20 septembrie 2015

reflectarea

Acest verb universal implica instrumentele sale in ansablul carora este o functie, motorul launtric.

Acesta implica existenta a doua planuri separate, asemenea si complet distincte a caror functionalitate este dinamica verbului. Diversitatea incomesurabila a formelor celor doua planuri ne conduce la o abordare holistica a lor , iar holonomia este expresia dinamicii functiei verbului respectiv. Este o exprimare abstracta a unei simplitati incomprahensibile; dar asa cum matematica ne releva, ca sa determini o solutie a carei simplitatea este pe intelesul tutror exprimata in cateva simboluri universale, ca sa capeti credinta sau incredere in valabilitatea ei de cele mai multe ori demonstratia este complicata, elaborata in pasi secventiali care conduc sine qua non la confirmarea solutiei ca adevar al problemei respective. Aceasta situatie este curenta si in viata de zi cu zi, de clipa de clipa, nici o afirmatie a unei solutii la problematica complexa si complicata a existentei in relationare interumana nu este suficienta fara un ansamblu de demonstratii si argumentatii ample care sa 'faca' afirmatia solutiei credibila. Cand exploram domeniul universalului situatia se complica si mai tare pentru ca se constituie ca domeniul evidentelor in care existam in stransa relatie cu noi insine, in uniune si comuniune cu fiecare individ uman. Ca sa percepi universalul este necesar sa ne detasam, separam teoretic (practic nu se poate) si sa generam miscarea verbului a reflecta intre planul constiintei si planul manifestarii universalului. Pentru inceput sa recunoastem universalitatea verbului sau a miscarii, totul se misca, este miscare cu infinite grade de libertate a miscarii, o sferosfera a miscarii. Aceasta perceptie este o reflectare in nemiscarea teoretica a propriei constiinte "Eu". Aceasta nevoie de reflectare este izvorata din dorinta de intelegere a ceea ce este asa cum este care s-a pervertit in dorinta de cunoastere de sine prin neaceptarea lui Inocenta este starea in care ne ajunge a fi; nu ne intereseaza cum suntem si este specifica copilariei. Dar mediul constiintei exterioare noua este modelat de nevoia de a stii si cum suntem si este constituit de totalitatea consideratiilor exterioare a cum suntem cu care suntem bombardati constant , un complex de aprecieri si deprecieri vis a vis de cum aratam si cum suntem sau ce defecte si calitati avem fiecare ca  inocent. Mediul constiintei exterioare a consideratiilor a cum si cine suntem formeaza un plan in care suntem obligati sa ne reflectam si sa ne demonstram existenta si abilitatile existentiale individuale. Acest mediu ne atribuie fara sa cerem atribute si identitati atributive care ne constrang a le onora si in acelasi timp a demonstara falsitatea lor reactiv utilizandu-ne energia in aceste reactii din care nasc actiunile contrare ale demonstaratiilor de putere si cunoastere , de adaptare si supravietuire impotriva cosideratiilor denigratoare la adresa fiintei noastre. Sursa acestei circumstante se pierde in negura timpului si sta la baza lui, la baza dorintei. Dorinta ca impuls brutal si in afara sferei ratiunii ne implica energia in totalitatea ei pana la implinire sau demonstartia puterii si acest interval dintre impuls si implinirea formala sau functionala a ei denumi timp.ca sa fim nu avem nevoie de timp suntem fara timp si aceasta evidenta ne releva faptul ca a fi nu este dorinta, nici rezultatul actiunii ei ci fundatia universalului ca miscare a formelor sale expresive la orice nivel existential. Teoretic, prin separarea lui a fi de manifestarile sale, noi am pozitionat a fi ca miscare fara miscare , miscarea totalitatii universale, aparent -prin separare nemiscata-  in oglinda nemiscarii lui afi reflectand totalitatea miscarilor din percetia noastra. Aceasta separare teoretica si ca urmare aparenta, verbul universal a fi este conceput ca nemiscat, fix- mereu la fel si astfel obsesia nemurii  se releva ca dorinta a pastrarii lui nemiscate, vream sa ramanem ca forma si stare mereu  la fel ( tineri si fericiti) iar evidenta ne releva imposibilitatea acestei dorinte. Orice imposibilitate este generata de canalizarea gresita a energie noastre pe o directie imaginara , fara radacini in potentialul infinit al existentei, vrem sa fim ce nu suntem, ne inchipuim ,cunoscutul proces al devenirii. Desi evidenta posibilului ne releva constant ca putem sa fim dar nu putem sa fim dupa cum ne inchipuim a fi , dorinta brutala si irationala sustinem, risipindu-ne energiile vitalitatii biologice pe o directie falsa, iar rezultatul acestei miscari a dorintei se releva ca posibilitatea lui putea sa nu fim, putem sa nu fim cand suntem, putem sa nu putem sa fim. Strabunii nostri oameni de o mare putere, puterea inocentei, lipsiti de discernamant au incercat sa explice perceptiile lor dintr-un plan cauzal fara sa fie constienti ca acel plan nu era un plan al cauzelor prime ci un plan teoretic/iluzoriu instrumentat de ei insisi in scopul atingerii dorintelor lor de putere personala si conservare a acesteia dincolo de timp, plan care a devenit cauze secunde pentru inocentii care le-au urmat. Ei au instrumentat far sa fie constienti si responsabili un plan cauzal care nu este decat un plan intermediar care separa posibilul de manifestarile sale conditionandu-le de practica rutinelor prin care ei isi inchipuiau ca domina energia si viata. Rutinele prin care acestia isi concentrau energia si o canalizau in directia dorintei lor au devenit propria inchisoare mentala, conditionare, pierdere de libertate de miscare in sfera universalului posibilitatii.Acest plan il recunoastem astazi ca planul dezastrului psihologic al interpretarilor emotionale pe care nu le-as denumi subiective sau ale individului contemporan pentru ca ele apartin strabunilor si a fost lasat ca mostenire sau traditii comportamentale in circumstantele sirului de evenimente incomprehensibile cu care ne confruntam  generat de acestia psihologic prin teama.Acesti strabuni au inteles repede ca energie doar oamenii au si mai multa energie ca sa domine circumstantele existentelor lor, doar de la ei pot lua, ca speriind copii acestia eliberau multa energie pe care au invatat sa o  foloseasca in interes propriu aservindu-i conducerii lor, momindu-i cu promisunea mereu ulteroioara a unei puteri si bunastari personale a unui privilegiu.. Remenmorarea faptelor strabunilor este simpla caci daca va detasati de abordarea psihologica personala veti constata ca ele sunt in miscare astazi in propria percetie. Daca sunt in perceptia noastra sunt si in constiinta noastra si noi insine suntem energia lor reverberandu-le comportamental. Sa afirmi despre tine ca esti cumva deasupra celorlalti de care te separi teoretic ca oglinda si ca nu ai facut tot ce fac si ceilalti pe diferite nivele de intensitate sau masura afaptelor este o autoinselare gratuita. Suntem in aceeasi circumstanta a constiintei exterioare care ne modeleleaza prin atribuire si asociere noua a tuturor calomniilor degradatoare vis a vis de ce inseamna a fi om si in contextul carora reusim mai bine sau mai putin bine sa ne exprimam uman ca reactie. Chiar si in aceasta circumstanta violatoare  frumusetea si planitudinea umanului a razbatut prin "intunericul constiintelor" ("prin grota mintii") si a exprimat capodopere in dragoste, stiinta, arta, literatura, cinematografie, etc, dar mai ales in poezie ca un plan opus in care mizeriile consideratiilor exterioare se exprima ca mizerii in aceleasi domenii. Verbul a reflecta este universal si implica forme complet diferite ale exprimarii care se constituie ca oglizi in care manifestarea viului se oglideste  ca ceea ce este si asa cum este in planul constiintei, planul cunoscutului in care "nimic nou sub soare"nu apare. Ceea ce denumim 'noutati" sunt doar forme noi "prin adaptare in teren" ale aceleiasi miscari, rutina obisnuintei dorintei fara sfarsit. Dorinta a aparut la un moment dat in existenta si firesc are un sfarsit  copilul se joaca fara sa doreasca sa se joace, jocul este insasi  natura existentei sale, "jocul vitii". De la un moment dat apare dorinta stimulata de circumstantele existentei sale ,dorinta de a avea ceea ce nu are si apoi de a fi ceea ce nu este pentru a obtine ceea ce nu are. Magnetismul formelor din perceptie si opozitiilor care creeaza presiunea dorintei de a avea lucruri sau jucarii care sa ne dea un statut social privilegiat prin comparatie, nu se compara cu magnetismul incomensurabil al fiintelor umane si asta in rutina dorintei de a avea ne-a condus la instrumentarea psihologica a unui imens sistem psihologic de dominatie a lor, de posedare si control, sistemul sclavagist in care fiintele umane se pot cumpara si domina discretionardupa  arbitrarul bunului plac asemanator obiectelor folosindu-le pentru a ne asigura comoditati sau placeri. Placerea este rezultatul psihologic al satisfactiei care ne reflecta puterea personala de a domina si controla lucrurile si fiintele. dar nu putem avea jumatati de masura si vom prelua si celalt capat al actiunii dorintei, insatisfactia psihologica, durerea. Acest cerc vicios al opusurilor asemenea ne conduce in cele din urma la dorinta armoniei, echilibrului si bunului simt al masurii in tot ce facem. Reflectarea placerilor in oglinda neplacerilor ne conduce ca miscare sau functie a reflectarii lor in planul constiintei a descoperii bucuria de a fi. Nu exista bucurie mai mare decat atingerea delicata a unui copil sau a unei femei dar nu se poate obtine prin facaturile manipularilor psihologice ale teatrului de control ci doar prin reflectarea propriului a fi , empatia existentei in fata miracului de neasemuita frumusete si maretie cu care ai privilegiu de a fi in contact privilegiul de a nu fi singur in existenta ca fiinta, dragostea . Existenta este capodopera dragostei, miracolul stelei care este dragostea. Fiecare individ uman este miracolul stelei sale launtrice care radiaza plenitudinea si frumusetea existentei si creatiei in care constiinta este punctul "mai marunt ca spuma marii si stapanul fara margini peste marginile zarii" in care intreaga creatie se reflecta, "locul" echilibrului tuturor fortelor din ceatie, "locul tacerii, locul puterii"  la masa careia ne vom aseza cu totii desavarsind prin fapte creatia, cand nastere a ceea ce este denumit de clarperceptie , cocreatie. Cocreatia este manifestarea in existenta a unui nou plan existential , al creatiei umane ca expresie a celor mai inalte aspiratii si inspiratii pe care creatia de inceput a "pus" ca structura a constiintei umane, ca intr-un rezervor , container al celor mai inalte calitati ale verbului universal a fi in exprimare si a generat omul ca fiinta de sine statatoare . " Ce veti face cand veti descoperi ca toate acestea au fost in voi de la inceput". Ca sa cobor 'cu picioarele pe pamntul irationalului" voi remarca ca le-am cautat la 'dracu in praznic" inventandu-l . Exteriorizarea cauzalitatii ca si opusul sau, acapararea cauzalitatii sunt rezultatul fragmentarii procesului unic al gandului uman de insasi fiinta sau energia inteligentei sale. Cand gandul meu isi cauta energia in alta parte sau intr-un interior al inchipuirilor, El nu are nici o putere, nu se manifesta sau obiectiveaza, este conceput gresit prin conditionarea manifestarii sale de elemente separate si independente de el. Increderea in tine insuti este functional, increderea nestramutata in gandul care esti cand il exprimi, fapt relevat de evidentele de zi cu zi. Sunteti entuziasmati de relevarea acestei evidente? Daca da, ati patruns sensul libertatii neconditionate, iar daca nu, cautati sa intelegeti ceea ce este ca si cum ati fi separat de ce este; ati creat inconstient un plan al reflectarii a ceea ce este 'miracolul unui singur lucru", miracol care nu poate fi fragmentat, separat in doua oglinzi ,iar daca o faceti, in oglinzile respective nu veti percepe decat "nimic", un nimic care va sperie si obliga astfel sa va intoarceti si abandonati existentele mediocritatii si meschinariei cautatorului de profit personal, sau aservitului acestuia, sau unei inchipuri conceptuale despre sine.. Ce bine mi-am descris rutina dat-ului inapoi in fata misterului necunoscutului care ne mai salveaza inca. Procesul reflectarii mai este denumit si contemplatie, dar functionalitatea sa la max intensitate este denumita meditatie - intregul univers este in meditatie. In meditatie contempli adevarul ca adevar (chiar indescriptibil nu te deranjeaza, nu fugi de el in comoditatea galagiei) si falsitatile conceptuale ca falsitati. "Separi apele de sus de cele de jos' (in fapt -distingi apele de sus de cele de jos si tocmai aceasta distinctie si discernamant a lipsit strabunilor),  regenarand creatia si pe tine insuti. Cele doua planuri ale distinctiei sunt denumite "Dumnezeu" si "Om" care se constituie ca matrite reciproce; Dumnezeu este matricea-matrita celor mai inalte valori si posibilitati ale vietii in care este turnata forma umana ca si continator al lor, dar careia i-a fost atribuite toate nonvalorile comportamentale si de expresie de invidiosi si s-a ajuns la constituirea unei matrice -matrici a tuturor mizeriilor din existenta apelor de jos, conceptiile despre ceea ce omul este in care turnam forma dumnezeiasca a valorilor lui a fi in existenta. Dumenezu si Omul nu a fost niciodata separati decat in inchipuirea noastra ,inchipuire instrumentata pentru a santaja pe dumnezeu amenintandu-i omul, controland omul se dorea controlul lui Dumnezeu sau al vietii si aceste ineptii conceptuale conform carora "ce poti omora, domini si iti aprtine' pot genera credinta/necredinta de a reusi ca datorita dragostei Omului pentru Dumnezeu si a lui Dumnezeu pentru Om sa-i omoare pe amandoi, sacrificandu-se unul pentru celalat. Cand separarea este iluzorie tot ce se naste din abordarea ca realitate a separarii este iluzoriu; in aceasta circumstanta conceptuala, "totul este iluzie" sau "intuneric-ignoranta" in constiinta noastra, sau umbra-mor al facaturilor tehnologiei psihologice a inaintasilor si zeilor timpurilor de mult apuse pe care nu le lasam sa apuna; "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti" este expresia luminii atentiei care nu se refera la fiinte sau lucruri ci la atitudinea fiecaruia in existenta. Ne vom schimba atitudinea si vom redescoperii "edenul si imparatia cerurilor" chiar acolo unde ne aflam individual si impreuna uniti cu totii , reintregiti  in constiinta si comportament.Separarea conceptuala si experienta ei ne releva indestructibila relatie dintre ideie si experienta care se confira reciproc in cerc vicios, cerc pe care-l putem utiliza si trebuie sa o facem responsabili de propria putere de a concepe si exprima. Valoarea fiintei umane nu se afla "la vedere' ci este in nevazutul a ceea ce omul este (Dumnezeu), si vom invata sa recunoastem omul dupa conceptiile si mai ales exprimarile sale care sunt numai faptele lui si se autodefineste din lipsa constiintei de sine (Dumnezeu). Comunicarea sau rostirea este rostuire, modelarea existentelor individuale si colective iar spusele oamenilor desi folosesc acelasi bagaj lingvistic au seminte diferite, semintele separarii sau ale uniunii existentiale. Semintele separari  au generat o "vita de vie' fara radacina in adevar, in "tatal"si va fi smulsa din campul constiintelor si gandului uman, smulgere care seamana cu trezitul dintr-un cosmar care "ajunsese sa ne placa"  obisnuindu-ne si adaptandu-ne lui (pseudoadn-ul). Treziti deschideti cartea vietii care se afla in noi insiva, vom vedea cu ochii spiritului "pomul vietii' (adn-ul functional), vom porni in sfarsit in existenta din fundatura psihologica a cunoasterii de sine, cunoasterea psihologica sau cutia pandorei in care ne-am blocat. reflectarea folositoare fiecaruia este cea a faptelor si conceptiilor din care se nasc sau in imaginea viziunii despre sine si lume cand nu  o mai privim ca obiectivitate si nestramutare, realitate. " Nu urma calea ci edifica propria cale constient ca faci asta". Verbul universal al reflectarii ne poate soate din umbra si autodistrugerea iluzorie la lumina si intelegerea proceselor luminii si in cer si pe pamant. Observati obsesia laserelor si a ciclotroanelor de puteri  din ce in ce mai mari- se pare ca asta facem in ascuns de ochii lumii, cautam sa stapanim puterea lumnii instrumentand canalizarea ei dupa bunul plac- nimic nou in asta tot obsesie-control este. Cu cat obsedatii de putere personala sau de grup vor obtine mai multa prin artificiala tehnologie instrumentala, cu ata existenta terestra va fi mai ingradita , controlata si libertatea va dispare ca concept daramite ca traire, va fi considerata din exteriorulei ca iluzia si amagire  netotilor nepragmatici. Din fericirea misterului a ceea ce suntem , nu este la vederea obsedatilor parghiile libertatii noastre individuale si colective, iubirea nu le este accesibila si va vor convinge ca nu exista asa cum pentru ei este. Am fost martorul secventei unei realizari cinematografice in care Cristos cu crucea in carca era bicuit, injurat, schingiuit, lovit cu cinism si intrebat de tortionarul sau: "unde este iubirea de care vorbeai, unde vezi tu iubire"si-i arata chipurile schinomosite de ura ale spectatorilor activi in spectacol prin lovire; Cristos ii raspunse cu ochii sclipind de lumina launtrica a spiritului uman: "eu te iubesc' si nici o indoiala nu exista in expresia sa una cu cuvintele sale. Cand oglinzile copilariei constiintei se vor sparge, ipocrizia s-au teatrul de control care ne face in piesa lumii umbrelor zeilor de mult apusi tirani si ucenici de tirani, se va vedea asa cum este Spiritul ne va conduce launtric ca si pana acum dar vom fi constienti de sursa si izvorul conducerii fara scop, fara premeditare, conducerea ce se naste in procesul si este actiunea meditatiei, calea intelepciunii. Nu va reflectati intelpciunea imanenta in teoriile despre intelepciune si  ratiunea mecanicii instrumentate prin rutine informatice, digitale sau automate tehnologice, acest tip de ratiune este antiratiune, matrita in care este turnata forma intelepciunii vii care ne anima si suntem, care nu separa si nu exclude. Deasupra oricarei profetii sau plan suntem fiecare substanta din care se plamadeste maladii si dezastre sau substantialitatea spiritului uman asa cum a fost in nenumarate ori relevat constiintelor, claritatii interioare.  Suntem miracolele stelelor launtrice meniti sa salvam stelele de pe cer salvandu-ne propriile vieti. .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu