03 februarie 2011

porti deschise

 In explorarea noastră, direcţia în care ea a fost întreprinsă, ne releva incontestabil importanţa pe care o are orice fel de demers al nostru, mai ales atitudinea şi modul în care abordăm noi înşine demersul şi domeniul său.
Iată de ce vă propun o abordare a exprimarii într-un mod mai puţin cercetat şi anume acela în care aceasta este privită ca făcând parte dintr-o totalitate curgătoare şi în armonie cu neîntreruptă să mişcare. Asemenea armonie este posibilă şi conduce în mod obligatoriu la faptul că însăşi viziunea noastră asupra lumii şi rolului nostru în ea este un proces nesfarsit de dezvoltare şi restrângere, desfăşurare şi înfăşurare şi este parte integrantă şi integratoare a procesului universal fundamental pe care-l numim viaţă precum şi a procesului aspiraţiilor şi necesitaţilor fireşti de dezvoltare individuală şi plenitudine, process pe care-l numim existenţăa.
Prima poartă o numim “tot ce este ,este gândire”.
Identificăm o triunitate: perceptie-inteligenta, memorie şi realitate. Acestea nu sunt nume de lucruri ci reperele mişcării continui de creatie-generare (inteligenţa), preluare-prelucrare (memoria), concretizare-functionare (realitatea), iar acest process se desfăşoară asemenea unui balet căruia i se dă numele de gândire, o denumire generică. Ce ne releva această percepţie? Releva principala greşeală de a atribui a ceea ce este în gândire, unei realităţi diferite şi independente de gândire, iar acesta este o greşeală negativă prin efecte. În cazul acesta, ceea ce este în fapt un singur process de gândire este abordat şi tratat în mod tacit că fiind despicat în două părţi, fără ca cineva să fie conştient. O astfel de fragmentare inconştienta sau ignorată a procesului gândirii duce în mod inevitabil la confuzionarea oricărei percepţii, într-un process autointretinut, din care este foarte greu să evadezi. Abordarea foarte frecventă a gândirii în totalitatea ei ca similară unui receptor radio determina si generează obligatoriu, confuzionarea întregii functionari a minţii. Astfel mintea se autoconstientizeaza şi pricepe că tot ce se întâmplă, tot ce se petrece, s-a petrecut şi se va petrece, este gândire. Gândirea se eliberează de mizeria ignoranţei şi indiferentei faţă de sine, iar activităţile sale redevin libere şi creative. Cea mai înaltă expresie a acestei calităţi a gândirii este asociata libertăţii, iubirii şi compasiunii, cele trei repere ale inteligenţei vii fundamentale, a cărei semnificaţie este Înţelepciunea. Recapitulând, avem “o linie de start”, viziunea noastră curgătoare despre lume şi prima poartă deschisă ‘tot ce este, este gândire”. Odată trecuţi prin acesta poartă ne îmbogăţim conştiinta cu responsabilitatea gândirii indivduale, dar mai ales suntem liberi şi fără teamă ştiind limpede că suntem liberi şi numai de noi depinde ce gândim sau ce gânduri servim. Întrega mişcare a gândirii, conţinutul său (care era în memorie) trece continuu în mediu şi devine lucru sau nongandire, realitate, integrându-se acesteia. Aceasta implica faptul că nu există o ultimă formă a gandrii şi exprimam forma care ne place şi care se integreza realităţii existente îmbogăţind-o şi modelând-o în mod favorabil sau nu celui ce-o exprima. A rosti=fă rost. Rostirea este liberă şi responsabilă conştientă de resursele şi valoarea ei, în acelaşi timp, de consecinţele direcţiei şi formei sale. Gândirea nu este pozitivă sau negativă, rostirea este individuală şi acesta este bună sau rea pentru individ. Ceea ce “trece prin cap” nu este gândire, ci reverberaţia ei; Rostirea (când rosteşti este tăcere în cap), este începutul gândirii individuale de care este responsabil fără putinţă de eludare individul. Nu vă temeţi de gânduri;  nu vă aparţin decât cele pe care le rostiţi, fiţi atenţi la gură, nu în cap. Libertatea fundamentală a fiinţei om, se releva în banalitatea mijloacelor sale de manifestare, neexclusiviste sau ierarhizatoare. Dacă nu ştim ce să rostim, mai bine tăcem; iar când rostim justificări sau scuze, explicaţii, ne condamnam singuri la inaintexistenta. Când întrebi un copil “de ce ai făcut aşa?”, copilul neinhibat răspunde “de aia”, iar acest răspuns nu este obrăznicie , este responsabilitate faţă de libertatea naturală şi fundamentală a fiinţei sale. Revendicările interogative la adresa celorlalţi este "moartea vie a lipsei" gândirii şi constientei ei. Veţi spune poate, “dar noi gândim”, şi percepţia răspunde, “ de când calculatorul, comparatorul, gândeşte? numai cine tace rosteste si implica gandirea in totalitatea ei. Poate putem intelege acum, paradoxala exprimare "am murit pentru voi". Nu are nici o legatura cu sensul grotesc al cuvantului moarte, ci cu transformarea.

2 comentarii:

  1. Deci: nu trebuie sa luam in seama toate gandurile care ne trec prin minte pentru ca nu devin realitate decat cele rostite? Eu cred ca se pot concretiza si acele ganduri care reusesc sa te sperie, chiar nerostite. Iar atunci cand rostesti fara convingere, fara incredere poti sa astepti mult si bine.
    Nu am inteles ultima idee, te rog, draga Vio, sa ma lamuresti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acestea se intampla numai datorita fricii de ganduri si de scenariile negative pe care le prezinta in fata constiintei tale. Noua abordare tocmai de acesta teama ne poate elibera, prin punerea accentului si energiei tale pe ceea ce rostesti; ceea ce rostesti incepe. Vechea situatie este tocmai o atitudine gresita (teama) in fata reverberatiilor gandirii trecute, a reverberatiilor experientelor consumate deja, in marea lor majoritate negative pentru individ. Stilul de a asculta de profetii din vechime este de aceeasi factura cu situatie obisnuita de a considera gandirea reverberata pe post de profet si dandu-i atentie, deci energie (teama sa nu se intample), ii dai O.K. pentru manifestare inainte de a exprima. Cand tu hotaresti ca doar ceea ce exprimi rostind este ceea ce iti apartine prin drept divin, uman si prezent, toata nebunia cu controlul gandirii sau frica de prfetiile gandurilor nefaste, inceteaza..

    RăspundețiȘtergere