cunoasterea este realizare

Universul este cunoaştere. Gândirea este reflectarea cunoaşterii! O reflectare poate fi exactă în ordine şi completă, dar poate fi şi incompleta şi dezordonată.

Prin ordonat şi dezordonat înţelegem acele stări ale minţii de claritate a percepţiei cunoaşterii şi reflectării ei în exprimări simbolice ale limbajului care sunt făcute ţinând cont sau nu, de ordinea în care cunoaşterea este. Însemna că reflectarea unui copac care este cunoaştere începe cu sămânţă continuă cu procesele dezvoltării şi se încheie cu samnta. Astfel nu putem reflecta un copac decât într-un flux de informaţii într-un proces curgător deşi ceea ce vrem să reflectăm este o realizare obiectuală dar are procesele interioare ei, sau viaţa sa. Putem înţelege printr-o reflectare ordonată a cunoaşterii ca tot ce percepem este un proces al viului sau al energiei lui. Astfel totul este energie în mişcare şi acesta mişcare este "pe orizontală sau eşalonată" într-o ordine funcţională care are ca expresie realizarea obiectuală dar şi o mişcare interioară sa pe verticală a cărei expresie este percepţia realizării. Reflectarea cunoaşterii are două aspecte reflectarea sursei şi a mişcării sale verticale sau atemporale şi eşalonarea temporală a acestei mişcări pe care o percepem într-o succesiune ordonată de procese temporale. Mişcarea temporală a realizării este o desfăşurare a mişcării simultane deci atemporale în interiorul energiei a ceea ce percepţia este. Ceea ce întregeşte percepţia şi o face inteligentă (adică relevă inteligenţa percepţiei), este începutul acesteia care implică observatorul sau pe cel care percepe şi relaţia dintre percepţie şi perceptor. Acesta inteligenţă releva sursa edificiului minunat al percepţiei, intenţia, precum şi sursa realizării, atenţia. Fără atenţie nu este percepţie şi fără intenţie nu există mişcare, transformare a edificiului, viaţa edificiului sau transmutaţia sa interioară. Ceea ce modelează edificiu minunat al percepţiei este cunoaşterea. Cercul s-a închis, cunoaşterea modelează activitatea din energie, acesta se exprimă ca percepţie, percepţia este cunoaştere şi este reflectată simbolic sau intelectual în gândire. Cunoaşterea se exprimă şi reflectă pe sine şi acest proces determină mişcarea ei, transmutaţia sau evoluţia cunoaşterii, într-o mişcare deschisă sau spiralată pe nivele din ce în ce mai ordonate. Dar acestă micro si macroevoluţie a cunoaşterii implică în mod obligatoriu existenţa observatorului său, a exploratorului cunoaşterii. Astfel, reflectarea cunoaşterii adică gândirea îşi creează propriul său eu în care îşi reflectă dinamica. Eu-l observator şi explorator (observatorul care nu explorează este doar "conservator", conservă cunoaşterea.) determină viaţa gândirii sau mişcarea ei interioară iar acesta mişcare este denumită "eu". Gândirea creează e-ul său în care se oglindeşte, Dar cum gândirea reflexivă sau atât de bine cunoscută gândire descriptivă, este doar o conservare a simbolurilor (reflectarea reflectării este e-ul acesteia), ne creează impresia unei cunoaşteri moarte. Când eu-l creat este reflectarea cunoaşterii şi nu a gândirii, (nu descrie, nu interpretează, nu judecă sau cataloghează, nu compară ci doar percepe ceea ce este) el îşi îndeplineşte funcţiunea în dinamica vie şi armonică a unui continuum, un proces complet gândire-cunoaştere ca flux de energii care se înfăşoară şi desfăşoară simultan. Acest eu-interior cunoaşterii ca reflectare a cunoaşterii şi nu a gândirii este tăcut şi tocmai această stare este starea de percepţie, recepţie, etc, a cunoaşterii, neperturbată de autoreflecta rile gândirii sau ecourile (reflectările) unei percepţii trecute. În acesta stare de iluminare ordonată sau de percepţie pură putem capta înţelegerea pură, unul din trofeele pe care percepţia ne pune la dispoziţie tocmai pentru că este funcţională în dinamica ei vie şi evolutivă. Aceste consideraţii eşalonate ca desfăşurare a unui proces curgător atemporal în care, ceea ce a fost gândit este realizare şi nongandire, (realizare înfăptuită ca atare tăcută) face ca separaţia artificială sau scolastică de gandire-nongandire să fie irelevantă în percepţie ca reflectare a cunoaşterii. Viteza gândului este infinită, el este deja acolo unde îl trimitem şi puterea noastră gândul este acolo unde atenţia noastră este, noi suntem unde atenţia este. Acum ca să înţelegem mai practic cum este folosită de cunoscători acesta evidenţă, de cunoscători interesaţi de puterea lor personală că să controleze şi domine sau să conserve propria dominaţie, am să încerc să descriu cât sunt în stare de bine să descriu (nu este punctul meu forte ăsta) lucruri foarte cunoscute. Ca atare ce este de făcut când targhetul este controlul? Prima acţiune este captarea atenţiei de la percepţie la informaţie. Informaţia este reflectare nu cunoaştere, umbra cunoaşterii. Prelucrată anterior, premeditată, manipulată, ca atare falsă în raport cu cunoaşterea, este interpretativă. Cum denumim noi cunoaşterea interpretativă? Părere, impresie, opinie, credinţă. Dacă acestea sunt puse sub semnul întrebării cum reacţionăm? Ei, asta e părerea mea, credinţa mea, şi gata! Când suntem atenţi la formatorii de opinie unde este gândul nostru? EVIDENT CĂ ÎN IN-FORMATIILE LUI PREZENTATE. Deci gândul nostru este format sau îmbrăcat sub acele forme şi lucrează în ele. Astfel ceea ce hrăneşti cu atenţia este ceea ce faci. Deci se prezintă o realizare nerealizată încă dar pe care căscătorii de gură o realizează şi apoi apară realizarea lor care nu avea nici o legătură în fapt cu interesele proprii. După care ţipă că lucrurile nu merg în direcţia bună şi au dreptate în ceea ce îi priveşte. Pentru ei lucrurile nu merg în direcţia bună. Reclamă se bazează pe aceeaşi captare a atenţiei şi inoculării ei cu o cunoaşterea falsă în raport cu faptul real, după care se asociază faptul cu interesul propriu. Inducţia interesului propriu este în fapt formarea gândului propriu captat în obiect sau acţiune exterioară care condiţionează propria existenţă sau o îmbunătăţeşte uşurând-o. (ne uşurează de existenţă prea grea până rămânem fără ea). A cum putem înţelege că fără atenţie (energie vie) şi fără intenţie (interes propriu, gândul propriu) nu există tot şirul de manipulări relevat că şi condiţionări şi exigenţe ale existenţei civilizate. Acum explicaţi dacă puteţi cum poate să vă condiţioneze existenţa gândului şi atenţiei voastră mărfurile cumpărate şi strategiile politice susţinute??? Cum poate condiţiona existenţa atenţiei şi gândului propriu datoriile şi banii, mâncarea şi medicamentele? Sau vremea rea şi profeţiile mincinoase care vă sperie gândul?:):):). Când percepem fără să interpretăm ceea ce percepem (adică fără să judecăm şi comparăm în cap cu trecutul format de informaţiile părerilor şi credinţelor despre binele şi interesul propriu), nu mai modelăm atenţia şi gândul nostru şi el şi ea este acolo şi suntem împreună. Suntem oamenii cunoaşterii sau ai părerilor. Oamenii cunoaşterii cunosc că părerea opinia şi credinţa sunt conserve stricate deja, au fost bune cândva (nu se ştie când), dar au termenul expirat. Evidenţa acestui fapt este că nici o părere sau credinţă nu este manifestă; dar ce nu credem şi ce păreri nu avem se întâmplă mereu. Când se întâmplă după părere este prea târziu pentru că între timp mi-am schimbat-o şi cea împlinită este inutilă. Ehei dacă se împlinea când aveam nevoie de ea! Acum ce să fac cu părerea asta?:) Dacă distincţia gandire-nongandire este irelevantă în cunoaştere de ce nu se întâmplă aşa cum gândim noi? Este evident că noi gândim ignorând realitatea prezentă în percepţie, o refuzăm şi vrem s-o facem după placul nostru. Ce este rău în asta? Nu este nici un rău altul decât că nu reuşim! Vrem să fim sănătoşi şi nu reuşim, vrem să fim bogaţi şi nu reuşim iar dacă reuşim cumva nu ţine foarte mult. Dar cunoaşterea ce spune că ignorarea ei spune ce scriam mai înainte. Cunoaşterea spune că ignorând sănătatea şi bogăţia ca ceea ce ele sunt, cunoaştere, nu poţi ajunge la ele Cum adică? Adică nu dăm doi bani pe sănătatea atenţiei şi gândului nostru! Atenţi la boală îmbolnăvim atenţia şi gândind la moarte o realizăm, astfel spuneam că gândirea care se reflectă pe ea şi nu cunoaşterea este fabrică de conserve în care se produc credinţe la cutie, mult iubitele noastre obişnuinţe. Eliberarea gândului sau eu-lui interior, conduce obligatoriu la percepţia cunoaşterii şi sursei sale, de la izvor la ocean pe tot parcursul ei. Noi suntem oamenii cunoaşterii, dar, avem alte credinţe despre noi înşine!:) Eu-l cunoaşterii (tăcute a Universului Dumnezeu Mamă) este corpul biologic (bio+logos-legea viului sau domnul). Prin natură să orice atinge învie, dăruieşte viaţă. Ar putea dărui atât încât să dispară? Este inepuizabil izvorul. Egocentrismul, credinţa noastră că suntem legaţi de stâlpul credinţei, face responsabil pentru toate aberaţiile noastre corpul biologic şi el nu se opune, reflectă cunoaşterea aberaţiilor. Este atât de invidiat încât aberaţiile şi-l doresc la masă sau îl calomniază la nesfârşit zic ei. Ba, nesfârşitul calomniei este sfârşitul lor., tot calomniind se vor sfârşi mai repede. Eu-l eliberat sau gândul liber născut din legea libertăţii corpului biologic poate reface oricând corpul indiferent de mijloacele de distrugerea (industriile militare, farmaceutice, sau alimentare), din simplu motiv că este în ordinea universului primul corp, primul 'proiect' iar "ziua de mâine nu poate schimba ziua de ieri" Foma sa este în spirit şi gândul umple şablonul cu substanţa să instantaneu. Dar când gândul nostru umblă aiurea "la dracu în praznic"cum spun înţelepţii, atunci risipirea este povestea în care trăieşte. Risipirea de fapt este disoluţia în imanent, substanţialitatea inteligenţei de unde revine sau se poate condensa ori cad sub orice formă dar cel mai lesne este în forma sa biologică. Prima. Legea-logosul- viului nu poate fi încălcată este una cu gândul prim Dumnezeu. Legea sau Domnul este viaţa, dăruim viaţă oricărei hotărâri privitoare la noi înşine. În legea bios ului nu poţi da norme în alte domenii. Acest Domn viu nu poate fi decât ceea ce este şi se legiferează pe sine când nu este conştient de legea care este. Această dublare a legii prin legiferări interpretative sau frustrările dezacordului cu sine produce efecte nedorite sau inverse decât cele scontate. Consecinţele dau notă legiferărilor abuzive, este profesorul sau educatorul acre corectează sau relevă adevărul legii. Noi credem că putem fi deasupra legii şi asta este evident aşa când ne referim la legiferările noastre. Numai cei ce sunt deasupra legiferărilor proprii au "succes", dovadă succesul în afaceri a celor ce încalcă legile afacerilor, aşa cum recunosc finanţiştii ca în afaceri nu există reguli sau legi. Un economist releva asta că în domeniul finanţelor există două reguli: primă este că nu există nici o regulă şi a doua este că prima regulă este valabilă. Dar în logosul universal al vieţii asta nu este posibil, nici Dumnezeu nu poate încălca propria lege: cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, dăruieşte şi vei fi dăruit, etc. Cu alte cuvinte cererea este dorinţă şi Dumnezeu este obligat să ţi-o îndeplinească, nu poate altfel că este atotputernic şi liber. Dacă nu era liber putea să facă mofturi. Problema dorinţei este că dorim fără să fim conştienţi de ce dorim, obţinem fără să fin conştienţi de ce am obţinut!:) Toate dorinţele sunt împlinite chiar mai mult decât avem necesar, dar noi am rămas încremeniţi sau morţi în dorinţa. Eliberarea dorinţei este una cu învierea ei. Poftim paradox!:) Înţelege cine poate; cum să nu mai doresc ca să obţin ce doresc dacă nu mai doresc? E o întrebare bună la care Dumnezeu va da răspuns în vizibil, în clar şi obiectiv pentru toată lumea, până toată lumea vede asta, vede ce doreşte prin consecinţele dorinţelor sale.