29 august 2014

gandul

Gandul este cuvantul utilizat adesea dar caracteristica lui fundamentala ignorata.
Memoria contine toate formele sale explicite, semnificatia formelor si actiunea lor. Daca formele gandului sunt diversificate lingvistic si heraldic, actiunile sunt aceleasi reflectand ceea ce este in campul existentei. Formele gandului au "inceput" si evolueaza in continut si senificatie functie de profunzimea si inteligenta perceptiei subiective. 'Inceputul" formei gand este denumirea, denumirea unei perceptii punctuale sau a interactiunilor din perceptie, dar inaintea oricarei forme gand sta gandul. Gandului omul da o forma denumindu-l pentru a-l putea comunica si in absenta prezentei lui din perceptia providentei, pentru a-i invoca prezenta. In prezenta noastra ingustata de concentrarea atentiei poate ca un gand sa nu existe dar ii putem invoca denumirea si daca cel care ne aude are cunoasterea directa a respectivului gand, invocarea noastra este relevanta. Dar ce se intampla cand cel care ne aude nu are cunoastrea directa a gandului pe care il invocam? Evident ca in acest caz comunicarea nu are relevanta scontata de comunicator, iar cel caruia i se comunica nu are alta sansa decat sa-si imagineze gandului invocat, sau sa "creada", ceea ce aude fara sa aiba experienta  perceptiei directe sau trairii respective. Un exemplu elocvent il constituie forma "fericire" a gandului; este cunoascuta de toti fara trairea sau perceptia directa (reflectarea in sine a ei prin contact direct cu ea) a acestei forme gand; in acest caz o interpretam in toate chipurile posibile si o conditionam de circumstante si contactul lor direct, adica ne creem o imagine a carei reflectare sa ne dea senzatia fericirii, apoi ne straduim sa concretizam circumstantele din imaginea proprie a fericirii concepute; surpriza neplacuta este ca circumstantele le concretizam dar fericirea nu traim. Evident ca inchipuirea fericirii nu este fericirea. Acea stare a gandului propriu denumita "fericire" exista neconditionata de circumstante este "naturala" si trairea ei nu depinde decat de contactul direct a celui ce percepe cu perceptia ei. Inchipuirea "fericirii' nu conduce decat la exaltare sau satisfactie, ambele efemere si dependente de circumstante in timp ce 'fericirea' naturala este libera de circumstante precum apa, aerul si fraierul. Ce doresc sa relev prin aceste consideratii este evidenta distinctiei dintre forma gand memorata si gandul respectiv care este traire directa a lui; o alta distinctie evidenta este intre gandul direct si formele concepute ale lui in lipsa perceptiei directe. Folosesc forma gand denumita "fericire" in comunicare dar camunicarea nu este relevanta decat pentru cel care are contact direct cu gandul a carui stare este denumita astfel;. oricine altcineva asculta nu poate fi decat enervat de povestile despre fericire; stare firesca, asculta ceva irelevant pentru el. Din aceasta stare de disjunctie posibila intre gand si denumirea lui sau forma gand, folosirea verbala a formelor gand conduce la lipsa continutului, sau la "goliciunea" lor si le face irelevante oricarei comunicari. Experienta trairilor ca experienta contactelor directe a gandului si a reflectarii lor psihologice si corporale aduce relevanta  in comuniare; cel ce comunica si cel caruia i se comunica cunoaste direct trairile invocate prin rememorarea formelor gand lingvistice si heraldice ale comunicarii. Consecintele unei invocari fara continutul trait al celor invocate a condus la situatia posibilei manipulari a auditoriului prin vorbe goale.Ex, potrivit este cel al manipularilor "politice" in care nici unul din comunicatori nu cunoaste direct starea natiunii pe care promite sa o realizeze prin actiunile lor viitoare si astfel vorbele lor sunt lipsuite de continut . "Nu te pot conduce acolo unde nu am fost niciodata", este o evidenta individuala si colectiva. Daca politicienii ar fi trait o "stare a natiunii' , aceea pe care o promite, ar fi cunoscut direct toate elementele care structureaza o astfel de stare si actiunile lor ar fi cele ce ar structura starea respectiva; 'nu putem face ce nu cunoastem". Cunoscand prin traire directa starea promisa politicianul ar cunoaste elementele  reale din structura starii respective si nu ar mai fi nevoit sa minta. iar minciuna ar fi pedepsita in cazul in care si natiunea ar cunoaste starea respectiva. Iata de ce ' vrem sa ne intoarcem mereu la un trecut cunoscut"; dar daca cunoastem un trecut deformat de interpretari interesate ne vom intoarce urmarind o himera fara sa o atingem vreodata. Aceasta himera a 'cresterii economice sau profiturilor fara sfarsit" nu conduce decat la razboi distrugator a relizarilor de pana atunci in asa fel ca himera cresterii profiturilor sa continue lund-o de la zero; realizarile de orice fel sunt distruse,  ca himera cresterii fara sfarsit sa continue. Spatiul etnogeografic denumit Romania este un exemplu elocvent al distrugerilor continue in scopul aservirii constiintelor himerei dezvoltarii si cresterii; continuitatea subdezvoltarii raportata comparativ la o dezvoltare himerica a statelor invecinate pe 'spinarea celor nedezvoltate' pare a fi unica continuitate nationala. Aceasta himera a cresterii fara sfarsit economice si culturale este obsesia natiunii care se considera ea insasi nedezvoltata si aculturala (fara cultura proprie, cu o cultura de imprumut; sovietica, corporatista, etc ) Individul unei astfel de societati este asemenea ei subdezvoltat si acultural, un individ "gura casca " care inghite orice aberatie intelectuala si alimentara , cu atat mai atragatoare lui cu cat este mai absurda si stralucitor ambalajul. Nu suntem dispusi sa recunoastem ca tot ce "patim" se datoareaza modalitatii in care folosim propriul gand dandu-i formele himerelor irationalitatii pentru ca aceasta recunoastere insemna responsabilitate individuala a gandului propriu. Tot ce este, este hranit de gandul nostru. Hranim cu propriul gand tot ce nu ne place si ne perturba existenta, tot ce se opune ei reverberand la nesfarsit o strucutra de forme gand "negativa" in relatie cu propriile aspiratii naturale pe care o ascundem sub denumiri pompoase si promitatoare ale "buna starii gandului" si reflectarii lui corporale si psihologice ca stare individuala. si colectiva. Daca exploram in memorie acea stare individuala pe care am denumit-o noi insine 'buna stare' am putea sa percepem si sa elevam constiintei individuale caracteriticile ei. Aceste caracteristici ale "buna starii" individuale elevate constiintei ne va da o imagine clara a ceea ce urmarim, a elementelor necesare ei, a dinamicii dintre elemente, am reflecta denumind si redenumind structura ei reala ca traire iar amagirile promitatoare ale starii respective s-ar releva constiintei ca mincinoase, minciuni care nu s-ar mai putea hrani din gandul nostru degradandu-l formal, furandu-i energia. "Gandul este intreaga liniste si frumusete" cand nu-l reimbracam conform lantului mizeriilor promitatoare ale himerelor. Paradoxala este  "credinta intr-un rau cunoscut decat intr-un bine necunoascut" si aceasta evidenta releva 'cunoasterea noastra directa este cea a "raului". Cand ni se vorbeste despre un "bine", zambim zeflemitor, ne-am ars de atatea ori ca nu mai credem binele, nu avem cunoasterea lui directa si este inrelevanta noua orice invocare a lui, fie cand este vorba de un bine individual sau colectiv. Astfel ne complacem in mocirla "raului cunoscut, al dezamagirilor suferite, al sperantelor neonorate". Neincrederea si suspiciunea este motorul actiunilor si comunicarilor noastre, votul impotriva "a orice" (totul este iluzie) este mijlocul nostru in existenta. Daca "totul este iluzie" ce ramane, pentru ce luptam ?  Evidenta spune ca luptam pentru continuitatea cunoscutului desi cunoscutul nu ne onoreaza, ne epuizeaza si este superficial si mediocru in cel mai bun caz. Mediocritatea este raspunsul nostru sau calea noastra de mijloc in structura sociala iluzorie , conceputa si intretinuta ai carei creatori si victime suntem. Intre geniu si stupid, mediocrul supravietuieste. Mediocritatea este izvorul si viitorul societatii. Orice negativitate relev, o cunoascutem si suntem de acord cu ea; nu avem indoieli ca asa este dar cand relev sau elevez geniul , puterea si magia fiintei umane, suspiciunea si neincrederea intra in functiune. Intreaga noastra cunoastere psihologica este durere, actiunile noastre in societate sunt ale dureriilor noastre si evident genereaza si reverbereaza durerea in societate. Intrebarea mea este daca doar durere exista si lumea este completa din durere facuta? (exaltarea senzoriala si psihologica, satisfactia sunt fructele, efemeridele arborelui durerii). Asa cum experientele "intamplatoare' (neproiectate, nepremeditate) ale fiecaruia ne releva, exista si "altceva" decat durerea, exista implinire si bucurie, dar aceste 'intamplari" senzoriale si psihologice dispar si nu le putem stabiliza lasand in urma lor continuitatea durerii sa troneze. Evident ca aceste 'intamplari fericite" nu izvorasc din cunoastrea noastra pentru ca orice cunoastem putem manipula sau folosi; ori tocmai ce am dori sa stabilizam, nu putem, nu stim cum, vin din discontinuitate nu din continuitatea cunoasteriilor noastre. Asta ne arata ca incetarea cunoasterii nu insemna sfarsitul, ca dincolo de cunoasterea-credinta psihologica mai exista 'ceva" cu care atunci cand avem contact direct, reflectarea acelui "ceva" corporala si psihologca este complet uimitoare, neistorica, nemaitrait, nemai-amintit, este cunoastere directa neitermediata de premeditarile noastre conceptualizate. Acel "ceva" este penru mine "Gandul nepervertit",  gandul curat dezbracat de formele pe care le-am pus in carca lui impovarandu-l pana la sufocare; gandul linistit in armonica sa , toata frumusetea si pacea creativa a tot ce este forma naturala . Il cunoastem sub denumirile interpretarilor noastre irelevante lui ca ecologia planetei sau viata planetei si a individului. Comportamentul social conceptualizat si consecintele lui, distruge ecologia planetei si sanatatea individului uman- nu este asa ca sunteti de acord cu " morala" de mai sus, ca este o evidenta de neconstetat pentru toti indivizii ? Nu trebuie nici o demonstratie si argumentatie a acestei 'morale' extrase din consideratiile evientelor si consecintelor individuale si sociale pe care le resimtim cu totii. Schimbarea, revolutia si reforma,  inseamna CONTINUITATE sub alta forma a aceluiasi concept -structurare sociala-ale carui consecinte in manifestare ii dezvaluie calitatea de generator de suferinte ascunse de vip-uri, urlate de saraci, reflecatre de starea planetara in degradare.Continuitatea si complacerea sunt mijloacele autodistructiei. Discontinuitatea si indrazneala exploratorului responsabil de care aventurierul nu este capabil ne va conduce in profunzimea si inteligenta percetiei care ne va calauzi existenta fara premeditari si preconceptii intr-o continua autoreglare si autocorectie . Continuitatea autocorectiei este sanatoasa si permite continuitatea discontinuitatii si a revelatiilor sale, revelatia gandului pur original, tacut care sustine intreaga natura si creatie. Fara libertate nu ne putem face rau noua insine si daca aveam nevoie sa ne facem rau  ca sa ne demonstram libertatea, consider ca ne-am demonstrat-o deja si ne putem intoarce la responsabilitate si cocreatie. Cine face aceste consideratii altul decat gandul care mediteaza pe tema propriei expresii necunoscute si a 'hainelor' (conceptuale) cu care s-a imbracat ca sa triasca experienta lor ? A trai o experienta fara a medita pe tema ei este inutilitate care conduce la continuitatea durerii deformarilor experimentale. Astazi in omenire o alta constiinta traieste, in univers o alta constiinta de sine traieste si-si dezvolta radacinile in nevazutul pamantului  iar cand va fi momentul discontinuitatea produsa ne va releva natura si puritatea sa, arborele vietii va renaste in perceptia si constiinta cetatenilor planetari, nu vor mai fi necesare  preconceptii si conceptii pentru societatea oamenilor ca modele de urmat cand fiecare va stii exact ce are de facut in armonica plenitudinii si frumusetii inconjuratoare, exprimarea desavarsirii propriei fiinte si desavarsirea mediului existential individual si colectiv. Pentru asta nu este nevoie de conflicte cu trecutul cunoasterii de sine, de negarea religiilor si ideologiilor utopice, pe preotii si politicieni lor, de razbunare pe inselatori, caci fiecare este inselator si inselat. Este momentul mult asteptat  din creatia in desfasurare in care Dumnezeu da viata 'botului de lut", substantialitatii sale. Gandul nu mai este "nimic", materie mentala care se plimba prin minte fara vreo relevanta obiectiva, faptica  care ii da dreptul sa "faca orice", sa fie arbitrar si iresponsail, antirational si mediocru. Cele mai inalte aspiratii ale gandului viu vor iesi prin coaja groasa a aberatiilor si himerelor "intunericului" lui (teama de viata) si vor redesavarsi ceea ce este desavarsit , expresia sa originala pura a plenitudinii si frumusetii sale indescriptibile. Gandul se va dezbraca de 'hainele trecutului"  ca sa scape cu viata. Zidul memoriei noastre este gros si ingrosat de reverberatia antiratiunii conceptuale a vietii si existentei; lovituri de picamer sunt necesare spargerii lui pentru a vedea dincolo de inchisoaraea sa. Dar putem trece prin el fara sa-l spargem cand suntem gata pe banda de productie vie a universului vietii, cand aservirea si atasea dependentelor psihologce va inceta, vom iesi la "aer curat" pentru ca vom vedea dincolo de ziduri fara sa ne speriem ca dincolo de ele nu exista altceva decat moartea. Perceptia noastra este modelata de cunoastere si propria cunoastere respingem , reactia la reactii, dar exista si perceptia dinaintea a ceea ce denumim cunostere sau credinta proprie, perceptia nemodelata de cunoasterea descriptiva si interpretativa interesata de putere si dominatia inconjuratorului natural, perceptia inteligenta a relatiilor existentiale a caror 'fundatie' este comuniunea sau ordinea armonica explicita a unicitatii ordinii implicite sau profunde care este Omul- Dumnezeu, nascut in Dumnezeu. Dumnezeu creeaza Dumnezei , nu poate crea altceva decat este in propria natura, in afara lui nemaiexistand altceva asa cum singur releva constiintelor omenesti-"Eu sunt cel ce sunt, si in afara mea nu exista altceva". Filosific vorbind, incognoscibilul (" afara" lui Dumnezeu) este irelevant vietii si constiintei ei. Cognoscibilul-cunoscutul si necunoscutul este exprimat si reverberat prin gand, in afara gandului altceva nu exista si responsabilitatea a ceea ce exista si suntem este responsabilitatea rostirilor noastre asa cum in inceput este rostirea lui Dumnezeu pe care o auzim direct ca gand sau indirect ca cuvant. Astazi este extrem de complicat sa auzim gandul rostirii dumnezeiesti, delicat si creator, regenerator corporal si conducator punctual in existenta, in vacarmul galagiilor revendicative ale atentiei divine, acordam atentie vacarmului si privam rostirea divina de atentia si energia noastra! Nu uitati invatatura curata care ne aminteste ca Dumnezeu ne-a dat totul si astfel a ramas neexprimat in univers ca forma, deci inexistent formal, adica nevazut, convins ca fiul sau este expresia sa formala, substantiala si stabila in univers, desi erau variante ale unei posibile tradari a lui sub influente dusmanoase exprimarii dumnezeiesti, sau invidioase.Aceste influente fara forta sau substanta sunt tocmai inchipuirile fiului sau, ca reflecsii partiale ale unei plenitudini indescrptibile sau conceptualizari ale percetiei plenitudinii si frumusetii create care sunt 'in afara' lui dumnezeu sau adevarului a ceea ce este creat (adica tehnologia carja existentiala) si care condensate in adn-ul sau sa-i provoace disfunctionalitati psihologice, fiziologice si anatomice, disfunctionalitati cu care sa se confunde ca identitate si rutina sau fatalitate existentiala; dar ceea ce este mai dureros, uitand astfel originea si calitatea sa.. Evident ca aceste "influente" sau directionari in existenta ca necesitati si nevoi de implinit si  sun timpotriva onstiintei completitudinii fiului si adevarului functiuniilor sale in univers, cocreatia Dumnezeu-Om, cocreatie care desavarseste pe un nivel sublim creatia intr-o continuitate creativa sau flux; omul-intentie , dumnezeu-edificiul intentiei lui, continatorul sau in forma desavarsita.Eu comand, eu execut, eu cu mine nu discut, este expresia egocentrusmului si arbitrarului singuratatii, izolarii la care se supune fiul prin aceste influente generate de el. Ceea ce este greu de perceput este tocmai faptul ca omul este generatorul acestor influente al caror victima se considera. Ce impiedica aceasta perceptie? Invaluirea in constiinta si memorie a faptelor sale, adica ascunderea propriilor fapte contare existentei sale care se reflecta psihologic ca 'rusine si vinovatie, nedemnitate si neputinta" . Orice minciuna , "greseala" pe care consecinta ei ne-o releva ca atare, ascunsa sau respinsa ne intareste sentimentul de rusine si vinoavatie din care apoi gresim din nou; avand "ceva mai mult de ascuns" si efortul ascunderii, deci minciunile vor fi mai multe. Exista si fata formal diferita a acestei "ascunderi" si rusini-vinovatie prin care, ca sa nu mintim ne incrancenam sa reflectam cat mai exact ceea ce s-a intamplat deja, fara sa avem constiinta faptului ca prin aceasta repetitie intarim o ascunzatoare veche, betonam astfel faptele justificarilor mincinoase ale trecutului care s-au exprimat ca obiective prin faptuirea noastra sau a altor semeni umani in acelasi efort. Iata ca Invatatorul ne conduce drept in existenta cand afirma "recunoasteti-va ca sa fiti recunoscuti,..." (aici vin cu -recunoscuti ca tata de propriile fapte), "...si daca nu va recunoasteti sunteti in nenororcire, nenorocirea chiar"(aici vin cu- nenorocire, adica fara nororc, incompleti). Recunoasterea propriilor fapte este vindecarea constiintei, odata vindecata "lumina mintii" cum mai este denumita constiinta unica si individuala, propriul spirit, va lumina calea fiecaruia si va evita capcanele puse pe cale de el insusi crezand ca le pune celorlalti. Daca nu se recunoaste monada idee-experienta care se confirma reciproc intr-un cerc vicios greu de constientizat, rutina, sentimentul rusinii si vinovatiei se reflecta intelectual in simtamantul nedemnitatii si inutilitatii existentiale care ne omoara prin abandonarea a ceva inutil si nedemn. Nu lupta pentru supravietuire care inceteaza ne omoara ci constiinta nedemnitatii si inutilitatii ei. Daca incetam (si nu se poate decat de buna voie si nesiliti de nimeni, adica nu ca reactie sau fuga de durerea provocata de lupta),  lupta de supravietuire sau de a continua minciunile, inutile si nedemne se releva a fi chiar simtamintele inutilitatii si nedemnitatii ca reflecsii intelectuale ale luptei cu viata. Aceste 'reflexii intelectuale -deci ale gandului' hranite de gand ca forme de sine, sunt cele ce justifica lupta cu viata sau opozitia la existenta.Ele justifica bantustanele si lagarele de exterminare, gulagurile si rezervatiile pentru inferiori si nedemni sau diferiti, atunci cand responsabili de ele sunt faptele altora pe care ii identificam in exterior fara a fi constienti de sursa lor launtrica si cunoasterea lor care ne modeleaza perceptia, deci exteriorul. Este greu de identificat influentele negative potrivnice vietii si existentei individualizate a ei, este greu pentru ca vin din timpuri sau epoci, experiente, atat de adanc ascunse in constiinta si memorie ca sunt neclare, nestiute, astfel tacute, nereverberate simetric in povestile popoarelor si din acel fundal tacut ne priveaza de libertate furandu-ne expresia inocenta si inteleapta a firii noastre creative. Asa cum l-am alungat pe dumnezeu din societate si existenta in cerurile uitate si ii inlocuim prezenta prin icoane si idoli lipsiti de substantialitatea vie dumnezeiasca, asa am indepartat si ascuns in constiinta pana la uitare trecutul epocilor inselatoare care prin experienta si prin consecintele lor ne-ar arata adevarata lor fata si am actiona in consecinta nemaihranindu-le cu gandul nostru odata revelate ca antirationale si antiexistentiale.Noi  credem ca dezvoltam tehnologii, credem ca inovam ca inventam dar la o atentie profunda vedem ca acele cai uitate si ascunse, tacute, ne imping la a le reverbera peste timp, sa le inviem, sa uitam caile viului plenar si creator prin repetarea lor. Veti intreba care sunt acele epoci si cum erau ele , dar va amintesc ca sunt in percetia voastra prin reprezentantii lor ideatici si psihologici pe care-i cunosteti foarte bine, sunt semintele care au condus la un moment dat omenirea la pierderea constiintei sale de 'Fiul lui Dumnezeu", la pierderea realizarilor complete si desavarsite ale biologicului sau caii viului pe care vor sa o copieze. Vedeti ca biologicul nu are nevoie si nu depinde de tehnologic in timp ce tehnologicul nu poate face ceva fara substanta biologica. veti spune ca sunt impotriva calculatoarelor si informaticii, impotriva comunicarii interplanetare si calatoriilor in stele, dar va spun sa descopriti, sa explorati in voi insiva realizarile biologice a oricaror "sperante tehnologice" Daca nu va amintiti cunoasterea vie a acestor realizari este pentru ca va este ascunsa;  ascunsa sunteti indemnati sa cautati carje tehnologice ale lor si  asta ar fi problema handicapatilor; va simtiti handicatpati in vreun fel? evident ca nu sunteti handicapati in nici un fel daca va amintiti cunoasterea nealterata si vie a fiintei voastre. Ca sa va amintiti este alt mijloc decat Gandul? Nu este ! mai intai gandul care va spune ca exista in memoria omului intreaga cunoasterea a viului ,ca nu se vindeca tehnologic ceva daca mai intai nu a fost vindecat de biologie, ca renuntam la vindecarea biologica pentru ca credem in cea tehnologica care ne costa si imbogateste pe manipulatorii ei care au copiat-o si instrumentat-o sau intermediat-o, fapt care face vindecarea instabila, trecatoare si uitati vindecarea biologicului care este stabila, definitiva. Gandul ca nu ne poate aminti altcineva ceea ce ne amintim singuri fara a ne simti vinovati ca nu ne amintim si sa ne credem uituci sau amnezici,  si asta sunt consideratiile falsului indus prin comparatie cu tehnologia in loc sa ne simtitm fluizi si dinamici intr-o dinamica a intereselor individuale; Apoi urmeaza gandul ca 'in mine" (in gand) exista intrega informatie si nu este necesar decat sa o las sa mi se releve lingvistic sau heraldic, sa-i dau glasul meu fara premeditari a ce sa spuna.Asta se numeste indrazneala, sa nu controlezi exprimarea informatiei numai pentru ca ti se pare incredibila. Revenind la urmasii peste veacuri ca seminte ale distrugerilor si inrobirii prin uitare si rusine a oamenilor, va reamintesc unul: lacomia de putere personala si control al semenilor. Amintiti-va cum au ajuns cei denumiti "nobili", 'regi', 'experti", "conducatori" , "politicieni" , etc, la acest statut si veti vedea pe cine urmati si unde va calauzeste. Au fost epoci in istoria omenirii mai indepartate decat mileniile oficiale acordate ei , epoci ale caror efecte distructive nu va puteti nici macar inchipui; iar daca va amintiti si mai adanc (sau in urma), veti descoperi si civilizatia umana primordiala si neprvertita a carei amintiri este stearsa cu mai abitite eforturi, a devenit confuza , neclara ,fara chip si istorie si totusi prezenta prin fiecare in starea de copil inocent si sincer in primele zile de existenta care ne lipsesc din memorie. Veti intelege in meditatia voastra ca lupta nu va apartine ci ca sunteti inrolati in ea si nu poate exista statut mai deplorabil decat al soldatului care nu stie nici de ce, nici pentru cine isi elimina adversari care nu sunt ai lui, cum nici el nu este al celorlalti. Credinta in tehnologie a dat la o parte credinta in noi insine ca fiinte complete si desavarsite mai abitir ca superstitiile si magia. Dati gandului vostru tacut ce forma doriti si vedeti ce se intampla; indrazniti sa explorati prin si cu el! Ceea ce omul a denumit poate sa folosesca chiar daca nu intotdeauna simultan cu denumirea din moment ce energia sa este arendata de galagia inconjuratorului negativ sau "matrita" gandului sau curat si tacut. Scrieti,  scrisul este o magie, puteti vedea ceea ce ganditi si puteti decide asupra domeniului si consecintelor gandirii "voastre". Puteti recunoaste in scris fara sa mai fie nevoie de a urca pe piatra din Agora greceasca. Calea tehnologica artificiala pe care omenirea a calcat de curad este un drum infundat pe care l-a mai parcurs odata si ale carei consecinte a mai distrus odata civilizatia; in domeniul alimentar a inceput sa-si arate coltii, ceea ce se produce nu mai este "de mancare", in domeniul sanatatii au aparut noi virusi si s-au imultit bolile, in loc de eradicare, imultire! ; in domeniul economic saracie pentru cei multi iar asigurarea "regiilor personale" sunt considerate "buna stare"; o tara de contribuabili nu este o tara pentru oameni sau poate unii se considera 'vaci de muls pentru crestrea productiei de lapte, vaci carora li se pune muzica si da de mancare stimulatoare a glandelor mamare". Gandul nu este expresia tehnologicului ci a biologicului si daca s-a plictisit de realizarile sale biologice poate sa le distruga tehnologic autodistrugandu-se. Gandul nu are nici o putere fara o fiinta in spatele lui, fara energia incomensurabila a fiintei, iar risipirea sa in conceptii tehnocratice este drumul cel mai scurt pentru incetarea sa ca "viu" si ramane doar forma informatie-rutina. Ramane o forma fara continut si fara viata , o rutina plictisitoare si enervanta. Oprirea dialogul interior este incetarea aservirii gandului formelor sale pervertite in rutine sau obisnuintei de a copia sau clona formele sale. Autoclonarea va conduce la pierderea contactului cu natura gandului viu si a cuvinelor vii.Nu exista optiunea a fi si a nu fi in acelasi timp; ori a fi, ori a nu fi. Amestecul si interpretarea justificativa prin care vrem si una si alta este de la "cel rau". Claritatea interioara lumineaza si distinge lucrurile de fiinte; exista fiinte si lucruri , nu exista fiinte-lucruri si lucruri-fiinte. Devenirea fiintei ca lucru sau a lucrului ca fiinta este o himera. Cel viu nu moare si cel mort nu traieste. Cel viu este tacut iar cel mort este o galagie a rutinelor sale. Din tacutul sau gandul isi poate recunoaste forma plenitudinii si frumusetii sale vii forma tineretii perene si creative sau poate asculta galagia rutinelor celor morti, confundandu-se cu identitatea lor neschimbatoare isi pierde contactul cu sinele sau original, uitarea de sine si capacitatile sale in univesul vietii. "Cel care cauta este ceea ce cauta" si dinamica explorarii se refera la dinamica explorarii faptelor proprii si a recunoasterii lor care produce discontinuitatea din care "adevarul a ceea ce este 'iese in lumina constiintei.Orice autoindentificare este o respingere a plenitudinii si cunoasterea de sine se rezuma la "sunt un miracol intre miracole",recunoasterea necunoscutului care ne mai salveaza inca si care nu ignora existenta, nu o subscrie unui model descriptiv si limitativ din care ne este greu de evadat. Evadam, de la Eva si Adam se trage si poate revela uniunea refacuta a comuniunii umanului si Gandului sau tacut atunci cand este reflectat in corp si psihic ca Iubire. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu