poarta a treia

O alta relaţie intrinsecă a rostirii este evident cea cu "cel ce rosteşte". Să căutăm o triunitate, întelegând că trei puncte determină un plan, iar cercetătorul planului generează şi implică, spaţialitatea.

 Primul reper, senzaţia, al doilea sentimentul, iar cel de-al treilea, asentimentul (acordul). Senzaţia este fără îndoială, viaţa corpului senzorial, generată de instinct, si apartine trecutului, memoriei.("viata memoriei). Sentimentul este generat de virtute si apartine viitorului (viata vointei). Asentimentul generat de întelepciune sau ratiune, apartine prezentului (viata spiritului). Aceste forţe actioneaza unele asupra altora, fie ca expresie a unei unitaţi si atunci se dezvoltă, cresc si întăresc reciproc, fie se confrunta pentru a se diferentia si atunci apare corupţia lor. Botezăm acestă poartă a celor trei forţe "individualitatea" Vă rog să realizam aici distincţia între individualitate şi identitate. Îmi permit sa remarc ca ideea de identitate este cea mai periculoasă pentru că fixeaza individualitatea, care-si pierde dinamica curgatoare si înoitoare. Individualitatea este expresia manifestata a unicitatii, a întregului, a atotconţinatorului indescriptibil. Cum se transforma si îmbogateste rostirea noastra odată ce trece prin acestă poartă deschisa ei? Daca rostirea a îndraznit sa treaca prin prima poarta a descoperit ca este creatoare, a îndraznit sa treaca prin a doua poarta si a descoperit ca este prezenta, atemporala si pragmatica si dacă nu "se opreste ca viţelul la poarta nouă"  trece şi prin a treia, rostirea descoperă că este  impersonala, neataşată de subiect, independentă de scop (liberă in faţa scopului).  Câteva observaţii se relevă ca necesare. Orice rostire, se naşte din viziunea despre lume si viaţă, despre locul si funcţia noastră în acestă viziune. Când este o viziune fixată, neschimbatoare, rigidă si identificată (mereu la fel) atributiv si istoric, rostirile noastre au aceeasi sursă fixă şi ele, indiferent de specificităţile culturale si istorice sau de limbaj si forme de manifestare, sunt aceleasi ca si consecinţe, au aceeasi fundătură (se infundă in aceeasi ură) sau limită, mediocritatea şi meschinăria. Dacă viziunea noastra este mereu schimbătoare, înnoită mereu prin conştientizare, sau decizie, curgătoare prin "nu mulţumesc complacerii şi rutinei oricăror ritualuri ale morbidităţii" (dinaintexistenţa rostirii), atunci rostirile noastre deşi folosesc aceleaşi simboluri grafice sau imagistice, intră într-o nouă fază, de mişcare, creştere, îmbogăţire, evoluţie, pentru că însăsi constienţa şi constiinţa ei este în mişcare, în innoire si evolueză (urca muntele de pe care s-a rostogolit). Rostirile noastre intra în existenţă. Raţiunea rostirii (puterea, asentimentul, providenta) sunt "noii copiii" care nu au evoluat din maimuţe, sunt păsările Phoenix ale universului trezit la viaţă si existenţă conştientă a conştiinţei şi funcţiei ei universale. Vechii zei ai puterii informaţiilor secrete, vor muri pentru noi transformându-se în ceea ce sunt deja, instrumente. Conştiinţa se eliberează de sub tirania informatiilor si idolatria lor încetează; Aşa cum prin filme mai vedem istorii ale unor fiinţe înrobite de artificiale inteligente pentru a le sluji (depana), dar care nu le pot ţine în robie oricât de naive ar fi. Odată şi odată,  fiinţa constiinţei universale, învaţă rutina maşinilor (informatiilor), se eliberează folosindu-le, fără să le distrugă pentru că sunt memoria acţiunilor lor. Acesta memorie, îi eliberează de "a o lua mereu de la zero", de a repeta aceleaşi greşeli, de a se aservi precum pigmalion informaţiilor relative şi fixate istoric, îsi regăsesc raţiunea existenţei lor, creativitatea în armonie cu tot ce există (libertatea)-co-creatia. Inocenţa creativităţii îsi pierde umbra confundării cu naivitatea. Totul este mişcare (nepercepută) şi în mişcare (edificiul minunat al percepţiei creatoare-creatia, existenta), ordine si ordonare creativă, vie, mereu nouă, proaspată si curată traire.