teama sunt, amagire este

Recunoasteti-va, sau cunoasterea de sine, nu are nimic de a face cu cautatrea, s-au proiectia unui sine ...

               ...imaginar: superior sau inferior, in alta parte decat sunteti, in alt timp trecut sau viitor, in alte dimensiuni sau vibratii, altele decat cele care sunt. Toate aceste promisiuni mangiietoare ale vietii de dupa moarte si a incarnarilor successive, nu sunt altceva decat proiectiile complacerii in teama si reactie la viata, proiectii ale sperantei, ca poate alta data o sa reusiti ceea ce nu reusiti, chiar acum. Este evident ca nu trebuie sa reusiti ceva, nu trebuie sa fiti ceva, altceva decat ceea ce sunteti. Sinele nu este nu a fost si nu va fi fragmentat vreodata. Aceasta circumcizie se straduie dorinta sa o produca, iar motivul este evident; nu-i este pe plac ceea ce este, o amagire. De ce ne straduim atat de mult sa devenim ceea ce nu suntem? Motivele, idealurile proiectate, introduc doar insatisfactie de ceea ce suntem, nemultumire in fata propriului spirit, introduc doar mai multa moarte in viata prin condamnarea a ceea ce nu este conform cu propriul conformism, pe care evident nici noi insine nu-l putem sustine, invinuindu-ne pentru asta. Daca suntem teama in spirit, ce daca, asta suntem; daca suntem vina in spirit, ce daca, asta suntem vina, daca suntem violenta in spirit, ce daca, asta suntem. Daca suntem virusii existentei proprii, ce daca, asta suntem; daca suntem sinucigasi, alegand si dorind starea de nimic, ce daca, asta suntem. Este mai bine sa disimulam si ascundem ceea ce suntem? Este necesar sa ne amagim ca am fi altceva? O astfel de amagire, ca am fi altceva decat suntem, ne va transforma in altceva? Evident ca, daca  asa s-ar putea produce transformarea , s-ar fi produs de secole, cu secole in urma (din moment ce repetam acest ritual al fricii de viata de milenii). Primul si ultimul pas, este evident recunoasterea a ceea ce esti! In nici un caz proiectarea sau intruparea unui sablon proiectat de altii. Acesta este procesul amagirii de sine. (Citez: “recunoasteti-va ca sa fiti recunoscuti, daca nu va recunoasteti, suntei in nenorocire, nenorocirea chiar”.) Recunoasterea este vindecare, este iesirea din amagire, trezirea din cosmarul nefericirii , consecinta a cautarii ei, proiectarii ei din starea psihica a mofturilor si fricii. Fericirea este cauza, nu este efect, ca sa o puteti obtine prin vreun fel de premeditare, nu este un plocon pe care-l primiti in urma eforturilor devenirii. Cand sunt teama, amagirea este: ce frumos ar fi daca… ...inimile noastre ar fi aproape..  ...tu ai avea cu 5 kg mai putin, ...eu as avea un ferari, …etc. In fapt, nu este frumos ce faceti, disimuland propria productie de nefericire prin autoamagire. Nu este nici o dihotomie, cand in inima este teama, autoamagirea este in orice proiectie mentala, emotionala sau verbala si faptica. Adevarul a ceea ce este, ne scoate din intunericul etern al fricii de viata, al sclaviei mentale si autoamagirii in slujba dorintelor, sperantelor de orice fel si in scopul disimularii nefericirii si temerilor. Cand ascunzi cine esti, te condamni la a trai ce ascunzi. Cand stiu cine sunt, ...nu mai sunt. Atata tot!!!