raiul lipsurilor

Auzim mai nou, spuse cu profunda semnificatie, cuvinte de genul, “intentionez”. O schimbare de exprimare si semnificatii ale acesteia. Dar observam ca in fapt,

                                                                          ...nu este nici o schimbare in comportament, in atitudine. Acest tip de inlocuire a formelor vechi “vreau, doresc”, cu “noul” intentionez, este oare altceva decat rezultatul lecturilor fara trairea starii relevate de acestea? Este altceva acest tip de schimbare decat continuitate sub alta forma? Putem prin acest efort al continuitatii vechiului sub forme noi sa intelegem cu adevarat ceea ce este si suntem? Evident ca nu; ramanem in metafora “aceeasi Marie cu alta palarie”. Vulgar exprimat nu este asa?; neplacut chiar? “inconvenient” chiar, ca sa folosim o alta forma a aceluiasi fapt.

Intentia nu are “intentii”, vointa nu are “vreri”, atentia nu are “atentii”, confundarea diferitelor aspecte complet diferite ca fiind asemanatoare, chiar aceleasi si confundarea a ceea ce este asemanator cu ceea ce este complet diferit, este confuzia totala. Aceasta confuzie isi are radacina in atitudinea premeditata (cunosc deja, sau, ar trebui sa cunosc), a oricarei explorari a propriei existente, sau de noi insine, asa numita cunoastere de sine. Ce putem descoperi printr-o astfel de atitudine altceva decat ceea ce cunoastem deja? Iar daca cunoastem deja, de ce mai exploram? Este o astfel de explorare altceva decat cautarea prelungirilor propriei lacomii?; a mai “multului” din ceea ce cunoastem deja, facandu-ne ca nu cunoastem? Oare explorarea ca termen nu se refera la necunoscut? Cu o abordare premeditata a acestui necunoscut (stiu, am aflat si vreau sa cunosc ce am aflat), vom da vreodata peste necunoscut, sau vom gasi mereu ce am aflat, fara trairea adevarului a ceea ce este necunoscutul, cu atat mai putin a faptelor sale. In orice explorare in dimensiunea necunoscutului este necesara doar increderea in noi insine, nu informatia despre necunoscut. Informatia este efect, rezultat al explorarii necunoscutului care se releva pe sine insusi sau mai bine zis isi releva posibilitatile, si le daruieste noua, fara a saraci prin aceasta, fara a se epuiza. Impresia nascuta din confuzie ca lucrurile se epuizeaza, ne determina pe noi sa concuram intre noi , fie in descoperirea de sine, fie in explorarea necunoscutului, teama ca cei care ne-au luat-o inainte vor epuiza sinele si necunoscutul si noua nu ne-ar mai ramane ceva din sine si din necunoscut si astfel am fi marginalizati si condamnati la anonimat pe vecie. Probabil ca acesta impresie este sursa comportamentului social generalizat, acela al cersirii si implorarii de recunoastere (fitzele de tot felul) si de afimare (laudele de sine de tot felul) a individului social. Astfel sursa comportamentului social uman este o impresie, iar impresia nu a fost niciodata, dar niciodata altceva decat o interpretare a unei realitati si nu realitatea insasi. Noi percepem o realitate modelata de propriile impresii, iar nu realitatea asa cum este ea. Interpretarile prin instrumentul lor emotional, impresia (miscarea energiei), sunt modalitatile prin care subiectul isi modeleaza propria realitate. De ce avem nevoie de interpretarile realitatii, mai ales cand aceasta modalitate comportamentala este evident nefavorabila noua insine prin consecintele ei? Exista un singur raspuns al perceptiei in acest caz: neincredere, indoiala, confuzie. De ce am avea nevoie sa interpretam o perceptie personala daca am vedea clar ce este acea perceptie? Cand vedem clar nu interpretam; de exemplu nu interpretam un pahar; interpretam intotdeauna ceea ce nu percepem clar, adica percepem confuz. Frica de confuzie ne face sa o interpretam sa-i conturam noi insine neclaritatile, dupa care, acuzam propriile conturari ale realitatii ca vinovate pentru propria existenta. Ca si cum este posibil sa acuzi minciuna pentru faptul ca ai considerat-o adevar. Este o imposibilitate, iar aceast efort de a face vinovata minciuna, trebuie incetat de fiecare in parte. Evident nu o poate face altcineva in locul nostru. Sa revenim la atentie, intentie, vointa; cand esti atentia, nu intentionezi, nu vrei. Cand esti intentia nu esti atent, nu vrei; cand esti vointa, nu esti atent, nu intentionezi. Acestea, nu sunt trei lucruri, ci repere ale unui unic si miraculos proces, neaservit temporal. Acestea sunt exprimari ale perceptiei, nu “ale mele”. Cele trei denumiri de mai sus, nu sunt nume de lucruri, ci repere ale unei fundatii esentialmente creatoare, vii, dinamice, ale miracolului lui a fi.; nu sunt masinute cu care sa ne jucam in nisip, sau papusele pe care sa le coafam dupa cum ne place noua. Aceasta “joaca” este nevinovata cand nu este prezentata pe post de “solutie si metoda” la problemele nemultumirii si autoflagelarilor prin placere si exaltare emotionala. In cunoasterea prin comuniune (directa) nu exista nici o exaltare, nici o placere, cu atat mai putin vreo satisfactie a vreunei victorii personale! Persoana pur si simplu nu mai exista in acel moment al comuniunii si constientei a ceea ce este, ca sa “aiba satisfactii”. Satisfactia este orbire, identificare cu ceea ce nu esti, lacomie si acaparare. Iar cand atitudinea noastra este de cautare din lacomie pentru obtinerea de satisfactii, de ce avem pretentia noului, noii energii cu care se tot bate apa in piua, in fitze de genul “afaceri in noua energie”, care nu este altceva decat continuarea vechiului sub o palarie noua, la fel cum preotii au schimbat sutanele lui Amon cu cele ale lui Cristos, dar naravul ba; naravul si traditiile barbare ale ritualurilor morbiditatilor de tot felul, pe post de solutii pentru salvarea sufletelor si viata vesnica. Norocul nostru este ca minciuna moare singura, altfel eram condamnati la aceleasi ritualuri inca nu stiu cate mii de ani. In “noua energie” , intreaga cunoastere (umbra trecutului) nu mai este valabila, nu mai functioneaza, iar daca aveti “impresia” ca functioneaza nu este noua, ci vechea cu palarie noua. In noua energie functioneaza doar increderea. Nu este o problema ca palaria este noua, problema este ca va autoinselati ca ati gasit, ca ati ajuns, ca v-ati ajuns si scos, problema este ca inselati si pe ceilalti cu ifosele falsei spiritualitati, care este acelasi vechi narav al obsesiei superioritatii, din perceptia clara a propriei insuficiente si incompletitudini. Daca nu va autoinselati si nici nu inselati pe altii este OK; jucati-va in tarana si cu papuselele energetice, cat doriti, in fapt pana va plictisiti ca si pana acum, dupa care le veti schimba cu altele “noi”, ca si pana acum. Dar de acum inainte nu va mai puteti juca cu fiintele umane pe post de papusele, fara ca acesta tendinta sa nu va transforme in papusi la propriu, sexuale sau de alta natura, adica sa traiti propriile fapte constienti de asta. Este o crima sa omori un animal cu justificarea ca tu trebuie sa traiesti, este pardonabil in inconstienta, dar crima de a insela, manipula constiintele copiilor lui Dumnezeu este impardonabila; este pacatul (fapta gresita, repetata) impotriva sfantului spirit (sfantului duh), care nu se iarta nici in cer, nici pe pamant. Asa ca, voi ce stiti, si va afirmati ca si cunoscatori ai misterelor si viitorului, fiti atenti cu ceea ce faceti si cu scopul a ceea ce faceti, pentru ca eu sunt veghea si actiunea ei.