problemele desavarsirea vietii arata.

Asa cum pictorul sau fotograful pune in valoare o lumina aparte prin tusuri sau umbre profunde, la fel problematica individuala si sociala, desavarsirea vietii reeleveaza.

De cele mai multe ori obisnuinta noastra este o concentrare a atentiei pe probleme, ne separam de ele si cautam sa le rezolvam; astfel viata si desavarsirea ei ne ramane ascunsa. Problemele sunt abstracte,efemere, iar viata concreta si de sine statatoare. Daca privim, vis a vis de probleme vom vedea desavarsirea solutiilor  pe care viata ni le ofera; doar atentia este necesara sa citim cartea vietii cu paginile larg deschise. Toti cauta lumina si informatia vie si ea cu indestulare la vedere este. Viata si informatia ei creatoare este in cele vii; de la samanta de mustar la falnicul stejar  sau  razele soarelui si apa , tot ce este creat viu poarta in sine informatia vie, lumina vietii, chiar daca ascunsa de multe ori este ochilor nostrii orbiti de stralucirea ei. Poate ca ne ferim ochii de stralucirea ei si privim doar lucrurile facute de noi, sau structurile conceptuale ale unei orgnizari sociale in continua degradare care implica tot mai mult control, ingradire normativa si tot mai multa punitate spre a ei supravietuire, exercitand o imensa presiune si povara asupra fiintelor umane absorbindu-le eforturile coplesitoare. Dar daca privim alaturi, la informartia viului in ale sale expresii vii inglobate, descoperim ca nici un efort nu ne solicita si nici presiune psihica nu exercita asupra noastra, nici floarea, nici buruiana , nici nucul, nici stejarul , nici aerul si apa in satrea lor primordiala si nici pe bani nu ni se daruiesc.  De miliarde de ani lumina a tot ce este creat sau natura in plenitudinea ei terestra nu ne solicita efort  pentru a suprevietui; dimpotriva ne ofera circumstante existentiale armonice si coezive desavarsite. Tot ce exista este folositor omului, nimic nu este inutil in afara distrugerii echilibrului armonic al dinamicii  recreative naturale. Suntem 'dotati" in mod natural cu sensibilitate si senzitivitate exceptionala pentru a patrunde si  intelege definitiile si menirea a tot ce ne inconjoara. De ce sensibilitatea si senzitivitatea s-a transfiormat in fragilitate si instabilitate emotionala? De ce dezastrul interpretarilor emotionale subiective a ajuns sa ne controloze si decida in existenta in locul nostru? Sunterm inclinati a ne invinovati de slabiciune?  Fals, nu este slabiciune , este perceptia curata a ce privim. Ca intre ceea ce percepem "launtric" si  ceea ce credem ca ar trebui sa percepem privind cunoscutul curent –si separat de plenitudinea inconjuratore sau  perceptia completa-  pe care ne concentram obisnuit atentia este o diferenta, nu trebuie sa dam vina pe slabiciune ci pe adevarul a ceea ce perceptia dincolo de formele aparente cu care ne-am obisnuit ne releva-efectul propriilor fapte in existenta. Este arhicunoscuta expresia "apara-ma doamne de prieteni ca de..." Oare tot ce ne este cunoscut nu intra la "categoria' prieteni? Se mai  afirma ca cele mai mari distrugeri pot genera "prietenii care tradeaza , politistii care fura si preotii care inseala" tocmai prin diferenta asteptarii si fapta lor, prin deschiderea  si vulnerabilitatea noastra in fata lor datorita credintei ca-si vor indeplini definitia sociala a functiei lor – datorita contradictiei faptice a comportamentului  complet opus menirii lor. Asemanator, cunoscutul nostru, obisnuitul, ne da sentimentul de siguranta a unui comportament rutinier de o anumita factura si un anumit impact cu noi, impact pe care-l controlam -credem noi- si care este "in favoarea si sprijinul  noastru".Sensibilitatea si senzitivitatea prin cunoscutul stres cotidian, sau starea de teama inexplicabila, de begraud psihologic care ne tine in alerta permanenta, ne releva un mediu dusmanos, un mediu social plin de pericole, un mediu cu impact neplacut si raufacator .In acest timp perceptia intelectuala ne prezinta ochilor si urechilor lucruri cunoscute, banale chiar, de care ne-am plictisit, fara alta importanta decat la nivelul reprezentarii puterii si calitatii personale prin ele ca proprietati. Credem ca ce este al nostrum, il stapanim, controlam, facem ce vrem cu el. Credem in ceea ce ne lipseste, credem ca ne streseaza lipsa si vrem sa cumulam tot mai mutlt spre linistirea stresului, asigurarea sigurantei, confortului psihologic. Dar daca privim fara sa selectam ce, ni se releva relatia dintre noi si 'cunoscutul individual unic cotidian". Cand sunt in pozitia de proprietar si privilegiat, invidiat fara exceptie de cunoscuti, in afara unei satisfactii si arogante de fatada,  alt 'beneficiu" nu cunosc; in schimb launtric stresul, nervozitatea si violenta comportamentala ating cote de care constient fiind m-am alarmat; ce se intampla cu mine, de ce fatada invidiata nu ma linisteste, nu-mi confera siguranta? Pana cand voi zambi stramb si condescendent ca sa-mi ascund stresul launtric? Desigur ca am cunoscut acest mediu psihologic si social al privilegiilor, am cunoscut semeni in aceeasi pozitie si 'intre noi" injuram condescendent  situatiile, ne refulam in ciolhane si betii, ne refulam deschis stresul si ne cautam refugii in desfranari sexuale si mojicii comportamentale de marlani in raport cu mijloacele desfranarilor noastre.A doua zi puneam pe buze zambetul superiror, condescendent , sau nervozitatea si ne intrebam unii pe altii ce ne amintim din noaptea trecuta rusindu-ne launtric si falindu-ne  cu extremele individuale, facand haz unii de ceilali  care nu  aratase  suficienta indrazneala in desfranare, ragaiam mahmureala. Refularea grobiana, desfranarea senzoriala se constituia intr-un secret al nostru si un control reciproc, o cardasie cinica; numai noi ne cunosteam adevarata "fata' de sub masca zambitoare, condescendenta a unei superioritati numai de ceilalti inchipuita. Singura problema este constiinta in atare situatie; la inceput nu esti constient de fatada si substratul ei si ti se pare ca esti bine in pozitia respectiva; apoi obisnuinta si plictiseala, oboseala data de efortul sustinerii mastii direct proprotionala cu amploarea refulariilor,  efortul conflictelor concurentiale cu doritorii de a-ti lua locul, tradarile si inselarile reciproce , prietenesti specifice sectei , aduce plictiseala; Plictiseala pune intrebari, ce fac eu , de ce , cu ce folos, ce efect are asupra fiziologiei si aspectului, unde duce acest drum, etc, etc? la multe intrebari eviti raspunsul, un noian de justificari vin sa te ajute si mangaie pe cap, la-s ca asa fac toti! dar ce ma incanta pe mine ca nu sunt singur in situatia asta? Apare revolta pe tine insuti, pe meschinaria si mediocritatea careia te-ai abandonat. Nu vezi iesire din situatie, nu stii altceva sa faci, necunoscutul te sperie , pare sa fie max vulnerabilitate si nesiguranta dar iti amintesti ca asta este starea cunoscutului curent, o confuzie si neputinta te macina, iti pare fara iesire situatia ,nimic nu te mai atrage si satisface , nici placerea , nici puterea controlului si dominatiei asupra celorlalti nevoiasi. Nevoia ta este cu mutl mai mare decat a lor dar nu ai cum sa ti-o satisfaci pe cand, te trezesti ca mijloc, instrument al satisfacerii nevoii celorlalti contrar privilegiului fatadei de putere si superioritate.  Te intrbi daca nu cumva victima circumstantei esti tu si nu cei pe care-i considerai pana acum victime. Te vezi folosit de ei, de ei cei care jucau rolul  lui "veti avea o scama", rolul indatoritorului si slabiciunii ascultatoare si supuse! Slabiciunea este cea mai mare perfidie. Simti ca toate reperele de pana atunci se spulbera sub lumina constiintei tale care refuza sa te mangaie si amageasca prin promisiunile unor sperante dulcege si cocolositoare. Te simti pierdut in nimic, in 'desertul' care  este dezvelit de spulberarea mirajului maretiei si bunastarii comparative in care credeai ca traiesti. Te sperii de moarte, de nimic si te intorci. Ii vezi pe ceilalti asemenea tie care traiesc in continuare in 'mirajul acela", acea bucla temporala, stii ca se va spulbera si pentru ei si incerci sa-i atentionezi; te fac nebun si orb; nu ma las, supralicitez si-i rog sa nu astepte moartea sa le spulbere mirajul, sa iesim impreuna din desert; dar ce desert sa vada ei hipnotizati de puterea mirajului obsesiei maretiei  stapanirii al carui stapan unic cred ca sunt, fara a se stapani pe ei insisi. Ii inteleg ; si eu, daca imi spunea cineva aceste lucruri cand in palatul mirajului eram, aceleasi deprecieri si raspunsuri as fi avut. Fara prieteni si fara mijloace in afara celor naturale gratis la dispozitie, spre surprinderea mea nu m-am simtit IZOLAT, nici marginalizat, nici demn de mila, nici homles, nici cersator. Chiar daca aveam "ceva" vedeam ca este urma reverberata de memorie a mirajului mental. Cand nu aveam, descoperam ca hrana este la discretie atat cat sa nu sufar de foame si nici sa nu ma ingras, corporal eram sprinten si vivace. Golit interior de orice reper si credinta ,de orice identitate care sa nu  ma faca sa marai enervat la aparitia variantei sale, neavand incotro s-o iau, atentia mea eliberata din interior de intelectul mort, incet, incet, sovaitoare si nesigura a inceput sa se indrepte spre exteriror fara premeditare si in absenta cunoscutului dialog interior de pana atunci , constructorul mirajului.  Am reinceput sa vad soarele, stele si luna, iarba si florile, copacii si cerul pe care norii desenau motive in miscare, brusc am inceput sa aud , nu va mirati am inceput sa aud sunete muzicale in miscarea vantului prin frunzisul copacilor si parca totul canta in jurul meu. Nu am fost poet, chiar ii banuiam de inselaciune si amagirea spiritelor prin farmecele fermecatelor revelatii care pentru mine nu existau ca realitate decat in inocenta copilariei. Fara abilitatea poetilor nu voi incerca sa continui descriptiv noile senzatii si simtaminte ce ma invadau (sincer ma rusinez sa o fac ca nu cumva sa le stric farmecul cu lipsa abilitatii mele de a folosi limba),  va doresc  sa traiti direct impactul lor asupra constiintei voastre cand  va veti acorda atentia cu ele. Auzisem de "sufletul naturii" dar il consideram un banc prost pentru naivi. Ce este coplesitor , este faptul ca imi recunosc in el propriul suflet. Ascutita perceptia senzoriala si senzitivitatea , se rasfrangea nu numai asupra naturii inconjuratoare a carei carte eram invitat sa o citesc fara cuvinte, ci si asupra semenilor mei ; ce am vazut m-a inspaimantat fara sa ma sperie pentru ca vedeam si natura lor si umbra intunecata a credintelor lor despre ei insisi si viata; si lumina lor si umbra intunecata in care se complaceau doar pentru ca nimeni nu le reflecta lumina ca sa o poata vedea. Un impuls nestavilit ma impingea sa le vorbesc; din "mutulica" cum eram poreclit de vechiul anturaj, am devenit un vorbaret bagacios in treburile altora care desi aparent nu ma rugau ceva, simteam disperarea de dincolo de aparente, nevoia de a le reflecta cineva propria lumina pentru a o vedea ei insisi. Dar ce sa vezi, din naiv, nebun, spalat pe creier, sectant, mistic bigot, dus cu pluta imaginatiei inchipurilor nascute din suferinta ca refuz, etc ( un prieten a chemat pe cei cu camasi de forta, dar seful clinicii nu a facut fata confruntarii cu mine care a activat ceva in el de care s-a speriat recunoascand, pur si simplu se temea de mine si nu avea curajul sa ma suspuna vreunei privari de libertate ceea ce l-a impresionat pe prieten si am capatat respect din partea lui),  ce sa va spun, puteam eu sa-mi imaginez ceea ce natura imi releva? Nici gand, era ceva cu totul nou , ori imaginatia este adaptare emotionala a ceva vechi.  Povestea este lunga si nu se termina niciodata precum autorul ei natura. Dupa multe greseli si incrancenari dar si multe impliniri neasteptate in comunicare si relationare regeneranta pentru interlocutori, multe calomnii si multe aprecieri, un nou declic s-a produs.  relatia biunivoca cu sufletul naurii si al tau propriu suflet este strict individuala; nu ti-o poate lua nimeni si nici nu poti s-o relevi cuiva. Poti doar 'sa bati seauna pana pricepe calul", schimbarea obisnuintelor lunga necesar este a fi ;  expansiunea prea rapida miriade de lumi poate distruge, asa cum mie de multe ori mi s-a intamplat si ma vad in postura sinceritatii de a cere iertare  cu profund regret pentru necazurile si bulversarile produse multora , in special "celor dragi",  pentru lumea plina de ticalosii pe care nu am fost in stare sa o indrept, pentru raul facut pamantului cu convingerea unui mai bine efemer si a unui maimult distrugator, pentru aerul cu care mi-am hranit trupul, apa si bauturile baute si multe, multe altele, pentru ritualul barbar al sacrificului personal si al celorlalti in numele unui ideal abstract si amagitor al timpului si eternitatii inchipuite, pentru modul in care cunosterea mea a demodelalt si deformat mirificul univers al percetiei senzoriale si senzxitivitatii comuniunii existentiale. Acum imi este clar, cu atentia si vointa-mi inhamata la edificarea mirajului care ma atragea  catre nicaieri si nimic, nu vedeam in jurul meu decat decadere, degradare si putreziciune intretinute chiar de mine in timp ce in jurul meu universul se straduia sa-mi atraga atentia asupra naturii si vietii, asupra creatiei si eternului in manifestare creativa, a primordialitatilor existentiale ale fiintei umane, a comuniunii in fiinta planetara, a tot ce poetii si misticii veritabili s-au straduit dintotdeauna sa ne relve, frumusetea si plenitudinea mediului existential in care ne-bunia , sau rautatea, cinismul si indiferenta se manifesta distructiv,degradator. Complacerea in mediocritatea acestor manifestari cinice si indiferente ale exclusivismului eminamente violent, ne separa, ne izoleaza de sursa nevazuta a propriei existente si izolarea doare si intareste ne-bunia ramanandu-ne sa o justificam filosofic si stiintific , sociologic, etc, "Sfintii" cu priviri triste ne sperie cu apocalipsa vazuta ca distrugere, cu pedepsele divine si cu alte prostii  care ne imping la altele si mai mari, pana la crime in numele vietii si a lui Dumnezeu care cu ea unul este. (In numele lui Dumnezeu se straduiesc habotnic sa-l omoare, omorandu-i dusmanii inchipuiti ca atare de insasi criminali, :) !.?). Aratati-mi un singur om cu mintea la el acasa care este dusmanul vietii? Numai cand confunzi viata cu propriile fapte in viata atunci te poti justifica si justifica sinuciderea; crima nu are nici o justificare; doar faptele tale se por schimba vazand consecintele lor asupra ta insuti; nu poti sa continui sa dai cu ciocanul peste deget cand esti atent si constient de ce faci; daca totusi o faci, sigur ca esti cu mintea in alta parte decat la tine acasa, in trupul tau, probabil in mirajul dracului in praznic. Problemele psihologice ale suferintei si risipirii comorii vietii nu se pot rezolva pentru ca sunt imaginare si solutiile nu sunt decat tot imaginare. Pur si simplu le abandonezi vazandu-le efemeritatea, te uiti in alta parte si vezi  umbrele ca umbre,  interpretarile si justificarile mediocritatii noastre colective. Nu vei ramane in nimic si nici singur, ci te vei umple de prinosul vietii renascute prin prezenta ta in ea. Energia iubirii nu paraseste pe cel ce un spatiu de retragere din nebunia serioasa si responsabilitatea criminala prin justificarea crimei, un spatiu cu si din iubirea vietii si expresiei ei planetare de incomensurabila frumusete si abundenta a bogatiei sale. Multumesc problemelor ca m-au impins spre recunoastre si viata.  Saracia vorbelor si a conceptelor care le inrobesc, nu vor cuprinde niciodata bogatia trairii cu viata in viata. Proportia de aur a echilibriumului universal, decenta, ne scoate din halucinatia mirajului oricaror autoamagiri si dezamagiri, cercul vicios al pesimismului. Faptele transcend mirajul, vedem adevarul ca adevar si minciuna ca minciuna, asa incepe intelepciunea si ramanem in inceput.