30 septembrie 2015

trebuie

Exigenta este conditionarea dorintei. Dorinta nu este o forma, ci o putere, un potential neformat,
neexprimat formal. Ni se prezinta o multitudine de forme ale dorintei spre acceptare si tocmai dorinta nenascuta si inconstienta este sursa slabiciunii acceptarilor si aservirii diferitelor modele de dorinte din oferta lumii modelate de simtamantul insufiecientei a ceea ce suntem. "Trebuie" releva intotdeauna forma dorintei acceptate  inconstienti, prin identificare cu ea, de forma sa. "Trebuie sa fim sanatosi si sa ne aparam sanatatea" pentru ca "sanatatea este cea mai buna dintre toate", potentialul liberei exprimari si activitati.Este un ' Trebuie"   imperativ,  unanim acceptat. Ascultam discursurile reprezentantilor celor mai mari structuri culturale, ca numar si resurse, si 'trebuie' era laitmotivul conferentierii lor. Trebuie sa comunicam, trebuie sa colaboram in economie si comert pentru profitul  tuturor, trebuie sa colaboram in rezolvarea crizelor,..., etc. De ce trebuie? Trebuie releva faptele, releva actiunuile, atitudinile in relatii si comnportamentele. A afirma ce trebuie este implicit recunoasterea a ceea ce facem si dezacordul cu propriile fapte din care se naste dorinta de a face ce nu facem, ca solutie evidenta spre rezolvarea crizelor prin schimbarea formei solutiei dorinta cu care ne identificam. Nu este nimic mai relevant decat visul intim, "visul maret", el releva directia in care energiile proprii sunt canalizate. Nu exista putere mai mare decat a "visului maret" din intimitea fiecaruia. In acest vis exista siguranta si abundenta pentru fiecare individ; daca fiecare individ este in siguranta, intreaga lume este  in siguranta. Nu exista siguranta fondata pe nesiguranta celorlalti. Dorinta de siguranta releva profunda incertitudine si vulnerabilitate a circumstantelor sociale si structurii lor violente, represive, in care arbitrarul si autoritarismul catorva genereaza nesinguranta tuturor. Masca promisiunii democratiei este cea mai eficienta pentru a ascunde tirania subtila a dorintei de schimbarea formei sale din care se naste "trebuie".  Exista vreo miscare sau forma, model dinamic de organizare, structura in lume care sa nu fie o reflectare a dorintei implinite si a lui "trebuie"? Dorinta este nemuritoare, dar formele sale sunt "consumabile", forma dorintei moare odata cu implinirea ei si "treBuie" exprima nevoia de hrana, de noi forme de expresie si reflectare a implinirii dorintei. Dorinta este expresia inconstienta a "visului intim maret" neimplinit inca sub forma circumstantiala existentiala individuala si nu poate exista implinire individuala mai mare decat sa-ti traiesti propriul vis, ceea ce si traim impreuna. De ce nu ne place dorinta implinita si dinamica ei? Evident "modelul sau forma dorinte in actiune' este sursa dezacodurilor noastre, nu suntem in rezonanta cu forma lor. Oferta formelor dorintelor sau modelul existential in care sa ne manifestam dorinta sau potentialul energiei proprii neformate, a fost si este conservat de religii. Ratiunea dorintei sau inteligentei spre coroborare a eforturilor, de comunicare sau colaborare, etc, ratiunea unui "impreuna suntem puternici' si nici un obstacol ca expresie a autoizolarii egocentrice si tiraniei oarbe nu sta in calea lui, dupa cum observam, nu are nici o sustinere faptica , este doar o abstractie a unui "trebuie' ce nu facem, sa facem. Ceea ce este faptic, dinamic, activ in lume este modelul religios si conflictele dintre diferitele sale forme ca rezultat al fragmentarii prin interpretare si adaptare prin diferenta in teren. Oricat apel la ratiune facem, modelul religios al dorintei domina si ia forme  intelectuale noi, adaptandu-se cameleonic la dinamica evolutiei constiintei umane conservandu-i formele conditionarii sale ca si constiinta de "rasa" a ;binelui si raului' sau a fragmentarii sale. Constiinta nu poate fi fragementata si acest efort de invrajbire si fragmentare in campul perceptiei sale prin confundarea formelor cu realitatea obiectiva independenta de constiinta si miscarea sa a avut un inceput si are un sfarsit; adormirea si trezirea constiintei. Duapa ce adormim nu mai stim ce facem, urme vagi de amintiri de neinteles se pastreaza pe retina si cand incercam sa ne descriem visele (cum denumim aceste remanente confuze) ne exprimam in termenii de "se facea ca", 'era ca si cum", etc. si le catalogam in doua mari capitole, cosmaruri si vise placute. Ceea ce este comun si cosmarului si visului placut este faptul ca atunci cand groaza este mai mare sau placerea mai mare ,...ne trezim. Cei mai multi spun ca nu viseaza dar toti copii au mai clare visele lor chira daca parintii le sun ca sunt imaginatii si pe undeva au dreptate dar chiar si asa nu este folositoare ignorarea lor. Cei care sunt liberi in constienta lor spun ca nu  visele sunt importante ci "visatul". E firesc ca nu drumul este important si folositor ci mersul. Nu poti sa mergi fara intentia de a o face si mecanismele biologice ale acestei intentii; asemenea nu poti actiona sau a te deplasa in vis fara intentia si mjlocul sau de a o face necesare "visatului" . Comuna celor doua posibilitati existentiale este intentia, cea mai ignorata putere datorita formelor sale interpretative ca si in situatia dorintei. Cum sa-ti reamintesti sau redescoperi maretul vis intim fara puterea "visatului"? Cum sa te intorci in el (visul, planul maret al lui Dumnezeu, sau intoarcerea la dumnezeu cum este cunoscut acest trebuie) fara a putea merge in vise? Numai ca "mersul in vis" nu se face cu piciorele si multi cand incearca sa o faca au senzatia incremeniri sau neputintei de a se misca si denumeste sutatia "groaza care te incremeneste din cosmaruri". Impresia ca rezultat al interpretarii emotinale inconstiente si iresponsabile care ne "apare ca decizie personala" si o urmam inutil, sau nu putem sa o urmam prin incremenirea groazei, nu a fost , nu este si nu va fi, "adevarul" cauzal. Evidenta ne arata ca prin "trezire" din vise ne-am deplasat in acele situatii. "Incremenirea" este irelevanta faptelor. Deci nu "trebuie sa...." tocmai pentru "ca putem sa..." ceea ce si facem cand trebuie este imperativ, urgent. Starea de urgenta , de imperativ este starea unei constiinte trezite pe care o denumim " stare de veghe'?. Aparent toti suntem in starea de veghe cand ne trezim din somn sau vise, dar continuam sa visam cu ochii deschisi adica interpretam, judecam, reactianam la miscarea energiilor sau emotii asa cum facem si in vise. Ne trezim din vise in alte vise si din acelea in altele si tot asa pana cand visatul si veghea se confunda si totul devine confuz, incert, nesigur. In fiecare vis avem "impresia ca veghem la vise" (urmarim actvitatile), pana ce ne trezim implicati in ele personal. Si in starea de "veghe' avem impresia asta , urmarim ce se intampla pana ne trezim implicati in acele actiuni si modalitatile lor de structurare interpretativa. Ma intreb si nu pot inca decela intaietatea dintre idee, concept decsriptiv, imagine si experienta ideii, conceptului sau imaginii circumstantiale "solide sau subtile"  Descriu ce se intampla in propria percetie si nu am stiinta ca aceste intamplari sunt rezultatul descrierilor sau descrierile rezultatul intamplarilor respective. Tot mai acuta imi este senzatia de unitate si sincronicitate,simultaneitate si ies din paradoxul oului si al gainii ca intaietate.Aceasta senzatie imi aduce "o linistire" in gandirea automatizata de ecourile propriilor proiectii. Acest simtamant imi releva responsabilitatea exprimarii , comportamentului; nu depinde propria gandire sau formalistica gandului propriu prin insiruiri si asocieri decat de intentia mea de a comunica , de dorinta implinita a comunicarii care este edificiul lucrativ al acelei intentii, instrumentul ei care are la dispozitie tot arsenalul lingvistic, simbolistica heraldica, imagistica proiectiva sau reflexiva a lumii intregi. Lumea este tot ce avem ca posibilitate, este o platforma, iar sensul existentei noastre activiste este de a "imbogatii lumea nu pe noi", imbogatind astfel pe fiecare ca potential constient de exprimare si actiune in lume responsabila nu distructiva. "Dracul" spuneam ca este inventia lasitatii si fugii de responsabilitatea propriilor exustente, iar "lumea" este tratata ca "dracul", scuza tuturor lasitatilor, mediocritatilor si leneviei, "lumea e de vina", nu eu. Eu sau reflexia interpetarilor gandite prin ignorarea circumstantelor si izolare in circumstante ("eu si restul lumii") este o productie fantomatica precum filmele de groaza, productia unei gandiri nascute din "seminta tiraniei-una cu ea." Tirania este sursa comportamentului, suntem tiranici" Cine sunt in ochii mei" se va reflecta in ochii celorlalti, propria tiranie ignorata ii transforma pe ceilalti in tirani, pe cand "cine sunt in ochii celorlalti" nu se va reflecta niciodata in ochii mei, va fi mereu respins, este conflictul din constiinta; daca in ochii mei sunt uman si ma comport ca atare  in ochii tuturor vad umanul si voi respinge orice consideratie exterioara calomnioasa la adresa umanului; fie din rautate si invidie emanata sau din interes , fie din ignoranta prin orbirea unei imagini a importantei si superioritatii propriei masti ( "persona)., prost-situarea in constiinta, eu-l. Cand recunosti durerea umanului in locul si lumea inumanului, a cinismului fata de fiintele umane, intelegi manifestarea omului in acele circumstante si nu o mai consideri degradanta la adresa ta, ca sa ne oripilam ipocriti prin comportament si sa  ne aparam propria tiranie in circumstante tiranice, ... mai mai "trebuie" ci "Sunt" actiunea, verbul universal. Ne miscam din barca tiraniei obisnuintei in actiunea dorintei si "Nu mai trebuie, Sunt."Nu " este inutil ca negare iar utilitatea lui este -miscarea din complacere si plans de mila". Bucuria si zambetul este ascuns de haina 'plansului de mila", ne plangem de lumea in care traim de tara in care locuim, de pozitia ocupata in distributia activitatilor, de..., de noi insine , cum aratam ce putem ce cunoastem, etc, etc. Complacerea este 'valea plangerii" din care nu izbutim (pentru ca o cunoastem si ne place) sa o parasim.. "Cineva trebuie sa faca ceva' este strigatul acestei neputinte , strigatul celui care se complace si nu-si imagineaza ca acel cineva care trebuie sa faca ceva este chiar el insusi, sa inceteze asteptarea complacerii. Cand vom auzi discursuri policice de genul " trebuie sa limitam cresterea, sa limitam profitul, sa limitam consumul excesiv de resurse si mijloace, sa remodelam societate pe alte criterile minimului efort cu max de rezulat , atunci veti stii ca este abundenta si crestere, prisosinta si colaborare si ca inteleptul va sti sa fie vigilent in orice directie, sa pastreze armonia naturala a oricarei intregimi functionale.Disfunctiunile sunt consecintele refuzului armonicei naturale a propriei fiinte prin mijlocul obsesiei de "mai mult" a materialistilor si de "mai putin' de la un moment dat in colo, a spiritualistilor. Mai multul sau mai putinul este 'raul' oricarui mult si oricarui putin sau puritati. 

Un comentariu: