11 octombrie 2018

simplitate

Campul confruntarilor e propria constiinta.
In acest camp cautam victoriile care fara confruntari nu-si gasesc semnificatia. Toate victoriile sunt relative, efemere, natura campului in care-si gasesc sensul implica asta. O victorie definitiva ar insemna incetarea confruntarii. Incetarea confruntarii este dintotdeauna idealul cel mai inalt al luptatorului din camp, idealul pacii in inima sa. Asta implica eliberarea gandirii de sub dominatia irationalului  Obisnuinta acestei miscari in campul constiintei proprii reflectata in  colectivitate este lupta cu piedicile si dusmanii, cu nevoile si exigentele ei, etc. Am creat o lume in care este imposibil sa fim impreuna; rutina confruntarilor psihologice si din societate  conduce  obligatoriu spre izolarea individului sau spre singuratate. Confundam izolarea cu singuratatea, dar daca exploram atenti trairile simtamintelor cand esti singur nu poti fi izolat, nu exista cine sa te izoleze si nici ceva de care sa fii izolat, traiesti o plenitudine, harul responsabilitatii..Aceasta confuzie ne determina sa cautam un "impreuna" care implica exigente, implicit efortul confruntarii pentru demonstratia onorarii lor.. Cand ne asumam singuratatea sau unicitatea expresiei existentiale naturale, nu mai suntem singuri niciodata, cel putin suntem cu "noi insine". Orice miscare din constiinta se manifesta in comportament, fiecare pozitie din constiinta are un comportament specific. Autoafirmarea si promovarea implica conflictul cu semenii care solicita demonstratia, dovezi, suntem in campul confruntarii si comportamentul este lupta cu opozitia reactiilor la propriile afirmatii. In acest camp al confruntarilor nu exista diferentiere nici in comportament , nici in constiinta, autoafirmarile sunt irelevante aspiratiiilor firesti de confort psihologic si sanatate, iar individualitatea este o credinta nesustinuta prin comportament a constiintei, desi in perceptie este o evidenta. Evidenta din perceptie este contrazisa de credintele din constiinta sinelui si de comportamentul sau. Ne comportam ca si cum am fi ceva ce nu suntem; Aceasta rutina comportamentala este denumita stare hipnotica a constiintei si gandirii sale despre sine, sau falsa identitate; unii o denumesc 'nebunie serioasa". Ideea de identitate este periculoasa,  negarea identitatii firesti din perceptie si evidentele ei. Vedem o fiinta umana si o intrebam sau ne intrebam cine este! Ne va raspunde ce face sau expertizele ei in domeniile sociale, este o identitate cu un  comportament specific acestei identitati sociale care nu diferntiaza sau evidentiaza respectiva fiinta, in afara campului intereselor de folosirea ei. Conform acestei identitati are "o cale" in viata, o cale batuta pana a ajuns un sant adanc din care nu mai poate iesi sau schimba calea decat in propria inchipuire; chiar daca schimba identitatea sociala calea e aceeasi, calea confruntarii, teama de insucces, de izolare si durerea ei; durerea izolarii de sinele natural. Firescul luptei din campul confruntarilor este nefirescul pacii ca ideal suprem al luptatorului. Evidentele releva ca prin confruntare nu iti atingi idealul care in banalitatea lui se manifesta ca vigoare si sanatate fiziologica. Constiinta ar dori sa  abandonaze  corpul sau sa moara daca acesta nu s-ar degrada? Evident tineretea este corporalizarea idealului suprem al luptatorului. De ce o pierdem? Evident , "nu dam doi bani" pe ea cand o avem, o risipim in confruntari,  sau exploatam pentru placeri senzoriale  degradand senzorii prin suprasolicitari inutile. Promisiunea tineretii fara batranete ca si promisiunea pacii inimilor si mintilor (spiritului si corpului ) se releva ca promisiune neonorata a lui dumnezeu in care nimeni nu mai crede. Ratiunea mecanica o contesta ca posibilitate desi sidhasii vremurilor de inceput o sustin in memorria originilor fiintei umane, conditia sinelui de sine statator parasita..

Dupa aceasta introducere in subiect, se releva simplitatea pe harta respectiva. Consideram ca luptand cu piedicile si dusmanii vom invinge si desi evidentele contesta modalitatea asta prin consecintele ei, continuam sa credem in aceasta consideratie axiomatica, falsa in raport cu scopul. Provocarea este de a explora si experimenta de buna voie o alta consideratie axiomatica; in loc sa luptam cu piedicile si dusmanii sa sustinem, slujim si hranim cu atentia si fapta ceea ce iubim in existenta. Nu exista fiinta careia daca ii acordam neconditionat atentie sa nu gasim ceva care apreciem sau iubim .  In loc  sa contestam, judecand si condamnand, moralizand  erorile  de gandire si comportament sa sustinem ceea ce in evidentele perceptiei este dragoste adusa la vedere. Nu putem sustine ceva, daca nu vedem ce, iar a sustine fara motivatie este o sustinere inchipuita, utopica fara putere.  Perecepem ceea ce merita apreciat, iubit si sustinem cu atentia si cuvantul nostru eliberator sau creator al dragostei, aprecierii si respectului dezinteresat ajutand fiinta respectiva sa-si constientizeze prin reflectare firescul .

Observ cat de tandrii sunt unii cu cateii si pisicile sau alte animale "de casa", cat de toleranti si intelegatori in timp ce cu semenii lor schimba foaia, exigentele si revedicarile fata de acestia ating cote imposbil de onorat  fara tradarea de sine, fara ipocrizie.

Este de la sine inteles ca afirmatiile mele starnesc reactiile mecsanismelor de aparare. Insa cu cine va luptati, cu mine sau cu ceea ce va afirma ? De cine va aparati? De mine sau de voi insiva? Afirtmatia sidhasilor:  " Nnumai Dumnezeu exista"- daca nu ar fi ascuns am percepe asta . In Dumnezeu numai Dumnezeu exista si am putea trai "In El"


Un comentariu: