vremea e mohorata dar eu sunt senin

Alternativa romaneasca la  sistemul fraudei de constiinta in cadere accelerata este simpla si accesibila tuturor, indiferent de pregatire sau orice altfel de exigente.

Cand urmarim 'stirile" locale sau globale  se induce sentimentul neputintei in fata sirului de evenimente punctuale relevate  , un sir de nenorociri si revolte care baleiaza comunitatile planetei  intr-o ordine imprevizibila si cu consecinte de diferita gravitate. Abundenta  de stiri ale tragediilor colective sau personale atrag atentia si revolta. Stirile bune sunt rare si nu exalta pe nimeni; eventual neincrederea in veridicitatea lor obiectivata de falsitatea reclamelor "bune" care ne-au pacalit prin promisiunile "minunilor" promovate. Neincrederea in tot ce auzim sau vedem pozitiv sau bun este ratiunea care exclude si respinge binele sub orice forma ne-ar fi promovat. Binele individual si colectiv este promisiunea lui Dumnezeu; eterna, dar nimeni nu crede in aceasta promisune in urma experientelor traite si dezamagirilor suportate; esecul pare a fi unicul succes accsesibil tuturor fara efort si bani. Succesul este efemer dar esecul , degradarea, sigura. Acesta perceptie a generat teoria dezordinii sau haosului primordial, a entropiei dizolvatoare a oricarei ordini ca samanta conceptuala. Fatalismul  dezordinii ca atitudine face inutil efemer orice  efort de ordonare si organizare. Da , este evident ca orice ordine "facem" este relativa si necesita re-facere. Dar daca nu mai refacem ordinea veche, uzata? Vom percepe ordinea oricarei ordini naturale care nu poate fi afectata de reodonarile noastre pe care le consideram ordine rationala? Vedem irationalitatea unor astfel de consideratii in care credem si sustinem?. Asta nu inseamna sa incetam sa facem ordine in propria gandire, in conceptii si viziuni, in casa si tinuta noastra comportamentala sau imbracaminte; pana ce nu vom percepe ordinea firescului fara efort, constienti de efemeritatea ordinii pe care o facem, vom invata piedicile si revelatia ordinii si a dezordinii asa cum sunt concepute si falsitatea conceptiilor in fata adevarului dinamicii armonice si unice a ordinii ordinii naturii umane. Fara sa facem dezordine nu avem reper al ordinii chiar daca ea este unica realitate a firii universului (ar ramane doar subconstienta, activa si nerecunoscuta, neapreciata si neiubita). Aprecierea si iubirea ordinii firii existentiale umane o scoate la lumina constientei noastre. Vom spune in intunericul neperceptiei firii - cum sa apreciem si iubim ceva ce nu cunoastem si nu percepem? Aici intevine indicatia credintei, credeti in existenta ei chiar daca nu percepeti, pentru ca ratiunea si acordul, asentimentului nostru cu ea  o releva ca propria existenta subtila si uitila. "Credinta in Dumnezeu" este asentimentul nostru cu existenta sa, cu care ratiunea este in acord; nicidecum increderea intr-o forta inchipuita irationala care ne controleaza si domina propria existenta; o astfel de putere dominatoare ar fi mai degraba dracu decat adevarul. Acesta credinta nu este superstitie sau psihoterapie, ci incredre in noi insine, in universalitatea verbului a fi si a cuvantului nostru. Daca v-ati dat cuvantul  si v-ati pus in circumstante derizorii, nimeni nu va poate opri sa-l retrageti, este dreptul vostru inalienabil fara de care libertatea este o iluzie. Acesta libertate de retragere a cuvantului dat este prezentata ca " pacat greu" si sursa vinovatiei , a fricilor din viitor. Teama de a nu gresi sau pacatui , de a face rau cuiva, este  complacere si abandon de sine. Retragerea cuvantului dat aiurea sau inconstient de consecinte este buna si eliberatoare de constrangeri,  semnul demnitatii recuperate in fata greselii comise. Nu este nevoie de iertare sau pedeapsa  pentru ca retragerea cuvantului dat irational si iresponsabil facuta transparent fata de cel sau structurilor acordate este iertarea de sine si a structurilor respective. Fara acesta retragere transparenta, doar razbunare si conflict ramane ; inconstient suntem izvorul-virus  care perturba  orice functionare armonica si produce degradare si uzura gandirii, sistemului sau structurii.  Credinta irationala si superstitia nu sunt bune sau sunt nebuniile gandirii. Crede si nu cerceta este samanta superstitiei si amagirii, eu consider rational ca decat sa urmam pe cineva care si-a reelevat intru-nceput constiinta (ceea ce este o cale lunga pe parcursul careia ne putem rataci si da vina pe deschizatorul caii ) nu este mai practic sa mergem direct la tinta relevata de acesta? este  un salt temporal care releva adevarul sau partialitatea exprimarii lui caz din urma in care vom merge mai departe prin explorare sau credinta in sine. Afirmatia este in sine, este o indepartare de fapt, o miscare in curgerea sa experimentala si autoconfirmatoare, regeneratoare a desfasurarii lui. Cand traiesti adevarul nu il afirmi, nici demonstrezi, triarea lui e demonstratia si afrmarea. Cand il afirmi il daruiesti, impartasesti, trairea se diminueza ca intensitate, senzorial ca stare pare sa se diminueze si sa dispara ca adevar individual si inlocuit de stari complet diferite ale minciunilor si confuziilor din perceptie. Asta se intampla numai cand conceptia fragmentarii ne domina, cand viziunea comparativa si separatoare este credinta noastra inconstienta sau legea actiunilor noastre  este conflictul, comparatia si exclusivismul pe criterii comparative. "Eu nu sunt un impartitor" releva evidenta faptului ca daca nu sunt impartit, nu pot sa FAC fragmentare nici portionare si procentaje sau imparteala. Constiinta Cristica releva intregimea in constienta si integritatea spiritului; in acesta viziune si revelatie mai putem pierde intensitatea trairilor proprii afirmandu-le? Adevarul trairii nu se imparte si nici portioneaza procentual; este intreg, al fiecaruia; frica de exprimarea sa se dilueaza si dispare; ultima bariera a frici de pierdere pusa de vechii vrajitori obsedati de putere pica. Omul-Dumnezeu-om nu este o teorie sau inchipuire absurada ci experienta si trairea fiecaruia. De ce ne speriem de cuvintele care responsabilizeaza? De ce am pedepsi fiinte pentru cuvintele  responsabile in fata integritatii  naturale si firescului firii lor?. Imi retrag cuvintele date oricarei exteriorizari conceptuale a izvorului vietii si structurilor cladite pe aceste conceptii in fata propriei constiinte si a lumii minunate a existentei planetare, a BIO-sului universal integral ca exprimare. Am ramas cumva restant cu descrierea consideratiilor legate de ceea ce am exprimat ca "varianta romaneasca" dar nu "am ordonat" ci ordinea "ma executat"; care ordine puteti intreba;  una pe care nu o putem controla, nefacuta de noi si evident rationala intr-o comuniune extinsa fata de cea constienta ingusta si limitata la sinele oglindit de oglinzi deformate de ambitii si pareri. cand lasam acestei ordini cuvintele noastre vom asculta prin ele ceea ce nu am auzit vreodata, vocea propriului spirit.