complexul sentimentelor

Complexul ideilor si conceptelor, al structurilor de ganduri asemnea si diferite, al structurilor psihiologice si psihiatrice nascute din nevoi, teama si resentimente este foarte bine cunoscut si din fatalitatea inactiunii spiritului sunt considerate “cunoastere”. Tind sa acapareze cognoscibilul, sa-l detroneze injumatatind-l la identitatea falsului. Cunoscutul, sau tot ce este cunoscut, este campul informatiilor false si reale, este memoria. Dar ce se intampla cand acest camp este acaparat doar de informatii false? Se fragmenteaza in doua domenii! Domeniul falsului considerat cunoscutul si domeniul adevarului ascuns. Unde este ascuns?  In intunericul din constiinta, in “nimicul’ cu care identificam tot ce nu suntem constienti de existenta sa, sau careia nu ii acordam valoare de realitate si importanta in existenta. Astfel adevarul informational a ajuns “necunoscut”, in situatia ipotetica prezentata. Desigur ca acesta fragmentare este scolastica. Memoria nu poate fi fragmentata. Unde se poate produce acesta aparenta a fragmentarii? In constiinta noastra prin captarea atentiei exclusiv de informatiile false. In acesta situatie a atentiei captate doar de falsuri informationale, informatiile adevarului a ceea ce este (nu a unui adevar invizibil si absolut, de neinteles si de neatins de omenire) sunt invizibile sau ascunse constiintei” Cei care au ascuns adevarul, l-au uitat si ei. Atentia este factorul determinant in perceptie si cunoastere, in explorarea necunoscutului, sau a aceea ce a fost ascuns constiintei, sursa sa. Accentuez ca, ”necunoscutul” este un domeniu apartinand congnoscibilului, adica a tot ceea ce poate fi cunoscut si este singurul domeniu care merita efortul atentiei neselective care este unicul “instrument”(intre gilimele pentru ca este viu si nu este instrument ci calitate a viului) care face posibila explorarea. Prin acesta captare a atentiei de falsuri informationale ce s-a realizat? Impresia, sentimentul ca suntem incompleti cu consecinta insuficientei propriei fiinte, ca resentiment (reactie) fata de sentimentul incompletitudinii. Nu cunoastem cu totii teoriile jumatatilor care trebuiesc sa caute si gaseasca jumatatea cealalta, far de care este incompleta? Nu sunt considerate cele mai magulitoare declaratii de dragoste “tu ma completezi, ma faci sa ma simt complet”?. Acesta fragmentare hipnotica a memoriei ne face sa “primim, sa ni se transmita, sa ni se reveleze, inspire, etc” informatii si viziuni de la altcineva mai spiritual, mai evoluat, mai cel mai cel, etc? Fara acesta fragmentare hipnotica (iluzorie) a memoriei si captarea atentiei doar pe falsuri sau negative, am mai putea cersi si abandona propria conducere in existenta altora “mai ceva ca noi”? Cei “mai informati” sunt cei... “mai imbacsiti cu facaturi decat noi”. Intreaga cunoastere este continuta de memorie, in memorie nu exista nici o fragmentare. Fara a vedea acesta evidenta vom folosi gandirea (libertatea de actiune) ca pe un difuzor care primeste semnal din alta parte si acesta atitudine este una negativa, gandirea condusa de altundeva nu mai este gandire. Intrega cunoastere este memoria, si memoria contine toate informatiile existentiale si false (sau antiexistentiale, care se opun existentei personale; existentei impersonale si vietii nu sunt in stare sa o faca). Ca urmare tot ce ganditi sau percepeti ca ganduri indifferent ca le auziti in creierul vostru sau la televizor sau in carti, reale sau false, vin din propria memorie. Memoria reflecta direct in creier sau indirect in ochi sau urachi informatiile continute pentru ca spiritual unic, voi insiva sa decideti asupre lor daca le mai pastrati im memoria de lucru care genereaza comportamentul personal sau le adandonati, “delete”(nu le mai acosdati atentie sau energie) . Informatiile folosite deja, nu mai au energie ci consuma, va solicita mereu concentrarea atentirei asupra lor (reclamele). Acest consum este cel care este necesar sa-l intrerupem pentru a percepe noi informatii si viziuni prezente in memorie, a explora memoria in intregul sa si a face curatenie acolo. Memoria de lucru este ca “ un portofel cu trei monede” si odata folosite ramane gol, degeba mai cautam acolo ceva! {Memoria in intregul sau ca plenitudine este universul insusi. Intrega cunoastere din univers este memoria proprie reflectata ca si corp uman. Femininul si masculinul sunt doar rflecsii ale intelepciunii creative, triada corpului uman. Spiritul-mintea-corpul un fapt este, niciodata doua. Acesta ‘sfanta treime’ cu semnificatia de adevarata intelegere se reflecta in intreg universul perceptiilor noastre in corespondente. Spirit-Constiinta(tatal); Mintea- Femeia(mama); Corpul-Fiul,Fica sun tot reflectari, corespondente monadice intelectuale ale unicitatii creative, sfanta treime. Pot fi descoperite aceste corespondente in tot ce explorati}. Revenind la tema noastra, ce se intampla cand fragmentarea iluzorie a memoriei inceteaza? Ce se intampla cand inceteaza impresia, sentimentul incompletitudinii ? Va asigur ca tot felul de miracole sau ciudatenii, dupa cum ne demostreza diferite grupuri de personae care brusc se descopera a fi tutankamon sau napoleon sau melfior nu stiu care, etc. Apare o fluiditate a identitatii personale, nu mai stii cine esti de fapt cand orice idée despre tine sau dorinta de a fi si autoevidentia devine brusc si de neinteles realitate pentru tine. Desigur oglinzile spargandu-se poti ajunge la psihiatrie sau maestru iluminat. Care este diferenta dintre un considerat “nebun schizophrenic” si un maestr iluminat? Una singura, se afla amandoi in acelasi loc in propria constiinta, dar, unul nu stie unde se afla si celalt cunoaste locul si ce contine si mai mult chiar “valoarea”continutului. Primul pune prêt pe valoarea si importanta propriei personae si sufera de fapt de frustarea nebagarii in semna de ceilalti, celalat valorizeaza libertatea si smerenia spiritului sau care-l pastreza liber in fata oricaror “ispite” ale orgoliului sau caderii in derizoriu. Vom continua pentru ca momentan ma descoper absorbit de o tema care nu are nici o importanta pentru dvs, eventual pentru psihiatri; alta tema decat cea iubita de mine si anume “Sentimentul si complexul sau creator”.