Binecunoscuta melodie a Beathles-ilor induce ideea ca ne-ar lipsi iubirea, ca este singura nevoie, nevoia fundamentala.
Este un fundament si fara fundatie orice constructie este efemeritate. Daca o nevoie fundamentala exista, atunci orice alta nevoie decurge din aceasta. Nevoia fundament fiind rezolvata, atunci toate celelalte nevoi sunt asigurate decurgand din ea fara efort, "pe cale de consecinta". Orice insiruire logica oricat de ordonata sau rationala este, o efemeritate decurge din ea cand originea sa axioma este falsa. In cazul de fata axioma este "lipsa iubirii care creeaza nevoia fundament". Nu am cunoscut fiinta umana care sa nu fie in acord si sa rezoneze emotional profund la auzul versurilor acestei piese muzicale inspirate dupa vizita in India la R.Maharisi a tinerilor ce compuneau formatia. In oglinda acestor idei si simtaminte avem datoria zilnica ca necesitate obiectiva. Nevoia este psihologica in domeniul simtamintelor si datoria este obiectiva in domeniul interrelationarii sociale. Banul care guverneaza orice activitate in societate se naste din datorie si datoria individuala este o multiplicare prin maruntire si amplificare prin dobanda a conceptului. Daca ii vorbesti de nevoia de iubire oricui, iti va spune: " Bine, bine, dar eu am datorii la banca, la munca, in familie, etc. Iubirea e minunata dar nu-mi aduce bani, iar eu trebuie o groaza de facturi si contracte sa platesc. Cum ar putea iubirea sa-mi aduca bani si sa-mi rezolv obligatiile constrangatoare cand, atunci cand este, daruiesc bani nu castig, cheltuiesc pentru nevoile iubitei sau iubitului si asigurarea conditiilor spatiului de intimitate si confort in care iubirea sa se manifeste" Nevoia psihologica de iubire si necesitatea obiectiva de bani/datorie par a fi in contradictie, in opozitie. Cand iubirea este , ne straduim sa asiguram necesitatea obiectiva si cand reusim nu mai este si iubirea acolo. Alta varianta, a coroborarii paradoxului nevoie versus necesitate, este aceea pornind de la rezolvarea datoriei/bani dupa care asteptam iubirea si daca nu vine incercam s-o cumparam.( am cunoscut foarte multi de pe aceasta cale, aveau de toate si erau frustrati de lipsa iubirii impofida ofertei; oricat cheltuiau realizau ca se alegeau doar cu mimarea iubirii care disparea odata cu epuizarea resurselor sau prin crestrea exigentelor) Omul este o fiinta spirituala si materiala , traieste in toate planurile spirituale sau info/energetice vibrationale ale simtamintelor si in unicul plan material.al formelor unde este unicul leader prin echilibrarea tuturor fortelor in fiinta lui, singura fiinta libera (fara stapan) din planul fizic si ca urmare cea mai puternica fiinta in planul sau, implicit in toate celelalte. Ierarhiile spirituale sau nivelele de energie si constiinta nu pot domina in planul fizic fiinta umana, nu pot domina energia visului uman creator si in orginea existentei lor este menirea de "a servi" si sunt la dispozitia si hotararea fiecarei fiinte umane care prin insasi existenta sa este " paradinul" , protectorul si garantul existentei tuturor in armonie ( echilibrul dinamicii existentiale asa cum fiinta sa este din inceput exprimata si creata). Orice forta universala spirituala sau materiala asculta de decizia fiintei umane, se supune ei implinindu-si menirea sa existentiala (din originea existentei sale in relatie cu omul). Daca nu o face, traieste doar in sine, se autoizoleaza in efemeritatea unei posibile existente fara existenta concreta ( in ele se nasc si mor pulsand fara reflecsia existentei, fara certitudinea ei, un potential fara exprimare). In stiinta se vorbeste mai nou despre "energia neagra" , fara expresie obiectiva si certitudinea existentei sale este intuita de inteligenta umana ca posibilitate tocmai prin nonefectele sale care sustin totusi manifestarea energiilor universale in activitate expresiva care dau nastere si consistenta universului asa cum il cunoastem.
Revenind la subiect, ce se intampla cand o fiinta umana nu-si respecta statutul sau menirea din originea existentei sale, functia in univers si libertatea in planul fizic unic, creat ca mediu existential in armonie cu el insusi? Mai intai sa "vedem" ce inseamna a nu se respecta statutul libertatii ca esenta existentiala umana. Aici 'dam peste si ne impiedicam de" mariile sale, Nevoie si Necesitatea. Nevoia spirituala si necesitatea materiala; cum sa le coroboram? Dar oare este necesar sa facem noi coroborarea asta; sau ele sunt din inceput coroborate? Dupa cum relevam mai sus necesitatea "bate" nevoia; planul fizic creat pentru om ca planul libertatii sale existentiale se releva ca dominant celui spiritual al nevoii. de Iubire si Dumnezeu. Nu ma credeti pe cuvant (verificati in experienta proprie), atunci cand traiam doar in planul fizic al necesitatii, toate necesitatile imi erau asigurate, inclusiv mimarea iubirii, nu imi lipsea ceva sub acest aspect. Doar nevoia psihologica de mai mult imi perturba linistea si comoditatea, imi soptea constant ca mai am nevoie de ceva si acel ceva il cautam tot in planul unei necesitati mai mari si ... "le-am tot marit" .Dar in zadar, oricat le maream necesitatile, nevoia nu disparea, exigenta ei crestea sincron cu necesitatea. Pana cand am inteles sub presiunea nemultumirii si confuziei de la un moment dat, dublata de intuitia unei inutilitati si finalitati stupide, ca exigentele nevoii erau in alt plan, in planul spiritual al simtamintelor. Brusc am realizat comoara care s-ar pierde necunoscuta , nevazuta de cineva , nici de cei mai apropiati mie, era comoara simtamintelor care pulsa dupa cum simteam, in inima mea. Inutilitatea si stupizenia sfarsitului de la orizontul existentei comune mi-au devenit irelevante si nesemnificative in raport cu iminenta pierderii acelei "comori necunoscute decat mie" si m-am revoltat atat de tare, incat am "lasat tot" , casa , masa, familie, serviciu, privilegii sociale, proprietati de orice fel si m-am avantat in necunoscutul interior al simtamintelor si aspiratiilor spirituale care au devenit esentiale pentru mine. ( Pentru amuzament imi amintesc cata bascalie faceam pe seama povestilor de genul "Dumnezeu le aude si vede oe toate" care mi se relevau ca imposibilitate si stupizenie inutila pentru cineva chiar daca ar avea posibilitatea sa o faca; brusc mi-am amintit povestea asta si cu maxima hotarare si forta mi-am strigat eu mie: "daca nu exista Dumnezeu atunci trebuie inventat" tocmai pentru ca acesta inventie imi garanta ca acea comoara nestiuta de nimeni in afara mea si pe care nu o puteam comunica altuia cand voi da obstescul sfarsit nu se va pierde in imensitate nestiuta, va fi macar cineva care o va sti si nu voi fi trait inutil si fara urme in acea dimensiune launtrica care mi se releva ca unica importanta). Am pornit astfel pe calea spirituala fara sa striu ce e aia si asta mi-a fost fatal; Am evitat cu gratie misionarii de orice fel, locali sau veniti de pe tot mapamondul sa "ne spiritualiznze" pe noi bietii romanii asupriti de comunismul care negase religia.( plansul de mila sau compatimirea imi repugna). Acum de abia intelegeam expresia dintr-o evanghelie in care Invatatorul spune ca "dusmanul iti va afla necesitatea"-atunci pentru mine nevoia spirituala era unica necesitate; mai spunea ca daca un om este prevenit "vine cu seceruica si culege fructul" In planul necesitatii obiective "lucreaza maimultul" in planul "nevoii spirituale lucreaza maiputinul" care in fapt este aceeasi miscare de sens opus. Am renuntat la tot ce-mi ingradea libertatea, inclusiv la pofte si chiar la respiratie prelungind expiratia cat mai mult( incercam sa respir odata pe zi dupa cum intelegeam eu tot timpul fara bucle repetitive- ca sa vedeti ce fanatic si hotarat eram sa nu-mi pierd comoara launtrica) Dar intotdeauna exista un dar; Am intrat prin rezonanta cu oameni asemenea ca aspiratii si nevoi si amplificarea energiei si entuziasmul m-a condus la exaltare emotionala si mi-am pierdut cel mai de pret dar, "vigilenta". Sa nu credeti ca mi-a furat-o cineva, dimpotriva, am lasat-o pentru "mai tarziu" din cele mai inalte consideratii si idealuri, cele ale sacrificiului de sine pentru binele colectiv, pentru un "impreuna comunitar" in care membri se autointitulau "raspandaci de dragoste" si culmea..., chiar erau pana la un moment dat cand, cineva era "cel mai ales dintre alesi" si a inceput sa promoveze o grila de certificare a 'alesilor" si o insiruire numerica ierarhica a meritelor si merituosilor. Desi ne plac povestile, nu voi continua povestea ci doar voi releva morala ei: orice impuls, ideal calauzitor, genereaza o comunitate; o comunitate are necesitatea organizarii activitatii launtrice; structura organizatorica la inceput nu este ierarhica ci lucrativa, firesca; o astfel de strucutra organizatorica neierarhica -o sinarhie-are un magnetism aparte si comunitatea "creste"; intr-o astfel de comunitate fiecare membru este liber, se exprima in directia idealului calauzitor unic si astfel "merge impreuna' ; singurul ghid fiind idealul interior in fata caruia fiecare isi asuma responsabilitatea faptelor sale; astfel, niciodata nu exista vinovati, pentru ce se intampla in obiectiv; in obiectiv in fata gafelor evidente exista doar intelegerea fiecaruia pentru nereusita celuilalt intelegandu-si nereusitele proprii la nivelul fiecaruia de constienta reflexiva a acestora sau de recunoasterea lor; Zambetul in fata gafelor este dublat de "las-o asa, mergi mai departe" expresie a confirmarii sustinerii reciproce; expresia este de neinteles celor neavizati; cand o structura organizatorica de tip sinarhic creste peste masura exista riscul ca la decizii sa nu poata participa direct toti membrii; astfel "cineva" intermediaza, transmite, reprezinta, etc; astfel o structura sinarhica se transforma tiptil, tiptil intr-una ierarhica; " devine mai important "cineva" care stie ce s-a vorbit, ce s-a hotarat, etc, care incet, incet ajunge sa hotareasca el insusi; nu constientizezi transformarea decat in momentul cand structura organizatorica devine represiva pentru tine; nu ai unde si cui sa-ti spui opinia, sau cui sa impartasesti gandurile; ai sentimentul ca esti indepartat spre o margine prin cererea unui centru in care fizic nu mai ai acces prin natura activitatiilor curente hotarate anterior; Cand realizazi transformarea, este deja tarziu, centru si-a creat anticorpi, totdeauna esti singur in fata a mai multi care sustin- nu acelasi ideal calauza- ci aceeasi persoana si viziunile sale referitoare la 'cum trebuie idealul calauzitor manifestat". De aici pana la " procese de intentie si desconspirarea "vinovatilor de nereusitele colective", identificarea "poverilor"- indivizilor din carca comunitatii - care-i ingreuneaza miscarea este doar un pas. Un singur leader autoafirmat "prieten- egal in spirit cu toti ceilalti" devine si procuror(are toate datele ; daca nu le inventeaza; cine poate verifica autenticitatea lor?) , judecator (ia decizia eliminarii) si de apoi se lamenteaza de inexistenta avocatilor la bara. Chiar daca apare un "avocat" sau inculpatul se apara , nu are nici o sansa pentru ca dinaintea procesului toti ceilalti stiau despre ce e vorba si despre pacatele majore ale victimei si se temeau sa nu fie ei insisi invinovati recunoscandu-si-le; numai cel in cauza nu avea habar despre ce e vorba- leaderul avusese grija ca dinaitea declansarii procesului sa obtina spirijinul celorlalti abuzand de farmecul personal cuceritor si de increderea si incantarea celorlalti de a fi confidentii Lui ( ei si maestrul cunosc despre ce e vorba, dar in fapt doar maestru stie despre ce-i in propozitie-manipularea in scopul atingerii telurilor sale, bune sau rele nu se comenteaza-poate foarte bune, dar netransparente caci schimba mereu regulile in timpul jocului ca sa-si conserve intaietatea).Morala: o structura organizatorica cand devine ierarhica incepe sa se destrame- ceea ce crescuse pana atunci, descreste din acel moment si ca nr. si ca vibratie emotionala, comprotamentala. Binecuvantati toate experientele dezastrelor individuale si inselaciunilor la care sunteti supusi de "dusmanii care va afla necesitatea" si "vi-o intermediaza" spre propiul beneficiu si obsesiile puterii si maretiei personale- tot ce este gresit si malefic la ceilalti va deveni bine si spiritual cand este al lui.
Asa ca dragi ascultatori pastrati-va inocenta si nu renuntati prea usor , sau 'maideloc" la ea.
Am mers numai pe calea necesitatii material-iste, apoi numai pe calea nevoii spiritual-iste; daca pe prima ma simteam rege in satul meu, pe a doua ma simteam batjocorit in satul altora, toti "maretii spirituale", cele mai mari din univers. Mi-am zis, fiecare sa faca ce crede ca este important de facut si sa nu mai spuna ce trebuie ceilalti sa faca; cand am facut sau fac asta, ma simt cu adevarat neconditionat, neimpovarat si launtric si obiectiv. Am realizat ca fara sa fiu neaparat constient, pe calea spiritual-ista am fost utilizat fara nici o plata , am muncit cu mult mai mult fizic si mai putina gandire decat o faceam pentru 8 ore rasplatite pentru putina munca fizica si multa gandire. Proportia de aur intre cele doua aspecte este dificil de gasit.Apoi am realizat ca in ambele miscari am fost mereu la dispozitia tuturor celor din anturaj, cu tot ce aveam- in ambele dimensiuni si in cea launtrica si in cea obiectiva. Fara nici un beneficiu individual sau personal, in orice directie credeam eu ca actionez si indiferent de asa numitele interese personale, pe care constient sau nu, credeam ca le urmaresc, am fost mereu doar la dispozitia celorlalti. Si in acest/acel moment tot ce sunt- indiferent de ce credeam sau doream sa fiu- este o unica miscare. Va las pe dvs sa o redescoperiti ca denumire. Aceasta unica miscare ma aseamana cu "ceva" nevazut, necunoscut, invocat si amenintat, cersit si alungat, urat si adorat, etc.
Nevoia de iubire este, ca si suveranitatea datoriei , prima si ultima iluzie a noastra..
Este un fundament si fara fundatie orice constructie este efemeritate. Daca o nevoie fundamentala exista, atunci orice alta nevoie decurge din aceasta. Nevoia fundament fiind rezolvata, atunci toate celelalte nevoi sunt asigurate decurgand din ea fara efort, "pe cale de consecinta". Orice insiruire logica oricat de ordonata sau rationala este, o efemeritate decurge din ea cand originea sa axioma este falsa. In cazul de fata axioma este "lipsa iubirii care creeaza nevoia fundament". Nu am cunoscut fiinta umana care sa nu fie in acord si sa rezoneze emotional profund la auzul versurilor acestei piese muzicale inspirate dupa vizita in India la R.Maharisi a tinerilor ce compuneau formatia. In oglinda acestor idei si simtaminte avem datoria zilnica ca necesitate obiectiva. Nevoia este psihologica in domeniul simtamintelor si datoria este obiectiva in domeniul interrelationarii sociale. Banul care guverneaza orice activitate in societate se naste din datorie si datoria individuala este o multiplicare prin maruntire si amplificare prin dobanda a conceptului. Daca ii vorbesti de nevoia de iubire oricui, iti va spune: " Bine, bine, dar eu am datorii la banca, la munca, in familie, etc. Iubirea e minunata dar nu-mi aduce bani, iar eu trebuie o groaza de facturi si contracte sa platesc. Cum ar putea iubirea sa-mi aduca bani si sa-mi rezolv obligatiile constrangatoare cand, atunci cand este, daruiesc bani nu castig, cheltuiesc pentru nevoile iubitei sau iubitului si asigurarea conditiilor spatiului de intimitate si confort in care iubirea sa se manifeste" Nevoia psihologica de iubire si necesitatea obiectiva de bani/datorie par a fi in contradictie, in opozitie. Cand iubirea este , ne straduim sa asiguram necesitatea obiectiva si cand reusim nu mai este si iubirea acolo. Alta varianta, a coroborarii paradoxului nevoie versus necesitate, este aceea pornind de la rezolvarea datoriei/bani dupa care asteptam iubirea si daca nu vine incercam s-o cumparam.( am cunoscut foarte multi de pe aceasta cale, aveau de toate si erau frustrati de lipsa iubirii impofida ofertei; oricat cheltuiau realizau ca se alegeau doar cu mimarea iubirii care disparea odata cu epuizarea resurselor sau prin crestrea exigentelor) Omul este o fiinta spirituala si materiala , traieste in toate planurile spirituale sau info/energetice vibrationale ale simtamintelor si in unicul plan material.al formelor unde este unicul leader prin echilibrarea tuturor fortelor in fiinta lui, singura fiinta libera (fara stapan) din planul fizic si ca urmare cea mai puternica fiinta in planul sau, implicit in toate celelalte. Ierarhiile spirituale sau nivelele de energie si constiinta nu pot domina in planul fizic fiinta umana, nu pot domina energia visului uman creator si in orginea existentei lor este menirea de "a servi" si sunt la dispozitia si hotararea fiecarei fiinte umane care prin insasi existenta sa este " paradinul" , protectorul si garantul existentei tuturor in armonie ( echilibrul dinamicii existentiale asa cum fiinta sa este din inceput exprimata si creata). Orice forta universala spirituala sau materiala asculta de decizia fiintei umane, se supune ei implinindu-si menirea sa existentiala (din originea existentei sale in relatie cu omul). Daca nu o face, traieste doar in sine, se autoizoleaza in efemeritatea unei posibile existente fara existenta concreta ( in ele se nasc si mor pulsand fara reflecsia existentei, fara certitudinea ei, un potential fara exprimare). In stiinta se vorbeste mai nou despre "energia neagra" , fara expresie obiectiva si certitudinea existentei sale este intuita de inteligenta umana ca posibilitate tocmai prin nonefectele sale care sustin totusi manifestarea energiilor universale in activitate expresiva care dau nastere si consistenta universului asa cum il cunoastem.
Revenind la subiect, ce se intampla cand o fiinta umana nu-si respecta statutul sau menirea din originea existentei sale, functia in univers si libertatea in planul fizic unic, creat ca mediu existential in armonie cu el insusi? Mai intai sa "vedem" ce inseamna a nu se respecta statutul libertatii ca esenta existentiala umana. Aici 'dam peste si ne impiedicam de" mariile sale, Nevoie si Necesitatea. Nevoia spirituala si necesitatea materiala; cum sa le coroboram? Dar oare este necesar sa facem noi coroborarea asta; sau ele sunt din inceput coroborate? Dupa cum relevam mai sus necesitatea "bate" nevoia; planul fizic creat pentru om ca planul libertatii sale existentiale se releva ca dominant celui spiritual al nevoii. de Iubire si Dumnezeu. Nu ma credeti pe cuvant (verificati in experienta proprie), atunci cand traiam doar in planul fizic al necesitatii, toate necesitatile imi erau asigurate, inclusiv mimarea iubirii, nu imi lipsea ceva sub acest aspect. Doar nevoia psihologica de mai mult imi perturba linistea si comoditatea, imi soptea constant ca mai am nevoie de ceva si acel ceva il cautam tot in planul unei necesitati mai mari si ... "le-am tot marit" .Dar in zadar, oricat le maream necesitatile, nevoia nu disparea, exigenta ei crestea sincron cu necesitatea. Pana cand am inteles sub presiunea nemultumirii si confuziei de la un moment dat, dublata de intuitia unei inutilitati si finalitati stupide, ca exigentele nevoii erau in alt plan, in planul spiritual al simtamintelor. Brusc am realizat comoara care s-ar pierde necunoscuta , nevazuta de cineva , nici de cei mai apropiati mie, era comoara simtamintelor care pulsa dupa cum simteam, in inima mea. Inutilitatea si stupizenia sfarsitului de la orizontul existentei comune mi-au devenit irelevante si nesemnificative in raport cu iminenta pierderii acelei "comori necunoscute decat mie" si m-am revoltat atat de tare, incat am "lasat tot" , casa , masa, familie, serviciu, privilegii sociale, proprietati de orice fel si m-am avantat in necunoscutul interior al simtamintelor si aspiratiilor spirituale care au devenit esentiale pentru mine. ( Pentru amuzament imi amintesc cata bascalie faceam pe seama povestilor de genul "Dumnezeu le aude si vede oe toate" care mi se relevau ca imposibilitate si stupizenie inutila pentru cineva chiar daca ar avea posibilitatea sa o faca; brusc mi-am amintit povestea asta si cu maxima hotarare si forta mi-am strigat eu mie: "daca nu exista Dumnezeu atunci trebuie inventat" tocmai pentru ca acesta inventie imi garanta ca acea comoara nestiuta de nimeni in afara mea si pe care nu o puteam comunica altuia cand voi da obstescul sfarsit nu se va pierde in imensitate nestiuta, va fi macar cineva care o va sti si nu voi fi trait inutil si fara urme in acea dimensiune launtrica care mi se releva ca unica importanta). Am pornit astfel pe calea spirituala fara sa striu ce e aia si asta mi-a fost fatal; Am evitat cu gratie misionarii de orice fel, locali sau veniti de pe tot mapamondul sa "ne spiritualiznze" pe noi bietii romanii asupriti de comunismul care negase religia.( plansul de mila sau compatimirea imi repugna). Acum de abia intelegeam expresia dintr-o evanghelie in care Invatatorul spune ca "dusmanul iti va afla necesitatea"-atunci pentru mine nevoia spirituala era unica necesitate; mai spunea ca daca un om este prevenit "vine cu seceruica si culege fructul" In planul necesitatii obiective "lucreaza maimultul" in planul "nevoii spirituale lucreaza maiputinul" care in fapt este aceeasi miscare de sens opus. Am renuntat la tot ce-mi ingradea libertatea, inclusiv la pofte si chiar la respiratie prelungind expiratia cat mai mult( incercam sa respir odata pe zi dupa cum intelegeam eu tot timpul fara bucle repetitive- ca sa vedeti ce fanatic si hotarat eram sa nu-mi pierd comoara launtrica) Dar intotdeauna exista un dar; Am intrat prin rezonanta cu oameni asemenea ca aspiratii si nevoi si amplificarea energiei si entuziasmul m-a condus la exaltare emotionala si mi-am pierdut cel mai de pret dar, "vigilenta". Sa nu credeti ca mi-a furat-o cineva, dimpotriva, am lasat-o pentru "mai tarziu" din cele mai inalte consideratii si idealuri, cele ale sacrificiului de sine pentru binele colectiv, pentru un "impreuna comunitar" in care membri se autointitulau "raspandaci de dragoste" si culmea..., chiar erau pana la un moment dat cand, cineva era "cel mai ales dintre alesi" si a inceput sa promoveze o grila de certificare a 'alesilor" si o insiruire numerica ierarhica a meritelor si merituosilor. Desi ne plac povestile, nu voi continua povestea ci doar voi releva morala ei: orice impuls, ideal calauzitor, genereaza o comunitate; o comunitate are necesitatea organizarii activitatii launtrice; structura organizatorica la inceput nu este ierarhica ci lucrativa, firesca; o astfel de strucutra organizatorica neierarhica -o sinarhie-are un magnetism aparte si comunitatea "creste"; intr-o astfel de comunitate fiecare membru este liber, se exprima in directia idealului calauzitor unic si astfel "merge impreuna' ; singurul ghid fiind idealul interior in fata caruia fiecare isi asuma responsabilitatea faptelor sale; astfel, niciodata nu exista vinovati, pentru ce se intampla in obiectiv; in obiectiv in fata gafelor evidente exista doar intelegerea fiecaruia pentru nereusita celuilalt intelegandu-si nereusitele proprii la nivelul fiecaruia de constienta reflexiva a acestora sau de recunoasterea lor; Zambetul in fata gafelor este dublat de "las-o asa, mergi mai departe" expresie a confirmarii sustinerii reciproce; expresia este de neinteles celor neavizati; cand o structura organizatorica de tip sinarhic creste peste masura exista riscul ca la decizii sa nu poata participa direct toti membrii; astfel "cineva" intermediaza, transmite, reprezinta, etc; astfel o structura sinarhica se transforma tiptil, tiptil intr-una ierarhica; " devine mai important "cineva" care stie ce s-a vorbit, ce s-a hotarat, etc, care incet, incet ajunge sa hotareasca el insusi; nu constientizezi transformarea decat in momentul cand structura organizatorica devine represiva pentru tine; nu ai unde si cui sa-ti spui opinia, sau cui sa impartasesti gandurile; ai sentimentul ca esti indepartat spre o margine prin cererea unui centru in care fizic nu mai ai acces prin natura activitatiilor curente hotarate anterior; Cand realizazi transformarea, este deja tarziu, centru si-a creat anticorpi, totdeauna esti singur in fata a mai multi care sustin- nu acelasi ideal calauza- ci aceeasi persoana si viziunile sale referitoare la 'cum trebuie idealul calauzitor manifestat". De aici pana la " procese de intentie si desconspirarea "vinovatilor de nereusitele colective", identificarea "poverilor"- indivizilor din carca comunitatii - care-i ingreuneaza miscarea este doar un pas. Un singur leader autoafirmat "prieten- egal in spirit cu toti ceilalti" devine si procuror(are toate datele ; daca nu le inventeaza; cine poate verifica autenticitatea lor?) , judecator (ia decizia eliminarii) si de apoi se lamenteaza de inexistenta avocatilor la bara. Chiar daca apare un "avocat" sau inculpatul se apara , nu are nici o sansa pentru ca dinaintea procesului toti ceilalti stiau despre ce e vorba si despre pacatele majore ale victimei si se temeau sa nu fie ei insisi invinovati recunoscandu-si-le; numai cel in cauza nu avea habar despre ce e vorba- leaderul avusese grija ca dinaitea declansarii procesului sa obtina spirijinul celorlalti abuzand de farmecul personal cuceritor si de increderea si incantarea celorlalti de a fi confidentii Lui ( ei si maestrul cunosc despre ce e vorba, dar in fapt doar maestru stie despre ce-i in propozitie-manipularea in scopul atingerii telurilor sale, bune sau rele nu se comenteaza-poate foarte bune, dar netransparente caci schimba mereu regulile in timpul jocului ca sa-si conserve intaietatea).Morala: o structura organizatorica cand devine ierarhica incepe sa se destrame- ceea ce crescuse pana atunci, descreste din acel moment si ca nr. si ca vibratie emotionala, comprotamentala. Binecuvantati toate experientele dezastrelor individuale si inselaciunilor la care sunteti supusi de "dusmanii care va afla necesitatea" si "vi-o intermediaza" spre propiul beneficiu si obsesiile puterii si maretiei personale- tot ce este gresit si malefic la ceilalti va deveni bine si spiritual cand este al lui.
Asa ca dragi ascultatori pastrati-va inocenta si nu renuntati prea usor , sau 'maideloc" la ea.
Am mers numai pe calea necesitatii material-iste, apoi numai pe calea nevoii spiritual-iste; daca pe prima ma simteam rege in satul meu, pe a doua ma simteam batjocorit in satul altora, toti "maretii spirituale", cele mai mari din univers. Mi-am zis, fiecare sa faca ce crede ca este important de facut si sa nu mai spuna ce trebuie ceilalti sa faca; cand am facut sau fac asta, ma simt cu adevarat neconditionat, neimpovarat si launtric si obiectiv. Am realizat ca fara sa fiu neaparat constient, pe calea spiritual-ista am fost utilizat fara nici o plata , am muncit cu mult mai mult fizic si mai putina gandire decat o faceam pentru 8 ore rasplatite pentru putina munca fizica si multa gandire. Proportia de aur intre cele doua aspecte este dificil de gasit.Apoi am realizat ca in ambele miscari am fost mereu la dispozitia tuturor celor din anturaj, cu tot ce aveam- in ambele dimensiuni si in cea launtrica si in cea obiectiva. Fara nici un beneficiu individual sau personal, in orice directie credeam eu ca actionez si indiferent de asa numitele interese personale, pe care constient sau nu, credeam ca le urmaresc, am fost mereu doar la dispozitia celorlalti. Si in acest/acel moment tot ce sunt- indiferent de ce credeam sau doream sa fiu- este o unica miscare. Va las pe dvs sa o redescoperiti ca denumire. Aceasta unica miscare ma aseamana cu "ceva" nevazut, necunoscut, invocat si amenintat, cersit si alungat, urat si adorat, etc.
Nevoia de iubire este, ca si suveranitatea datoriei , prima si ultima iluzie a noastra..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu