07 iulie 2014

rememorarea

Incep prin a povesti o intamplare istorica pe care o tot rememoram sau povesteam fara sa acord atentia necesara dinamicii ei si moralei degajate de acesta dinamica
Ma deplasam cu masina plina pe timp de iarna grea pentru a petrece craciunul in alt oras. Pe o panta destul de abrupta pentru capacitatea mica a motorului am intrat in depasirea unui tren auto foarte lung . In perspectiva vizibila nu venea pe contrasens alt vehicol dar la un moment dat dupa curba a aparut alt tren auto foarte lung care " la vale" se apropia cu viteza. Pozitionat cu masina la jumatatea trenului pe care-l depaseam am ales sa continui depasirea desi toate simturile imi spuneau ca nu am timpul si viteza necesara; in acel moment s-a 'intamplat ceva". Ca urmare a hotararii de a continua depasirea pentru ca a ma opri parea sa nu rezolve situatia datorita lungimii si vitezei mici a masinii depasite si vitezei cu care venea cealalta , nu imi oferea posibilitatea a elibera acea parte a carosabilului fara a intra sub trenul depasit, desi simturile imi strigau imposibilitatea solutionarii situatiei prin mijloacele la dispozitie ,s-a produs intamplarea: Intreaga mea gandire a incetat sa mai analizeze si proceseze circumstanta, iar atentia sau privirea mea s-a fixat pe spatiul dintre cele doua masini; nu mai exista in acel moment pentru mine decat acel spatiu in micsorare. Nu vedeam nici masina depasita nici pe cea care venea pe sens contrar ca si cum nu existau; exista doar acel spatiu dinamic prin care urma sa trec. O stare ciudata de 'liniste' se instalase iar frica celor din masina "incremenise". In momentul cand "am ajuns" in acel spatiu am perceput cu coada ochiului distanta dintre cele doua masini si propria masina de cca.10 cm. de o parte si alta , am perceput limita spatiului 'gol" in care existam in acel moment punctual ca si cum ar fi fost fixe, rigide si nu dinamice. Am mai povestit unuia sau altui conducator auto "fapta mea de vitejie" dar niciodata pana acum nu am inteles talcul adanc al acestei "intamplari sau experiente'
In viata de zi cu zi comportamentul obisnuintei este sa acordam atentie concentrand-o doar asupra piedicilor si bolilor si nevoilor, ...."zidului";  nu acordam atentie "scarii de alaturi". Vedem "zidul", il analizam ,masuram, criticam, injuram, lovim, punem dinamita, etc, dar zidul se inatareste , se solidifica , devine din ce in ce mai dur, mai de nepatruns., mai misterios sau negru, implacabil si constrangator. Nu vedem ca alaturi este "o scara' cu care-l putem urca si depasi limita lui; nu vedem ca se afla pe pamant sau este sustinut de pamant si banuim fundatia lui adanca desi nu o vedem sau cunoastem, o banuim origine, sau din originea lucrurilor , deci de nepatrus si nedepasit, in firea lucrurilor. Chiar la vedere este si o grota care duce dincolo de zid trecand pe sub el, are si un capat, caci nu incojoara intreg pamantul si-l putem ocoli . Dar ce sa faci,... uf..., cand atentia este fixata pe Zid nimic altceva nu exista in perceptia noastra si chiar perceptia e "zidul." Recunoastem aceasta evidenta a concentrarii atentiei pe opozitii, pe dusmani, pe boli, pe degradare ,pe sfarsitul lumii, pe cimitire si dezastre, etc? Bine sunt circumstante , dar nu cred ca aceste circumstante sunt create de dorintele inimilor noastre, dar gandirea sau gandul fiecaruia le hraneste le da realitatea zidului ca si cum ar fi ceea ce ne dorim cu adevarat sa hranim. Evidentele arata ca atunci cand luptam cu ele acestea se intaresc, virusii se adapteaza intarindu-si capacitatile de supravietuire a atacului nostru si culmea, stiinta certifica necesitatea continuitatii razboiului cu virusii desi nu rezolva inlaturarea pericolului respectiv al stiintei lor. Si asemenea si diferit in toate domeniile procesate si prelucrate de noi social, educational , stiintific, religios , istoric, etc. (nu am considerat istoria stiinta, am insiruit-o separat, pentru ca este o amintire sau o explorare si doar actiunea explorarii explorari este "stiinta"). ?!. Putem sta cu spatele la circumstante create de opusuri sau poverile trecute instrumentate tot de noi si cu fata la viitor sa generem cu gandul si hranim cu atentia creatia inimii", creatia viului sau biologicului (legea viului) ?. Cu totii avem in perceptie si constiinta faptul ca instrumentarile tehnologice sunt copii ale proceselor din natura biologica sau ca biologicul a rezolvat deja toate problemele pe care dorim sa le rezolvam prin intermedierea tehnologica (un ex simplu , zborul este rezolvat biologic , "biologia zboara " , are acest potential, el este copiat tehnologic prin avion, motoare si combustibili care "ne costa"; acordam mai mare atentie si importanta copiilor tehnologice moarte decat celor biologiei vii!) Corpul uman are puterea autovindecarii sau regenerarii celularre si nu exista perturbari pe care sa nu le poata opri, sau dereglari nevindecabile; de fapt singura vindecare reala este autovindecarea corpului uman care nu ne costa si nici nu impune efort din partea noastra; dar noi acordam atentie doar tehnologiei desi doar carpeste ca un tinichigiu sau repara ca un mecanic un corp fata de care nu depinde viata medicului ci doar bogatia lui, cu cat este mai bolnav, cu atat mai profitabila stiinta sa. Nu mai insist cu aceste rutine evidente si siruri logice ale irationalului. Credinciosii vorbesc de mantuire si mantuitor desi acesta le-a relevat evidenta comportamentului, atitudinii, gandirii , simtirii, in generarea circumstantelor propriilor existente; "priveste-l pe cel viu"; nu a spus priveste pe cel mort; ce inseamana  'a privi' altceva decat firescul atentiei acordate. Atentia in vremea aia era una cu privitul ca si astazi, unde privesti acolo esti si unde este atentia ta acolo esti si tu. Cine este acest tu daca nu propria ta constiinta sau unicul  crist, propria prezenta; esti in alta parte decat unde te percepi? Paradoxul unitatii universalului (impersonal) si individualului (personal) ca diferit asemanator, diferit formal, dar acelasi esential !; sunt axe ale perceptiei inteligente si nu lucruri, gandite, ci fundatii ale perceptiei; presiunea sau tensiunea, sau intensitatea trairii generata de acest paradox este forta generatoare a perceptiei. Fara aceasta "tensiune", putem privi fara sa percepem ce, sau doar jumatati de lucruri. A-ti observat ca cei linistiti care-si sug scobitoarea dintre dinti si emana o mare impacare si satisfactie de sine sunt in gandire si comportament de o mediocritate de cel mai prost gust; ei nu au probleme, nu au tensiuni interioare umpluti pana la refuz de satisfactia burdihanului umplut si hormonilor eliberati la baie sau in parcarea strazilor cu mare circulatie de la margia oraselor. Intensitatea trairii care genereaza perceptie inteligenta , creeaza perceptie inoitoare, nu mai  reflecta copiile circumstantelor deja create ,  este cea care imbogateste informational universul si memoria gandirii, " substantele cu care lucratorii sa edifice" ceva nou , inoitor. Reflectarea circumstantelor deja create sau istorice, (a fortelor negative si pozitive sau intunecate si luminoase ale gandirii, care lucreaza in armonia memoriei la edificiul istoric obiectiv)  este necesara pentru a constientiza campul in care te afli ca memorie informationala, sa cureti depozitele conceptuale de rebuturi ,de uzura morala, iar constiinta  si consecinta acestei curatari morale este curatirea celulara, regenerarea celulara- sau inoirea constiintei si celulelor sale. Noi suntem in fluxul corporal, corpul nostru este un flux energetic in dinamica inoitoare, dinamica implicita lui, dar cu atentia noastra hranim doar procesul invers acestei dinamici, degradarea si lupta cu degradarea intarind-o.
Sa revin la subiect, rememorarea sau curatirea de uzurile mentale, psihologice si celulare seamana foate mult cu ceea ce este diferit formal ca activitate,  curatirea casei , pivnitei, podului si gradinii, arzand deseurile si abandonand inutilitatile depozitate si irelevante etapei de viata si existenta, lasam spatiul 'gol' pentru ca doar golul este cel ce face functionala forma sau instrumentul, golul sau spatiul si relatiile si interactiunile care genereaza imbinari. Fara imbinari-forma si goluri tehnologic nu este posibila nici o structura functionala. In fapt nu exista acel gol ci este ceea ce nu se afla in perceptia noastra , un alt nivel de constiinta si dinamica inoitoare, un "spatiu' intre om si dumnezeu" in care cocreatia functioneaza, in care claritate exista si libertate exista. Evident aceste cuvinte, libertate, claritate pot fi interpretate si genereaza imagini mentale fiecaruia dupa credinta sau istoria si interpretarea pe care le -o da , dar... din pct-ul meu de vedere, nu sunt idei si nici conceptualizarile lor ca structura , ci trairile umane din care harul responsabilitatii in fata propriei expresii gandite, simtite, faptuite , este farul reactiilor in existenta reactiilor si samanta intentiei creatoare.
Este evident ca pentru cineva care face copii fara sa gandeasca este imposibil sa inteleaga cum se pot face copiii gandind; iar pentru cineva care nu a facut copii decat gandind (sau clonand), nu poate intelege cum se pot face lucruri fara sa gandesti sau sa clonezi; insa evidenta spune ca ambii facatori nu pornesc "din nimic", ci de la biologica substanta fara de care incognoscibilul , irelevant umanului , se releva , concept, facatura . Necunoscutul sau nedenumitul (pentru ca daca stim ce nume poarta sau ce denumire are ceva ne credem cunoscatori, teama in fata necunoscutului se linisteste, aha , stiu asta), ne mai salveaza inca; atat timp cat atentie ii acordam, daca "il bagam in seama".  Atentia imi spune ca fara ea, plantele se ofilesc in ghivece si sunt sufocate de buruieni in gradina, plantele care ne sustin si hranesc cu informatii si substanta lor curata.In gradina lui, Dumnezeu a pus mai intai leacul pentru orice prostie posibila pe care fiul ar comite-o, mai intai a creat vindecatorul ca posibile perturbari sa nu aiba succes. Dar dicolo de evidentele biologicului, omul este liber in manipularea atentiei si a ce hraneste cu incomensurabila ei putere, imposibil de descris, conceptualizat sau denumit. Atentia este sau nu este ; cand este,  mai sunt posibile accidente sau nenorociri? Intotdeauna este ,dar ce hranim cu ea este alta poveste. O altfel de atentie decat atentia concentrata sau impartita (distribuita) exista? Atentia ne spune ca nu putem face doua lucruri deodata , nu poti vorbi si gandi in acelasi timp si astfel rostirile nostre sunt hranirile noastre, prezenta si prezentul nostru, iar gandirile noastre sunt viitorul care se naste astazi  si-l vom percepe maine.Noua cultura a comunicarii afirma puterea comunicarii in fata celei a informatiei, puterea inoirii, regenerarii si cocreatiei. Fara comunicare- schimb energetic si informational - nu exista decat singuratate ca responsabilitate sau izolare ca rutina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu