Exista o presiune constanta asupra constiintelor individuale; o interpretam in diferite modalitati explicative fara sa-i intelegem sensul si directia actiunii naturale.
Interpretarea introduce polarizari opuse , o opozitie la tensiunea vietii strucutrata monadic de doua forme idee opuse ca poli intre care circula un flux senzoinformatic oscilator cu amplitudine si frecventa determinata de interpretarea noastra. Interpretarea perceptiei acestei tensiuni a vietii la limita polarizarii care-i determina amplitudinea osilatiei si implicit frecventa si puterea o cunoastem ca generalizare sub formele conceptului de bine- rau si reflecsiei sale corporale de placut -neplacut. Interpretarea perceptiei se naste din ignorarea ei sau necunoasterea miscarii sale, ceea ce este denumita reactie in situatia "lipsei" inteligentei perceptiei sau percetiei inteligente care releva relatia perceptorului cu perceptia, relatie care este insasi actiunea . Fara reflectarea reciproca a perceptorului in perceptie si a perceptiei in perceptor, actiunea inteligentei ramane ignorata, ca si cum nu ar exista, dar actiunea ei este prezenta. Aceasta prezenta neperceputa a actiunilor inteligentei vii creeaza tensiunea vietii, tensiune generata de opozitia nostra actiunilor ei. Perceptia inteligenta ca edificiu in diamica armonica vie este realizata prin aceasta tensiune, fara aceasta tensiune am ramane la nivelul reactiilor la reactii specifice regnului animal, sau bioroboti. Cum am putea sa ne imbogatim constiinta cu constienta inteligentei viului fara tensiunea opozitiei la actiunile sale? Fara ca "ceva" sa ne deranjeze permanent obligandu-ne sa aflam ce! Aceasta explorare, cautare, descoprire se releva ca efortul bazic al tuturor activitatilor umane. Ceea ce ne blocheaza cautarea nu este tensiunea vietii ci solutiile false ale explicatiilor pe care le dam ei, explicatii care se releva surogate ale renuntarii. Aceste explicatii sunt ale opozitiei noastre la tensiunea vietii ,ale fluxului senzoinformational generat datorat polarizarii conceptuale ale binelui si raului care la randul ei se reflecta ca o constiinta de rasa a binelui si raului, constiinta oponenta inteligentei perceptiei si actiunilor ei emanate de ea care ne conduce in existenta. Inteligenta perceptiei ne scapa de obsesia inteligentei personale ca rectie la perceptie si ne pune in relatie permanenta cu inteligenta ca mediu existential ale carei actiuni sunt corporalizate prin comuniune cu inteligenta universala. Observam ca de cate ori nu ne opunem perceptiei, actiunile noastre nepremeditate au caracteristica pacificarii circumstantelor personale si bucuria unei noi ordonari in existenta ca expresie a unui ACORD cu miscare percetiei si sensul ei care ne da 'putere"; ne simtim unde trebuie sa fim si facem ce trebuie sa facem si acest simtamant ne face extrem de eficienti in tot ce facem prin concentrarea energiei individuale in faptele noastre. Acest aspect tratat prin prisma conceptuala a binelui si raului genereaza fanatism sub orice forma a expresiei sociale; interpretarea aspectului ca pe o expresie a misionarismului divin in care doar "eu stiu" ce vrea Dumnezeu si fac considerandu-ma exponentul dorintelor lui, este forma cea mai violenta de bigotism prin separare totala sau asumare a totalitatii inteligentei; la nivel individual genreaza aceasta totala separare sau totala asumare idetica, comportamentul unui egocentrism arbitrar si violent devastator al oricarei perceptii inteligente care ne pozitioneaza in propriile constiinte ca surse ale oricarui conflict sau sursa entropiei in univers ca surse ale destramarii relatiilor ca forte constitutive ale expresiilor tuturor formelor existentiale ale universului. In aceasta pozitie din constiinta ;demolam tot ce ne inconjoara, finele relatii ale simtamintelor si aspiratiilor ca organizari corporale subtile, energetice, finele relatii ale comuniunii cu inteligenta percetiei, etc, pana la grosierele-utile-relatii functionale fiiziologice si organice. Dar "acest drum" este doar superficial si instabil, efemer; in profunzimea functionala, inteligenta creatoare si actiunile sale regeneratoare , recreative si creative ale inoirii structurale si functionale nu pot fi atinse de interpretarile sau pozitionarile noastre in constiinta ca surse ale entropiei; acesta pozitionare este proasta pozitionare in relatii sau prostitutie. "Prost situarea" genereaza opzitie inteligentei, sau prin diversificare formala, 'un antipod" al ratiunii existentiale sau al legii vietii vazuta ca ordine a oricaror ordini structurale si functionale naturale , de sine statatoare si vecinice (neaservite conditionarilor interpretative ); aceasta opozitie genereaza tensiune si tensiunea dinamica perceptiei. Ce se intampla oare cand tensiunea inceteaza? Inceteaza perceptia? Evident ca nu , tensiunea conflictului lasa locul "intensitatii trairii", , intensitatii comuniunii cu inteligenta perceptiei si repozitionarea noastra in constiinta din surogatul constiintei binelui si raului confluictual in constiinta vietii in care intensitatea actiunilor este creativa, intensitatea existentiala ale formelor expesive din existenta ca echilibru dinamic-armonic ale fortelor, de aceasta data complementare nu opuse. Aceleasi elemente ale structurilor din percetie ni se releva organizat intr-o noua ordine functionala, ordine in care toate elementele constitutive ca forte si corpuri ale vechii organizari si functiuni sunt prezente, fara anihilarea vreuneia, dar intr-o organizare existentiala in care se sustin in reciprocitate fara confruntare. Tensiunea vietii se "transforma" in intensitatea trairii, intensitatea creatiei si creativitatii. Evident ca aceste consideratii sunt de la coada catre cap in sensul in care percepem ordinea lor exact pe dos; prima este intesitatea tririi ca actiune a creatiei si regenerarii ei simultane si apoi este reactia care creeaza tensiunea nemultumirii sau tensiunea din viata. Aceste consideratii s-au nascut din perceptia punctuala a sensului tensiunii vietii, a ceea ce vrea viata de la noi ca sa ma exprim asa. rememorarea punctuala a evenimentelor istoriei personale si reatiilor personale din existenta , rememorarea participarii personale la sustinerea si regenerarea antipodului ratiunii, mi-a relevat tensiunea constanta a vietii peronale si spre ce ma impingea ea, care era sensul ei in propria existenta, ce vroia de la mine. Nu mica mi-a fost surpriza cand am 'vazut" in fiecare circumstanta mai tensionata ( sau cresterea tensiunii prin amplificarea punctualitatii ei in evenimente de max tensiune si imperativa decizie), "la ce ma opuneam de fiecare data" si de fiecare data ori 'amanam", ori luam decizia opusa, prin atitudinea si decizia constienta personala opusa sensului jn care tensiunea vietii ma impingea. (- ma tot repe,t sau tot repet ideea in forme diferite si cuvinte diferite pentru ca oricare exprimare descriptiva imi pare irelevanta trairii sau faptului-descrierea nu este faptul descris-). Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca tensiunea vietii ma impingea mereu spre a-mi asuma libertatea, conducerea la orice nivel existential si fiintial, indrazneala si asumarea responsabilitatii. De fiecare data o lasitate motivata idetic prin modestie si demonstrarea ei celorlati intra in actiune fandosindu-ma in fata circumstantelor intr-o inhibitie-refuz al sensului lor. Paradoxal pentru mine este ca desi inhibitia mea printr-o inalta idetie automotivata se manifesta decizional si faptic ca expresie personala, nu reuseam decat sa aman manifestarea tensiunii vietii in directia ei naturala. Amanarea mea se dovedea ineficienta pentru ca circumstantele evenimentelor in desfasurarea lor 'obiectiva" ma duceau si ma puneau exact in pozitia refuzata, fara sa anuleze inhibitia care abandona rapid si pervers pozitia respectiva. dar acest abandon nu rezolva nimic pentru ca aceeasi tensiune si aceeasi directie a ei ma conducea in aceleasi circumstante si cu aceeasi pozitionare, chiar daca ele erau in forme si nivele existentiale diferite, sociale sau interioare. Aceasta repetare a aceleiesi actiuni si acelorasi reatii (diferite doar formal si conjunctural), m-a condus in cele din urma la a-i acorda atentia neselectiva care ii releva inteligenta. Mi-ar trebui mii de pagini pentru a descrie diversitatea expresiva a acestei repetitii, sau a formelor inimaginagile ale reactiilor mele similare care-mi releva 'timpul" doar ca esalonare a expresiilor acestor reactii, in fundal aceeasi reactie la aceeasi tensiune a vietii. Dar nu va ascund ca bucuria relevarii ei si directiei in care ma impinge a venit doar odata cu constienta faptului ca nu este personala si ca nu "pe mine ma impinge in indrazneala si asumarea responsabilitatii propriei conduceri existentiale si a fortei vitale", ci pe noi toti. Bucuria a venit ca o consecinta a constientei comunitatii de traire si experienta care nu ne diferentiaza si nici nu creeaza ierarhizari abstracte si absurde intre individualitatile umane, constienta comuniunii in fiinta. Observ ca fara aceasta constienta (i-as spune a fratietatii reale terestre) suntem inclinati sa folosim noua ordine organizata si functionala descoperita arbitrar si violent ca totalitarism exclusivist care are ca mijloc anihilarea formelor si energiilor opuse. As insita in a descrie povestea acestei "tendinte" , este povestea oricarui sfarsit si nou inceput revolutionar, povestea demolarii de statui si edificii, anihilarii fiiintelor sau razbunarii pe fiintele exponente ale vechilor structuri decadente prin transformarea lor din organizational-functionale in structuri ierarhice indiferent de ideatia lor. Inteligenta perceptiei ne arata ca in orice "demolare structurala" sta germenele "noului" sau cel putin al posibilitatii lui, si ca prin tendinta totalitarismului, exclusivismului arbitrar, il refuzam. Nu trebuie ca elementele structurale, fiintiale si sociale consumate ca experienta, sa fie distruse, anihilate, ci ele trebuiesc inglobate intr-o noua structura pe un nou nivel de ordine si energie. Dupa cum viata ne arata lupta cu trecutul si exponentii lui nu ne conduce spre un inoitor-viitor (regenerare individuala si sociala), ci spre reluarea aceleiasi experiente a conflictelor si entropicelor reactii la viata, la imbatranirea societatii sau civilizatiei si individului, rezultat al incapacitatii perceptiei inteligene si a sensului pe care tensiunea vietii ni-l releva in existenta. Conducerea individuala este responsabilitate individuala si vedem cum orice iresponsabilitate este dizolvata de colectivele cardasiilor parlamentare, economice, culturale, financiare, in spatele carora individul se ascunde. Individul exclusivismului totalitar se arata ca victima a institutiilor si neajutorat in fata puterii lor obiective, isi justifica orice actiune cu institutia si legile, iar in fundal sau profunzime , foloseste instrumentele institutii si legifereaza dupa bunul plac sau arbitrarul interesului personal conjunctural pe criteriul 'dupa mine potopul- eu sa ma rezolv". Orice organizare sociala , este o organizare conceptuala, ideatica, dogmatica. Dogma rigida este armatura ei. Cand constructia conceptuala dogmatica prin rigiditatea ei se releva ca disfunctionala in raport cu existenta individuala, nu mai este sustinuta de indivizi in mintea si sufletul lor si ca urmare "cade", se dizolva ca si cum nu ar fi fost vreodata si ne miram cum am putut crede in forta ei represiva si obiectiva care ni se dezvaluie ca propria iluzie- in soatele credintei nostre in acea forta represiva nu exista nimic faptic sau obiectiv- Demolarea unei organizari sociale conceptuale, motivate ideatic prin utopii , nu implica o demolare a fiintelor angrenate in acea organizare trecuta, pur si simplu pentru ca, chiar ele au demolat-o. Asa ca toate fiintele sunt necesare a sustine noua organizare ca potential mai buna. Dar razbunarea pe trecut ne arunca in aceeasi experienta si organizare aexclusivismului demolator in care se schimba doar actorii si mijloecle formale. Este evident irational sa te razbuni pe o fiinta cand in fond "raul" trecut era conceptual si ideatic iar structurarea sa sociala a cazut deja. Fiinta eliberata astfel ,din libertate poate opta pentru o noua forma sociala de expresie; daca am fi intrebat populatia si raspunsurile fiecaruia ar fi fost sintetizate in acel moment de libertate initiala noua organizare ar fi aparut ca o noua forta regeneratoare. Dar dupa cum vedem in acele momente au aparut " leaderi" ai vechilor structuri sau interese care au condus populatia in trecutul feudalismului sau capitalismului salbatic incipient. Noii leaderi s=au remarcat ca razbunatorii oropsitilor trecutului propriilor lor conceptii reverberabdu-le. S-au instalat prin promisiunile imposibilitatilor propriilor incapacitati sufletesti sau de constiinta." Cine nu cunoate trecutul este condamnat sa il repete" "Cine cunoaste un trecut fals este condamnat pur si simplu"- repeta falsitatea. In aceasta repetitie seperanta intr-un viitor "bun" este speculata de cardasii trecutului ca promisiuni electorale pentru perpetuarea privilegiilor lor personale. Naivii nu sunt cei care spera ci cei care cred in promisiuniile interesate.In acest sistem individul nu exista decat ca instrument si poporul este o multime de contribuabili ai profitorilor inocentei copilaresti; se impune maturizarea popoarelor si indivizilor ca structurile sociale sa evolueze; ori tocmai asta se respinge prin manipularile imagistice si conceptuale ale irarhiei conceptuale superiro-inferior. Inferiorul insela , inseland prospera pe sema celorlalti apoi cu prosperitatea sa se revendica superior; oare prosperitatea este a sa sau a inselatilor? Dupa cum starea sociala arata, prosperitatea unora este a inselatilor care au ramas fara ea si acestia sunt >poporul de contribuabili" care paradoxal spera de la inselatori prosperitatea viitoare votandu-i. Omul se cunoaste dupa fapte, ca pomul dupa roade si structurile sociale dupa rezultatele comunitatii nu ale individului. Polarizarea sociala excesiva conduce la distrugerea societatii respective dar sa fim vigilenti sa nu cadem in aceleasi structuri formal diferite. Niciodata multimea nu a condus societatea, la fel cum niciodata Soarele nu a gravitat in jurul planetelor. Este o evidenta de care trebuie sa tinem cont, sa nu mai ignoram. Soarele, individual este corespondentul constiintei, intotdeauna profunda, interioara individului uman in sensul ca nu este aici sau acolo, nu poate fi localizata spatial decat prin om. orice om este purtatorul acestui soare care lumineaza perceptia sau este 'pe partea cealalta' si perceptia este in intuneric sau doarme constiinata ei..Evident ca nu persoana conteaza ci starea constiintei sale umane si cunoastem doua stari , treaza sau adormita. Daca este treaza, lumineaza si inteligenta percetiei este evidenta, in aceta perceptie inteligenta se poate releva constiintei omul potrivit la locul potrivit ca votul nostru sa fie functional in folosul comunitatii si nu o risipa investitionala energetica. Dar cand poporul doarme si viseza cu ochii deschisi, doarme constiinta comunitatii sale si mostrii irationalitatii din cosmaruile sale(invidia, razbunarea, moartea caprei vecinulu, durerea suferintei propriii, frustrarea si disperarea, utopica speranta a pomenilor miraculoase, etc) voteaza in locul lui. Numai trezirea constiintei comuniunii si comunitatii sau constiinta radacinilor comune in viata si societatea planetara ne releva functiunile diferite ale popoarelor si indivizilor in comunitatile lor expresive constiente. Nu toate popoarele au aceeasi functiune pe planeta dupa um nici toate organele in corp nu au aceeasi functiune ca sa aiba acelasi model de organizare si functionare, comportament in existenta. Constiinta releva omul care are acea functiune in comunitate si popor cu functiunea sa in comunitatea planetara si astfel nu exista competitia promisiunilor desarte cand fiecare face exact ceea ce el este ca functiune in comunitatea sa la orice nivel ar fi acesta. Este organizarea functionala si nu ierarhica a vietii planetare, a inteligentei planetare, cu care presiunea vietii ne pune in acord si la care egocentrismul mediocru si meschin se opune. "Daca dragoste nu e nimic (traire intensa si izvor creator, Dumnezeu-Om), nu e". Este usor de spus dar foarte greu de trait comuniunea faptului descris asa. Fara trairea "miracolului" viu ce suntem, lumina in exista nu este, vom orbecai batand aceleasi cai, disperand ca nu ajungem undeva in alta parte decat la 'ortul popii". Mereu si mereu si mereu, o luam de la capt, repetam aceleasi greseli si ajungem in acelasi loc si ca indivizi si ca civilizatii (modalitati temporale conceptuale), traim din inceput fara sa concretizam sau sfarsim ceva ; inceputul este greu dar sfarsitul se plateste, si nemultumirea neplatii nu ne paraseste; Cand intelegem ca orice cale se termina la jumatate, vom intelege intelepciunea mersului. Mersul nu cred ca este o incremenire pe calea 'ortului' pe care ne sfarsim fara sa sfarsim ceva concert in existenta, sa sfarsim atitudinea si comportamentul urii si refuzului diferitului in existenta, sa sfarsim polarizarea si experienta de rasa a binelui si raului din pomul caruia am fost indemnati prin interzicere sa muscam nu ca sa ne ortavim ci ca sa ne imunizam prin vaccinarea lui. O noua constiint de rasa sau functiune in univers, care de fapt este constiinta profunda a inceputului curat si conceptiei imaculate de dinainte de vacin, se trezeste in omenire dar in perceptia noastra subiectiva obiectivata in exterior la orele de stiri si dezbateri vedem doar zbaterea conceptului gresit al trecutului zilei de ieri care-si canta catecul de labada sau danseza ultimul sau dans. Rabdarea insemna sa astepti dar sa stii ce astepti ca viitorul tau sa nu-ti fie furat.Cand "viitorul tau" curat ti se releva la orizontul perceptiei launtrice rabdarea rasaririi lui obiective iti va fi rasplatita si viitorul nu-ti va mai fi furat si inlocuit cu trecutul hotului. Trecutul hotului este sarac si viitorul tau bogat, vigilenta ta si intelepciunea inascuta nu va mai lasa sa fie inlocuite. Ramane doar sa hotaresti ce insemna bogatia si saracia pentru tine si responsabilitatea acestor hotarari vei trai.Se spune ca paradigma este 'gandesc deci exist" dar oare am gandit vreodata la propriu??? Trecutul este atunci cand "lumina" vine din alta parte; este semnul intunericului in care ne aflam. Ca popor avem racinile luminii curate, dar trecem prin intunericului asteptarii luminii de la orient sau de la occident, intunericul dinainte rasaritului. Ca si individul comunitatea se opune indraznelii si responsabilitatii propriei lumini. Pana cand? Nu exista circumstanta oricat de catastrofica ne-ar aparea si oricat de constrangatoare s-ar manifesta , in care condusi de propria lumina sa nu razbim la mal dupa tumultoasele furtuni ale marilor dezlantuite.
Interpretarea introduce polarizari opuse , o opozitie la tensiunea vietii strucutrata monadic de doua forme idee opuse ca poli intre care circula un flux senzoinformatic oscilator cu amplitudine si frecventa determinata de interpretarea noastra. Interpretarea perceptiei acestei tensiuni a vietii la limita polarizarii care-i determina amplitudinea osilatiei si implicit frecventa si puterea o cunoastem ca generalizare sub formele conceptului de bine- rau si reflecsiei sale corporale de placut -neplacut. Interpretarea perceptiei se naste din ignorarea ei sau necunoasterea miscarii sale, ceea ce este denumita reactie in situatia "lipsei" inteligentei perceptiei sau percetiei inteligente care releva relatia perceptorului cu perceptia, relatie care este insasi actiunea . Fara reflectarea reciproca a perceptorului in perceptie si a perceptiei in perceptor, actiunea inteligentei ramane ignorata, ca si cum nu ar exista, dar actiunea ei este prezenta. Aceasta prezenta neperceputa a actiunilor inteligentei vii creeaza tensiunea vietii, tensiune generata de opozitia nostra actiunilor ei. Perceptia inteligenta ca edificiu in diamica armonica vie este realizata prin aceasta tensiune, fara aceasta tensiune am ramane la nivelul reactiilor la reactii specifice regnului animal, sau bioroboti. Cum am putea sa ne imbogatim constiinta cu constienta inteligentei viului fara tensiunea opozitiei la actiunile sale? Fara ca "ceva" sa ne deranjeze permanent obligandu-ne sa aflam ce! Aceasta explorare, cautare, descoprire se releva ca efortul bazic al tuturor activitatilor umane. Ceea ce ne blocheaza cautarea nu este tensiunea vietii ci solutiile false ale explicatiilor pe care le dam ei, explicatii care se releva surogate ale renuntarii. Aceste explicatii sunt ale opozitiei noastre la tensiunea vietii ,ale fluxului senzoinformational generat datorat polarizarii conceptuale ale binelui si raului care la randul ei se reflecta ca o constiinta de rasa a binelui si raului, constiinta oponenta inteligentei perceptiei si actiunilor ei emanate de ea care ne conduce in existenta. Inteligenta perceptiei ne scapa de obsesia inteligentei personale ca rectie la perceptie si ne pune in relatie permanenta cu inteligenta ca mediu existential ale carei actiuni sunt corporalizate prin comuniune cu inteligenta universala. Observam ca de cate ori nu ne opunem perceptiei, actiunile noastre nepremeditate au caracteristica pacificarii circumstantelor personale si bucuria unei noi ordonari in existenta ca expresie a unui ACORD cu miscare percetiei si sensul ei care ne da 'putere"; ne simtim unde trebuie sa fim si facem ce trebuie sa facem si acest simtamant ne face extrem de eficienti in tot ce facem prin concentrarea energiei individuale in faptele noastre. Acest aspect tratat prin prisma conceptuala a binelui si raului genereaza fanatism sub orice forma a expresiei sociale; interpretarea aspectului ca pe o expresie a misionarismului divin in care doar "eu stiu" ce vrea Dumnezeu si fac considerandu-ma exponentul dorintelor lui, este forma cea mai violenta de bigotism prin separare totala sau asumare a totalitatii inteligentei; la nivel individual genreaza aceasta totala separare sau totala asumare idetica, comportamentul unui egocentrism arbitrar si violent devastator al oricarei perceptii inteligente care ne pozitioneaza in propriile constiinte ca surse ale oricarui conflict sau sursa entropiei in univers ca surse ale destramarii relatiilor ca forte constitutive ale expresiilor tuturor formelor existentiale ale universului. In aceasta pozitie din constiinta ;demolam tot ce ne inconjoara, finele relatii ale simtamintelor si aspiratiilor ca organizari corporale subtile, energetice, finele relatii ale comuniunii cu inteligenta percetiei, etc, pana la grosierele-utile-relatii functionale fiiziologice si organice. Dar "acest drum" este doar superficial si instabil, efemer; in profunzimea functionala, inteligenta creatoare si actiunile sale regeneratoare , recreative si creative ale inoirii structurale si functionale nu pot fi atinse de interpretarile sau pozitionarile noastre in constiinta ca surse ale entropiei; acesta pozitionare este proasta pozitionare in relatii sau prostitutie. "Prost situarea" genereaza opzitie inteligentei, sau prin diversificare formala, 'un antipod" al ratiunii existentiale sau al legii vietii vazuta ca ordine a oricaror ordini structurale si functionale naturale , de sine statatoare si vecinice (neaservite conditionarilor interpretative ); aceasta opozitie genereaza tensiune si tensiunea dinamica perceptiei. Ce se intampla oare cand tensiunea inceteaza? Inceteaza perceptia? Evident ca nu , tensiunea conflictului lasa locul "intensitatii trairii", , intensitatii comuniunii cu inteligenta perceptiei si repozitionarea noastra in constiinta din surogatul constiintei binelui si raului confluictual in constiinta vietii in care intensitatea actiunilor este creativa, intensitatea existentiala ale formelor expesive din existenta ca echilibru dinamic-armonic ale fortelor, de aceasta data complementare nu opuse. Aceleasi elemente ale structurilor din percetie ni se releva organizat intr-o noua ordine functionala, ordine in care toate elementele constitutive ca forte si corpuri ale vechii organizari si functiuni sunt prezente, fara anihilarea vreuneia, dar intr-o organizare existentiala in care se sustin in reciprocitate fara confruntare. Tensiunea vietii se "transforma" in intensitatea trairii, intensitatea creatiei si creativitatii. Evident ca aceste consideratii sunt de la coada catre cap in sensul in care percepem ordinea lor exact pe dos; prima este intesitatea tririi ca actiune a creatiei si regenerarii ei simultane si apoi este reactia care creeaza tensiunea nemultumirii sau tensiunea din viata. Aceste consideratii s-au nascut din perceptia punctuala a sensului tensiunii vietii, a ceea ce vrea viata de la noi ca sa ma exprim asa. rememorarea punctuala a evenimentelor istoriei personale si reatiilor personale din existenta , rememorarea participarii personale la sustinerea si regenerarea antipodului ratiunii, mi-a relevat tensiunea constanta a vietii peronale si spre ce ma impingea ea, care era sensul ei in propria existenta, ce vroia de la mine. Nu mica mi-a fost surpriza cand am 'vazut" in fiecare circumstanta mai tensionata ( sau cresterea tensiunii prin amplificarea punctualitatii ei in evenimente de max tensiune si imperativa decizie), "la ce ma opuneam de fiecare data" si de fiecare data ori 'amanam", ori luam decizia opusa, prin atitudinea si decizia constienta personala opusa sensului jn care tensiunea vietii ma impingea. (- ma tot repe,t sau tot repet ideea in forme diferite si cuvinte diferite pentru ca oricare exprimare descriptiva imi pare irelevanta trairii sau faptului-descrierea nu este faptul descris-). Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca tensiunea vietii ma impingea mereu spre a-mi asuma libertatea, conducerea la orice nivel existential si fiintial, indrazneala si asumarea responsabilitatii. De fiecare data o lasitate motivata idetic prin modestie si demonstrarea ei celorlati intra in actiune fandosindu-ma in fata circumstantelor intr-o inhibitie-refuz al sensului lor. Paradoxal pentru mine este ca desi inhibitia mea printr-o inalta idetie automotivata se manifesta decizional si faptic ca expresie personala, nu reuseam decat sa aman manifestarea tensiunii vietii in directia ei naturala. Amanarea mea se dovedea ineficienta pentru ca circumstantele evenimentelor in desfasurarea lor 'obiectiva" ma duceau si ma puneau exact in pozitia refuzata, fara sa anuleze inhibitia care abandona rapid si pervers pozitia respectiva. dar acest abandon nu rezolva nimic pentru ca aceeasi tensiune si aceeasi directie a ei ma conducea in aceleasi circumstante si cu aceeasi pozitionare, chiar daca ele erau in forme si nivele existentiale diferite, sociale sau interioare. Aceasta repetare a aceleiesi actiuni si acelorasi reatii (diferite doar formal si conjunctural), m-a condus in cele din urma la a-i acorda atentia neselectiva care ii releva inteligenta. Mi-ar trebui mii de pagini pentru a descrie diversitatea expresiva a acestei repetitii, sau a formelor inimaginagile ale reactiilor mele similare care-mi releva 'timpul" doar ca esalonare a expresiilor acestor reactii, in fundal aceeasi reactie la aceeasi tensiune a vietii. Dar nu va ascund ca bucuria relevarii ei si directiei in care ma impinge a venit doar odata cu constienta faptului ca nu este personala si ca nu "pe mine ma impinge in indrazneala si asumarea responsabilitatii propriei conduceri existentiale si a fortei vitale", ci pe noi toti. Bucuria a venit ca o consecinta a constientei comunitatii de traire si experienta care nu ne diferentiaza si nici nu creeaza ierarhizari abstracte si absurde intre individualitatile umane, constienta comuniunii in fiinta. Observ ca fara aceasta constienta (i-as spune a fratietatii reale terestre) suntem inclinati sa folosim noua ordine organizata si functionala descoperita arbitrar si violent ca totalitarism exclusivist care are ca mijloc anihilarea formelor si energiilor opuse. As insita in a descrie povestea acestei "tendinte" , este povestea oricarui sfarsit si nou inceput revolutionar, povestea demolarii de statui si edificii, anihilarii fiiintelor sau razbunarii pe fiintele exponente ale vechilor structuri decadente prin transformarea lor din organizational-functionale in structuri ierarhice indiferent de ideatia lor. Inteligenta perceptiei ne arata ca in orice "demolare structurala" sta germenele "noului" sau cel putin al posibilitatii lui, si ca prin tendinta totalitarismului, exclusivismului arbitrar, il refuzam. Nu trebuie ca elementele structurale, fiintiale si sociale consumate ca experienta, sa fie distruse, anihilate, ci ele trebuiesc inglobate intr-o noua structura pe un nou nivel de ordine si energie. Dupa cum viata ne arata lupta cu trecutul si exponentii lui nu ne conduce spre un inoitor-viitor (regenerare individuala si sociala), ci spre reluarea aceleiasi experiente a conflictelor si entropicelor reactii la viata, la imbatranirea societatii sau civilizatiei si individului, rezultat al incapacitatii perceptiei inteligene si a sensului pe care tensiunea vietii ni-l releva in existenta. Conducerea individuala este responsabilitate individuala si vedem cum orice iresponsabilitate este dizolvata de colectivele cardasiilor parlamentare, economice, culturale, financiare, in spatele carora individul se ascunde. Individul exclusivismului totalitar se arata ca victima a institutiilor si neajutorat in fata puterii lor obiective, isi justifica orice actiune cu institutia si legile, iar in fundal sau profunzime , foloseste instrumentele institutii si legifereaza dupa bunul plac sau arbitrarul interesului personal conjunctural pe criteriul 'dupa mine potopul- eu sa ma rezolv". Orice organizare sociala , este o organizare conceptuala, ideatica, dogmatica. Dogma rigida este armatura ei. Cand constructia conceptuala dogmatica prin rigiditatea ei se releva ca disfunctionala in raport cu existenta individuala, nu mai este sustinuta de indivizi in mintea si sufletul lor si ca urmare "cade", se dizolva ca si cum nu ar fi fost vreodata si ne miram cum am putut crede in forta ei represiva si obiectiva care ni se dezvaluie ca propria iluzie- in soatele credintei nostre in acea forta represiva nu exista nimic faptic sau obiectiv- Demolarea unei organizari sociale conceptuale, motivate ideatic prin utopii , nu implica o demolare a fiintelor angrenate in acea organizare trecuta, pur si simplu pentru ca, chiar ele au demolat-o. Asa ca toate fiintele sunt necesare a sustine noua organizare ca potential mai buna. Dar razbunarea pe trecut ne arunca in aceeasi experienta si organizare aexclusivismului demolator in care se schimba doar actorii si mijloecle formale. Este evident irational sa te razbuni pe o fiinta cand in fond "raul" trecut era conceptual si ideatic iar structurarea sa sociala a cazut deja. Fiinta eliberata astfel ,din libertate poate opta pentru o noua forma sociala de expresie; daca am fi intrebat populatia si raspunsurile fiecaruia ar fi fost sintetizate in acel moment de libertate initiala noua organizare ar fi aparut ca o noua forta regeneratoare. Dar dupa cum vedem in acele momente au aparut " leaderi" ai vechilor structuri sau interese care au condus populatia in trecutul feudalismului sau capitalismului salbatic incipient. Noii leaderi s=au remarcat ca razbunatorii oropsitilor trecutului propriilor lor conceptii reverberabdu-le. S-au instalat prin promisiunile imposibilitatilor propriilor incapacitati sufletesti sau de constiinta." Cine nu cunoate trecutul este condamnat sa il repete" "Cine cunoaste un trecut fals este condamnat pur si simplu"- repeta falsitatea. In aceasta repetitie seperanta intr-un viitor "bun" este speculata de cardasii trecutului ca promisiuni electorale pentru perpetuarea privilegiilor lor personale. Naivii nu sunt cei care spera ci cei care cred in promisiuniile interesate.In acest sistem individul nu exista decat ca instrument si poporul este o multime de contribuabili ai profitorilor inocentei copilaresti; se impune maturizarea popoarelor si indivizilor ca structurile sociale sa evolueze; ori tocmai asta se respinge prin manipularile imagistice si conceptuale ale irarhiei conceptuale superiro-inferior. Inferiorul insela , inseland prospera pe sema celorlalti apoi cu prosperitatea sa se revendica superior; oare prosperitatea este a sa sau a inselatilor? Dupa cum starea sociala arata, prosperitatea unora este a inselatilor care au ramas fara ea si acestia sunt >poporul de contribuabili" care paradoxal spera de la inselatori prosperitatea viitoare votandu-i. Omul se cunoaste dupa fapte, ca pomul dupa roade si structurile sociale dupa rezultatele comunitatii nu ale individului. Polarizarea sociala excesiva conduce la distrugerea societatii respective dar sa fim vigilenti sa nu cadem in aceleasi structuri formal diferite. Niciodata multimea nu a condus societatea, la fel cum niciodata Soarele nu a gravitat in jurul planetelor. Este o evidenta de care trebuie sa tinem cont, sa nu mai ignoram. Soarele, individual este corespondentul constiintei, intotdeauna profunda, interioara individului uman in sensul ca nu este aici sau acolo, nu poate fi localizata spatial decat prin om. orice om este purtatorul acestui soare care lumineaza perceptia sau este 'pe partea cealalta' si perceptia este in intuneric sau doarme constiinata ei..Evident ca nu persoana conteaza ci starea constiintei sale umane si cunoastem doua stari , treaza sau adormita. Daca este treaza, lumineaza si inteligenta percetiei este evidenta, in aceta perceptie inteligenta se poate releva constiintei omul potrivit la locul potrivit ca votul nostru sa fie functional in folosul comunitatii si nu o risipa investitionala energetica. Dar cand poporul doarme si viseza cu ochii deschisi, doarme constiinta comunitatii sale si mostrii irationalitatii din cosmaruile sale(invidia, razbunarea, moartea caprei vecinulu, durerea suferintei propriii, frustrarea si disperarea, utopica speranta a pomenilor miraculoase, etc) voteaza in locul lui. Numai trezirea constiintei comuniunii si comunitatii sau constiinta radacinilor comune in viata si societatea planetara ne releva functiunile diferite ale popoarelor si indivizilor in comunitatile lor expresive constiente. Nu toate popoarele au aceeasi functiune pe planeta dupa um nici toate organele in corp nu au aceeasi functiune ca sa aiba acelasi model de organizare si functionare, comportament in existenta. Constiinta releva omul care are acea functiune in comunitate si popor cu functiunea sa in comunitatea planetara si astfel nu exista competitia promisiunilor desarte cand fiecare face exact ceea ce el este ca functiune in comunitatea sa la orice nivel ar fi acesta. Este organizarea functionala si nu ierarhica a vietii planetare, a inteligentei planetare, cu care presiunea vietii ne pune in acord si la care egocentrismul mediocru si meschin se opune. "Daca dragoste nu e nimic (traire intensa si izvor creator, Dumnezeu-Om), nu e". Este usor de spus dar foarte greu de trait comuniunea faptului descris asa. Fara trairea "miracolului" viu ce suntem, lumina in exista nu este, vom orbecai batand aceleasi cai, disperand ca nu ajungem undeva in alta parte decat la 'ortul popii". Mereu si mereu si mereu, o luam de la capt, repetam aceleasi greseli si ajungem in acelasi loc si ca indivizi si ca civilizatii (modalitati temporale conceptuale), traim din inceput fara sa concretizam sau sfarsim ceva ; inceputul este greu dar sfarsitul se plateste, si nemultumirea neplatii nu ne paraseste; Cand intelegem ca orice cale se termina la jumatate, vom intelege intelepciunea mersului. Mersul nu cred ca este o incremenire pe calea 'ortului' pe care ne sfarsim fara sa sfarsim ceva concert in existenta, sa sfarsim atitudinea si comportamentul urii si refuzului diferitului in existenta, sa sfarsim polarizarea si experienta de rasa a binelui si raului din pomul caruia am fost indemnati prin interzicere sa muscam nu ca sa ne ortavim ci ca sa ne imunizam prin vaccinarea lui. O noua constiint de rasa sau functiune in univers, care de fapt este constiinta profunda a inceputului curat si conceptiei imaculate de dinainte de vacin, se trezeste in omenire dar in perceptia noastra subiectiva obiectivata in exterior la orele de stiri si dezbateri vedem doar zbaterea conceptului gresit al trecutului zilei de ieri care-si canta catecul de labada sau danseza ultimul sau dans. Rabdarea insemna sa astepti dar sa stii ce astepti ca viitorul tau sa nu-ti fie furat.Cand "viitorul tau" curat ti se releva la orizontul perceptiei launtrice rabdarea rasaririi lui obiective iti va fi rasplatita si viitorul nu-ti va mai fi furat si inlocuit cu trecutul hotului. Trecutul hotului este sarac si viitorul tau bogat, vigilenta ta si intelepciunea inascuta nu va mai lasa sa fie inlocuite. Ramane doar sa hotaresti ce insemna bogatia si saracia pentru tine si responsabilitatea acestor hotarari vei trai.Se spune ca paradigma este 'gandesc deci exist" dar oare am gandit vreodata la propriu??? Trecutul este atunci cand "lumina" vine din alta parte; este semnul intunericului in care ne aflam. Ca popor avem racinile luminii curate, dar trecem prin intunericului asteptarii luminii de la orient sau de la occident, intunericul dinainte rasaritului. Ca si individul comunitatea se opune indraznelii si responsabilitatii propriei lumini. Pana cand? Nu exista circumstanta oricat de catastrofica ne-ar aparea si oricat de constrangatoare s-ar manifesta , in care condusi de propria lumina sa nu razbim la mal dupa tumultoasele furtuni ale marilor dezlantuite.
Postări
Al dracului de greu nici inteligent, nici destept. Adica prost.
RăspundețiȘtergereGil Dracu'
>:- |