele intre stele si reflectati-va lumina unele altora prin radiatia voastra corporala, radiatia luminii propriilor divinitati ale vietii ca proces esential , fundatie a existentei universale. Desigur ca exista si radiatia corpului negru si energia neagra, etc.
Dar, fara existenta ca plenitudine cum ar exista individualizare? Nu trebuie sa fim eroi ci sa ne daruim cu darul pe care deja il avem ca fiinte umane, femei si barbati.
Nu exista leaderul perfect ci omul fericit in propria sa existenta, stralucirea lui se vede pe chipul sau , in silueta si faptele vorbelor sale, nu este nici pozitiv nici negativ in gandire, este transparent, nu ascunde mizeria sub covorul vorbelor frumoase si nici frumusetea sub covorul calomiilor invidioase.
Omul care nu este capabil de recunoastere si recunoastinta in fata calitatilor celorlalti este ca un teren arid si uscat la care oricat ai lucra nu va rodi. Nu slujiti pe cei care numai ei sunt suma tuturor calitatilor si va lasa voua doar defectele ambalate in promisiunile magaietoare ale prosperitatii sau bunastarii colective cu conditia sa le dati lor carma existentelor voastre.
Alegerea impotriva amplifica impotrivirea, alegeti sa amplificati faptele alegerilor voastre.
Ati observat ca este inutil sa-i spuneti cuiva ca sfat sa nu faca ceva? Cat de util este sa-l sfatuiti ce sa faca pentru ca ii canalizeaza energia spre ceva si nu impotriva a ceva ce nu poate sa nu faca?
. A nu face, sau reprimarea, mergarea, etc, este o gresita interpretare a "nonactiunii spirituale". nonactiunea este in fapt o altfel de actiune, o actiune din alta sursa, alta decat irationala obisnuinta sau rutina. Actiunea determina experienta si experienta morala ei;
morala experientei este autoreflectare si autocorectie permanenta- euritmie.
"Adoua sansa" a devenit "o multime" de sanse, oportunitati.
Intotdeauna prindem o oportunitate dar, de fiecare data data nu era cea potrivita, trebuie sa incepem din nou.
Niciodata nu ne trece prin cap ca "din Nou" suntem noi insine, nemodelati conceptual sau psihologic.
Sunt doua directii aparent diferite ,una materiala, una spirituala.
Materialistii au legiferat dominatia materiei asupra omului si au generat o sociatate in care acumularea de materiale si instrumente, individualizarea prin ce ai, este conducatorul lor.
Cand experienta materialista isi releva consecintele, individul se descopera tratat asa cum el trateaza lucrurile , materia, ca instrumente pe care trebuie sa le domine, stapaneasca si controleze.
Se descopera tratat ca instrument si folosit de insasi propriul sistem materialist elaborat, sistem care-l "mananca de viu" sau energie spre al intretine datorita calitatii sale fundamentale . Calitatea oricarei facaturi este aceea de a se degrada constant incepand cu momentul in care este terminat ca facere.
Atunci, individul cauta salvarea sau mantuirea in spiritualitate.
Daca observam detasati evolutia starii fiziologice a corpului materialistilor, aceasta functioneaza si reflecta fidel modul in care se comporta instrumentele materiale , cand este complet dezvoltat (daca apuca sa se dezvolte complet), incepe degradarea sa si degradarea a devenit un reper de identificare personala sau imaginea sinelui materialist.(varsta).
Legea facturilor materialiste si a reflectarii corporale a manifestarii ei , nu poate fi incalcata. Ceea ce avem este ceea ce facem si ceea ce facem se reflecta asupra corpului. Degradam natura sinelui de sine statator terestru si aceasta se reflecta corporal.
Ideea despre viata si lume se reflecta in experienta corporala a fiecaruia; "de apoi" experienta corporala confirma ideea; din acest cer vicios nu scapa nimeni.
Astfel ideea de 'mantuire" se amplifica ca speranta, insa speranta are ca reflectare disperarea, simtanatul neputintei si inutilitatii care ne omoara blocandu-ne in santul caii materialiste.
Calea spirituala este abordata cand consecintele propriilor fapte si atitudini in existenta ne constrang a iesi din 'santul' materialist.
Dar noi "Nu Stim" altceva, tot ce stim sunt proiectiile intelectuale interpretative, cunoasterea psihologica si stiintifica de pe peretii acestui sant. Atunci cautam o altfel de cunoastere, cautam o alta metoda, un alt mod de a fi, o alternativa. Aceasta alternativa este la dispozitie in oferta bisericilor si gurusilor de orice traditie.
Daca materialisti vroiam sa ne demonstram calitatile acumuland avere si pozitii privilegiate in societate, credem ca spiritualitatea implica negarea si respingerea acestei dinamici existentiale ignorand un fapt evident si anume ca "opusul a orice" este acelasi lucru sub o forma diferita.
Evidenta se releva cand vedem efortul spiritualistilor de " a acumula" sfintenie sau "lumina", acumulare care sa le ofere un statut in ierarhiile spirituale cat mai inalt . Pentru asta a fost creata o structura ierarhica pe mai multe trepte pe care calatorul in spiritualitate sa se straduiasca a parcurge.
Si aceste cai prin consecinte ne obliga 'sa o luam de la inceput, sa incepem din " nou" Ceea ce este Konstanta comuna a acestor cai materialiste si spiritualiste este 'devenirea" care implica ideea leader, viziunea leader, un conducator al devenirii, fie ca este al "devenirii" materialiste sau spiritualiste.
Oile, din acest motiv, sunt intotdeuna nevinovate, iresponsabile de consecinte, vinovat este leaderul, vinovat de orice consecinte. In aceste coordonate cautarea vinovatilor si pedepsirea lor este rutina noastra psihologica in care teama de a nu fi controlat si folosit intrumental este puterea motrice.
Jocul vietii ne place dar nu si pozitia de jucarie care se strica.
Cum putem crede sau spera ca din mometul in care nu facem decat sa creem jucarii intelectuale sau materiale, faptele noastre nu ne modeleaza pe noi insine.in jucarii???
Leaderii sunt alesi, fie cei spirituali, fie cei materiali, iar oile nevoii devenirii nu pot alege decat o alta oaie -pentru ca doar asta cunosc- iar necunoscutul ii sperie, nu-l pot cobora la nivelul lor si sa-l incadreze in experienta .
Nici sa se ridice la nivelul necunoscutului si sa se incadreze in experientele sale.
Necunoscutul ne atrage , ne motiveaza curiozitatea ca, in scurt timp dupa aceea, sa-l interpretam si modelam in structura propriilor experiente, toate ale esecurilor. Neincrederea triumfa de fiecare data dupa ce 'necunoscutul leader ' devine cunoscut ". Ultima judecta sau verdict al lumii vis a vis de orice leader este conforma cu structura ei si obsesia devenirii de "mai mult sau ceva mai important". Asta releva ca noi ne straduim a deveni sau sa demonstram ca suntem ceva important si acest efort risipitor ne releva begraundul imaginii in care raim, imaginea credintei ca suntem "Nimic si Nimeni" , neimportanti in ochii celorlati si ceilati neimportanti in proprii ochi, ceea ce este mereu confirmat in experientele acestei viziuni a neiportantei sinelui si a efemeritatii sale. O oaie nu poate conduce o alta oiae si nevoia de conducatori este mereu nesatisfacuta de prestatia lor.
Si totusi exista un impuls conducator, exista o atitudine corespondenta a ceea ce nu cunostem, nu stim..., de dincolo de cunoasterea psihologica, caci daca nu ar exista nu s-ar povesti. Dar atitudinea responsabilitatii si angajamentului personal in propria existenta nu este la indemna oilor care merg ca niste zombi pe calea care duce nicaieri precum viziunea lor despre sine este, calea exclusivismului violent sau exaltarilor mistice care nu au nimic de a face cu adevarul misticului creativ.
Toate aceste consideratii metaforice ale comportamentului nostru psihologic a generat dezastrul interpretarilor emotionale subiective , a devenit begraundul comportamentului nostru existential pe care-l intretinem permanent.
Se releva ca mai inainte de toate viziunea noastra depre noi insine este povara de abandonat si de apoi sa vedem in ce directie "sa o luam de la inceput ca inceputul sa fie real, pamant " .
Noi traim intr-o poveste permanent din punct de vedere intelectual sau, in structurile dialogului interior.
In zona in care ne-am nascut traim teoretic In povestea cristica a invingerii mortii si a atitudinii relatiei iubirii intre oameni traim oare?
Pe peretii santului in care am transformat calea existentelor proprii teoretic asa este dar,..., in fapt evident mergem pe o alta cale, calea faptelor si atitudinilor exclusiviste si conflictuale, calea teatrului de control al maselor de indivizi avizi de putere si nevoile devenirii, asa zisa politica a manipularii prin imagini sau asocieri ale imaginilor cu placerea, caile marchetingului.
Este firesc ca placerea sa devina obsesie cand faptic resimtim doar durere, durerea produsa aproapelui nostru spre binele propriu.
Suntem senzori si resimtim locul in care ne aflam sub toate componetele lui formale si informale , fizice si psihologice si atat timp cat in mediu exprimam violenta exclusivismului nu vom resimti altceva decat durerea produsa mediului nostru social si planetar.
Totul este posibil dar nu orice este posibil este si folositor.
Desi avem obsesia si cinismul folosintei , folosim de dragul folosirii fara sa fim atenti si receptivi la consecintele acestei tipologii comportamentale asupra propriului corp planetar si individual.
Nu ne putem imagina pe noi insine si ca atare nici nu ne putem gandi, este o evidenta (incecati sa va imaginati sa vedeti ce reusiti). Gandirea ca reflectare folosind simbolistica este o desfasurare a unei imagini precum firul desfasurat al unui pulover care are ca finalitate disparitia puloverului pentru ca din firul respectiv sa se croseteze altul.
Cum evidenta spune ca nu ne putem imagina si nici nu putem imagina o fiinta vie "pe cale de consecinta' cum spun juristii, orice gandire despre noi insine este falsa pentru ca nu poti desfasura un pulover care nu exista, iar daca ne gandim desfasuram o falsa imagine despre sinele nostru sau o identitate falsa.
Problema nu este a identitatii ci a faptului ca este falsa si identificarea cu ea ne conduce pe drumul pe de care vrem sa fim mantuiti, drumul durerii fiului risipitor in metafora cristica. Tot de 'duka' sau calea durerii vorbea si Gautama Buda, dar ce urmeaza dupa incetarea ei sau parasirea acestei cai, nu a relevat
A lasat libera responsabilitatea si Ea nu a fost asumata. Iar in triada iertare-vindecare, libertate-iubire, exprimare-intelepciune, responsabilitatea comportamentului vine ca o patrime integratoare.
Intelectul este productia unei gandiri care se recunoaste efemera si instabila si inventeaza ceva stabil si nemuritor, invulnerabil Dar sa nu ignoram evidenta propriei vulnerabilitati atat timp cat suntem in viata .
Suntem vulnerabili in fata conceptelor si imaginilor, ne identificam doar cu slabiciunea si negativitatea, cu greseala si nestiinta, etc, iar sirul istoric al lumii ca imagine-pulover care se destrama "de atata gandire" (concepere sau facere a ei si a sinelui omenesc), se reflecta imagistic in cordonul ombilical care se infasoara in jurul gatului fatului sufocandu-l inaintea nasterii.
Nu sunt pesimist si nici nu hranesc pesimismul care este doar o reactie la lipsa de indrazneala in a ne asuma calitatile imanente ca fiinte umuane in expresie relationala.
Cine sunt eu in ochii mei" este intrebarea la care este folositor sa raspundem mai intai de a "o lua de la inceput" ca sa nu recadem in obsesia lui "cine sunt in ochii celorlalti' care ne leaga de stalpul conducerii in pozitia de "oaie " in propria constiinta.
Am inteles de-alungul propriei experiente de oaie ca ceea ce mi se prezenta ca negativ, rau, antisistem, etc, lucruri si comportamente pe care fireste evitam si dezavuam, nu erau decat ascunzisuri cu care se acopereau minunatii si oameni minunati.
Cand am cunoscut indeaproape 'vagabonzii si golanii' al caror anturaj trebuia evitat, am descoperit oameni care-si exprimau libertatea constienti de falsitatile si ipocriziile cuminteniilor cultivate.
Cand am cunoscut persoane ciudate, privite cu suspiciune si ironie, am descoperit oameni plini de delicatete si prietenie, dragoste fata de ceilalti, fostii golani maturaziti lecuiti de tinereasca manifestare a revoltei care isi exprimau libertatea launtrica doar prin fapte.
Am cunoscut si foarte multi, poate prea multi experti in inselatoria celor mai curate simtaminte si exploatarea lor " pentru a face bani" sau 'a-si crea pozitii" dar acestia s-au dus la fel de repede precum efemerele lor dorinte.
Nu exista bine si rau ci doar extremizarea sau ingustarea instinctelor si percetiei prin asta. Intelepciunea faptica se rezuma la simplitatea de a fi disponibil si a nu fi disponibil dincolo de limita simtului bun.
Cand trecem limita armonicei senzoriale, nu ne mai simtim bine ca reflectare a faptelor proprii. Nu exista ceva personal si impersonal ci, exista atitudini rationale sau irationale in circumstantele existentelor individualizate prin responsabilitatea lor ca har.
Aceste monade formale bine-rau, personal-impersonal sunt doar repere si nu directii , ceea ce ne ascute atentia si constienta sau instinctul si da intensitate fiecarei clipe a trairii ;
Nu exista calea optima dreapta sau curbata, nu exista reactie optima ca model unic valabil in orice circumstante ci existi Tu Cel care prin decizie si instinctul (intentia) viului din tine- actionezi in circumstante.
Luptatorul nu este razboinic , campul bataliei sale este propria sa constiinta unde face pace.
Viitorul este un concept gresit si functional doar in rutinele calculatoarelor , orice calculator iti spune viitorul proprului program nu poate iesi din el.
Noi suntem oameni si asta schimba complet datele oricarei probleme.
Ca epilog la aceasta postare imi indrept atentia scormonitoare spre "instinct" Nu este instinctul sau ceea ce denumim asa, cel mai denigrat si asociat primitivismului si degradrii intelectuale? Un tip instinctiv nu este asociat cu imaginea unui sine grobian, necultivat, animalic? Si totusi exista cineva fara instincte? Instinctul este acea parte din sructura noastra complexa pe care o reprimam constant ca urmarea denigrarii sale? Ore ce ascund aceste denigrari? "O comoara' si te indeparteaza de gasirea ei?
Oare nu vedem ca oamenii instinctivi sunt foarte puternici fizic si "fizicul/ natura" este fiul sau puterea lui Dumnezeu? Instinctul nu ne tradeaza niciodata asa cum gandirea sau intelectul leader o face.
"Fara gandire" nu te simti mai puternic mai liber? Fara gandire nu reusesti performante de olimpic, sau maestru in diferite arte? Imi recuperez instinctul care nu m-a inselat vreodata, instinctul de fiinta umana, vulnerabila si invulnerabila in acelasi timp, situatie in care indrumarile instinctului ca sistem biologic infailibil de procesare subconstienta a datelor ce structureaza circumstanta din percetie este indrumarea fara dorinta, indrumarea fara sef, una cu aspiratia mea umana.
Daca numai oi avem la carma societatii (oile maimultului, maximizarii profitului, razboiului,etc) suntem oare capabili sa existam fara lederi-oaie? Unde sa gasim un pastor adevarat cand si pastorul a fost imbracat in oaie? Nu cred ca nu sunteti pastori ai propriei constiinte si a misterului ei, pastori ai propriei atentii si intentii, purtatorii claritatii interioare in care fara ganduri sunteti gandul tacut nefacut, energia inteligentei launtrice in libertate. libertatea nu este in exteriorul perceptiei ci chiar capacitatea de a transforma circumstantele ei.
Oriunde mergeti telepurtati propriul spatiu/timp cu voi si desavarsirea locului natal este propria voastra desavarsire ca proces dinamic nu ca obiectiv fixat de norme si concepte..
"Fiul omului (om=imaginea/viziunea fiecaruia despre lume si viata si despre el si rolul lui in lume si viata) nu are un loc unde sa spuna gata, am ajuns"- am parafrazat acest inscris biblic pentru a releva un status quo al nesfarsitului , imensitatii inconjuratoare care ne valorizeaza existentele marute si meschine de oi hranite cu frimiturile de la masa altor oi hamesite de maretie si importanta.
Gandirea colectiva este turma care se crede oaie si vrea sa conduca celelalte oi .
Gandirea colectiva nu poate decide si nici alege o cale in exprimarea sociala a turmei sale
Nu percepe ceea ce este: o urma rutina a ceva ce a fost candva ceva important, o Fiinta.
Umbra amintirilor trecutului deja mort ne bantuie atragatoare spre ai da mereu viata .
Nu am cazut din rai ci, cadem in fiecare clipa cand dam din viata si energia noastra gandului aservit structurii lacome si digerante a societatii , asemenea unei "gauri negre" a lui Nasrim Naradian.
Dar fiecare om este o stea sau are germenele stelei in el insusi, el insusi minunea stelei, el insusi minunea care salveaza steaua de intunericul nereflectarii luminii sale.
Voi sunteti stele intre stele si reflectati-va lumina unele altora prin radiatia voastra corporala, radiatia luminii propriilor divinitati ale vietii ca proces esential , fundatie a existentei universale. Desigur ca exista si radiatia corpului negru si energia neagra, etc.
Dar, fara existenta ca plenitudine cum ar exista individualizare? Nu trebuie sa fim eroi ci sa ne daruim cu darul pe care deja il avem ca fiinte umane, femei si barbati.
Nu exista leaderul perfect ci omul fericit in propria sa existenta, stralucirea lui se vede pe chipul sau , in silueta si faptele vorbelor sale, nu este nici pozitiv nici negativ in gandire, este transparent, nu ascunde mizeria sub covorul vorbelor frumoase si nici frumusetea sub covorul calomiilor invidioase.
Omul care nu este capabil de recunoastere si recunoastinta in fata calitatilor celorlalti este ca un teren arid si uscat la care oricat ai lucra nu va rodi. Nu slujiti pe cei care numai ei sunt suma tuturor calitatilor si va lasa voua doar defectele ambalate in promisiunile magaietoare ale prosperitatii sau bunastarii colective cu conditia sa le dati lor carma existentelor voastre.
Alegerea impotriva amplifica impotrivirea, alegeti sa amplificati faptele alegerilor voastre.
Ati observat ca este inutil sa-i spuneti cuiva ca sfat sa nu faca ceva? Cat de util este sa-l sfatuiti ce sa faca pentru ca ii canalizeaza energia spre ceva si nu impotriva a ceva ce nu poate sa nu faca?
. A nu face, sau reprimarea, mergarea, etc, este o gresita interpretare a "nonactiunii spirituale". nonactiunea este in fapt o altfel de actiune, o actiune din alta sursa, alta decat irationala obisnuinta sau rutina. Actiunea determina experienta si experienta morala ei;
morala experientei este autoreflectare si autocorectie permanenta- euritmie.
Postări
Meden Agan
RăspundețiȘtergereVI O: "Cine sunt eu în ochii mei" este întrebarea la care este folositor să răspundem mai întâi de a "o lua de la început" ca să nu recădem în obsesia lui "cine sunt în ochii celorlalţi' care ne leagă de stâlpul conducerii unei "oi" şi ne pune în poziţia de "oaie " în propria conştiinţă."
Aici nu sunt de acord, cine suntem în ochii noştri nu are relevanţă când o luăm de la început, când fără să fi murit, simţim că nu mai putem rămâne într-o situaţie, că viaţa noastră (şi nu moartea) depinde de plecarea din locul respectiv...şi mai sus spuneai că nu ne putem vedea, gândi, sau imagina pe noi înşine. Dar văd că mai jos vorbeşti despre instinct şi chiar la asta voisem să mă refer. Oamenii din noul loc mă vedeau într-un fel în care nici eu nu mă putusem imagina vreodată şi deşi credeam că nu ştiu răspunsurile la ce mă întrebau, credinţa lor mă făcea să le dau răspunsurile, nu credinţa mea că ştiam.)
Fiindcă nu era la belle du bal a devenit belicoasă.
Iubeam oamenii, aşa abstract şi mai ales dacă mă puneau pe un piedestal, nu neapărat să mă iubească, dar să mă perceapă pe undeva mai sus de ei şi le dăruiam ceea ce consideram că ar fi perle ale înţelepciunii sau iubirii abstracte, dar când venea vorba să îmi spună cineva că vine la mine să îi dau ceva ce solicita respectivul, de multe ori solicita doar să fie în compania mea sau să îl găzduiesc, atunci făceam ca toţi dracii. Ei, da, unii exagerau, dar mai mult exageram eu în dorinţa mea acută de singurătate şi de a da ajutor de la distanţă, să-i zicem 'tele-ajutor'.
Matricea unui popor este determinată nu atât de locul vieţuirii ci de limba în care se exprimă. Sau gândeşte. Despre sine sau despre alţii în competiţia asta dintre popoare. Cum limba materna este un dat, e făcută deja, pe care îl împărtăşim cu cîteva milioane de alţii, matricea limbii (şi nu numai) este cumva opusă originalităţii. Matricea este mai degrabă tradiţie sau ştafetă. E drept că şi limba evoluează, este vie, şi dacă am reuşi să călătorim în timp, chiar nu am înţelege cam 70 la sută din vorbele strămoşilor şi mai ales glumele la care râd. Limba este o matrice, de aceea e cam greu să ieşi din vorbe, gânduri, dialog interior, tot prin vorbe. Doar dacă nu este vorba (sic!) de metoda terapeutică numită 'cui pe cui se scoate' dar, după cum ştim, se aplică mai ales în cazul beţivanilor. Ah, da şi în homeopatie.
Comportamentul psihologivc nu difera, este o adaptare a acelorasi nevoi si cerinte ale recunoasterii valorii si maretiei personale si a aprecierii necondintionate a umanului din fiecare. in fapt maretia umanului si recunoasterea valorii sale creative in expresie individuala urmarim. Dar dualitatea aprenta a opusurilor ne determina sa abstractizam orice traire comparativ. Ca sa comparam avem nevoie de sabloane, modele, criterii, si toate sunt abstractizari a cum ar trebui sa fie trairea umana si sa se manifeste pentru a fi recunoscuta . Un mediu social se constituie prin adoptarea acelorasi criterii de comportament si atitudine, criterii ce se structureaza ca cerinte si reguli in raport cu care ne evaluam si suntem evaluati. Dar dupa cum recunosteai , acest sistem este o abstractie care in fata evidnetei fatului ca actiune isi releva nefunctionarea. Teoretic, abstract iubim oamenii dar faptic criteriile cerintelor a ce inseamna sa fii om ne blocheaza in a faptui dragostea, pune conditii si mai ales conditia de a nu fi deranjati prin a ni se solicita un efort fara profit personal.. Desigur ca limba este o matrice, ('la inceput este cuvantul"), o matrice care ne permite sa abstractizam orice traire sau sa intepretam orice perceptie, sau reflectam ordonat futiile si relatiile dintre ele a fenomenelor din percetie. Dar "locul' nu este abstarct este cat se poate de concret si este el insusi matricea energiilor si functiilor care-l obiectiveaza ca atare. De ex. este constient faptul ca viata asa cum este ea pe pamant a fost posibila datorita locului pe care soarele il ocupa in galaxie si a locului pamantului in sistemul solar. "Locul" era acel care este si acum inainte de aparaitia oricarei simbolistici a comunicarii sau oricarei matrici lingvistice si tocmai pozitia respectiva sau 'locul", a facut posibila aparitia si dezvoltarea vietii si modalitatilor ei de reflectare si abstractizare. Prin aceasta constienta privind, locul aparitiei unei limbi este matricea matritei in care limba a fost turnata sau a aparut ca forma expresiva a comunicarii. Este evident ca atunci cand parasesti locul natal esti obligat sa schimbi modalitatea in care comunici sau limba, sa adopti limba locului respectiv; la fel de evident este ca schimbarea locului si a limbii produce modificari ale accentului si bagajului de cuvinte untilizat ca si cand doua limbi se unesc si dau nastere la a treia, foarte asemanatoare dar nu identica cu vreuna dintre ele. Modelul cultural original este al "locului" si este exprimat in comunicare prin "limba locului". Am vrut sa evidentiez o insiruire logica care sa evidentieze o ordine temporala si functionala pentru a gasi samanta modelului.
RăspundețiȘtergereDistrugerea limbii locului va conduce la distrugerea modelului culrutural si ulterior al "locului" sau asa cum istoria releva<(Ex cazul indienilor americani); cand spun distrugere ma refer la modificarea naturii locului si a dinamicilor umane in spatiul sau. Locul natal este singurul care-ti apartine de drept prin nastere asemenea corpului tau; este mediul desavarsit al expresiei reflectarii naturii individuale ca functiune in plenitudinea planetara si societate. Amestecul modelelor culturale specifice diferitelor "locuri natale" au produs intotdeauna conflicte si distrugeri prin lipsa coeziunii. In matematica este cunoscut ca doua sisteme care nu au elemente coezive, nu sunt congruente, puse impreuna nu functioneaza pentru ca nu au un element comun care sa se constituie intr-un nucleu al tuturor celorlate elemente Desi umanul se manifesta la fel pe intreg pamantul, modelele culturale se constituie intr-o specificitate falsa din acest punct de vedere; aceasta situatie face ca oamenii aserviti rigid si inconstient unnui model cultural sa nu poata corobora eforturile lor impiedicandu-se de diferentele traditiilor si pierzand din vedere identitatea comuna a umanului. Acesta evidenta este ascunsa sub ipocrizia abstractizarii umanului ca fatada si interfata teoretica care este spulberata in momentul in care este nevoie de faptele umanului ca atare.
RăspundețiȘtergere"Cine sunt in ochii mei" se va reflecta in ochii celorlalti, pe cand "cine sunt in ochii celorlalti" nu se va reflecta niciodata in ochii mei, va fi mereu respins, este conflictul din constiinta; daca in ochii mei sunt uman si ma comport ca atare in ochii tuturor vad umanul si voi respinge orice consideratie exterioara calomnioasa la adresa umanului; fie din rautate si ividie emanata sau din interes , fie din ignoranta si orbirea unei imagini a importantei si superioritatii propriei masti sau "persona"., prostsituarea in constiinta sa. Cand recunosti durerea umanului in locul si lumea inumanului, a cinismului fata de fiintele umane, intelegi manifestarea omului in acele circumstante si nu o mai consideri degradanta la adresa ta ca sa te oripilezi ipocrit.
RăspundețiȘtergereAm confundat spiritualitatea si spiritul cu abstractizarea si abstractul, boala de care nu am scapat nici eu.Abstract suntem desavarsiti ca fiinte dar cand suntem pusi a manifesta acest abstract cautam modele de a fi desavarsiti. Durerea este reflecsia autoizolarii in abstract, a izolorii lui Dumnezeu in ceruri cat ma departe de faptele de zi cu zi. Impecabilitate nu inseamna moralitate care transforms morala in bata cu care ciomagim pe ceilalti. Este un mod intentiligent de a nu risipi comoara vietii, este intensitate a trairii care transcede orice mediocritate posibila careia i-am abandonat existenta, Iubirea nu este abstracta ci fapta, existenta si comuniune, empatie.
RăspundețiȘtergere