parasirea de sine

 Cine pe cine paraseste?
 In expresie este implicitata o fragmentare sugestiva pe care evidenta o releva drept imaginara si un zambet poate sa apara in perceptia paradoxului sentimentului respectiv.Este  efectul unei identificari tacute si inconstiente, istorice. Acest sentiment al separarii de sine poate fi rezultatul unei identificari a sinelui propriu diferita de natura si expresia sa originala. Sinele care gandeste, reflecta aceasta eroare a identificarii ca o parasire a adevaratei sale naturi, implicit nedefinite, neprezente   in consteinta sa. Abordarea subiectiva printr-un punct de referinta neprezent in perceptie in raport cu care gandim ceea ce este prezent in memorie ne conduce la negarea a orice reprezentare de sine informala sau formala. Fara identificarea imaginara cu ceva nedefinit- pe care denumim impersonal- nu se manifesta sentimentul separarii de sine. Paradoxul identificarii formale al sinelui este ca nu defineste ceva care sa genereze acord intim intre ceea ce suntem si ceea ce gandirea reflexiva a memoriei defineste a fi. Ca urmare in memoria noastra nu exista o identitate fixata ca adevar a ceea ce suntem si aceasta stare reverbereaza un conflict intern intre orice incercare de autodefinire sau identificare si rezultatul ei. Autoidentificarea se releva ca inutilitate din moment ce orice rezultat al acestui proces sau verb nu ne satisface exigentele, nu conduce la acord intim, empatic. Ganditorul (sau identitatea) este  produsul  gandirii, iar gandirea fluida genereaza un ceva statornic, fixat descriptiv si peren opus naturii sale evidente siesi cu care se identifica fara sentimentul identitatii sale. Asta releva faptul ca separarea ca actiune este chiar efectul activitatii gandirii care-si creeaza un sine , o identitate opusa naturii sale fara a fi vreodata multumita de rezultat. "Impacarea cu sine" este efectul incetarii acestei activitati a gandirii. Gandirea este un proces in materie si doar plenitudinea creatiei obiectivate ii poate reflecta natura; Nu te poti identifica cu "totul" , cu tot ce este prezent in edificiul perceptiei, gandul creator nu este o suma ci o calitate unica, sursa a toate cele ce sunt prezente in perceptie.
Toate aceste consideratii sunt complet imaginare si ele isi au existenta in imaginarul gandirii noastre despre noi insine ,domeniu in care noi nu existam asa cum suntem. Cum suntem? Evidenta spune ca suntem fiinte corporale, biologice prin care si in care actioneaza si traieste gandul intr-o dinamica recreativa sau distructiva ceea ce conduce la calificarea identitatii corporale drept fiinta umana sau inumana. Fiziologia corporala este dinamica gandului creator iar disfunctiile acesteia sunt rezultatul activitatii gandului distructiv al devenirii ca rezultat al refuzului naturii proprii. Orice "boala" este rezultatul unei idei gresite asociate propriului sine. Gandul creator este tacut, motiv pentru care nu-i putem asocia alta identitate decat cea corporala in forma sa nepervertita, armonioasa denumita "gand sanatos in corp sanatos"- corpul sanatos gandeste sanatatea iar corpul bolnav gandeste boala si reciproca este valabila; gandul sanatos gandeste corpul sanatos si gandul bolnav gandeste corpul bolnav- "prin sanatate" intelegem functionarea, dinamica  armonica a intregimii corporale si activitatea sa o denumim subconstient. In subconstient s-au "infiltrat" si ideile gresite asociate sinelui perturband fiziologia corporala.

Sa parasim domeniul imaginarului si interpretarii imaginative a ceea ce nu este definit formal, sau denumit.
Toate informatiile aferente  activitatii gandului denumite 'gandire' sunt inregistrate in adn si asta releva adn-ul drept efect al activitatii gandirii si nu sursa a ceea ce suntem. Geneticienii recunosc trei aspecte ale acestor informatii:  informatii functionale *adn functional-20%; informatii disfunctionale* pseudoadn-20%; adn tacut*60%, ca proportii informatinale ale adn-ului fiintelor planetare indiferent de specie, raportate la activitatea lor.
 Daca ne identificam cu adn-ul atunci putem afirma ca 60% din ceea ce suntem nu este in doneniul cunoscutului ci al necunoscutului, nedenumitului.Mai putem considera ca pseudoadn-ul este rezultatul acumularii de informatii neconforme cu natura, consideratiile , autoidentificarile, interpretarile noastre asociate noua ca informatii despre si care "fac rau ca piatra din pantof nefiiind la locul sau".

Sa parasim si acest domeniu al experimentarilor instrumentale din afara subiectului explorat. Orice informatie stiintifica are caracter discriminator, exclusivist. Ele nu pot fi constatate sau confirmate de toti cetatenii planetei desi toti sunt continatorii lor si evident beneficiar si victime ale acestora. Daca nu te vezi pe tine intr-o situatie periculoasa nu actionezi si astfel explicam lipsa de reactie functionala inpofida informatiilor stiintifice despre pericolele produse de noi insine. Nu ne vedem in pericol personal cand aflam informatia despre incalzirea globala, degradarea ecosistemului si pericolul extinctiei ca specie la care am supus celelalte specii. Daca ne-am vedea personal in pericol, probabil ca am boicota activitatile respective chiar cu pretul pierderii locului de munca, de bani sau pozitii privilegiate. Evidenta arata ca acest boicot nu se produce si sustinem personal activitatile care produc disfunctiuni ecosistemului depasindu-i capacitatea de absorbtie si regenerare.

Ce releva evidentele a fi dincolo de expresiile individuale formale culturale sau de alta natura, evidente care pot fi constatate si confirmate de toti indiferent de nivelul cultural sau stiintific, evidente aflate in perceptia colectiva. Prima evidenta este caracterul nostru reactiv, reflexiv in propria perceptie. Ce nu se afla in domeniul perceptiei individuale nu ne provoaca reactii dar asta nu inseamna ca nu exista. Alta evidenta este aceea ca nivelul si continutul perceptiei fiecaruia este direct proportional cu atentia acordata evenimentelor si circumstantelor lor. Daca nu orientam atentia spre ceva , sau nu o concentram asupra unui obiectiv, acesta nu exista pentru noi punctual si spunem ca am fost neatenti cand se manifesta asupra noastra aceal ceva aflat in perceptie si caruia nu i-am acordat atentia .Alta evidenta este aceea ca intre atentie si gandirea individului este o relatie de inversproportionalitate; Cu cat suntem mai atenti cu atat gandirea sau dialogul interior este incetinit si perceptia inconjuratorului se extinde. Cu cat gandim mai mult, ne afundam in gandire, perceptia exteriorului se dilueaza, acordam atentia gandurilor din "launtru', dialogului ninterior, iar circumstantele se dilueaza si devenim vulnerabili fata de activitatea lor. Verificati asta cand sunteti la volanul masinilor; cand sunteti atenti la circulatie ,dialogul interior inceteaza; cand sunteti ganditi sau ganditi excesiv problematici trecute sau viitoare, circumstantele circulatiei rutiere dispar la un moment dat. Sursa accidentelor nu este alta decat acordarea atentiei preocuparilor sau la ce va ocupat, framantari, revolte, griji, dusmanii, gelozii, ambitii,  revendicari, etc-toate acestea sunt coordonatele obsesiei. Ne "obsedam" foarte usor de anumite idei si resentimente care tind sa ocupe intreg spectrul atentiei fara de care suntem la cheremul a tot ce nu ne convine si nu dorim sa se intample cu noi.  Am putea afirma ca parasim perceptia obiectiva, colectiva, canalizand gresit si in dezacord atentia cu  prezenta noastra in circumstante. Daca ne identificam cu atentia putem afirma ca parasim perceptia sau lumea ca termen de inalta generalitate gandind-o, reflectand-o, interpretand-o iar lumea se razbuna facand ce vrea ea cu noi si cel mai placut ei ca si noua de altfel este sa pacaleasca ,sa pedepseasca, sa se razbune, sa revendice si sa  excluda si izoleze nerecunoscatorii darurilor ei..

-paranteza:
Teama este cea care gandeste , teama de inexistenta a gandirii inconstiente care se reverbereaza continuu pentru "gandesc deci exist". Aceasta atitudine de 'a ne face"  ca sa existam gandindu-ne este complet absurda in raport cu natura gandirii si a noastra. Detasati de teama, dezlipiti de sentimentul nesigurantei, inutilitatii si nedemnitatii, evidenta releva natura atemporala a gandului, gandirii ca flux si a noastra insine.De milenii aceeasi gand si gandire manipulam in minte fara ca acestea sa se modifice sau dilueze cumva.Suntem manipulati de gandire si o manipulam in acelasi timp. Adevarata memorie a gandirii planetare este insasi forma structurilor materiale si ale constiintelor, corpurile din percetie, "adne-ul  planetar"  in actiune de sine statatoare asemenea unei pulsatii. Legea rezonantei sau simpatiei/antipatiei contureaza structuri colective sau organice la toate nivelurile Problema cu care ne confruntam nu este a cunoasterii sau necunoasterii ci a responsabilitatii a ceea ce facem cu cunoasterea.Omul cunoaste totul de la inceputul existentei sale ( este cunoscuta eficienta atitudinii " daca exista faptul, atunci il cunosc" in rezolvarea oricaror probleme prin reelevarea adevarului) Doar ce am facut cu aceasta putere a cunoasterii a creat problemele; de ex. obsesia puterii personale sau a dominatiei cunoasterii individuale Aceasta obsesie implica sugestia inexistentei puterii personale sau insuficientei ei si astfel au aparut resentimentele respective. Sugestia insuficientei puterii si cunoasterii personale a generat circumstantele ei obiectivate imaginar, imagine " mentala"care domina subconstientul si-i canalizeaza gresit activitatile perturband fiziologia corpurilor si relatiilor dintre ele.

Faptul ca stim cum functionam ca gandire la un moment dat nu inseramna ca si schimbam atitudinea (simtamantul) care genereaza modalitatea respectiva de functionare. Daca nu vedem coinsecintele acelei modalitati in starea si conditia prezenta nu reactionam sau actionam indisponibilitatea  fata de. Acest blocaj este consecinta faptului ca vrem sa avem cu ce inlocui modalitatea si acea alternativa sa ne dea  garantia unui mai bine. Ori aceasta garantie nu exista, ea se naste din certitudinea constiintei sau increderea in tine insuti adesea confundata cu credinta Credinta este un mai bine modelat deja formal iar increderea este actiunea care genereaza acel mai bine, il activeaza si asambleaza ca evenimente si expresii formale. Vrem sa obtinem aceasta incredere sau certitudine dar ea este sursa nu efectul faptelor noastre. Noi nu putem face incredere, o avem sau nu, suntem sau nu.Pot spune ca este indrazneala de a te impaca si accepta necunoscutul care iti reflecta faptele asa cum sunt ele si le poti corecta la timp, inainte de a capata dimensiuni obiective greu de corectat. Inseamna evident ca impulsurile launtrice sa fie considerate actiuni pe care le poti opri daca nu-ti convin, inseamna anticipatie, intuitie, autocorectie la nivel interior, inseamna dinamica a simtamintelor Impotriva acestei dinamici in care putem hotara simtamantul si starea proprie traind-o este complacere in circumstante individuale  create de altii, a trai in povestile celorlalti in care eroul principal nu esti tu insuti si-ti este alocat doar un statut de atribut sau mijloc al intereselor lor. A fi folosit este sentimentul care produce ranirea celor mai profunde simtaminte si aspiratii umane si asta releva fundatia libertatii existentei umane. Fara libertatea gandului(energiei proprii) sau propria libertate de a-l forma sau imbraca dupa dorinta nu exista iubire ca circumstanta si stare, iar fara iubire nu exista libertatea asta. Desigur ca sunt exprimari are contesta existenta iubirii de sine statatoare si a libertatii de sine statatoare implicit. Dar evidenta releva ca denumirea nu reflecta faptul ci doar il reprezinta si pot fi de acord cu afirmatiile respective tinand cont de conotatiile interpretatrive diferite acordate denumirilor. Dar reflectarea faptului(energiei ca stare) cand il traiesti empatic poarta aceasta denumire universala ca acord universal si este o stare emitenta, radianta a corporalitatii umane de care doar ea este capabila sa exprime. Cand esti in iubire radiezi energie si este o stare complet diferita de cea in care nu esti si absorbi energie Aceasta radiatie este acceptata neconditionat de orice fiinta si atrage atentia instinctiv oricui.. Putem spune ca instinctul ne conduce spre si in iubire acordandu-ne constant si automat atentia la aceasta. Expresia iubirii ca stare este frumosul , frumusetea si instictul frumusetii este caracteristic fiecaruia, ne magnetizeaza si atrage. Fiecare are reprezentarea proprie a frumusetii si se afirma "ca nu este frumos ce este frumos ci ce-mi place mie". Insa iubire nu lucreaza prin reprezentari ci prin fapte, faptele tale care incalzesc intreg universul existentei si lumina lor, iubirea, este cea mai inalta ca vrecventa, radiatie corporala. Corpul uman este rezonator si amplificator al acestei energii marete care imbraca intreaga existenta, creatie. Perceptia este creatia noastra cea mai inalta si paradoxal am transformat-o in belea reactionand inadecvat in ea incercand "s-o facem" . Ceea ce este creat nu este facut si viceversa ca urmare modificarea perceptiei este inadecvata ca si modificarea mediului armonic existential de sine statator. Prin interpretarea perceptiei o individualizam modificandu-i prin limitarea interpretarii plenitudinea si frumusetea.

Am deviat de la subiectul titlului si revin la el constient ca "bat seaua" sau "apa in piua" iar rezultatele sunt doar ale calitatii perceptiei individuale referitoare la procesul universal al reflectarii si semnificatiilor, al constiintei perceptiei creatoare- creatia creeaza..Suntem tarati de imagistica si imaginile ei premeditate conceptual cand abordam prin gandire perceptia; dar evident ca toti percepem acelasi cer, aceleasi stele cand le privim si intr-un mod misterios ne reintalnim acolo in acelasi context formal existential. "Foarte departe" suntem impreuna dar "foarte  aproape" suntem la mari distante unii de ceilalti infasurati in propria gandire exclusivista a negarii de sine. Cred ca " parasirea de sine " este o abordare inadecvata a circumstantelor emotionale individuale si ca acest sentiment al parasirii este reflectarea negarii de sine si responsabilitatii ca har existential. Magii vechimilor au realizat cate o rutina in gandire care sa concentreze atentia  si sa obiectiveze diferite stari ale fiintei cand aceastea le urmeaza faptuindu-le. Dar a urma pe altcineva nu este in fapt negare de sine? Psihologii si astrologii inconstienti de efectele stiintei lor si natura ei ca sursa si obiectiv au imbacsit psihicul uman cu rutine si dependente, cu explicatii care conduc la complacere si justificare- nu la vindecare sau regenerarea conditiei primordiale umane. Perceptia nu imbolnaveste dar explicatiile si justificarile propriilor circumstante pot implica sugestiv negativ pietrificarea lor. Adevarata stiinta elibereaza si este stiinta miracolului propriei existente, "cea mai inalta" stiinta. Din moment ce evidenta releva faptul ca existam suntem expresia ei si tot binele este existenta insasi. "Mai bine" decat a exista ce poate fi? Ce facem cu binele este problema fiecaruia; folosirea darului nu se conditioneaza!. In domeniul psihologic toate problemele sunt "facute" si nu au solutii ,ele insele fiind solutia gresita. Ca urmare nu au rezolvare, cu cat lucrezi mai mult la ele cu atat le amplificam si condensam socialmente; rezolvarea este abandonarea lor interioara care conduce la incetarea dialogului interior si actiunea simtamintelor umane creatoare Gandirea nu dispare astfel ci isi descopera ratiunea existentiala de mijloc in creatie Gandirea nu este un scop sau obligatie, cand este rationala nu este nici o problema in gandire. Noi am dezvoltat ratiunea gandirii, o gandire capabila sa rezolve orice problema tehnologica dar incapabila sa rezolve vreo problema umana, disciplina, educatia sau sanatatea. In domeniul uman doar aspiratiile si simtamintele sunt mijloace existentiale in necunoscut si imensitatea inconjuratoare si sunt cele care ne definesc ca oameni vii.  In domeniul gandirii exista ierarhii facute de noi insine pentru a ne diferentia de ceilalti dar in domeniul simtamintelor, complexului lor, nu exista nici o ierarhie. Nu poti rani ideile sau gandurile cuiva, doar simtamintele si asta inceteaza in iubire aflandu-te.Ce fel de societate s-ar dezvolta ca reverberatie a relationarii dintre oameni conduse din si cu iubire? Nu putem sti, dar putem cunoaste dupa ce o infaptuim exprimand individul relatia respectiva, percepand caracterul creativ si inteligent al acestei energii. Este o falsa interpretare ca inteligenta si iubirea sunt opuse si diferite , o premeditare si catalogare rauvoitoare care sa impiedice experienta.Tot ce stim se opune si tot ce  facem confirma opozitia.

 Inteleptii vechimilor primordiale (alte modalitati temporale, alte relatii)- sunt  atat de aproape de noi ca nu ne putem identifica cu ei- afirmau ca incetarea cunosterii este incetarea durerii si risipirii. Cuvintele mai mult  sperie si ascund  profunzimea semnificatiei lor care conduce la intensitatea trairilor aspiratiilor eterne. Se confirma afirmatia care releva ca noi ne speriem doar de cuvinte nu de fapte; cand mancam o otrava nu ne speriem dar daca auzim ca era otrava atunci ne speriem. Concluzia este ca suntem captati ca atentie/energie vizual acordand o importanta excesiva vazutului dar suntem activati prin auzit. Asociem imaginii sunetul dar asocierea nu este fidela intotdeauna ; putem vedea ceva si auzi altceva , ceea ce vedem ne 'introduce" undeva  si ceea ce auzim ne pune in miscare. Teama este atitutine irelevanta fiind mereu dupa evenimente si firesc daca ne acordam atentia evenimentelor din perceptie fara sa le reflectam in gand vom actiona din atitudini relevante circumstantelor si nu dupa  auzit doar; reflexele conteaza si in manifestarea lor, "prea multa gandire" le scade eficienta;  reflexul este actiunea simtamantului ca plenitudine a tuturor simturilor (nu le mai insiruiesc) "Gandirea in dragoste face natura de ras" este o reflectare a relatiilor de intimitate in care gandindu-le , premeditandu-le, le impiedici manifestarea si implinirea proprie in dragoste. Nimic nou sub soare daca noi nu suntem "noi". Miscarea cu toate gradele de libertate a simtamantului este miscarea care inoieste totul, spiritul, Unicul. Fara fericirea de a fi singuri(unici) nu avem sentimentul si responsabilitatea lui impreuna. Un mare sociolog american intr-o conferinta la Bucuresti intrebat care este calitatea implicita unui conducator , raspundea socand asteptarile auditoriului , toleranta. Cum poti fi tolerant fara a trai si respecta fericirea de a fi singur? Suntem individual pe cont propriu si "dependenta psihologica" este o amagire, o stare hipnotica conceptuala care ne blocheaza lumina de aur a entuziasmului in exprimarea vietii si induce resentimentul inutilitatii si nedemnitatii exsistentiale pe care copii nu-l au. Reprezentarea conceptuala a utilitatii si demnitatii individului social este  actiunea acestor resentimente. Noi suntem , noi nu facem simtaminte.