lanturi

Lanturi cu care, în zorii constiintei noastre, ne şi încărcam ora amiezii.

Ceea ce numim libertate este cel mai puternic dintre aceste lanţuri. Verigile sale strălucesc în soare, luându‑ne ochii. Ce sunt aceste verigi decat parti din noi insine pe care dorim sa le indepartam pentru a deveni liberi? Dacă e nedreaptă legea pe care dorim a o aboli, această lege a fost scrisă cu însăşi mâna noastră pe propria frunte si nu o putem sterge nici arzand cartile legilor, nici spaland mintea judecatorilor. Iar daca un tiran dorim a detrona, am distrus definitiv in inima noastra tronul acestuia? Exista o tiranie in propria libertate si o umilinta in propria mandrie. Daca exista o frica pe care dorim sa inlaturam este aleasa de noi insine, nu ne-a fost impusa; locul ei este in inima noastra nu in mana tiranului.La fel este si cu ingrijorarea Cele dorite si cele nedorite, cele nespus de placute si cele care ne repugna, toate lucrurile sunt amestecate in firea noastra intima intr-un constant echilibru, perechi in stransa unire. Cand umbra se destrama si dispare, lumina care intarzie, 'mintea de pe urma', devine umbra altei lumini. Libertatea noastra pirezandu-si piedicile, devine ea insasi piedica unei libertati si  mai mari! Insasi dorinţa de a ajunge la libertate este pentru noi un ham. Când vom înceta a mai vorbi de libertate ca despre o ţintă, ca despre o desăvârşire?