Distinctia sincronicitatilor si omogenitatilor coezive, este radiatia inteligentei din perceptia nedublata de reflectarea ei in cuvinte, sau a atentiei.
. Astfel monadele functionale in existenta sunt relevate ca sincronicitati a doua aspecte rezonante, un aspect functie si un aspect manifestare a functiei. Astfel uniunea se releva atentiei ca o stare de fapt , o stare a lui a fi indescriptibila iar comuniunea este manifestarea acestei stari si poate fi descrisa sau reflectata de gandire. Paradoxul evidentei in care un aspect si celalalt se genereaza din unul in celalat in reciprocitate, releva de asemenea o ordine fina, imperceptibila aproape, fara eliberarea atentiei de gandirea sau "umbra fenomenului". Aceasta ordine a sicronicitatii face orice fenomen "natural' transparent, il evidentiaza percetiei asa cum este el si totodata releva si falsitatea conceptiilor despre, adica neputinta gandirii conceptuale de a "face" ceea ce natural este. Nu putem "face" comuniune fara uniune si nici uniune fara comuniune. Si un aspect si celalat este sau nu este. Dupa acesta descriere arida specifica intelectului care nu reuseste sa descrie exact ceva ci, doar sa creeza un negativ al faptului ce se vrea relevat atentiei, voi afirma falsitatea starii de uniune europeana reflectata de lipsa comuniunii europene. Dar fara amagire cum am putea fi dezamagiti? Suntem experti in a ne amagi si ai amagi si pe ceilalti ca sa nu fim singuri in propria amagire. Orice amagire se plateste foarte scump si are consecinte de durata pe cand dezamagirea nu costa nimic si nici nu are consecinte imediate sau ulterioare. Un prieten spunea mai in gluma sau serios ca un "ne-bun" (cineva care crede in ceva care nu este bun lui si celorlalti) va face orice sa inebuneasca si pe altii ca sa nu fie singur in propria ne-bun-ie conceptuala ca structura a gandirii sale (n.n.-nu asociati "bun" cu "placere') Orice exista este supus probelor suspiciunii, probe care vin sa testeze adevarul acelei existente afirmative sau credinte. Putem constata cu totii ca entuziasmul comuniunii in uniunea europeana este in continua degradare in fata probelor "adevarului" inexistentei sale de facto relevat de comportamentul acestei structuri in situatii de criza. Toate valorile afirmate ca ar sta la baza acestei structuri si ca ar fi fortele sale functionale sunt doar ambalaj stralucitor al meschinei egocentricitati a unor grupari cardase la jaf si acumulare pe seama agamgitilor; "mai aproape dintii ca parintii" este atitudinea in situatii de criza; "dintii" toaca si sfarma si cand ceea ce este de tocat si sfaramat nu este 'pentru toti" atunci zicala populara isi arata functionarea dezvelita de ambalaje stralucitoare ale amagirilor cetatenilor creduli.. "Solidaritatea invocata" este doar la "Rau", cand dintii trebuie sa toace si pietre si asta nu le convine ca se strica. "La Bine" nu mai se invoca solidaritatea ci privilegiul celui mai tare si mare sau primului sosit,. Cand se invoca natiunea esti considerat anti european dar cand se invoca profitul conteaza natiunea pe teritoriul careia se acumuleaza . Nu conteaza ca esti european decat daca te lasi jefuit, - "ce faci caz de nationalitatea jefuitorului, el este european ca si tine , e libera concurenta"; dar cand e vorba de profit nu conteaza europenismul ci doar puterea pe care jefuitorul a acumulat-o. De la suveranitatea statelor la suveranitatea datoriilor sau a camatarilor legiferati sau nelegiferati, este drumul naivilor creduli intr-o comunitate fara comuniune si comuniune fara uniune. European fiind nu poti pe teritoriul europei sa produci mizerii, pagube, sa faci gropi de gunoaie, dezastre ecologice si demografice, asa cum in propria locuinta individuala nu o faci. Scaderea natalitatii in marea majoritate a natiunilor europene releva faptul ca europa nu este comuniune sau uniune caci 'in locul uniunii facem copiii', iar in locurile cu energii "negative" simtite ca nesiguranta si instabilitate, neincredere reciproca, evitam si nici nu putem sa o facem. Migratiile de populatii au generat doar conflicte si nici sutele de ani nu au sters amintirea si neplacrea lor. Nici dupa milenii nu s-a sters amintirea conflictelor, iar dusmanii ascunse razbat la suprafata si astazi intre popoare care au incercat sa se domine reciproc fara sa izbuteasca vreunul decat sa imbogateasca memoria lor cu actele de cruzime si cinism la care s-au supus reciproc alternativ. Popoarele din colonii nu uita ce l-au facut colonialistii, cei cuceriti nu uita ce le-au facut cuceritorii, negri ce le-au facut albii , musulmanii crestinii, hindusii musulmaniilor, etc. se pare ca exista doar memoria raului suferit si de loc a binelui trait. Nu exista uitare si iertarea este doar aparenta intereselor de moment. O lume fragmentata ideologic, cultural si doctrinar, nu uita afronturile la ideologii, la cultura si dogma, iar comuniunea exista doar ca interes ingust al catorva sau ca dorinta naivilor, iar in dorinta -asa cum evidentele releva- nu se traieste Toate aceste afronturi reciproce sunt productia si produsele gandirii rupte de Intelegenta, o gandire fara sursa in arealul evidentelor universalului, o gandire adaptata la reactii fara actiuni, emanatia specifica a cunoasterii psihologice. Nu exista gandire profunda dar isi amesteca nasul in profunzimi iluzorii in care nu poate supravietui. Acest tip de gandire si structura ei efemera se amageste pe sine ca ar fi vie cand nu poate produce decat lucruri, rutine. Atata timp cat o hranim si slujim aparand-o ne risipim in inutilitatile si efemeritatea lutului-gandire, o existenta infima ca durata, pe care doar amagirile noastre o lungesc micsorand unitatile de masura a ei. In stiinta este reflectata fidel etapa in care in subspatiu si timp exista doar o pulsatie in care ceea ce apare dispare si nimic nu ramane stabil ca forma sau energie in actiune. Miracolul faptului ca la un moment dat a aparut "O"emanatie care nu avea opus si ramanea stabila dupa aparitia ei asociindu-se cu altele asemenea a condus in cele din urma la aparitia stabilului, perenului, imanentului si sinelui de sine statator, in contiinta nostra ca denumiri ale perceptiei "a ceva care nu se pierde" exprimat paradoxal - "nimic nu se castiga si nimic nu se pierde ci totul se tarnsforma" vis a vis de evidenta obsesiei credinta a castigului si groazei de pierdere. Pana nu ne vom elibera constiintele de identificarile istorice ca indivizi, amagirea comuniunii si speranta uniunii ne vor conduce la aceleasi dezamagiri si razbunari istorice dar si la aceeasi naivitate in a ignora adevarul istoric si radacinile comunitatilor nationale. "Natiunea" a fost un pas evolutiv in exprimarea unei uniuni fundamentale sau spirituale, ea nu trebuie dezavuata si nici contrapusa ei insasi doar pentru ca sunt mai multe natiuni. Trebuie respectata ca functiune si organ in asamblul corpului planetar. Fiecare natiune este asemenea unui organ din corpul nostru, are functiunea lui si nu se impiedica de functiunile sau locul altor organe. Orice perturbare prin invadare sau epuizare, genreaza amestecuri de functiuni si degradari corpului in asamblul sau. Fara constiinta a ceea ce este si a cum functioneaza, precum si a dinamicii functionale a plenitudinii planetare sau constiinta ecologiei ( logica-legea unica a existentei plenitudinii planetare) si egologiei (logica existentei imdividualizate a planetei) orice efort de coroborare a energiilor ego-urilor diversificate formal sau programate psihologic, este sortit esecului. Egoul programat psihologic este dusmanul individualitatii si individualizarii, cu alte cuvinte "persoana" este dusmanul existentei corporale ca individualizare a existentei plenitudinii planetare. (Perceptia inteligenta releva asta prin metafora "voi sunteti spiritul planetei care innoata in lutul ei). Aceasta afirmatie a unei activitati nevaute a persoanei care este "o structura gandita' se reflecta in activitatea lor potrivnica plenitudinii planetare care se reflecta in degradarile corporalitatii individuale intr-un mediu ostil. Eu sunt fanul dezamagirii, mai bine dezamagit decat amagit. In dezamagire lucrurile se vad asa cum sunt ele si fiintele de asemenea, frumusetea ca frmusete si mizeria ca mizerie; gropile fetide nu mai sunt tronuri ale maretiei si nici muntii abisuri ale caderii.
. Astfel monadele functionale in existenta sunt relevate ca sincronicitati a doua aspecte rezonante, un aspect functie si un aspect manifestare a functiei. Astfel uniunea se releva atentiei ca o stare de fapt , o stare a lui a fi indescriptibila iar comuniunea este manifestarea acestei stari si poate fi descrisa sau reflectata de gandire. Paradoxul evidentei in care un aspect si celalalt se genereaza din unul in celalat in reciprocitate, releva de asemenea o ordine fina, imperceptibila aproape, fara eliberarea atentiei de gandirea sau "umbra fenomenului". Aceasta ordine a sicronicitatii face orice fenomen "natural' transparent, il evidentiaza percetiei asa cum este el si totodata releva si falsitatea conceptiilor despre, adica neputinta gandirii conceptuale de a "face" ceea ce natural este. Nu putem "face" comuniune fara uniune si nici uniune fara comuniune. Si un aspect si celalat este sau nu este. Dupa acesta descriere arida specifica intelectului care nu reuseste sa descrie exact ceva ci, doar sa creeza un negativ al faptului ce se vrea relevat atentiei, voi afirma falsitatea starii de uniune europeana reflectata de lipsa comuniunii europene. Dar fara amagire cum am putea fi dezamagiti? Suntem experti in a ne amagi si ai amagi si pe ceilalti ca sa nu fim singuri in propria amagire. Orice amagire se plateste foarte scump si are consecinte de durata pe cand dezamagirea nu costa nimic si nici nu are consecinte imediate sau ulterioare. Un prieten spunea mai in gluma sau serios ca un "ne-bun" (cineva care crede in ceva care nu este bun lui si celorlalti) va face orice sa inebuneasca si pe altii ca sa nu fie singur in propria ne-bun-ie conceptuala ca structura a gandirii sale (n.n.-nu asociati "bun" cu "placere') Orice exista este supus probelor suspiciunii, probe care vin sa testeze adevarul acelei existente afirmative sau credinte. Putem constata cu totii ca entuziasmul comuniunii in uniunea europeana este in continua degradare in fata probelor "adevarului" inexistentei sale de facto relevat de comportamentul acestei structuri in situatii de criza. Toate valorile afirmate ca ar sta la baza acestei structuri si ca ar fi fortele sale functionale sunt doar ambalaj stralucitor al meschinei egocentricitati a unor grupari cardase la jaf si acumulare pe seama agamgitilor; "mai aproape dintii ca parintii" este atitudinea in situatii de criza; "dintii" toaca si sfarma si cand ceea ce este de tocat si sfaramat nu este 'pentru toti" atunci zicala populara isi arata functionarea dezvelita de ambalaje stralucitoare ale amagirilor cetatenilor creduli.. "Solidaritatea invocata" este doar la "Rau", cand dintii trebuie sa toace si pietre si asta nu le convine ca se strica. "La Bine" nu mai se invoca solidaritatea ci privilegiul celui mai tare si mare sau primului sosit,. Cand se invoca natiunea esti considerat anti european dar cand se invoca profitul conteaza natiunea pe teritoriul careia se acumuleaza . Nu conteaza ca esti european decat daca te lasi jefuit, - "ce faci caz de nationalitatea jefuitorului, el este european ca si tine , e libera concurenta"; dar cand e vorba de profit nu conteaza europenismul ci doar puterea pe care jefuitorul a acumulat-o. De la suveranitatea statelor la suveranitatea datoriilor sau a camatarilor legiferati sau nelegiferati, este drumul naivilor creduli intr-o comunitate fara comuniune si comuniune fara uniune. European fiind nu poti pe teritoriul europei sa produci mizerii, pagube, sa faci gropi de gunoaie, dezastre ecologice si demografice, asa cum in propria locuinta individuala nu o faci. Scaderea natalitatii in marea majoritate a natiunilor europene releva faptul ca europa nu este comuniune sau uniune caci 'in locul uniunii facem copiii', iar in locurile cu energii "negative" simtite ca nesiguranta si instabilitate, neincredere reciproca, evitam si nici nu putem sa o facem. Migratiile de populatii au generat doar conflicte si nici sutele de ani nu au sters amintirea si neplacrea lor. Nici dupa milenii nu s-a sters amintirea conflictelor, iar dusmanii ascunse razbat la suprafata si astazi intre popoare care au incercat sa se domine reciproc fara sa izbuteasca vreunul decat sa imbogateasca memoria lor cu actele de cruzime si cinism la care s-au supus reciproc alternativ. Popoarele din colonii nu uita ce l-au facut colonialistii, cei cuceriti nu uita ce le-au facut cuceritorii, negri ce le-au facut albii , musulmanii crestinii, hindusii musulmaniilor, etc. se pare ca exista doar memoria raului suferit si de loc a binelui trait. Nu exista uitare si iertarea este doar aparenta intereselor de moment. O lume fragmentata ideologic, cultural si doctrinar, nu uita afronturile la ideologii, la cultura si dogma, iar comuniunea exista doar ca interes ingust al catorva sau ca dorinta naivilor, iar in dorinta -asa cum evidentele releva- nu se traieste Toate aceste afronturi reciproce sunt productia si produsele gandirii rupte de Intelegenta, o gandire fara sursa in arealul evidentelor universalului, o gandire adaptata la reactii fara actiuni, emanatia specifica a cunoasterii psihologice. Nu exista gandire profunda dar isi amesteca nasul in profunzimi iluzorii in care nu poate supravietui. Acest tip de gandire si structura ei efemera se amageste pe sine ca ar fi vie cand nu poate produce decat lucruri, rutine. Atata timp cat o hranim si slujim aparand-o ne risipim in inutilitatile si efemeritatea lutului-gandire, o existenta infima ca durata, pe care doar amagirile noastre o lungesc micsorand unitatile de masura a ei. In stiinta este reflectata fidel etapa in care in subspatiu si timp exista doar o pulsatie in care ceea ce apare dispare si nimic nu ramane stabil ca forma sau energie in actiune. Miracolul faptului ca la un moment dat a aparut "O"emanatie care nu avea opus si ramanea stabila dupa aparitia ei asociindu-se cu altele asemenea a condus in cele din urma la aparitia stabilului, perenului, imanentului si sinelui de sine statator, in contiinta nostra ca denumiri ale perceptiei "a ceva care nu se pierde" exprimat paradoxal - "nimic nu se castiga si nimic nu se pierde ci totul se tarnsforma" vis a vis de evidenta obsesiei credinta a castigului si groazei de pierdere. Pana nu ne vom elibera constiintele de identificarile istorice ca indivizi, amagirea comuniunii si speranta uniunii ne vor conduce la aceleasi dezamagiri si razbunari istorice dar si la aceeasi naivitate in a ignora adevarul istoric si radacinile comunitatilor nationale. "Natiunea" a fost un pas evolutiv in exprimarea unei uniuni fundamentale sau spirituale, ea nu trebuie dezavuata si nici contrapusa ei insasi doar pentru ca sunt mai multe natiuni. Trebuie respectata ca functiune si organ in asamblul corpului planetar. Fiecare natiune este asemenea unui organ din corpul nostru, are functiunea lui si nu se impiedica de functiunile sau locul altor organe. Orice perturbare prin invadare sau epuizare, genreaza amestecuri de functiuni si degradari corpului in asamblul sau. Fara constiinta a ceea ce este si a cum functioneaza, precum si a dinamicii functionale a plenitudinii planetare sau constiinta ecologiei ( logica-legea unica a existentei plenitudinii planetare) si egologiei (logica existentei imdividualizate a planetei) orice efort de coroborare a energiilor ego-urilor diversificate formal sau programate psihologic, este sortit esecului. Egoul programat psihologic este dusmanul individualitatii si individualizarii, cu alte cuvinte "persoana" este dusmanul existentei corporale ca individualizare a existentei plenitudinii planetare. (Perceptia inteligenta releva asta prin metafora "voi sunteti spiritul planetei care innoata in lutul ei). Aceasta afirmatie a unei activitati nevaute a persoanei care este "o structura gandita' se reflecta in activitatea lor potrivnica plenitudinii planetare care se reflecta in degradarile corporalitatii individuale intr-un mediu ostil. Eu sunt fanul dezamagirii, mai bine dezamagit decat amagit. In dezamagire lucrurile se vad asa cum sunt ele si fiintele de asemenea, frumusetea ca frmusete si mizeria ca mizerie; gropile fetide nu mai sunt tronuri ale maretiei si nici muntii abisuri ale caderii.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu