actorul

Mintea lucreaza dupa model; modelul este o imagine si actiune in imagine, actiune derulata prin intermediul unui personaj care-i defineste caracterul si abilitatile  in contextul interactiunilor sale cu celelalte elemente ale circumstantelor imaginii  in derulare etapizata in ordinea  unui scenariu.

O imagine in derulare este o poveste, povestea unui personaj in contextul provocarilor  circumstantelor, derulata in fata spectatorilor sau constiintei inconjuratorului sau . In acest fel personajul isi formeaza o imagine de sine ca raspuns la provocari. Orice personaj in inceputul povestirii este necunosut, insa dupa cum raspunde provocarilor din poveste, asupra lui, constiinta inconjuratorului proiecteaza caracteristici si abilitati sau caracterul de pozitiv sau negativ, simpatic sau antipatic, etc, al personajului respectiv. Cu cat personajul este mai complex cu atat este mai greu spectatorilor sa-i atribuie o imagine fixata simplist ca buna sau rea, simpatica sau antipatica. Propria nesiguranta ii determina pe spectatoi sa caute si sa atribuie o caracteristica statica, fixa si clara personajului, sa-l 'stampileze definitiv" si in acest fel sa-si asigure linistea in raport cu respectivul personaj previzibil si transparent . Astfel povestile cu eroi si antieroi au cel mai mare succes la spectatorii care doresc la randul lor sa-si descopere un model propriu de actiune cand parasesc sala de spectacol. Aceasta caracteristica a gandirii umane de a actiona dupa model ne transforma pe toti in 'maimute' sau copiatori; si astfel se releva ca 'maimuta" se trage din oameni si nu oamenii din maimute, este o atitudine a gandirii..Cu alte cuvinte daca denumim 'actor' individul care interpreteaza un rol (model comportamental) intr-o poveste in fata spectatorilor si "personaj" un individ care face acelasi lucru in constiinta cititorilor sau spectatorilor, diferenta dintre ei este ca actorul este un personaj la vedere iar personajul este un actor in constiinta sau ascuns vederii .Actorul este vazut cu 'ochii fizici' si personajul cu "ochii mintii". Astfel o poveste "vazuta sau citita", transforma actorul in personaj si personajul in actorul in care la randul lui devine spectatorul sau cititorul. Mintea isi cauta mereu modele dupa care sa actioneze pentru ca nici un model nu satisface pe deplin exigentele sale sau nu ii exprima complet si plenar potentialul de expresie."Modele mintii" sunt generale si punctuale functie de circumstante si intr-o dinamica a schimbarii de model uluitoare. "Face fete-fete"  si este greu de identificat definitiv ce fel de personaj si actor intrupeaza. Astfel avem permanent surprize in raport cu ceilalti actori din povestea fiecaruia in care jucam propriul personaj si rol; suntem mereu in fata unui "necunoscut" pe care ne straduim sa-l 'stampilam", sa-l descriem si sa-i identificam caracterul, sa-i "previzionam" comportamentul , sa anticipam interactiunea cu el ca pozitiva sau negativa in raport cu interesele noastre, ca sa ne 'alegem' modelul propriu de interactiune, aparare si atac sau colaborare lucrativa in aceleasi scopuri (cardasie). Nimic nu este mai placut gandirii decat definirea atributiva fixata a personajelor , premeditand atributiv personajul cu care intre in interactiuni. Astfel cand ne referim la ceilalti, referirea atributiva ne linisteste anticipand prin premeditarea atributiva raporturile si ceilalti devin clienti sau vanzatori, slabi sau puternici, bolnavi sau medici, etc.Atributul ca proiectie asupra celui cu care interactionam este cel care stabileste punctual povestea si rolul pe care-l asumam fiecare in poveste. Asta ne linisteste prin faptul ca stim povestea si desfasurarea ei punctuala , cunoastem viitorul nostru in interactiune existentiala. Dar viata ne spulbera aceasta simplista si  mecanica abordare a noastra. Te duci la piata si interactionezi cu un individ; el este vanzator si tu esti client; ce poate fi mai mecanic si plictisitor intr-o astfel de interactiune; el se straduie sa te pacaleasca vanzandu-ti mai scump decat face marfa si tu te stradui sa nu te lasi pacalit si sa-l pacalesti la randul tau cumparand mai iefin ca apoi sa te lauzi cu un "chilipir" demonstrand astfel abilitatea propriului personaj; dar  arta de a-ti prezenta pretul ca pe un "chilipir ' este tot a vanzatrului; te-a pacalit si te crezi abil fara sa fii. Nu mai dau exemple ca le cunoasteti , caci nu exista nou in interactiunile premeditate prin alocare atributiva de caractere si abilitati personajelor. Povestea are caracteristica faptului ca intotdeauna ii cunoastem sfarsitul: clientul e la mana vanzatorului" si bolnavul 'la mana medicului" si asa mai departe. Clientul, bolnavul, enoriasul, etc, sunt nevoiasi iar vanzatorii, medicii si preotii cei care le satisfac nevoile contra unui cost care pana la urma ne conduce sa intelegem ca ni le satisfacem singuri de fapt prin intermedierea lor care introduce un 'cost in plus', costul intermedierii. Ve-ti spune ca si vanzatorii, medicii, etc sunt la mana cumparatorilor si bolnavilor, etc, dar evidenta va contrazice, nevoiasul iese mereu in pierdere, arta vanzarii, etc, evolueaza in profunzime, in dimensiuni in care nu sunt ceilalti si asta denumim manipularea si hipnoza sub care traiesc cumparatorii, etc..... si ... spectacolul merge mai departe; ca sa existe cumparatori ,etc, arta vanzarii trebuie sa fie cu un pas inainte, sa modeleze viitorul cumparatorului prin sloganul "nou" produs, mijloc, model existential. Vanzatorii de cunoastere si produse sau mijloace folosesc aceeasi stratagema atributiva a prostilor sau naivilor si a nevoiasilor cu care stampileaza intreaga asistenta a spectacolului lor. Orice spectacol are un scenariu, scenariul o regie sau strategie, regia alege si modeleaza actorul in interpretarea rolului presabilit atributiv in scenariu, actorul induce modelul personajului in constiinta spectatorilor, spectatorii joaca apoi personajul individualizandu-l prin adaptare devenind actorul in pozitia celui care se crede, dar nu este dupa cum se crede, ci dupa cum s-a dorit sa fie. "Expertii in manipulare" spun cu emfaza si bucurie ca toti suntem actori pentru ca povestea lor s-a concretizat, scopul s-a implinit; intr-o lume de actori distribuiti in rolurile scenariului scris si regizat de ei nu se pot simti decat superiori si impliniti in viata pentru ca, toti cotizeaza lor. Profitul spectacolului este distribuit de producatorii lui, si "partea leului" si-o trag intotdeauna. Producatorii spectacolului alerg cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor si cei mai buni actori; niciodata nu 'ne-am gandit ca actori' cu totii, ca cei mai buni actori posibili in cel mai bun scenariu si regie  posibila- spectacolul lumii. Cu totii traim intr-o poveste pe care o credem"a noastra", ne atasam de propriul personaj - actor, il aparam cu pretul vietii si fugim de moartea personajului sau iesirea din scena. Actorii au cu totii  o mare problema , la un moment dat isi pierd constiinta propriului sine, nu mai stiu cine sunt cu adevarat, intra in criza de personalitate, se sinucid sau izoleaza incercand sa-si gaseasca un sine care nu este unul din rolurile jucate. Cunoasterea adevaratului sine devine "o urgenta ruinatoare' cu atat mai dureroasa cu cat mintea lor nu poate da un raspuns; ce este mintea fara model, fara rol de jucat? Fara o imagine- model de sine- personaj-actor-spectator si inapoi, mintea asa cum o credem ca este de fapt nu exista. Reelevatie sau revelatie uimitoare "mintea nu exista"!!!! "Mintea " este chiar 'modelul" sau imaginea de care se agata, una cu ea.  Ce denumim noi "minte"?. Fara "minte' ce ramane? Evident ca era dinaintea a ceea ce denumim "minte"! Daca toate rolurile sunt concepute, mintea care le joaca una cu ele este o conceptie nu apartine "creatiei" Conceptia este intotdeauna dupa creatie, o interpretare a creatiei, o adaptare si ca urmare nu degeaba ne vine mintea "de apoi" sau dupa ceva si niciodata dinainte.Dinaintea mintii de apoi este doar scenariul in care joaca si ca urmare se defineste pe sine ca "morala" sau consecinta- efect al derularii din scenariul respectiv. Daca ne lasam condusi de "minte" ne lasam condusi de scenariile fabricate si produse pentru instrumentele producatorilor  al carui apanaj exhaustiv este "secretul". Secretul este mijlocul prin care scenariul functioneaza, daca un secret este dezvaluit, el nu mai are putere asupra constiintelor pentru ca devine atribut si ele in fata atributelor stiu sa se pozitioneze. Secrete in secrete, in secrete sunt ascunse in asa fel incat secretul dezvaluit sa fie inlocuit cu altul, mai subtil si mai profund ascuns. "Toate valurile au fost sfasiate" este afirmatia dezvalurii tuturor secretelor sau facaturilor in care constiinta umana a fost invaluita sau ingropata ca sa hraneasca cu energie vitala toata acesta structura oculta in care se simte in nesigurata hranindu-si astfel propria nesiguranta. Un om nesigur este un om usor de pacalit , de manipulat intr-o directie sau alta dar, ceea ce este fascinant este faptul ca cu cat directia in care este condus un cetatean este mai defavorabila lui, cu atat mai tare crede ca este spre binele lui. Obsesia "binelui personal" este secretul cel mai obscur al sitemului manipularii constiintei, caci acest secret ascunde toate celelalte secrete. Sa omori un animal nevinovat este o cruzime, dar cum sa denumesc omorarea unei constiinte ingropand-o in noianul minciunilor premeditate din campaniile electorale? Daca nu am fi obsedati de acest secret sau necunoscut, am identifica direct binele propriei existente , un bine neconditionat de obsesia lui, un bine transparent si nemodelat de vreun scenariu al premeditarilor secretismului importantei de sine. Acest 'bine' fara model, nemodelat in vreun fel, ne releva sursa si semnificatia existentei si am gasi "binele" atat de cautat  in cautarea caruia risipim atata energie- cand cautam unde se gaseste, gasim. Astfel de cautare se chiama explorare in necunoscut cu respectul si vigilenta specifica exploratorului responsabil de propria existenta si o astfel de explorare o putem denumi meditatie accesibila tuturor, meditatia in care dam ceea ce este fals sau prefabricat (adevaruri fabricate) la o parte pentru ca adevarul curat a ceea ce este sa ni se dezvaluie. Incetand prefacbricarea adevarului prin identificarea atributiva a circumstantelor (circumstante create de necunoscuti si prezentate ca adevar individual si social) adevarul curat se poate dezvalui. Cat mai suntem in interiorul sferei unui secret prefabricat (ambalaj psihologic, mental si imagistic) care ne domina comportamentul furandu-ne raspunsurile proprii in circumstantele existentiale individuale, simtamantul nesigurantei nu inceteaza. Siguranta personala nu este o lipsa a  nesigurantei , nu este opusul sentimentului respectiv ci este un simtamnt netrait pana in acel moment, sau este contactul cu simtamantul curat al adevarului a ceea ce este "o fiinta umana", adevar indescriptibil pentru ca orice descriere il ingradeste sau ascunde , "il secretizeaza" auditorului, adevar descris deja de intreaga creatie universala in cuvinte vii si lucruri. Minciuna este o amintire moarta deja, iar adevarul este viata pe care o dai in clipa exprimarii sale cu care una, sau in intimitate esti. Mintea este de apoi si ea nu poate crea ci doar fabrica dupa model. Mintea este sursa tuturor facaturilor perturbatorii si virusilor disfunctionalitatilor, este galagia si locul unde toate striga,  fac galagie sa se afirme cum este, sau nu este, adica mint; mintea care compara , judeca si condamnata la moarte tot ce este pentru ca ea nu este, se razbuna invidioasa pe ceea ce este asa cum este. Dupa comportamentul sau putem spune ca ceea ce denumim "minte" impliciteaza actiunile "invidiei' substantivate sub alta denumire, sau secretizata prin denumire. Sub aceasta denumire de "minte" (si nu pot sa nu multumesc limbii romane pentru exactitatea sa), sunt secretizate toate minciunile verbelor sau miscariilor in energia corpului uman dusmanoase existentei sale. Aceste verbe (miscarea invidiei , geloziei, orgoliului, nesiguramtei, dusmaniei, lacomiei, neputintei, inutilitatii, etc) sunt inregistrate in adn ca pseudoadn  si luate pe post de manifestari fatale prin inregistarea lor profunda in strctura biologica corporala sunt promovate ca "asa esti sau suntem", niciodata ca "asa sunt eu". Ore de ce vedem intotdeuna ca adevar negativ doar pe ceilati aflati in perceptie? De ce asupra lor proiectam ce este rau si perturbator iar cand vine momentul sa ne recunoastem faptele, ne negam ca sursa a lor justificandu-ne penibil prin penibilitati? De ce afirmam cu "gratiea si intelepciunea" omului atotstiutor ca "toti suntem muritori", ca" fiecaruia ii vine randul spunem cu satisfatie"  si intotdeauna evitam sa afirmam 'eu sunt muritor si imi vine si mie randul sa mor"? De unde acesta ipocrizie de a arunca fara a evita o clipa raul si negativul aspura celorlalti semeni si de a evita perifd si penibil sa ne asumam fapta de " a aruca' ceva ce doar "IN MINTE" isi are existenta si in exterior doar se manifesta? Oare pentru sa vedem "mintea" ca ceva exterior noua? daca este asa , de ce ne asumam identitatea ei? Tot ce este in minte aruncam in exteriorul nostru asupra semenilor si mediului natural pentru ca de acolo vine? Daca mintea este exteriorul nostru, "actorul',  care se reflecta in noi ca "personajul", apoi noi ne golim de personaj aruncandu-l inapoi in exterior asupra actorului, de ce ne identificam cu ea? (mintea mea, gandirea mea, etc) Moartea vie este mintea care invie mereu consumandu-ne ca energie.Caracteristicile ei sunt tristetea, oboseala, inutilitatea, suspiciunea si invidia, rutina si plictiseala, contestarea si condamnarea ca regula, revolta si  razboiul ca instrumente, lacomia, intr-un cuvant "negarea" existentei individuale, corporale, care face din corpul uman povara potrivnica libertatii sale inexistente in sinele sau mincinos atributiv, circumstantial si efemer , face din corpul uman  povara care trebuie abandonata, parasita, dezintegrata; orice minciuna face asta. Vizionarii activitatii mintii spun ca " inceputul intelepciunii este a vedea minciuna ca minciuna si adevarul ca adevar", adica a distinge fara sa separi - separandu-te, ca dupa aceea "sa faci ceva cu ele". Aceasta separe-autoseparare conduce la pierderea integritatii atitudinii si actiunii. Fara integritate nu putem actiona si ne ramane doar reactia, ca instrument inexistenta, reactii la reactii specifice comportamentului animalelor. "Anima" este suflet, ceea ce anima, pune in miscare, energie cinetica , impulsul miscarii. Exista reactia optima? Observam ca modalitatile reactiilor in mediul natural universal determina "categorii' de ordine organizata catalogate ca minerale, vegetale, animale, omenesti; sirul lor merge si mai departe? Din istorie mai cunoastem si alte organizari ordonate diferite de cele de mai inainte si relevate de comportament; nivelul cristic si cel dumnezeiesc al tatalui sau de la care venea si cu care unul era. Uniunea tatalui cu fiul era nivelul de ordine divina sau creativa a omului = dumnezeu sau dumnezeului =om , inceputul si sfarsitul unul sunt . Povestile despre inceput si despre sfarsit intermediaza si conditioneaza, secretiza adevarul uniunii si face posibila minciuna si manipularea prin minciuna care se releva tuturor constiintalor ca varf al maiestriei  : "politica" si oamenii politici ca actori ai acestei maiestrii a manipulariii celor multi prin exploatarea si hotia viselor lor de bine si siguranta in existenta. Cat suntem in viata, suntem vulnerabili si nu are rost sa o parasim de dragul unei invulnerabilitati iluzorii de dupa moarte;  mintea de apoi nu poate promite decat "dupa" ceva si toate promisiunile de dupa sunt mincinoase doar pentru ca nu sunt in sfera posibilitatilor activitatilor sale. Gandirea nu face corpul, ci-l desface, este ca un  copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca. Educatia gandirii cu care confundam mintea secretizandu-i activitatile antiratiunonale, nu se poate fara integritatea ei in actiune si aceasta integritate a gandurii este gandul direct si curat sau rational, iar ratiunea sa existentiala  este constienta lui. Gandul nu este sursa, ci instrument, prima exprimare a inteligentei vii este prin gand. Gandirea se exprima prin fiul inteligentei, fapta sa vie  precum inteligenta este, iar  gandul devine "de apoi" circumstanta fiului care l-a ales ca instrument, actiune sau eveniment in existenta sa. Feed-backul acestui sir de evenimente si raspunsuri asupra fiului conduce la ceritificarea , la distingerea diferitului de asemanator, congruentei de cotingenta, etc; distinctia este claritate si claritatea lumina care ne lumineaza existenta, inteligenta perceptiei.  Exista un bine individual si binele se releva ca matricea individului sau mama existentei sale, o matrice colectiva tuturor indivizilor umani care-i certifica ca frati fara sa-i colectivizeze formal prin orandurile sociale si care este comuniunea existentei fiecaruia determinata de intimitatea individului  cu ea ca mama unica.  Este o expresie greu de inteles formal dar izvorata dintr-o profunzime a perceptiei inteligente; Cunoastem sub forme diferite  " nu supara femeia ca te da afara din casa" sau "femeia te naste, femeia te omoara"  fara sa acordam intelegerea perceptiei care le-a emanat ca expresii; pentru intelegerea lor nu este pozitiva si folositoare identificarea formala cu femeia sa o invinovatim, ci intelegem cand intelegem femeia  ca matrita a comuniunii si existenta,  intimitatea cu ea, intimitate care deranjata sau suparata ne da afara din casa sau corp.Corpul uman nu este expresia gandirii noastre ci expresia intimitatii in cel mai profund inteles pe care-l puteti da cuvantului intimitate si inca mult mai in profunzime spre ceea ce denumim uniune. Cand percepem existenta ca expresie a intimitatii si exprimam conportamental acesta intimitate, cum mai putem rani sentimentele si simtamintele celorlalti ca sa nu mai vorbim de ranile corporale  violente si razboaie ? Nu se mai poate! Intimitatea nu este ceva ce noi trebuie sa facem  (ca sa alergam ca nebunii unii dupa altii sa o obtinem), ci ceva ce noi suntem si manifestam prin atitudine si comprtamentul ei delicat ,  sau nu suntem si distrugem distrugandu-ne. Nu mai putem spune ca nu stim , nu mai avem justificarile exclusivismului violent, in intimitate, in existenta, nu mai avem moartea politica, economica, financiara, etc, a dusmanului si  personala,   instrument de a ne atinge interesele si raiul iluziilor nascute ca reactuii la suferintele propriei atitudini in existenta. Pentru individ nu exista dumnezeu daca nu-l exprima ca pe cel mai inalt si cuprinzator ideal al sau, sursa si manifestare a propriului comportament; cele mai inalte sau profunde aspiratii si inspiratii , simtaminte si fapte. Va provoc sa explorati aceste profunde aspiratii, simtaminte si inspiratii ale fiintei voastre si sa vedeti cat exprimati verbal sau faptic din ele! Raman nexprimate , neaduse la constiinta semenilor vostri, nefaptuite sau fara expresie-comportament sau necorporalizate, simple fantome sau avortoni asa cum suntem reflectati de LUMEA care nu ne reflecta ca oameni. Omul reflecta lumea dar lumea nu-l reflecta ca om! Cum ar fi asta posibil daca omul s-ar comporta ca om? Lumea reflecta compertamentul si caracterul personajului care se crede om fara sa aiba indrazneala sa exprime omul pentru ca nu are UN MODEL de exprimare umana si atunci joaca rolul modelelor antiumane. (Exista si acest model dar a fost repede martirizat si pus in rama, localizat si fixat identitar  ca sa nu fie cumva copiat de ceilalti ci doar sa se inchine si sa-l proslaveasca proslavindu-si nimicnicia; daca cineva indraznea sa-si afirme idealul in manifestare, hohote de ras starnea si la nebuni, pe rug sau excomunicat era). Cantecul de lebada al minciunii este aproape de sfarsit dar nu are un sfarsit colectiv ci individual si 'se colectivizeaza de apoi '  ca orice alt model dupa care mintea de apoi lucreaza. Cand se va colectiviza si acest model al eliberarii de sub valurile minciunilor, cati dintre eliberati vor avea indrazneala sa mearga mai departe? Sau comoditatea copierii modelului unui unic si personal dumnezeu care  "doar el este",  negand dumnezeirea tuturor celorlati si a universului intreg, ii va impinge sa  vrea sa-l remodeleze dupa unicul sau chip?. Comoditatea unicitatii formale sau atributive este evidenta in raport cu complexitatea dumnezeirii comuniunii cocreative care implica libertate ca sursa si iubire ca comportament nexclusivist (pe criteriile exclusivismului obisnuit, ritualic  legat de importanta, cantitatea sau calitatea contributiilor individuale si redistribuire comparativa si cantitativa care exclud si intimitatea si comuniunea existentei). Distributie si redistribuire nu pot exista in comuniunea unei dumnezeiri a intregii comunitati uamne.In acesta dumnezeire efectiva si sustinatore a existentei umane si planetare conditionarea nevoilor dispare iar necesitatile sunt efective ca  mijloacele exprimarii fara premeditari si ingradiri patrimoniale; astfel fiecare este sustinut si are la dispozitie ceea ce el doreste sa aduca drept contributie in comunitate.(Ex:  ce sens are sa adun si depozitez mancare sau orice altceva, daca mancarea sau orice altceva este din abundenta si neingradit accesul?). Astfel "actorul" isi descopera propriul scenariu, propria regie si este propriul spectator. O comunitate nu poate fi considerata libera daca fiecare membru nu participa la creearea scenariului, regiei si interpretarii rolurilor in fata propriilor constiinte de oameni integri prin umanismul fiintei noastre;(uman= nascator, creator); altfel,  ajung echipe de desant eroice sau teroristi malefici, tirani absurzi sau democrati perversi,  separare si conflict al carui scenariu s-a incheiat pentru universul planetei. Nu putem fugi sau scapa sau evada de pe pamnt ,corp sau faptele proprii decat desavarsid pamantul, corpul si faptele. Odata  desavrsite vom revela constiintei ca le putem lua cu noi oriunde am merge. Fiul lui Dumnezeu ca prima proiectie a constiintei univesului la aparitia omului in percetia sa este templul corpului uman,  nu mintea sa din "apoia evenimentelor', care nu poate fi decat umbra ignorantei sale  de care, 'de apoi" se sperie singura; templul corpului uman nu este depozitarul fricilor si credintelor despre sine, nici mintea ca adunatura de stransura a firimiturilor de la masa zeilor invidiati, corpul nu are frica, dar de multe ori manipuleaza mintea prin frica  sa o determine sa -si modifice atitudinea culinara, relationala sau comprtamentala; speriata de toxinele inventate de ea insasi, mintea manaca "mai sanatos"   si speriata cu moartea din apoia faptelor sale mintea se smereste . :) ; :); :). Mintea este inventia ignorantei, o inventie complicata si confuza, dizarmonica si colturoasa , un fel de Gigicontra permanent nesatisfacut cu moaca acra si neatractiva, la care nu  renunta decat cand apare un interes mediocru si meschin , de regula sexual-defulator, sau economic-consumator; Mintea fara interes este o minte moarta, fara modelul-interes este inutila si neputincioasa si oamenii asteapta de la minte un raspuns definitiv si exhaustiv vis a vis de sensul vietii; ea nu-l poate da si tace de frica sa nu i se descopere de oameni impotenta si incapacitatea. Daca ar raspunde sincer ar fi devalorizata si dezavuata asa ca minte si inventeaza noi minciuni la aceeasi intrebare. Oamenii intreaba de fapt pe dumenezeu si de la el asteapta raspuns dar mintea se substituie lui ,il intermediaza si se crede intrebata. Acest intermediar perfid si las se constituie intr-un fascinant sistem de aparare a minciunilor ei; nici nu apuci sa pui o intrebare lui dumnezeu ca imediat ii fura raspunsul care o desconspira ca ceea ce este, o minciuna istorica si reverberata prin hotia de vise si energii uamne, un parazit ascuns al existentei uamne fabricat de gandirea primitiva si habotnica a asocierilor nepotrivite . Asociati prin activitate a privitimismului gandirii, imaginile sexuale cu senzatiile sezuale si privind fotografii va excitati si......actionati sexual in circumstante nepotrivite sexului ajungand la perversitati; Sexul este intimitate  si nu activitate sociala; asocierea nepotrivita a condus la nepotriveala sexelor si nepotriveala generala a individului cu circumstantele sale (nu-mi place cum sunt; nu-mi place ce fac; nu-mi place unde stau, ..., vreau mai bine, mai mult, mai sus, etc, etc). Mintea in schimb se arata salvatorul care va rezolva problema schimband doar infatisarea ei, nu si problema al carei producator este. Desigur ca abordarea intelectuala a mintii este mesculina dar abordarea feminina de factura emotional exaltata este tot mintea in haine femeiesti fara a fi femeie la proba contrarie cand devine barbata. Barbatii la fel , intelectuali in hainele gandirii masculine rece si indiferenta , detasate de prostiile femeiesti, pana cad devin femei ca sa se apropie de ele in interes sexual si vai ce emotii inalte si promisuni sentimentale fac, vai cum le pupa picioarele ca dupa sa le rupa redevenind barbati.. Asta este privitimismul din gandirea care a generat parazitul asocierilor nepotrivite. Nu cautati jumatatea potrivita pentru ca este promisiunea mincinoasa a acestei gandiri care nu are alt interes decat cel al ascocierilor nepotrivite la nesfarsit. Poti sa traiesti langa el fara sa-l vezi ca atare si nici el pe tine, ascunsi dupa promisiunile mincinoase ale propriei gandiri fragmentate Cand nu gandim percepem, cand percepem, intelegem ce, cand intelegem aplicam, cand aplicam pricepem, cand pricepem folosim fara sa mai gandim.  Vezi inversul acestei succesiuni in urmatoarea povestire: ea nu se simte iubita, il intreba daca o iubeste, raspunsul da nu o multumeste, simte, stie ca nu este iubita, dar vrea sa fie iubita de el, cel care nu o iubeste; el stie ca nu este iubit ci doar folosit, simte asta si nu ii mai convine, o acuza de ipocrizie si vrea sa scape de ea fara sa recunoasca asta cerandu-i sa-l iubesca desi stie ca nu este iubit. Acest primitivism al gandirii masculinizate sau feminizate (fara sa fie barbat sau femeie, gandirea nu are gen), asociat nepotrivit cu dihotomia formala sexuala fragmenteaza un proces intreg, curgator si fluid a carei functionare este in fapt disfunctiune. De aceea omul din popor, simplu pentru ca percepe simplitatea, spune " in sex,  gandirea face natura de ras" ca evidenta a perturbarii procesului natural al sexului prin gandirea lui. Acest exemplu este cunoscut fiecaruia, dar va rog extindeti procesul in toate dimensiunile existentei formalizate social ca diferite, dar al caror motoare, acelasi primitivism din gandire este.( nu va lasati pacaliti de rafinamentul intelectualizarilor  si  exaltarilor sale idetice si emotionale) Gandirea este singurul actor si parazit cand este fragmentata in doua in constienta sa de sine, datorita asocierii nepotrivite din gandire Acesta fragmentare a procesului unic si plenar al gandirii, conduce la perturbarea si deturnarea intregii sale functionari   cocreative si comunicarii interactive a gandirii . Aceasta disfunctiune este cunoscuta ca "dialog interior"  in care toata lumea vorbeste si numeni nu asculta, doar executa.                                                                      , doar execut              .                            .