04 ianuarie 2018

a distinge sau a separa

Cele doua verbe sunt miscari complet diferite desi asemanatoare.
Cand traim intr-o poveste, avem un rol , o functiune . Istoric acest rol / functionare este inconstient actorului, individului, desi manipuleaza continuu rutina lui. Inconstienta este determinata de identificarea indivuidului cu  istoria manipularii acelei functiuni din poveste, a actorului cu rolul sau.. Cand intrebi pe cineva cine este iti va raspunde automat (fara contienta faptului) ce face. In circumstantele sociale in care se manifesta povestea nici un alt actor nu este interesat de cine esti ci doar ce stii sau faci. Constienta sinelui este inlocuita cu constiinta atributului.  Aceasta situatie generaliata genereaza un conflict , o nemultumire a sinelui . Aspiratia individului de a fi recunoscut si apreciat este o evidenta dincolo de orice argumentare. Pare a fi o aspiratie irationala din moment ce  socialmente este foarte clar definit dupa imagine si activitate care se reflecta si sustin reciproc. Indiferent ce rol, oricat de privigiliat in interpretarea povestii ai fi, exigenta circumstantelor si nemultumirea de sine persista. Devenirea, cariera profesionala, etc, este raspunsul individului la aceste exigente si la nemultumirea de sine. Oricat efort ar depune in acest sens, aspiratia recunoasterii si aprecierii ramane launtric activa, iar efectul psihologic este nemultumirea ca stare redundanta a intregii exisrente personale. Desigur ca micile momente de  satisfactie , de  premiere, a  platilor si aplauzelor, sunt un fel de plimbari prin curtea inchisorii nemultumirii , dar trec foarte repede, exigentele raman. Obsesia maimultului nu piere asa de usor, mai multe aplauze, plata mai multe, maimulte prmii si mai multa satisfactie ca nevoie, releva superficialitatea si efemeritatea momentelor de glorie personala, o "glorie" conditionata; gloria trece , conditionarea ei ramane. Chiar in aceste conditii este bine sa ne bucuram de momentele respective fara exaltare demonstrativa . Chiar daca nu am rezolvat ceva fundamental, cu victoria trebuie sa umplem clipa launtrica si astfel increderea in propriul potential sa creasca. Dumnezeul aluntric este increderea in tine insuti; cand nu mai astepti ajutor, mantuire sau recunoastere si apreciere, esti liber.

Identitatea atribuita de circumstante sau constienta exterioara sociala este rezultatul unei identificari inconstiente si acest aspect ne face dependenti socialmente de ea ; ajungem fara sa vrem sa fim modelati mental, psihologic si corporal de mediul social.  Consecintele acestei modelari corporalizate (boli, degradari, rani etc) relevate de statisticile din reclamele care invoca necesitatile consumului de medicamente salvatoare, (ideile si experientele lor se confirma  reciproc) ajung sa ne atribuie un alt statut social decat am dorit vreodata. Identificarea cu consecintele rutinelor noastre mentale si emotionale ne conduce la izolare in mediul social care este obligat sa ne intretina sau asiste existenta, ajutoare sociale, pensii,  etc. Cand societatea nu mai poate profita de pe urma noastra , ne izoleaza in cimitirul elefantilor, al fostilor de orice fel. Ca durata asistarii sociale sa nu fie prea lunga, beneficiarii ei trebuiesc stresati cu incertitudinea asistarii sau cu insuficienta ei. Stresul le consuma si bruma de energie ce le-a mai ramas si ajung sa-si invoce moartea. Se afirma nu fara substanta ca natura unei societati se recunoaste dupa modul in care-si trateaza copiii si batranii. Desigur ca daca din asitenta sosiala se poate trage profituri prin inginerii financiare in acest sens , atunci ne laudam cu prelungirea ei, cu conditiile asigurate celor asistati. In orice situatie este rational in mecanismele meschinariei si maximizarii profiturilor  sa limitezi la max cheltuielile de intretinere. Dar daca ele sunt suportate de altii poti face bani buni din ele. Intretinutii , individual primesc o mica parte din sumele alocate intretinerii lor prin bugete,  in schimb salariile celor ce sustin si instrumenteaza sistemul sunt cu mult mai mari.; rata profitabilitatii fondurilor de pensii etc,  releva mecanismul lor. In  fapt profiturile se privatizeaza si pierderile se nationalizeaza, sunt in spatele contribuabililor. Ar fi interesant de vazut daca profitul si pierderile nu au aceeasi ordine de marime! Datoria celor multi este profitul celor putini plus risipa in afara sistemului acesta.?

Reelevez ca sursa unor astfel de comportamente individuale si colective este identificarea constiintei atributiv.  Daca nu descoperim semintele nedorite a fi cultivate, samanta suferintei si satisfactiei, le vom cultiva in continuare.

Este evidenta aspiratia individualizarii existentei individului uman. De unde sa vina aceasta aspiratie? Evident din neacceptarea propriului statut social, a identitatii atribuite. Dorim sa ne evidentiem, sa ne afirmam si sa demonstram ceva pentru a obtine recuboasterea si rasplatirea sinelui . Asta releva ca sinele original uman nu este recunoscut inca.

Evident ca aspiratia fiintei este intotdeauna rationala, este un bun si un drept castigat. Asupra a ceea ce  este de reflectat, pentru a intelege si a fi impacati cu aspiratia respectiva, este modalitatea prin care ne straduim fiecare sa o corporalizam. Subiectivul si subiectivismul nu poate fi contestat ca activitate a individului. Subiectivismul releva si reflecta  libertatea individului in orice circumstante. Sa constatam mai intai ca un instrument, o mentalitate sau modalitate/ rutina comportamentala nu ne individualizeaza . Cu aceeasi lingura mancam dar lingura nu ne da o individualitate profunda ca raspuns al aspiratiei launtrice; Poate cel mult sa releve o pozitie sociala sau rol superficial atribuit de circumstante, sau un mod particular de a o folosi. Folosind aceeasi modalitate sau instrument nu putem face ceva care sa ne afirme o individualitate fundamental distincta in marea masa de indivizi. Copiind nu putem atinge originalitatea pe care  urmarim constant subiectiv, chiar daca suntem constienti sau nu, chiar daca afirmam sau nu asta.

Cum te poti individualiza, recunoaste, dintr-o mare masa de elemente asemenea fundamental? Raspunsul nostru constant este - ne separam de ea, de marea masa de la fel; Avem o problema  de orice fel : de sanatate , de necesitate, de identitate, etc. Instinctiv ne separam de ea si cautam sa o rezolvam; cautam , cunoastere, metode, resurse, sprijin, etc. Insa efectele a ceea ce gasim ca sprijin nu pot rezolva definitiv problema si ajungem conditionati de sprijin, de metoda, de rutina ei. De ex. problema devenirii; Am acceptat metoda la dispozitie, am manipulat-o, am obtinut un rezultat, o cariera recunoscuta; insa problema nu a incetat. Imi repet ca orice lucru de bun simt are un inceput si un final, o terminare. Devenirea daca ar fi de bun simt ar fi firesc sa se concretizeze cumva.. Daca nu este de bun simt, decenta, nu se termina niciodata devenirea ca si promisiunile iresponsabile.

 Deci simtul devenirii nu este bun- m-am separat de el, dar asta nu conduce la incetarea lui, cautarea, asteptarea continua , nu am gasit solutia. 

Aici se evidentiaza ca lucrurile sau intrumentele obiectivate in perceptie ca atare au bun simt , ele sunt proiectate, lucrate si au o finalizare care le atesta ratiunea existentei lor si le face utilizabile.  In domeniul psihologic  problemele nu au sfarsit, undeva este o inselatorie nedescoperita care le reactiveaza mereu. Daca am descoperi-o si nu ne-ar conveni efectele ei subiective obiectivate ar inceta a ne mai  controla  reactiile emotionale, am inceta manipularea comportamentala a rutinei generate de inselaciunea respectiva. Cand descoperi ca esti folosit ,te revolti, nu mai onorezi relatia respectiva, o abandonezi.

Prima modalitate prin care incercam sa ne individualizam si afirmam originea este miscarea separarii. Ne separam de probleme si incercam din exteriorul lor sa le rezolvam. Insa separarea ca miscare este o rupere, o fragmentare, o izolare de circumstante si implicit o negare- eu nu sunt asa cum ma vezi si stamplizei tu in mintea ta. ( constiinta experioara ne stamplizeaza -tu esti asa si pe dincolo, tu nu poti aia sau alta , etc. fara stampliarea asta sau barfa nu stie la ce-i suntem folositori si la ce nu, ca sa se pozitioneze in relatie; daca nu are idei despre tine ,te intreaba ce mai faci sau cine esti ca sa te poata stampila). Dar negarea nu-ti recunoaste identitatea ci te asocieza repede uneia prefabricate, prin explicatii si justificarile faptelor, scuze si acuze. Atitudinea separarii si negarii sunteaza comunicarea, interactiunea si actiunea in scopul careia te-ai separat, actiunea rezolvarii problei curente. Prin separare nu poti rezolva vreo problema de orice fel ar fi ea.

Bineinteles ca aceasta modalitate sau mentalitate este relevata si justificata de activitatea sociala . Cel care profita este separat de cel care pierde si separarea justifica actiunile sale. Criminalul este separat de victima sa, credinta de faptele sale, politicianul de masa de manevra si toata separarea asta este superjustificata . Insa impofida justificarilor si argumentarilor nascute din percetia separarii individului de restul, la orice nivel al ei separarea nu conduce la rezolvarea vreunei problematici umane. Sistemul financiar, politic, economic, sistemul de credinte, educatie sau sanatate rezultate ale separarii atitudinale individuale subiective si exclusivismului nu au rezolvat nici o problema in domeniul lor si tot reformeaza sistemele fara rezultatul scontat.. Atitudinea subiectivismului separarii pentru afirmarea originii fiintelor si originalitatea expresiilor lor care sa le ateste importanta si utilitatea incontestabila in existenta, nu a condus la implinirea aspiratiilor lor- Dimpotriva, a accentuat si agravat complicand inutilul  existenta tuturor. Atitudinea separarii subiective de restul si in principal de problema obiectiva cu care se confrunta , reflectata fidel de comportamentul social sau exterior, s-a reverberat reflectat in dimensiunea launtrica ca framentare a gandului sub forma binelor cunoscute concepte de bine si rau, corect si incorect, adevar si minciuna, a opozitiilor conflictuale, etc. Nu ma refer la polarizarile interpretarilor subiective ci la separarea binelui de rau, etc si cel mai dramatic a condus  la personificarea fragmentelor ca bun si rau, etc  ca identitate Personificarea separarii  transforma subiectul ei in instrument, in lucru sau obiect biologic Atitudinea care separa in intentia de a scapa  de probleme  ( boala saracie, necredinta , pacat, vina, etc), se releva solutie absurda in relatie cu axiomaica ei Observati cum se identifica persoane,  natiuni chiar, ca rele, sisteme sociale rele si altele bune, comportamente bune si altele nebune, modalitati de gandire bune si altele rele ,.etc,  observati apoi consecintele acestor identificari, personificari.

 Pornind de la exteriorul circumstantial obiectivat al miscarii separarii se ajunge la fragmentarea gandirii si viceversa.  Am incercat separarea ca solutie  a individualizarii spiritului universal din noi pana am contruit cetati, garduri, granite, rezervatii exclusiviste pentru unii si de detentie pentru altii, cavouri, etc. Evident ca fiecare facatura a separarii este justificata  chiar si dupa moarte  Tot acest angrenaj din perceptiea fiecaruia este un angranaj al izolarii individului de circumstantele existentei sale asa cum sunt ele. Nici o paguba daca izolarea nu produce durere, suferinta si amplificarea efectelor sale, amplificarea senzatiilor de neputinta si nedemnitate, inutilitate, marasm, Ne omoara consumandu-ne energia vitalitatii incercand sa le rezolvam fara sa izbutim pana ne abandonam lor, iar complacerea este inchisoare. Inteleptii spuneau ca nu este bine sa-ti faci o cetate ca s-ar putea sa-ti devina inchisoare daca nu are o iesire secreta. Cel mai bine ascunzi un secret la vedere. secretul este mijlocul prin care te simti important in societate tocmai prin necunoasterea lui de ceilalti iti da senzatia unei identitati separate de ale ceilorlalti -ignorantilor. Separea si importanta de sine sunt surse si efecte in reciprocitate. Miscarea separareii  este greu de perceput, de sezizat, fiind automatizata ca obisnuinta prin repetare din copilarie Iti fura raspunsul original care te-ar putea individualiza la propriu, si-ti ofera comoditatea lucrului de-a gata, o identitate prefabricata spre copiere, un model consumat de inaintasi. Insa 'importanta" personala ca efect al miscarii separarii sau substantivarea sa, poate fi mai usor recunoscuta prin revolta, autocompatimire sau justificare, dar mai ales prin suferinta produsa, stresul psihologic. Daca nu am fi importanti (autoidentificarea) comparativ cu semenii de ce am suferii atat pentru ca nu ne  recunosc meritele.? De ce am face atatea eforturi ca sa o demonstram celorlalti? Miscarea separarii din constiinta si identitatea importantei prin comparatie ca efect sunt polarizarile suferintei care confirma  risipirea potentialului vital.
Exista scriitori, poeti, muzicieni care au descris sublimand cu mai mult talent suferinta ca miscare a izolarii, abandonului, neputintei, etc.comportamentul ei etc, si nu cred ca este necesara descrierea mea.

 Daca miscarea separarii subiective nu rezolva ceva din problematica umana ci o complica, nu inseamna ca trebuie sa abandonam impulsurile simtamintelor firesti ale fiintei umane , aspiratiile sale  spre implinire si apreciere, completitudine expresiva creativa, cocreativa. Daca vrem sa mergem la Constanta si pe parcurs constatam ca mergem in alta parte, evident am gresit trenul in care ne-am urcat. Renuntam la ce ne-am propus, sau schimbam trenul revenind de unde am plecat; in cazul de fata la noi insine.
Separea atitudinala inconstienta nu este si subconstienta adica sub comanda subiectului si subiectul- sinele, esenta subiectivismului, inteligenta - o poate abandona ca mijloc de gandire si comportament sau reactii. Ne dam jos din trenul care mergea in alta parte . Firesc ne intoarcem de unde am plecat si luam trenul potrivit cu intentia calatoriei. Ce inseamna psihologic sa ne intoarcem de unde am plecat? Evident intoarcerea la ceea ce denumim sine original, eu insumi. In religii se indica intoarcerea la dumnezeu, pocainta (cuvant din slavona care are semnificatia intorcerii la dumnezeu- pocaitii fiind cei care s-au intors). Bun, nu trebuie sa facem ceva anume ca sa ne intorcem la noi pentru ca suntem mereu cu noi insine. Chiar daca este misterios, "cine,' "ce" sau "cum", un mister pentru noi insine, nu-l parasim niciodata. Intotdeauna nu avem "o alta parte" din care putem pleca undeva decat sinele; plecam din sine si il ducem cu noi.  Nu este necesar sa ne ocupam de sine ca este dintotdeauna asa cum este firesc sa fie , existenta, afiul individual. Dar care este trenul afiului asta? Cum calatoreste el, cum se evidentiaza siesi si celorlalti, cum se releva diferenta comportamentala fata de personificari sau miscarea separarii?? Sunt indivizi umani care dincolo de infatisare, imbracaminte sau statut social au" un ceva", o radiatie navazuta dar pe care am denumit-o " distictie", un om distins. Distinctia asta se manifesta comportamental intr-un fel necolectivizat. Atrage si impune in acelasi timp, il intelegi dar nu pricepi, l-ai pune intr-un sablon stamplila dar nu te satisfac propriile variante. Ramane un "ce?" neocupat in distinctia asta. ( probabil sinele omului respectiv)

Care este miscarea constiintei sau mintii sale care-l face 'distins" fara ca ace(a)sta sa faca ceva. Evident perceptia distinctiei este dinaintea oricarei interactiuni cu el(ea), sau dinaintea vreunei cunoasteri personale sau experiente impreuna. A distinge este o miscare care conduce la efectul ei reflectat  psihologic,  la claritatea perceptiei, inteligenta perceptiei circumstantelor in dinamica lor. A distinge este actiunea perceptiei inteligente care nu se separa de circumstantele perceptiei asemenea cum daca distingem aerul care nu se vede de vidul care nu se vede, nu ne separam de interactiunea lui, nu suntem separati de aer. A distinge ca miscare mentala se aseamana cu a separa dar este complet diferita si are  domenii diferite ale actiunilor sale in percetie Noi percepem realitatea dar o relitate modelata , nu asa cum este ea. In perceptia senzoriala,  realitatea ne apare exterioara ca o suma de miscari si corpuri separate intre ele , chiar daca sunt in sistene inglobate, acestea tot separate unele de altele le percepem. Aceasta perceptie corporala de fragmente, sume, si aglomerari este reflectata in gandire ca separari obiective , obiectivul fiind realitatea. Daca dam la o parte modelarile intelectului, ramane modelarile naturale ale perceptiei. Observarea lor exploratoare ne releva interactiuni si dependente intr-un sistem denumit ecologic sau ecosistem- o completitudine de o dinamica si frumusete care excede capacitatile lingvistice descriptive si apelam la metafore. Metafora nu este o realitate dar reflecta constiintei existenta  unui continuum indescriptibil, invizibil, aparent din afara percetiei corporale. Miscarea distingerii evident este actiune a percetiei in perceptie, launtrica acesteia iar ca miscare -este naturala; Nu poate fi modelata si instrumentata de intelectul gandit fara sa o afecteze, afectare care conduce obligatoriu  la confuzii, la estomparea calitatii perceptiei asemanator cum modelarile tehnologice ale intelectului conduc obligatoriu la afectarea modelarilor naturale ale ecosistemului planetar de sine statator. Ca in orice problematica practica rezolvarea problematicilor  doar in  "masura de aur", proportiile si amplitudinele fenomenelor isi gaseste  solutia existentiala "pentru" diversitatea lor complementara. Limita se releva de aur, nu un blocaj al libertatii; Limitarea arbitrarului si extremismului, extremelor, este miscarea inteligentei care aloca domeniu tuturor fara sa intezica, in asa fel  incat sa nu se afecteze  reciproc diversitatile diferentele, opusurile ,  nu este ingradirea libertatii de expresie ci garantie existentiala a diversitatilor, diferentelor..

Miscarea distinctiei naturala fiind este in natura fiintelor umane si nu exista model optim pentru ea. Fiecare isi poate reeleva existenta acestei miscari launtrice in propria sa constiinta si minte, Miscarea care nu separa ci distinge diferente si relatii, congruente si opozitii pe care le transforma in complementareitati, etc adica percepe inteligent ce este asa cum este, relatia a ceea ce este cu sinele sau nemodelat conceptual  Intelegerea, constienta, il pune in acord cu perceptia si impaca  intelectul cu sine, iar raspunsurile la provocarile individuale la care este supus constant sa il conduca la autocorectie si intotdeauna sa se suie in trenul care-l duce unde vrea sa ajunga. Claritatea interioara a unei minti naturale, sanatoase sau atentia neselectiva (separatoare)   are radiatia de aura a unui om distins realizat in acord si armonie cu intregimea nevazuta a perceptiei sale Comportamentul sau este obisnuit dar sursa lui neobisnuita. Misterul si miracolul sinelui sau este neatins, neocupat programatic iar  inocenta si zambetul copilaresc pot face casa buna in orice aglomerari infoenergetice. Un om distins nu-ti impieteaza spatiul vital si nici nu te primeste in spatiul sau;  e delicat dar ferm; nu onoreaza mizeriile existentei dar nici nu le ignora;  te asculta cand vorbesti  si vorbeste numai cand il asculti. Ori cum ascultarea nu este specifica separatilor considerand-o supunere mai mult tace; Tacerea sa radiaza compasiune si umor interogativ in priviri. Renunta la dragostea cu de-a sila sau violul credintelor si necredintelor .

 Intotdeauna este greu de descris ceea ce este asa cum este si foarte usor descriem ceea ce este fals pentru ca instrumentul falsului foloseste simbolistica sau reprezentarile pe cand adevarul a ceea ce este este viu, dinamic, insesizabil si sublim, actiune si cand te acordezi lui pur si simplu te copleseste si nu ai cuvinte, limbajul simtamintelor este tacut. Cand incerci sa descrii sau denumesti pierzi contactul empatic si relizezi distinctia dintre a decsrie  ca incompletitudinea unei trairi plenare.Daca totusi incerci sa descrii cele mai revoltatoare pentru unii cuvinte iti vin in monte; sublim, fantastic, minunat, miraculos, dumnezeu, superlative simboluri care tind spre fara sa atinga completitudinea trairii,  fascinatia si intensitatea ei.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu