viata in cuplu VI

Nefericitul care cauta fericirea va gasi o nefericire si mai mare. Cam asa ar suna “motto-ul”, care se desfasoara in viata de cuplu, cand sursa ei este nevoia “sufleteasca” (interesul).
Viata de cuplu care are “motiv” (scop) se naste din amintirea esecurilor trecute bazate pe structurile de gandire generate de atitudinea cruzimii barbatului fata de femeie si a femeii fata de barbat, nascute din viziunea unuia fata de celelalt ca proprietate personala (incalcarea libertatii fiintei). Tot conflictul se naste din problema ramasa pana astazi nerezolvata: femeia este a barbatului sau barbatul este al femeii? Raspunsul la acesta intrebare, desi tacuta in subcontinent, este sursa bataliilor pentru putere dintre barbat si femeie. Cand invinge unul, cand invinge celalalt, cand fac armistitiu. Astfel COMPROMISUL este unicul “modus vivendi” in viata de cuplu. Fiecare element al cuplului face compromisuri fata de el insusi ca sa pastreze cuplu care nu exista altfel. Cuplul barbat-femeie sau femeie-barbat (depinde cine e dominant) nascut din interes ca expresie sociala, nu poate fi altfel decat sursa sa, este sursa de conflict. Cum toti cetatenii au cazut de accord ca viata societatii trebuie dominata de interes (“interesul poarta fesul”) este firesc ca ceea ce se naste dintr-o astfel de conceptie sa fie la fel. Faptele si comportamentele sociale sunt evident aceleasi pe strada casatoriei si oricarei alte institutii. De ce nu vedem asta!?!. De ce credem ca ce se intampla in lume este diferit de ce se intampla in casatorie, cupluri sau intimitate!?! De ce credem ca evolutia spirituala este o lupta pentru putere, sau demonstratia puterii personale!?! De ce credem ca intimidarea, santajul, compromisul sunt instrumentele inteligentei!?! Sa revenim; Spuneam ca “Motivul” este nascut din amintirile violatoare ale esecurilor, sau teama de a nu “pati la fel”(cunoasterea esecurilor) si daca aceasta “cunoastere avem”, cunoasterea esecurilor aplicam, la fel cum medicina are cunoasterea bolilor si asta aplica, fara sa vindece pe cineva, doar amâna vindecarea pana nu mai poate. Amintirea esecului se transforma in motiv pentru a face aceea, sau pentru a nu face cealalta. Din “samanta” esecului se naste motivul, din motiv actiunea, din actiuni arborele esecului, sirul incomprehensibil de evenimente care ne preseaza si sufoca din relatia de cuplu altele decat compromisul: incertitudinea (ma mai iubesti?), suferinta (spune-mi ca ma iubesti!), nesiguranta (unde esti, ce faci?), etc. Compromisul functioneaza ca fatada, la fel ca in politica, pentru atingerea unor interese, si a unei imagini false si invidiate de “fericire in cuplu”. Doi actori ai fericirii, pana cand “lumea află socată”, ca cei doi eroi “romeo si julieta” s-au batut, sau despartit; si-“au” luat alti romei si juliete. In chinul traditional cei doi actori erau condamnati sa joace rolul fericirii sau cel putin al fidelitatii si compromisului pana la moarte. De fapt, toate povestile palpitante ale aventurii cautarii cuplului personal, se incheie cu casatoria, ca dupa aceea ce sa mai povesteasca? Se banuieste si sugestioneaza doar, ca au trăit fericiţi pana la adânci batrânete, cand “focul vitalitatii” a fost inlocuit de sfaturi bune pentru ca nu le mai pot incalca, abandonul e total. Unde s-a consumat acel “foc”? Traind fericiti pana la adanci batranete, fericirea le-a mancat “focul”? Din poveste asa reiese! Tot din poveste reiese ca atunci cand nu erau impreuna cei doi eroi erau foarte focosi si activi, eroi si eroine!? O sa-mi spuneti fara autoreflecxia obisnuinta ca va spun povesti plictisitoare pentru copii tampiti si voi nu sunteti, ca va plictisec cu ceea ce cunoasteti, OARE? Ceea ce este mai dificil de recunoscut este ca atunci cand traiesti intr-o frumoasa poveste de adormit copiii, oare realizezi ca ai adormit in poveste, si dupa cum poti singur constata povestea nu este adevarul? Este foarte dificil cand tele-ul, moovi-ul (ha,ha),si vip-ul te adoarme cu aceeasi poveste. Povestea nuntilor de basm, a fericirilor de basm, a realizarilor de basm, toti se straduie sa te convinga de realitatea povestii, in timp ce realitatea traita in poveste nu are nici o legatura cu povestea. “Toate visele se implinesc”, este novodul sub care se ascunde “distribuieste-mă sa joc in visul tau, invidiaza-ma!” actorul. Cei putini sunt visul celor multi, si ca cei multi sa viseze “la frumos” in loc sa-l traiasca, este obligatoriu sa traiasca opusul visului. Astfel nici visatorul, nici actorul nu traiesc visul, unul viseaza, celalalt joaca in visul altuia, a celui care sufera. Unde este trăirea!?! Trairea nu este nici vis, nici joaca, nici jucarie. Trezirea din visul bigot “violenta insuportabila si visare frumoasa”, sau “jocul de-a frumosul si suferinta” poate duce la traire. Trairea fericirii este calea adevarului nu a visarii sau minciunii. Fericirea nu este un premiu sau effect al eforturilor, sau exigentelor, sau circumstantelor infaptuite. Visarea este refuz de sine, tradre de sine. Fericirea nu poate fi facuta nici creata, spre norocul nostru ! Cat vom confunda fericirea cu mizeria satisfactiei, cu libidosenia placerii, si exaltarea puterii de a distruge, exaltarea mistica si violenta indiferentei, cu a controla, indifferent de domeniul existential, fericire nu vom trai. Dupa toata acesta recunoastere a propriei cunoasteri, vom explora daca nu a mai ramas ceva mizerie in magazinul memoriei.