13 august 2014

simtamantul

Comorile nepretuite, ignorate si respinse sunt simtamintele. O astfel de afirmatie ne apare ca fara fundament  daca privim ca statice simtamintele, fara sa percepem incomprehensibila lor dinamica si complexitate pulsatorie.
Perceptia simtamintelor este perceputa ca fiind separata de perceptia  inconjuratorului. Complexitatea simtamintelor ne scapa  si ea rezida din faptul ca simtamantul infasoara in el o mare bogatie informationala si dinamica acesteia intr-o unica perceptie pe care o denumim simtamant, adesea, sentiment. Daca incercam sa descriem simtamantul (pe care nu-l percepem in legatura cu timpul sau cunoasterea), vom decoperii ca ne este foarte greu sa o facem, ca toate cuvintele nu ne ajung pentru asta , ca rezultatul efortului descriptiv este irelevant in raport cu trairea lui directa. Ne este mai usor sa traim simtamantul decat sa-l descriem, sa-l impartasim prin bagajul de cuvinte si imagini la dispozitie. daca gandurile si cuvintele le percepem ca si cum "ar veni si ar pleca", simtamantul nu vine si nu pleaca, este. Simtamantul este "tacut", mereu prezent in trairea launtrica si la el ne raportam toate celelate expresii ale trairilor noastre, sentimente, emotii, senzatii, ca pe 'o triada" a simpamantului in desfasurare temporala sau succesiune ordonata a 'continutului sau'. desfasurarea ordonata a simtamantului poate fi descrisa si descrierea sa fie relevanta in raport cu ceea ce vrem s descriem dar infasurarea sau sinteza descrierilor noastre nu mai este relevanta in raport cu simtamantul a carui complexitate traita in expresia a ceea ce denumim simtamant depaseste capacitatea comunicarii descriptive.  Ca sa relevem existenta simtamantului l-am denumit , folosim denumirile in comunicare dar cu timpul acesta rutina ne-a condus la a 'uita" ce am denumit asa sau sa dam diferite semnificatii denumiri lui si astfel am ajuns in situatia ca simtamantul denumit sa-si piarda relevanta si importanta in activitatile curente, sa se estompeze si impliciteze unui fundal caruia in mod obisnuit nu-i mai acordam atentia cuvenita. Atentia noastra este este "furata" de zornaitoarele si fermecatoarele expresii ale mediului trairii si nu simtamantului "ajuns tacut", subconstientm fundal neimportant. Cu toate astea ne revoltam instantaneu im momentul in care simtamintele ne sunt "ranite" de calomnii si deprecieri rautacioase, de manipularea lor in scopuri straine fata de intentiile noastre de a exprima sau infaptui, sau de catre inselaciunea relatiilor nepotrivite in care ne trezim a fi la un moment dat si care sunt reflectate prin sentimentul ca am fost folositi si neiubiti, nerespectati ca ceea ce suntem. Ma intreb, oare de ce ne revolta asa de tare  descoperirea faptului ca in relatiile noastre suntem "folositi" si ca respectul sau iubirea ca relatie era doar un fals invelis conjunctural sub care se ascundea folosirea si manipularea potentialului noastru in scopuri meschine si mediocre starine de propria Fiinta pe care le descriem ca "ranirea simtamintelor??? Simtamantul prin profunda sa "localizare" in constiinta trairii noastre este identificat ca propria fiinta si este aparat cu sfintenie iar daca este "ranit" in relatii cu alte fiinte percepem, aceasta ca pe o "infrangere", ca pe un esec al exprimarii sale. Repetatele esecuri ne stabilizeaza temporal un sentiment de  nedemnitate si inutilitate care este sursa "depresiei-tristetei" pe care o percepem ca abandon al expresiei existentiale proprii in in mediul social, autoizolare si o putem denumi prin percetia efectelor sale "anticamera mortii", sau "moartea vie". Exemplu necesar intelegrii si increderii in propriile perceptii asa cum ele sunt si a actiunilor ca reactii reflecate corporal in evenimente si consecinte "obiective", pot sa dau exemplul actorului decedat Robin Wiliam care intr-o profunda stare de depresie s-a sinucis. Aceste reactii ale nedemnitatii si inutilitatii care ne omoara determinandu-ne sa abandonam existenta sunt antirationale sau opotiuni actionale-reactive  nepotrivite din moment ce simtamantul pe care dorim sa-l exprimam si sa-i dam viata obiectiva,  sa-l corporalizam ca fapt dinamic in expresia existentiala ramane 'neatins' de nereusitele noastre. Indemnul inteleptilor de a "nu ne da batuti" in nici o circumstanta a perceptiei capata un inteles profund; nu ne dam batuti pentru ca "nu suntem batuti ca simtamant profund al lui "a fi in viata, a exista" Daca esecurile noastre sunt evidente prin lipsa confirmarii reusitei obiectivata ca perceptie si recunoastre colectiva, insemna ca mijloacele folosite in expresie sunt nepotrivite cu tinta ei ; nu insemna ca nu putem sau suntem nedemni de a trai "ca pacatosi", sau inutili in existenta, doar pentru ca  eforturile noastre se dovedesc a fi in directii antagonice cu trairea, iar efectele lor sunt antagonice cu trairea (efectele degradarii coporale). Insemna, rational abordand problema psihologica a nedemnitatii si inutilitatii" ca "am gresit trenul in care ne-am suit" si este firesc sa ne dam jos "la prima gara" ,sa luam trenul care ne 'duce de unde am plecat " ca apoi sa ne suim in trenul potrivit ci sensul si directia in care vrem sa calatorim, iar acesta normalitate rationala pe care o manifestam camd suntem constienti de desfasurarea evenimentelor din perceptia noastra, o putem manifesta si in "invizibila" desfasurare psihologica de evenimente pe care o percepem totusi daca suntem atenti la "trairile launtrice" si la impulsurile si directiile lor.ceste trairi launtrice le percepem ca sentimente, emotii, senzatii pe care le reflectam in ganduri , imagini-viziuni, descrieri -forme-gand sau povesti , monolog-dialog, le rostim apoi-impartasim celorlati, si se transforma in actiuni si reatii ."Trenul" acestor trairi launtrice are directie si destinatie cand ii acordam atentie, si cand destinatia nu ne convine vom descoperi ca nu exista nicio opozitie sau intermediere launtrica in a schimba trenul si destinatia. Nu exista ceva launtric care sa ne forteze si constranga la  "a rosti"-a da forma si sens si directie propriului gand, sau  sa ne complacem in a repeta la nesfarsit ce "da bine pe sticla sau in conversatii" , adica sa lasam dinainteascultarile noastre sa domine in circumstante. Cand o dinainteascltare ne fura cuvintele simtamantului profund , "ni se ofera oportunitatea de a calatori gratis cu trenul respectiv", ne putem da jos daca am apucat sa ne suim in trenul resectiv adica facem o pauza in gandire ( decid: -"inapoia mea, este o experienta trecuta a carei consecinte imi este clara si ma plictiseste) , pauza -sau neacceptarea experientei plictisitoare de a face frumos de dragul imaginii si importantei de sine dependente de ceilalti- ne repune in contact cu simtamantul propriu si acest contact ne ofera 'trenul exprimarilor relevante lui si sensului pe care dorim sa-l dam propriei existente, sau a ceea ce denumim "cele mai inalte aspiratii- sau a ceea ce inspiram infosenzorial din bogatia universului viului , amplificam prim trairea individuala a bogatiei infosenzoriale respective dandu-i viata sau reinviind-o si expiram cu mai mare forta prin forma gandului propriu pe care i-o dam prin rostire. Fara rostirea aspiratiilor noastre, bogatia lor faptica ramane doar posibilitate. Aduse la cunostiinta interlocutorilor sau lumii individuale ele se vor reverbera ca evenimente si lucruri in existenta comunitatilor restranse si in comunitatea planetara extrem de complexa ca fiinta unica si de sine statatoare. Cei obsedati de putere personala "tac", isi exprima in nevazut aspiratiile si rectiile-actionale , (eu inteleg asta "ca lucru pe la spate" in relatie cu omenirea planetara asemenea strategilor militari), si invoca si legifereaza "puterea informatiei", (secrete, necunoscute de toata lumea); dar acesta atitudine si mijloc netransparent, repugna simtamantului meu profund.Cei care 'ies in piata, se urca pe tribuna din Agora si vorbesc deschis , sunt crucificati istoric vorbind; dar pana cand, "numai odata vede nasul...."; creatia martirilor care sa devina modele este pentru maimutele care lucreaza dupa model sau copiaza fara a reusi vreodata altceva decat sa le parodieze prin adaptari irelevante originalului. Este omul copiator, xerox? Va simtiti asa?S-ar putea sa aveti sentimentul asta ca reflecatre a comportamentului de pana acum, dar simtamantul launtric se revolta in fata acestei autopozitionari a gandirii , acestei forme pe care poate o dati gandului vostru in existenta! Se vorbeste "si daca foc nu este fum nu iese", ca omenirea in expresie civilizatorie originala traia in rai si a cazut (coborat din acel nivel de ordine si energie la un vivel de ordine si energie restrans, limitat) datorita unei greseli; ca dupa acesta greselea a ramas in ea generand 'un iad" din care se zbate sa iasa fara sa reusesca de milenii.Aceasta nereusita milenara se reflecta psihologic asupra existentei corporale si sociale a omului ca degradare, involutie, (IN-VOLUTIE- are semnificatia in perceptia mea de Evolutie launtrica, implicita si intrinseca, neconfirmata obiectiv in perceptia sa modelata de "greseala- forma gandului data din atitudinea potrivnica existentei sale'- "Yin" are semnificatia comuna de potential lautric, interior , matrice imanenta  si "Volutie" are semnificatia unei miscari generate de Vointa sa). suntem martorii unei obiectivizari a unui proces cu doua componente monadice, unul involutiv al expresiilor umane psihologice si biologice si celalt simultan si sincron cu primul, evolutiv al expresiilor tehnologice sau carjelor din existenta nevoilor sau credintelor in lipsa.(lipsa de completitudine, de siguranta , de asigurare existentiala , de iubire, respect , etc). Evident ca in acest mediu existential sau perceptie "obiectiva", reflectarea lui psihologica ne conduce la sentimentul- credinta a nedemnitatii si inutilitatii eforturilor existentiale obiectivat si oficializat prin teoretizarea fatalitatii sale de nezdruncinat. Existand in acest mediu modelat de conceptualizarea "fatalitatii greselii originale" si a fatalitatii consecintei, -fiscul si moartea- simtamantul profund "al libertatii si al lui a fi in viata" se estompeaza intr-un fundal considerat "utopic" datorita ne-acordarii atentiei, (energie noastre sau vointei), cu El. O atare perceptie este reflectata de afirmatii de genul "Dumnezeu a murit", sau prin dogmele idepartarii lui dumnezeu de oameni si excluderii lui din societatea oamenilor care consfintesc si oficializeaza fatalitatea greselii originale sau c omplacerea in ea.In perceptia mea este evident ca nu pot exprima decat prin opozitie simtamantul contactului direct, cunoasterii luntrice a claritatii interioare si voi afirma ca "Omenirea Nu a cazut ci accepta sa cada clipa de clipa , ca asa numita cadere este prezenta in atitudinea si comportamentul cetatenesc banal, reverberata si conservata prin repetarea ei generata de locul de unde ne exprimam al exprimarilor premedita de interese straine individului, asa numita incremenire in proiect desi consecintele si esecurile in atingerea proiectului sunt evidente participantilor la el. Murfysmele de tot felul reflecta comedia acestei pozitionari a premeditarii in rostire si actiune individuala si sociala, iar tehnicile breinstormingului in care nu se premediteaz a sau anticipeaza altceva decat obiectivul, releva miracolul aportului adfus in gandire de Inspiratia aspiratiilor si expiratia lor in gandire si organizarea ei in obiectiv. Astfel de atitudini si activitati consfintesc afirmatiile de genul:"nimic nu este imposibil" o dubla negare care releva o fateta noua existentiala, neobiectivata inca oficial de actiunile ei altfel decat punstual sau sporadic si care ne determina prin uimitoarea sa manifestare sa le dnumim "miracole". Miracolul pentru mine este stiinta cea mai inalta, varful stiintei sau con-stiinta. pentru a astfel de stiinta cunoscutul si necunoscutul nu sunt nume de lucruri ci fundamente ale perceptiei inteligente si libertatii de miscare a fiintelor umane in creatia lor. Ceea ce cunoastem pot fi trepte spre "necunocutul inca" dar care se afla in con-stiinta noastra si ne 'atrage cu o forta irezistibila" (magnetismul, gravitatia, rezonanta), sau se pot folosi ca gratiile unei inchisori inchipuite care ne limiteaza gradele infinite de libertate a miscarii in propria constiinta generand meandrele constiintei relevate in vise ca oaze intre care ne miscam fara sa avem constiinta miscarii si ratiunea existentei lor si a relatiilor cu noi insine. Fara reflecatrea perceptirei sau autoreflectare cand perceptia se reflecta pe ea insasi prin unitatea sa  perceptiva (meditatie la un anumit nivel al ei) , inteligenta relatiei  ne este ascuns, ascunsa fiind ne bazam pe dogmele cunoscute ca imuabile, rigide, moarte, amintiri violatoare ale nereusitelor trecute si nu ma mai revolta intelegand mecanismul lor de ce oamenii prinsi sub influenta lor hipnotica considera moartea (la limita, moartea economica, politica, financiara  si bisericeasca) singurul mijloc in viata pentru a-si atinge siguranta si completitudinea existentiala . Conceptiile 'sigurantei individula si colective se rezuam la : " nu poti fi in siguranta deplina pana ce nu omori dusmanii (cand era omorat dusmanul rege infrant, erau omorati si toti urmasiilui, dar asta nu asigura nici o siguranta , erau inlocuiti de altii care le faceau ucigasilor acelasi lucru;  vendeta fara sfarsit  schimba actorii, nu asigura nici o siguranta; cu o astfel de conceptie nu exista invulnerabilitate in existenta oricate armesi cetati ti-ai construi si orice tehnologie "ai evolua"). aceeasi atutidine conceptualizata este si cea a 'raiului dupa moarte", tot moartea e vazuta ca mijloc al eliberarii psihologice si corporale a constiintei si tot inutil este aceast mijloc al sinuciderii sau crimei  pentru ca conduce la lumina in propria constiinta si nici la "necunoscutul care ne mai salveaza inca" Conceptiile raiului sau iadului ne ascund miracolul necunoscut al propriei existente biologice si puterea ei neatranarii sau intermedierii ei. Cei care cauta pe Dumnezeu in univers sau in materie nu l-au gasit si s-au aservit unor false valori servite gratis, s-au aservit unor puteri inchipuite la care s-au inchinat fara sa stie ca acele "puteri" erau fabricate de manipulatorii constiintelor inocente si creative ale oamenilor ca sa-si creeze lor insisi privilegii in raport cu ei. Cand folosesti creativitatea altuia iti ignori propria creativitate si desi aparent esti privigiliat de circumstante in fapt esti dependent de privilegii sau creatorii lor iar cand aceste privilegii inceteaza prin efortul conservarii lor sau prin detronare de catre cei apropiati si cardasi dornici de pozitia suprema a preotului suprem, disperarea raportata la existenta proprie te inebuneste, ajungi in iadul propriu al propriei conceptii, iadul proiectat conceptual celorlalti, celor "naivi si utopici" in dragostea lor fara conditionare ei de propriile interese existentiale.Cei care nu-si apara viata au castigat-o. Sistemul conceptual oficial si educational te indeamna sa lupti pentru supravietuire desi evidenta arata ca nimeni nu supravietuieste sistemului ci este exclus din el prin imbolnavire si depresii caa reflectari individuale ale a ceea ce sistemul social conceptual este. Apoi suntem vindecati sau renastem ca sa ne intorcem in acelasi sistem de conceptii si credinte! este semn de intelepciune ca sa ne intoarcem vindecati sau sa renastem in locul care ne-a imbolnavit sau ucis? Nu ma refer la pamant sau corpul omenesc cand spun 'locul" ca sa va indrum aiurea in spatii extraterestre sau astrale care au proprii stapani; ci ma refer la 'locul" in care in constiinta voastra sunteti limitati conceptual de o cunoastre depasita ,'despre sine" si nu de sine; de o cunostere "prefabricata si mediocra" pe care daca o slujiti , mediocritatea ei o corporalizati in atitudini si fapte, efectele acestei corporalizari va dezamagesc, intristeaza , produce depresie si factori perturbatori ai fiziologiei viului, a curgerii in corp a energiilor straine,de corp, a falsului informational referitor la sinele uman, ale caloniilor invidioase pe natura miracolului existentei umane, ale greselii atitudinii de a fi impotriva voastra crezand ca suntei impotriva aproapelui si ca va aparati in fapt viata individuala de actiunile lui de acelasi fel,  din aceeasi convingere hipnotica. Va intrebati de unde scot aceste aberatii si consideratii aiuristice? Nu le scot ci ele sunt reflectari ale simtamantului launtric neglijat pana acum, reflecatri pe care nu le mai resping si care lumineaza circumstantele proprii si comune ale stiintei oficiale a falsului si manipularii prin imagini amagitoare sau sperietori ale fiilor omului. Se vorbeste ca sufletul este nemuritor, dar cine ar putea sa fie acela altul decat cel care ma aude? Cel care nu ma respinge chiar daca este constient de naivitatea sau stangacia propriilor exprimari, cel care are si el aceeasi transparenta de exprimat si ca atare nu este in competitie cu mine ci cu simtamantul lui lantric si vecinic al responsabilitatii in fata propriei existente si comportament in viata, a mijloacelor folosite si a "viitorului rostit a aspiratiilor infaptuite in care va trai" si pe care-l va desavarsi precum face cu cel in care traieste. Fluxul existential al simtamantului si complexitatii sentimentelor sale este fara inceput si final sau fara alt inceput si final decat fiecare dintre noi "care-l aude" si cu care in mod spontan si firesc este in ACORD. Asentimentul si acordul este calea lui EU SUNT. In asentiment insemna responsabilitate ; responsabilitatea se confunda usor cu acceptarea autoritatilor formale, dogmatice sau sociale;  responsabilitatea de care vorbesc, nu implica acceptarea, implica sa pornesti in orice exprimare mereu de dincolo de acceptari, din simtamantul profund al existentei in viata in libertate de miscare (absoluta=  cu infinite grade ale miscarii),  in iubire sau asentiment cu viata si formele sale de expresie sau fiintele, in compasiune sau iertarea greselilor de expresie in existenta, compasiune nascuta din intelegerea sensului desavarsirii ei expresive (metafora culegatorilor  care la sfarsitul zilei primeau aceeasi plata desi alocase timp si efort diferit, ne arata ca doar culesul sau drumul conteaza si se plateste nu cantitatea culeasa sau parcursa; facand acelasi lucru primeau aceeasi plata fara discriminare cantitativa ci prin constiinta calitatii care nu discrimineaza, nici nu ierarhizeaza exclusivist). A percepe "calitatea viului" exclude exclusivismul ca atitudine si orice ierarhizare disfunctionala, Din aceasta perceptie se naste sentimentul exprimat astfel : "ma bucur pentru ca existi"
 Tema de proiect "Locul de retragere" este manifestul expresiv al aspiratiilor simtamantului meu launtric, acelei seminte vecinice a existentei mele care nu m-a parasit vreodata . Nu contine nici un model de urmat caci nu va ingradeste in nici un fel, nu este " trebuinta" pentru ca nu s-a nascut din nevoie, nu contine nici o exigenta nenascut din nevoie, pur si simplu este o invitatie la a exprima impreuna simtamantul cel mai profund din inimile noastre. La inceput simtamantul ne conduce in existenta, simtamantul contactului  comuniunii universale din fiinta; apoi formele gandite ale gandului (amintirile) ne modeleaza propriul gand dupa imagini ecouri ale unui trecut mort de mult (ale vietilor anterioare la care am fost partasi direct sau prin reprezentantii nostrii, starbunii fiecaruia si karma produsa pentru noi prin conceptiile si faptele lor), apoi uitam sa dam forma gandului nostru nascuta din simtamantul profund, forma gand a apiratiilor si inspiartiilor celor mai intime c u care suntem in acord deplin; ajungem sa pretindem celorlalti sa o faca, sau sa ne dea simtamantul lor (viata lor vecinica) ; apoi plangem cand realizam greseala, sau ne plangem de mila cand nu  o realizam decat ca greaseala a celorlalti, suntem victime si victimizam. Pana cand vom mai tolera intoleranta sub justificarea ipocrita a tolerantei, a "bunatatii " care ascunde acceptarea, abandonul, complacerea si asteptarea sfarsitului? Este dureros sa vezi cum oamenii asteapta de la un moment dat in existenta sfarsitul lumii si moartea proprie si-si pregatesc un loc de veci fastuos, monumental daca se poate si real doar in imaginatia lor spre amintirea maretiei lor urmaqsilor. Care maretie? Cea uitata si abandonata probabil caci abandonul nu este maretie. Macar de am abandona ipocrizia si falsitatea parsiveniei meschine din spatele promisiunilor incantatoare si am imbratisa acordul simtamantului vesnic viu precum evidenta consfinteste si faptele lui corporalizate (exprimate prin sentiment, forma gand si fapta fiind corpul natural uman; altfel spus redand corpului, corpul),  obiectiveaza in existenta. Curaj! "Indrazneala poarta in sine geniu , putere si magie!" Daca reusiti , desavarsiti reusita, daca nu reusiti , incepeti cu voi insiva! Unicitate nu inseaman la fel si intregimea nu este o suma de; este loc pentru toata lumea si mai mult chiar;  intotdeauna este mai mult decat imaginaea ne arata si nemultumirea limiteaza. Existenta este un drum de intorcere si creatie, un puls universal al vietii iar sensul ambipolar face respiratia posibila. Incredrea in puterea propriilor rostiri este inceputul rostirii, apoi asteptati sa vedeti cum lucreaza si ce efecte are si increderea in universalitatea verbului va exploda in sfera terestra si va atinge 'inceputul' universului care nu ne poate atinge fara acordul nostru; la inceput va veti gasi pe voi insiva desavarsiti cum nu v-ati putu imagina sau inchipui a fi, din desavarsirea voastra veti desavarsi propriul spatiu vital sau propria creatie dabdu-i existenta curata a inceputului sau semintei din care a-ti crescut; Veti intelege ca desvarsirea este un drum care nu are sfarsit  si ca nu v ve-ti mai plictisi parcurgandu-l. Poate vei reusi chiar tu, dar daca nu , unul dintre urmasii tai va reusi si oadata cu el vei reusi si tu, Iata de ce mostenirea spiritulala lasata urmasilor este doar aspiratiile lor EXPRIMATE si aduse la cunoastinta lor. Ei vor descoperi  ca sunt propriile aspiratii, de multe ori neclare si pentru ei insisi dar odata clarificate de amintirea lor afirmatata de stramosii lui nu va mai sta pe ganduri si nu va mai urma caile acceptarilor , complacerii in hranirea cu faramituri la masa autoritatilor exterioare, va bea apa din izvorul lor si nu va mai cunoaste setea, cu intelepciune vor faptui mesajul si proiectul lor , il vor conduce fara abandon printre stancile ascutite ale apelor periculoase si chiar de nu vor ajunge la tinta lor deplina vor sti ca doar drumul conteaza cu adevarat si ca drumul nou al fiecaruia care se obiectiveaza daca mai intai pui piciorul nu cand pui piciorul pe un drum batut, (calea exploratorului vigilent si responsabil in necunoscut- clar distincta de calea aventurierului lacom de putere si bogatie personala sau de lene impins, care va fi inghitit de propria lacomie sau lene - am facut paranteza ca sa relev ca am batut calea aventurierului si am suportat consecintele lipsei de vigilenta si discernamant renuntand la vrabia din mana pentru cioara vopsita frumos de pe gard si am ramas si fara vrabie si fara cioara, :), ), va fi reparcurs de urmasii sai si ei vor ajunge unde el a sfarsit al edifica si-l vor continua in necunoscutul spatiu al imenistatii libertatii pe care Dumnezeu il edifica pentru fiul sau. Creatia creeaza in acord cu creatorul si drept urmare a intregimii lor este mereu noua, necunoscut la dispozitia fericirii creative pe care o imbratiseaza de fiecare data neconditionat. Cand rutina preia controlul prin morbiditatea sa conditionala a miscarii, infinitul dispare, libertatea dispare, iubirea dispare-din perceptia " memoria de lucru sau curenta", ingustarea orizontului ne intristeaza, ne plictiseste, ne obosste, ne abandonam oboselii si asteptam sfarsitul eliberator ca solutie a morbiditatii rutinei ritualice a tiraniei obisnuintelor; Samanta acestei 'solutii a sfarsitului eliberator" fiind plictiseala si morbiditatea rutinei obisnuintelor, nu creste din ea decat modalitati diferite ale acelorasi obisnuinte iar fructele aceluiasi copac  produc aceleasi seminte, aceeasi plictiseala si oboseala, vom ajunge de unde am plecat sfarsind . "Mirabila samanta". Nu ar fi rational sa abandonam oboseala decat pe noi ei? In-tentia ca tendinta lautrica- impuls prim si neconditionat, creeaza minunatul edificiu al perceptiei si inoirea lui continua. fara sa auzim in sangele nostru sau profunzimea intimitatii noastre "glasul ei" SIMTAMANTUL URGENTEI NECESARE ca actiune individuala nu colectiva, angajament personal, nu se naste si apele lui curate nu vor hrani intentia ca ea sa creasca si rasara in perceptia circumstantelor create de ea.In orice activitate rutiniera desfasuram sa constatam ca nu putem repeta nimic desi ne straduim, fiecare pas al activitatii este altfel, noi suntem altfel in  fiecare zi. Ceea ce da un sens sau altul acestui 'altfel' ,este prezenta atentiei noastre in fiece pas al activitatii, atenti fara concentrare fiind doar la pasul facut, el va fi altfel de fiecare data cand il facem in sensul de mai bine facut si noi ne simtim mai bine; cand atentia noastra este impartita intre ceea ce facem si ceea ce ar trebui sa facem, intre de ce asa si nu altfel, etc adica in timp ce facem judecam ceea ce facem, sensul lui 'altfel' va fi acela de 'din ce in ce mai prost facem ce facem" si din ce in ce mai nemultumiti si neplacut ne vom simti. Ambele sensuri se autoamplifica si putem spune ca un bine nu vine singur nociodata si un rau il copiaza si nu vine nici el singur. Un sistem de constientizare prin experienta a autoamplificarii intensitatii trairilor noastre atat de ravnite este "fac bine, arat bine, arat bine, ma simt bine ,  ma simt bine ,fac bine" Atenti la fapte le vom desavarsi expresia, si surpriza aratam din ce in ce mai bine, si ne simtim din  ce ince mai bine-atentie si reciproca e valabila- daca nu va simtiti bine , nu aratati bine , daca nu aratati bine, nu faceti bine ceea ce faceti si daca nu faceti bine, degeaba va boiti cu pomezile scumpe ale vopselelor si promisiunilor de a arata bine.Seara pomezile cad ,in intimitate tot rau aratati si dimineata si mai rau , apoi mai multe si mai scumpe pomezi si terapii veti plati si dimineata tot mai rau veti arata.(Un prieten imi confirma ca el nu se angajeaza intr-o relatie intima decat dupa ce surprindea dimineata pe nefardate si netrezite, eventual somnoroase pe buda , pe cele cu care dorea un parteneriat intim.Daca ii placea in acea stare de neprelucrare constienta a imaginii de sine ca zambitore si fermecatoare, atunci era bucuros ca si-a gasit partenera. Ca paranteza va informez ca foarte greu si-a gasit partenera; mofluzenia rasfatului si acreala nemultumiri deranjului surprins dincolo de amablajele ademenitoare ale formelor il alungau rapid. Nu vreau sa supar pe cineva prins in aceasta vraja a stilistilor si facatorilor de frumuseti, ci evidentele intimitatilor fiecaruia va spun ca sunt amagiri, tineti cont de ele si nu renuntati la ideea infrumusetarii personale, cautati si veti gasi mijloacele care va vor conduce la desavarsirea ei obiectivata de anturaje .  Frumusetea se spune ca este trecatoare- nimic mai fals! poate fi consumata si dispare, trece in invizibil. Cum se consuma ? Prin nerecunoastere, nerespect si neapreciere! Este cineva care-si recunoaste propria frumusetea, o respecta si apreciaza? Nu cunosc pe cineva care sa intrgeasca in atitudinea si comportamentul sau aceasta triada a stabilitatii propriei frumuseti. ori o recunoste si nu respecta transformand-o in carlig al intereselor  sau pretext de superioritate si transformarea o consuma, ori o respecta dar nu si-o recunoaste, ori o apreciaza si nu o respecta folosind-o ca 'trofeu", etc , combinatii de trei laute cate trei. Nu puteti fi frumosi daca frumusetea nu este samanta propriei voastre expresii corporale si sufletesti; desigur ca frumusetea nu este statica ci vie si acesta calitate ii confera posibilitatea desavarsirii ei pe nivele de ordine si energie din ce in ce "mai fericite" Pornim de la frumusete si o desavarsim in expresia ei din ce in ce mai cuprinzatoare. Simtamantul fericirii este in noi si cine il revendica de la altii  sa-i faca fericitii vor sfarsi consfintind ca viata e nefericirea si amagirea fericirii. Avem simplitatea a ceea ce faptuim in constiinta noastra, nu putem face lucruri complicata fara sa le cunoastem; asa ca,  fac bine ce fac si mai frumos arat ca ieri arat, si mai bine ma simt cand frumusetea imi este confirmata si invidiata. Cel mai bine fac ceea ce iubesc sa fac si cand iubesc lumina iubirii atrage toate privirile si dorintele, dar i invidiile, nici nu mai conteaza cum arat si nici varsta secolelor de intuneric degradant. Iubesc ceea ce sunt si asta ma face frumoasa, placuta, ochiului oricui; cea mai frumoasa si placuta planeta cu cele mai frumoase divinitati locuitoare Frumusetea altuia e fermecatoare si  poate fi folosita la inselaciuni doar cand ignori propria frumusete, nu o respecti si nu o aprecizi si abandonezi pentru iluzia formelor frumoase. si goale de continut, iluzia efemeritatii frumusetii. Frumusetea este eterna; neconditionata temporal; cine nu vede - sa conteste; daca asta iubeste va contesta frumos si imteligent spre bucuria amandorura. . 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu