valul cuvantului

Cuvantul rostit si cuvantul gandit sunt cele doua aspecte ale aceleiasi actiuni.

Succesiunea lor  scapa constientei referitoare la cuvant. Inversam acesta succesiune  si credem ca mai intai gandim cuvantul si apoi il rostim; dar este evident ca nu putem gandi un cuvant decat dupa ce l-am auzit rostit sau il rostim noi insisi citind cuvantul scris.. Alt aspect este acela ca atunci cand rostim un cuvant suntem lautric tacuti, fara gandirea lui. Odata sau punctual, nu putem decat gandi cuvantul sau rosti cuvantul, o unica actiune; punctual nu putem face decat o unica actiune. Aceasta evidenta care releva succesiunea auzit si de apoi rostit, sau exprimat cuvantul, structureaza comunicarea al carui instrument este cuvantul prin cele doua 'faze' tehnologice ale sale: prima- ascultatul; a doua-exprimatul; Observam ca atunci cand suntem in fata unui necunoscut si nu exprimam ceva, (timp in care gandim ceva), interlocutorul nostru este tensionat de aparenta noastra 'tacere"; aceasta aparenta tacere in planul exprimarii tensioneaza relatia si introduce o stanjeneala care este inlaturata prin exprimari neutre ca de exemplu cele despre vreme sau prin intrebari la fel de neutre de genul "ce mai faci?" , inutile din moment ce ceea ce faci "este la vedere" si de asemenea "cum este sau a fost vremea". Cand incepem conversatia prin exprimare tensiunea dispare si un sir de inutile informatii pentru ambii interlocutori se declanseaza in avalansa inutilitatii lor din punct de vedere informatie-actiune din moment ce ceea ce am facut sau cum a fost vremea nu se constituie intr-un camp de angajament si actiune individuala de alta factura decat aceea de a reverbera sau hrani ceea ce a fost  si nu mai poate fi schimbat decat prin deformarea descriptiva a perceptiilor avute in relatie cu istoria personala sau starea vremii; aceasta deformare reflexiva descriptiv infidela perceptiei este ceea ce denumim minciuna. Astfel ' minciuna' este modalitatea prin care in prezentul punctual in curgere temporala, individul aduce ceva "nou" diferit de trecutul perceptiilor sale referitoare la propriile fapte si faptele obiective referitoare la starea mediului natural. In acest fel apare "o individualizare" , o desprindere individuala din masa  prin descrierea si prezentarea diferita a mediului comun ( starea vremii ) sau a sirului istoric al propriilor fapte.  Reflectarea fidela a celor doua aspecte sau adevarul lor, unul cu aspectele, pare a fi o imposibilitate datorita diferitelor modalitati ale impactului lui asupra  indivizilor. O  paranteza care releva consecintele este descoperirea cercetartorilor  in genetica prin care releva ca oamenii au produs 'rase" de caini prin selectarea unor disfunctii genetice sau boli care diferentiau forma corporala a cainilor respectivi si astfel se explica de ce fiecare rasa de caini obtinuta are o "slabiciune fiziologica" care 'trebuie protejata" prin ingrijire specifica rasei. Cunoasterea rasei se evidentiaza ca si cunoasterea " slabiciunilor genetice" care dau forma si comportamentul si care trebuiesc 'intretinute" printr-o ingrijire aparte si diferentiata ca: atitudine si alimentatie sau tratamente medicale specifice. Ceea ce relev este ca diferentierea prin cultivarea "slabiciunilor sau defectiunilor genetice in raport cu arborele gentic original al speciei"   dau forma si comportament specific in interiorul familiei respective. Asemanarea cu faptul ca prin minciuni (reflectarea infidela a trecutului ca actiune punctuala unica) ne diferentiem mie imi pare relevanta mai ales cand realizez cat efort este necesar pentru intretinerea unei minciuni odata rostita, mai mare chiar decat efortul intretinerii specifice a unui exponent al unei rase  de caini. Cuvantul gandit sau rostit este informatie in actiune sau energie in miscare care are un program dupa care actioneaza si nu se poate abate de la programul actiunii respective cu care este una. In planul informatiei considerataiile de adevarat sau fals sunt complet irelevante; din moment ce informatia exista insemna ca actiunea ei exista; folositoare sau nefolositoare in raport cu individul, binefacatoare sau rau facatoare  individului are putina relevant in raport cu informatia si existenta ei; dar, "relevanta naturii si consecintelor" este doar pentru individ prin efectele acelei informatii-actiuni reflecate asupra sa. Informatia forma-cuvant este actiune cuvant si orice actiune are o reactiune egala si  de sens opus  sau un cuvant informatie forma cu actiune si consecinte diferite prin care se sustin impreuna ca informatie forma actiune in echilibru (sau care stabilizeaza ambele informatii- una fara cealalta nu pot exista nici ca forma nici ca actiune si ele sunt mereu impreuna; adica cand o informatie este exprimata sau explicitata ca existenta, opusul ei ca reactiune care o sustine este gandita sau implicitata). Impulsul de a contrazice orice zicere este natural si el sustine si stabilizeaza ambele existente informationale. Astfel mediul zicerilor sau informatiilor-actiuni explicite (sau exteriozate de cel care le exprima) si cel al gandurilor sau contrazicerilor  ascultatorului, sau mediul implicit al informatiilor-actiuni explicitate, este 'campul cuvintului" continator al ambelor aspecte ale lui , cel rostit si cel gandit, in care fiecare este unica actiune individuala in comunicare. "CUvantul" are "doua fetze " ,una explicita si una implicita, fetze diferentiate  in opozitie. Sa luam exemplu cuvantului inteligenta: un individ il exprima si aduce argumentatia exprimarii sale; ascultatorul tacut al demonstratiei va trage concluzia ca s-a demonstrat prostia nu inteligenta. Si prostia si inteligenta sunt simulutane ca informatii-actiuni explicite sau implicite; ele nu se neaga reciproc; daca intentia este de a demonstra inteligenta proprie sau a cuiva , concluzia ascultatorului este ca s-a demonstrat prostia si in fapt el nu neaga existenta celor doua aspecte formal diferite si opuse ale cuvantului. Ceea ce relev este ca singura atitudine gresita este negarea informatiei, negarea ei ca foma-aciune-cuvant rostit sau gandit si mai relev inutilitatea demonstratiei existentei informatiei complete sub cele doua aspecte sau fetze ale cuvantului pentru ca orice demonstratie conduce la negarea informatiei-cuvant in actiune sau la conflictul dintre cele doua fete ale cuvantul, la anihilarea actiunilor lor prin legarea in acelasi punct origine. Exista inteligenta in perceptia noastra, exista  ignoranta inteligentei unice din propria perceptie care activata prin fomare cuvant informationala  face individul a fi considerat 'prost si faptele sale prostie", iar dinamica lor explicita si individuala nu poate fi revelata constiintei sursa, fara existenta ambelor fetze. Mai relev atitudinea in care cineva se considera "cel mai inteligent" desi inteligenta apartine perceptiei sale, fara caracter de patrimoniu personal. In acest caz este 'ca si cum" din propria percetie 'absoarbe intreaga inteligenta" si o lasa fara. Ce va percepe respectivul individ care are aceasta atitudine? Evident numai prostie! Tot ce va vedea este ignoranta si iratiune si astfel isi transforma mediul sau perceptia mentala intr-una complet indezirabila si groteasca in care, dupa incercari nesabuite de a-o schimba, simtamintul inutilitatii si neputintei se va instala si asta inseamna ca a inceput sa moara sau parasesaca acel mediul de el creat prin atitudinea sa fara constienta consecintelor ei,  a "jumatatii sale de minte" sau de gandire. Cred ca insistenta mea de a explora sub diferite unghiuri 'fragmentarea din gandire" sau "conceptia jumatatilor"  ca expresii unice care se ignora reciproc, se lupta si confrunta sa se diferentieze si separe incepand din momentul "uniunii lor", inceput vazut ca punctul natural al comuniunii existentaile, este doar insistenta identificarii atitudinii individuale gresite in rostire si gandire prin care dorind jumatati ne trezim victime a celorlalte jumatati ca firesc a uniunii existentiale indestructibile a formelor cuvant-informatie-actiune- efecte.  Fara sa ascultam nu avem ce sa rostim, iar cand vrem sa impunem rostirile noastre ca actiuni a celorlati suntem tiranici; "ascultarea" este actiunea ignorata, iar exprimarea este monolog;  monologul este expresia tiraniei egocentrice; A-ti observat cum politicienii obsedati de a-si impune punctul de vedere  in orice conversatie, revin obsesiv la cateva idei fixe si ori de unde se porneste in conversatie ajung mereu la afirmarea acelor idei fixate dinainte de a veni la emisiune, sau premeditate si care nu au nici o relevanta in raport cu subiectul aflat in conversatie. Aceasta atitudine premeditata este minciuna cu premeditare, complet irelevanta prezentei si presentului in comunicare, atitudine care nu este taxata de cineva din moment ce este instrumentul tuturor sau secretul lor. Va reamintesc "laitmotivul blogului" pentru ca atunci cand relevi ceva esti una cu faptul si tocmai laitmotivul releva intentia nu reflecsia cuvintelor care se constituie in "valul" sau haina a carui captuseala sunt consideratiile gandite si nerostite. Cuvantul ca si orice instrument premeditat este facut dinaintea existentei tale sau a momentului punctual al prezentului percetiei in maxima sa dinamica denummita "acum" (care este "tacuta natural- mintea de inceput a copilului si animalelor" , nefacuta tacuta de cuvantul tacut care este galagios implict), este o intregime cu specific clar al actiunii sale si ca urmare trebuie folosit constient de ceea ce facem gandindu-l sau rostindu-l in contextulul adecvat lui, context  care nu exclude forma sa implicita si explicita in armonie si nici dinamica armonica care  nu introduce conflicte launtrice, nici in cuvantul in sine prin negarea lui, nici in conversatie ca expresie a muncii pe care o efectuam intr-un tel comun prin instrumentele cuvintelor. Puterea din spatele cuvintelor este omul, fara om cuvintele nu au nici o putere precum o cazma care fara om nu poate face ceva; tendinta de a automatiza intrumentele este o reflectare clara a automatismelor prin care folosim cuvantul rostit si gandit, fara sa fim constienti  de invalmaseala lor confuza, de folosirea lor inadecvata scopului si domeniului in care sunt functionale, de asocierea complet nepotrivita dintre cuvinte, sau cuvinte si campul lor de actiune, etc. In percetie nu exista cuvinte, nici ganduri (  nu vad cuvinte si nu aud ganduri- aud rostiri si vad imaginea lor in minte) , in perceptia mea exista fiinte si lucruri clare, transparente si la vedere ca forma si actiuni inteligente. In minte exista tot felul de forme-imagini si imagini- miscari  care apar si dispar aproape simultan dar care daca mi-au atras in vreun fel atentia si interesul se stabilizeaza ca mediu mental imagistic si de actiuni complet diferite de ceea ce in perceptia transparenta si comuna este. Chiar dinamica mentala (cum denumesc acesta invalmaseala de imagini nereflectate in comuniunea perceptiva) este un factor perturbator al comportamentului omenesc prin asocierea unor aspecte fara legatura punctuala intre ele. Este ca si cum individul traieste in doua lumi , "fara a fi in nici una"  si se straduie din rasputeri sa le uneasca in vreun fel, lumea dorintelor individuale cu cea a percetiei comune (daca eu ma doresc-vad inteligent , toata lumea sa ma vada astfel, sa ma recunoasca ca atare). Lumea astrala atat de ridicata la fileu fara  motiv sanatos la cap se revendica ca lumea libertatii individului dar in fapt este doar lumea refularilor mentale si emotionale ale neputintei sale in planul faptelor; cu alte cuvinte:  faptele sunt explicite si se impliciteaza in forme lor opuse in minte; un om nefericit in lume, are lumea astrala implicita ( interioara mintii sale imaginar), ca "lumea fericirii sale"; aceste doua lumi sunt doar aspecte diferite ale aceleasi realitati a individului respectiv, una fara alta  exista individuala unica la propriu nu au;  ele se sustin reciproc ca jumatati a gandirii fragmentate, rupte in doua; Aceasta oscilatie a fugii dupa fericire , mai intai in lumea perceptiei colective  in  care nereusitele genereaza implicitari formale ale fericirii in mintea imaginativa sau launtrica a individului in care vrea sa ajunga murind,  este un fel de miscare "de la ana la caiafa' in care cele doua lumi ale nefericirii si fericirii sunt "caii verzi pe pereti" pe care-i scapi din mana de cate ori crezi ca-i prins vreunul. Aceasta fuga dupa himere in care ele se constituie imagistic si emotional ca "lumi" tinta sau de care fugi, se constituie in oscilatia individuala, vibratia individului sau emanatia sa de baza, radiatia prezentei sale ca fundal al intregului sau comportament . Cand gandirea este fragmentata, individul condus de gandire este schizofrenic, iar gradele de normalitate sunt stabilite ca grade acceptate de schizofrenie ca stare emotionala sau mitomanie ca stare mentala. Cand un individ este in lumea fericirii sale (asa cum el vede sau crede ca  fericirea este ) si expliciteaza expresiv asta, cei aflati in lumea nefericirii lor il considera mincinos si vice versa. Cum cele doua lumi sunt simultane este firesc sa se atraga reciproc si sa se evidentieze una in fata celeilalte luptandu-se pentru suprematie si realitate absoluta si incontestabila. Acest comportament pishologic este sursa tuturor conflictelor. In acelasi timp sunt fiinte umane care sustin ca in afara acestui comportament mai exista si alte posibilitati de folosire a cuvintelor  rostite si gandite simultan, comportament care nu ignora aceasta evidenta a unicitatii si integritatii lor, exprimarea creativa prin cocreatie.Cocreatia implica cel putin doua elemente active si nici unul reactiv, sau acordul ambelor. Este ca si cum in perceptie se releva ca daca vrem sa scotem samburele unei cirese de exemplu, prindem fructul intre degete si apasand in directie diferita supra lui, samburele este aruncat afara , iar copii folosec stiinta asta jucandu-se si bombardandu-se cu samburii. Aceasta metoda in conversatii insemna sa respectam ambele sensuri sau informatii opuse exprimate si ca exprimarea respectiva sa aiba un angajamet sau o tinta a ei. Conversatiile astfel sunt anagajate si nu circumstantiale si formal reverberatorii a ceea ce nu ne convine si modelam prin minciuni pentru a ne creea o imagine diferita de simtamintele launtrice ale fiecaruia. Nici "sinceritatea durerilor" exprimata nu este conversatie angajata responsabil si constient, decat poate de un fel de masochism prin care reinviem durerea sau ne mentinem in sfera ei constienta de sine. Nici proiectarea unor imagini ale scopurilor noastre nu poate fi  realitate ulteriora fara opusul situatiei proiectate. Orice proiect se impotmoleste la jumatatea drumului sau si incepe cautarea de vinovati si rasplatirea neimplicatilor ca mijloc prin care ne agatam de cei din afara proiectului ca sa ne scape de consecintele impotmolirii lui launtrice. Nu este necesar sa ne prefabricam imagini de sine sau realitati absolute cand avem un sine si o relitate naturala comuna. A cuvanta insemna a asculta si a raspunde in asa fel incat ceea ce este exprimat, desi opus formal, ne conduce la o dinamica perceptiva a ceva nou, la o perceptie inteligenta. Ca sa reusim asta, nu putem atat timp cat orice auzim consideram atac la persona sau "luam" personal si negarea informatiei exprimate o consideram negarea propriei fiinte si existente umane si reactionam 'aparand-o cu pretul vietii' ( :) ), risipindu-ne energia inutil. Ascultand in sensul angajamentului pe care il avem sau dorintei, vom percepe ca orice exprimare ascultam, indiferent de forma si sensul respectivei informatii, cladeste edificiul dorintei noastre precum o caramida si mortarul dintre. A lua la modul personal informatia-forma- actiune-cuvant, este valabil doar cand noi am fi doar cuvant-actiune-forma-informatie, adica cuvant rostit sau gandit. Aceasta atitudine este firesca cand ni se spune ca 'la inceput este cuvantul" adica originea noastra este cuvantul, dar daca exista cuvantul-origine cine l-a rostit este originea lui, necuvantul - potentialul cuvantarii! Cuvantul este miscare si Aristotel introducea termenul de 'miscatorul nemiscat" care misca totul. Aceeasi percetie directa a sursei sau originii a ceea ce omul este una cu ea, in toate culturile pamantului isi gaseste propria denumire, care tradusa pe intelesul comun, Dumnezeu- unica sursa si potential origine si daca Unicitatea este origine, in domeniul rostirii si gandirii, domeniul complet al cuvantelor ca suma , unic este rostit-gand sau gand-rostit. Este valabil punctual sau in actiune simultana si sincrona cu el insusi . Aceasta evidenta ne releva adevarul "ALEGERII' in existenta, altfel ce am avea de ales? Alegerea cuvintelor este singura alegere reala din infinitatea informatiilor pe care universul Dumnezeu le-a exprimat in tot ce vedem incepand cu piatra si floarea, semintele si fructele, stelele si planetele, etc. Orice informatie este in campul percetiei individuale, si cele de care avem nevoie sunt intotdeauna langa noi in propria percetie fina si profunda sau inteligenta, grosiera si zgomotoasa sau aparenta. Explorati cu constiinta care sunteti valul cuvantului; asta insemna sa-i acordati intreaga atentie si sa nu va agatati de nici un raspuns conceptualizat sau gand pe care mintea vi-l ofera ca raspuns din memorie; insemna sa treceti cu constiinta prin zidul memoriei; concentrati atentia si asteptati sa vedeti, sa simtiti ce este in profunzimea cuvantului respectiv ( alegeti unul cunoscut dar a-l carui continut sau actiune nu o vedeti, astfel ca explorarea sa fie rationala). Cine reuseste sa treaca prin valul cuvantului oricare ar fi el sa-mi comunice si mie ce a gasit inlauntrul cuvantului respectiv.(ca ajutor indicativ va spun ca nu puteti premedita ce ve-ti gasi si ca tocmai premeditarile trebuiesc inlaturate pentru a gasi).