om ?

Ce inseamna a fii om?
Nu exista un concept sau o definitie exaustiva a cuvantului om. Pana la urma si de la inceput nici nu conteaza ce este in sine, atat timp cat se autodefineste prin propriile fapte in existenta! Exista o indrumare in acest sens, anume ,'omul este chipul si asemenea lui Dumnezeu", sursa a tot ce este. . Mai exista consideratii si caracterizari din exterior ca descriere a propriei autodefiniri prin fatele sale. Ambele indicatii pretioase refritoare la ideea de om, evident nu sunt exhaustive si nu multumeste nici un om."Chipul lui Dumnezeu", cuvantul Sau intrupat este  destul de clar, adica cum arata Dumnezeu in propria sa creatie; dar nici un om in fata altuia nu se comporta ca in fata lui Dumnezeu, unica fiinta creatoare, izvorul vietii si chipului sau! Dimpotriva as zice! Cu 'asemanea lui Dumnezeu" , ne incurcam din greu; asemenea nu e la fel, identic, deci este diferit!Care este diferenta?Comportamentul sau e diferit din moment ce chipul e "al Lui"? dar de ce Dumnezeu Unicul Izvor, impuls sau puls al vietii in univers, se comporta  ca Dumnezeu intr-un fel si diferit prin chipul sau, omul. Diferit inseamna "pe dos", daca ne referim la plenitudinea comportamentului?  mai mult ne incurcam cand aflam ca Dumnezeu la un moment dat in creatia sa s-a hotarat "sa facacem om si a fost barbat si a fost femeie' Dintrodata se exprima la plural, dupa ce azis si a facut toate cele create singur, "sa facem" probabil se referea la el si tot ceea ce facuse pana atunci?" Sau poate scrierile revelatoare nu sunt cele originale si exacte;  fiind exprimate in scris de "chipul si asemanarea lui' nu de el insusi direct, ci prin om si difereanta omului ar fi putut impieta acuratetea povestirii scriind-o "pe dos". Apoi ce sa intelegem din faptul ca "au vrut ' sa faca om si a iesit ca 'om"  barbatul si femeia? Sa intelegem ca "om' ca intentie are doua corpuri? .Bineinteles ca ma joc cu cuvintele , numai copii invata din joaca lor.Unii din aruncat cu pietre si invata sa sparga capete, altii desenand si invata sa faca tablouri si altii cu cuvintele si invata ca nu sunt serioase intru totul adresate altora,:"cine zice lui isi zice" sau "cine zice, ala este, ca magrul din poveste".  daca luam la bani marunti descrierile conceptului de om facut prin analiza faptelor sale, ne facem o imagine care ne starneste mila, "eH, e si el om" expresie justificativa a tuturor idiotiilor, rautatilor si prostiei , a nimicniciei si mizeriei suferintelor diversificate personal. Imaginea de om descrisa din exterior este cea mai deplorabila imagine , nu are nimic de a face cu imaginea de "chip al lui Dumnezeu", ci cu 'dosul ei'. Daca intoarcem pe dos  aceasta imagine deplorabila, probabil ajungem la 'Chipul Domnului'. Dupa cum vedem ,niciuna din descrierile conceptului sau ideei de om nu ne poate lamuri si sa ne dea un reper cat de cat apropiat de de ceea ce "o fi insemnand sa fii om". Mai vine si intelpciunea populare care ne spune ceva si mai de neinteles;  ne spune ca "sa fii domn e o intamplare , dar sa fii om e lucru mare" Cu alte cuvinte cine asculta asta intelege ca nu este nici domn, dar din hazard poate sa fie, ca nu este nici om, "ca este  lucru mare" ca sa poata sa fie.  Acest 'sa fii" induce o perspectiva care lipseste din perceptia noastra, o perspectiva care ne atrage fara sa stim ce este.Din acest 'sa fii' rezulta ca ne domnim unii pe altii dar doar intamplarea face sa nimerim adresare adresantului si nu unei impresii de domnie fara norocul corespondenteui prin intamplare. In ambele situatii "adrisantul apelativului nu are nici un merit, nici un aport pesonal la statutul sau, ci doar intamplarea. Asta-mi explica mie de ce valorizam asa de tare "norocul' ca expresie a Intamplarii care ne face domni sau care ne lasa in amagirea ca am fi.  "Sa fii om e lucru mare"  si daca revin la cele doua corpuri ale sale conform facerii lui pe pamant , ma intreb cum sa ne exprimam prin doua corpuri simultan cand nu ne descurcam nici cu unul, ca sa ajungem acel lucru mare, om. Cum sa fiu atent la cel deal doilea corp, cand nu sunt atenta nici la unul singur? Chiar ca este "mare efort " ca "mare lucru" nu stiu ce insemna! Ramanem nelamuriti dupa toata acesta sarabanda de lamuriri experte despre "om". Ceea ce este evident mie este ca nu exista om conform nici unei cunoasteri descriptive, habar nu am la ce se refera vorba asta si Dumnezeu ne ramane dator cu lamuriri suplimentare; "Ce-ai vrut dom'le sa faci?" ; "Ori nu ai reusit inca, ori sunt eu chior?" ; "Sa am rabdare ca sa-l termini , sau arata-mi, unde este, sau deschidem ochii ca sa-l vad !!?". Sau da-mi "o intamplare" un "Noroc"  noroc sa ma lamuresc! Da, degeaba imi dai noroc ca tot nu o sa recunosc omul chiar daca-l vad din moment ce nu am ncio idee referinta! Am sa ramn in ignoranta , unicul reper serios si neinselator; nimic nu este mai serioasa decat ignoranta si ma pot baza pe seriozitatea ei durerroasa ca pe acele busolelor magnetice, cu "aproximatia data de teoretica statica a campului magnetic terestru' care am auzit ca "se invarte" si el. Chiar pe nimic nu poti fi sigur in creatia asta? Daca "om" trebuie ghicit in spatele a ceea ce fac cei care se autointituleaza ca atare atunci se releva foarte clar ca Tiranul, sursa a tot ce se intampla prin reprezentantii sai la vedere , tiranasii celorlalti.