fiinta aude, noi dorim ascultare

Distinctia dintre a auzi si dorinta de a fi auziti este o tema de autoreflexie necesara.
Eram intr-o manastire si priveam surprins atitudinea autoritara a staretului in relatia cu calugarii. Aceasta situatie venea in contradictie cu fictiunea  mea despre cum s-ar intampla lucrurile intr-un spatiu unde "lucreaza Dumnezeu' -dupa cum afirma staretul. Fiind intr-o relatie de respect reciproc, l-am intrebat pe staret curios "de ce se comporta asa?" Raspunsul ma lasat cu gura cascata" 'pai, ei au facut juramant de ascultare!" Simultan cu raspunsul am inteles semnificatia data " ascultarii", aceea de supunere, in opozitie cu semnificatia pe care o acceptasem ,accea 'de a auzi". Evidentele aratau ca desi juramintele erau facute calugarii nu numai a nu auzeau ce li se spunea si se supuneau poruncilor cu neplacere , ci ca abia asteptau lipsa staretului si toti  fugeau  sa faca exact invers decat li se poruncise. Unii fugeau sa fumeze pe ascuns, altii incetau lucrul, altii cautau pretexte de a nu face ce li se indicase de facut pe durata respectivei zile, ( ca nu au ce le trebuie, ca nu se poate,etc.etc.- un tanar se ducea sa mediteze, etc ) Socul revelatiei opozitiei dintre credinta mea despre cum au loc treburile intr-o manastire a Domnului (casa) si ceea ce descopeream ca se petrece faptic  m-a determinat sa gasesc sursa acestui conflict al ascultarii ca juramant dat. A asculta pe cineva cred ca nu insemna altceva decat a auzi ce exprima, Dorinta sau obligatia (eu-tu) de a fi ascultat (eu) sau a  asculta (tu) are caracter invaziv, caracter violent, incalca spatiul de intimitate al celuilalt  si in mod evident si instantaneu cu ea ca actiune,  produce reactia: respingem a auzi  si ne canalizam atentia doar pe a vorbi (in prima varianta a dorintei) sau doar pe a gandi (in cea de-a doua varianta a dorintei ca obligatie de a asculta). Astfel ajungem ca circumstanta a dorintei de a fi ascultat sau a asculta, la un camp social  in care unii vorbesc si altii gandesc(vorbesc cu ei insisi comentand sau refuland tensiunile-judecand ceea ce s-a spus, dinainteascultarile). Intr-un astfel de camp social nu poatea creste samanta auzului sau auzitului si aceasta situatie generalizata este confirmata de evidenta faptului ca odata cu trecerea timpului cu care este asociata degradarea corporala ca fatalitate, oamenii sufera de perturbari de auz ale biotehnologirei  auzitului pentru care s-au inventat carje tehnologice artificiale. O situatie asemnanatoare este cu distinctia dintre vazut si privit. De privit priveste toata lumea dar de vazut tot mai putini cu trecerea timpului.
Dotarea fiintiala desavarsita a tehnologiilor biologice ale auzitului si vazutului intr-un mediu irational are ca efect degradarea lor copiind  modelul uzurii morale si fizice a tehnologiilor infomecanice artificiale.. Intr-o exprimare mai dura , intr-un mediu al intunericului sau inconstientei , ignorantei,  corpul uman se degradeaza in urma presiunilor exercitate asupra sa . Este ca si cum biotehnologiile copiaza in functionarea lor modelele artificiale ale lucruilor facute care fara viata sau energie proprie nu-si sustin structura, se degradeaza incepand chiar din momentul in care au fost terminate.si acest proces este copiat de fiinte desi ele au energie proprie, se autosustin, au sine de sine statator. Cred ca tocmai acesta constiinta profunda si uitata a sinelui statator este sursa obsesiei fictiunii eternitatii vazute ca opus al timpului, obsesie a nemuririi ca dforinta care este in fapt acelasi concept gresit (flux, miscarea gandirii) , polarizat prin opusurile sale care sustin fictiunea ambelor aspecte, semiconceptele sale, timpul si eternul.  Prin depolarizarea fictiunii timp- etern, mintea se elibereaza din bucla viciului inconstientei creata de gandirea unei fragment de perceptie  prin studierea si conceptualizarea lui ca parte separata de celalat.
Intorcandu-ma la functiile corpului perceptiei intrumentat biotehnologic, acestea sunt desvarsite, dar in lipsa constientei lor, sau ignorare,  interpretarile nostre si atitudinile gresite in raport cu ratiunea existentei lor le blocheaza si perturba fiziologia, produce refuz si degradare. Aum veti intreba firesc ca nimeni nu doreste sa nu auda sau sa nu vada si ca nu este o prostie ce am afirmat anterior? Ca sa meditam pe tema asta este necesar sa realizam distinctia dintre dorinta si fapta. Fapta este auzul si vazutul ca atare, tot fapta este ca temporal se degradeaza. (Aici reamintesc ca nu generalizez si in nici un nu caz absolutizez situatia , studiem pe curba lui Gaus a probabilitatilor) Dorinta de a auzi sau vedea in schimb apare doar in momentul cand degradarea functiilor respective a atins un stadiu de nesuportat , cand e prea tarziu,  cautam carje ale tehnologiei artificiale. In timp ce pana la degradarea auzului si vederii cand apare dorinta de a vedea si auzi in sine si fara exigentele a ce sa vedem si ce sa auzim, oare ce a functionat ca atitudine in relatie noastra cu acest domeniu al perceptiei de baza, ca atitudine a  constientului-inconstientului  fiecaruia in raport cu abilitatile sale naturale perceptive? Tot dorinta a actionat in acesta realatie dar, dorinta sub alta forma,, forma de a fi ascultat si de a asculta, de a fi vazut si a vedea pe cineva, forme ale ingustarii vazutului si auzitului ca perceptie intr-un registru ingust al intereselor psihologice de autoafirmare si cautare de modele pentru asta. Asa cum evidentele releva orice demonstartie este complicata dar solutia simpla- ATITUDINEA fiecaruia in relatie cu ce aude si ce vede. Refuzam vazutul mizeriilor pe care le producem in plenitudinea frumusetii naturale a mediului existential al biotehnologiilor , refuzam auzitul vibratiilor joase ale infrasunetlor produse care induc teama , sau a rautatilor si expresilor manipulatoare ale intereselor noastre meschine, etc. Un refuz mascat de dorinta de a fi ascultati ca supunere si a fi vazuti ca superiori. Mai simplu, dorinta dominarii si controlului aproapelui si mediului natural sau lacomia de putere personala sau demonstrarea ei, ,  inutilitatea care ne face inutili hranind-o. Ingustarea vazutului si auzitului doar pe lineara rutina a obsesiilor mintii , este implicit refuzul auzului si vazutului natural al corespondentelor plenitudii care necesuta functional, nu mofturos, atentia noastra prin toate mijloacele perceptive complexe si integratoare in comuniune existentiala. Intrega manifestare are necesar tehnologic , atentia noastra, neselectivitatea atentiei. Ori de cate ori obsesiva miscare crispata si tensionata a mintii accidental inceteaza prin nesustinerea unei astfel de atitudini de catre natura noastra, atunci 'avem" perturbari de perceptie" sub doua aspecte diferite, inminunare sau ingrozire. "Valul" obsesie ca proiectie utopica fermecatoare a promisiunilor sau autoinselarii mintii se ridica, iar adevarul din spatele ei se releva. Cand acest val ridicat ne releva ceva care ne ingrozeste , evident ca inainte ne credeam in situatii de superioare privilegii , in turnul de fildes al cimitirului elefantilor; cand valul ridicat ne inminuneaza ,evident ca inainte eram scufundati in suferintele frustarilor si izolarii celei mai profunde . Evident ca valul ridicat ne reflecta propria amagire a propriilor fictiuni si utopii in existenta produse de ideii de identitate ca devenire si facere de sine. Sinele uman nu este facut, nici copiat, tras la seroxul vreunui nebun care se credea dumnezeu fara sa fie, sinele uman este Misterul de nedezlegat, ale carui posibilitati denumite "POT" sunt dotarea sa desvarsita , invidiata si dorita de privitorii din afara sa, motiv pentru calomniaza, demonizeaza si distrug (ideea ca ceea ce poti distruge ,stapanesti), sa-i controleze si exploateze abilitatile creative ale dotarilor sale naturale si imanente desavarsite ale harurilor si darurilor DIVINE (cauze), fiinta UNICULUI.
Obs; daca meditam, adica distingem adevarul de fals, si prin taria propriei constiinte pure (lumina, energie) nu le lasam sa se mai amestece ca pana acum, gandul si constienta sa se elibereaza de hainele ponosite, murdare si zdrentuite in care a fost imbracat de zeii trecutului copilariei sale. Pe orice directii am merge , valurile se ridica de pe "creier ca sa ma exprim asa" si inima isi ocupa" tronul prin drept divin" al sau. Paradigama "iubesc deci exist" nu se opune celei a lui "gandesc deci exist" ci este o treapta evolutiva in existenta intregului fiintei umane prin educatia copilului ei sau a gandului sau si astfel sa-i releve denumirea de etapa, aceea de Homo "Sapiens". "Sapiens" nu e in constiinta copilului decat cand a absolvit scoala responsabilitatii expresiei sale de buna voie si nesilit imbracata, ca selectie sau forma gand. 'Absolvirea scolii" aprinde constienta de sine specifica fiecarei forme-gad si autocorectia, gresela si repararea ei imediata, gandul se dezbraca de formele sale urate constient de ele prin Angajare constienta; se imbraca de voie, fara moda si modele sau norme de 'eticheta',buna crestere sau protocoale, gandul propriu a carui fiinta suntem. Astfel smerenia gandului il conduce la ratiune si energia universala a fiintei ,sau cosmica (ordinii), care-i da puterea, ,simtamantul, radiatia iubirii. inima," focul" sau pulsul viu din universul creat, Dumnezeu- viata. Sacralitatea vietii si a biotehnologiilor ei corporale se ridica la orizontul celui mai stralucitor trecut si prezent si viitor al ratiunii de a fi a fiecarei fiinte, a carui protector si gestionar umanul este. Putem face afirmatia si ea fost facuta de cineva inainte de a scrie : ce utopie , ce vrajeala inutila! o.K. aveti dreptate domnule, dar in ce fel de vrajeala si utopie traiti dvs, ce utilitate are ea?
           Eclipsa
meditatia pe eclipsa  releva ceva ce foarte putinor alesi ai propriului sine se poate.
Increderea in sinele senzoriilor si percetia lor
Eclipsa ca fenomen astronomic nu este foarte rar dar are loc  in diferite grade astroogice si astronomice sau este vizibila total si partial pe diferite zone de pe suprafata pamantului pe care prin rotatia sa le baleiaza asemnea unui nexus pe timpul duratei evvolutiei sale ca initiere, apogeu si descrestere. Cand e totala , soarele dispare din perceptia subiectiva, unica perceptie, pentru un interval, dupa care reapare; dar cati percep ca cel care apare este "nou" , Soare nou, cum de altfel denumim luna noua  "Crai nou? Luna reflecta lumina precum gandirea inteligenta. Daca numim Crai nou o Luna noua ,rezulta ca este o reflectare a unei noi lumini percepute ca Luna noua. Aceeasta noua lumina perceputa are un nou izvor sau soare, Soarele nou, "Noul Print al Luminii" sa-i zicem daca nu are deja un nume. Nici un cuvat, - cand ai incredere in ratiunea senzorilor  percetiei subiective-  nu este  "O abureala", el reflecta o perceptie subiectiva , unica perceptie care nu se insumeaza ca sparturile unei farfurii ca  sa-i spunem 'colectiva'; Se pot impletii subiectivele, pentru a contura o intelegere mai larga si acesta s-0 denumim colectiva sau oficiala ; oficialul este o umbra si fara ca subiectivele care o genereaza sa exploreze noi dimensiuni ale lui 'pot percepe", este o umbra moarta, o fictiune. Viata oricarei perceptii este perceptia subiectiva, ale carei reveletii si emanatii pot fi impartasite si care cere ai fi impartasite revelatiile domeniilor nexplorate direct prin gand . Un nou Soare avem din '99 (eclipsa toatala privita din Romania) si "Acesta se dezbraca" de ecourile norilor trecutului soare, azi (eclipsa partiala din Romania).  Se dezvaluie "in lumina astrelor din alte lumi" in toata minunatia sa,  in viata terestra care-l reflecta. Bine ai venit Nou Print al Luminilor Vietii  desavarsite revelate in lumina Ta. Individual nu avem de facut altceva decat sa folosim atentia pentru a recunoaste noutatile din existenta individuala luminate de acest nou soare ca potential al propriei fiinte individuale revelat in lumina lui. Existenta individuala este imbogatita deja cu noi calitati si capacitati de expresie a sinelui propriu, unic. Atentia neselectiva (neconcentrata pe trecute ambitii) si indrazneala ei, ne va inminuna cu noile si neasemuitele expresii individuale si circumstantiale. Este o metafora care releva paradoxul pacii interiore ca expresie a armonizarii tuturor fortelor edificiului perceptiei- Soarele ii este tata, Luna ii este mama, Demeter (pamantul, n,n ;corpul, concretul, fapta) ii este Invatatorul.  Faptele proprii ne sunt educator si sa vedem noutatea din ele ca noi lectii absolvite  ale propriei despovarari. Cele noi sa se adune ,cele vechi sa se spele. Procesul reflectarii existentiale in comuniune si coexistenta ne implica ratioanl pe fiecare si orice idee-sentiment al propriei inutilitati, este o calomie ,o fictiune, o umbra a ignorantei violente ca atitudine proprie in relatie cu ceea ce este si suntem fara sa stim ce.(daca am sti nu am mai cauta obsesiv sinele sau  pe Dunezeu)