29 ianuarie 2011

confuzie

Este imposibil sa traiesti in confuzie. Sa iesim din confizie am practicat seriosi si responsabili, integrii si cu devotiune, tot ce se poate practica, ritualuri religioase, initiatice, magice, stiintifice, etc. dar din confuzie nu am iesit.
La un moment dat ne dăm seama ca toate aceste ritualuri au o baza comuna: indicatia pretioasa (”pentru sanatatea voastra beti 2 litri de apa pe zi”, “traiti in prezent”, “fa o schimbare in viata ta,…,aboneaza-te la Orenge”, etc.). Nu affirm ca indicatia nu e pretioasa, ci ca nu o puten urma, iar daca reusim s-o urmam, nu ne scoate din confuzie. Singura reusită, in cazul din urma, este ca am ajuns conditionati de ritualul respectiv si paralizati in el. In cazul in care nu reusim sa-l intrupam, reusim sa dăm nemultumirii de noi insine valoare absolută; tragem concluzia ca suntem incompleti si vinovati de neputinta si nonvaloare. Libertatea cersita, rugata si invocată sau autosugestionată, nu vrea in nici un chip sa se lase induplecata. De iubire, compasiune, intelepciune si ratiune, nici ca vorba. Este in constiinta mea, intreaga si mereu aceeasi, experienta  nereusitei civilizatiei terestre a oamenilor pe intrega ei durata milenara, de a fi oameni in ei insisi si intre ei. Desigur, sunt si exceptii care intaresc acesta “regula a nemultumirii”. Din cand in cand au “aparut” oameni care se comportau altfel, vindecau, daruiau, directionau constiinta rasei in directia pacificarii ei, si intotdeauna au fost alungati, izolati sau crucificati, in cel mai bun caz pentru ei, ignorati si transformati in idolii reper al neputintei cu care ceilalti trebuiau sa se impace, sa accepte drept destin, de care numai moartea ii mai scapă. Nu moartea idolilor omorati, ci propria lor moarte, Astazi in contemporaneitate cu mine insumi constat ca aceleasi ritualuri milenare “updatate” ca vestimentatie si argumete, supravietuiesc impreuna cu promisiunile lor de milenii neonorate, neintrupate, si revin mereu spre mine pe post de “noutate”. Binecuvantata mea memorie, imi sopteste: “nu pune botul, ca ai mai lins asta cu responsabilitate si integritate in fata lui Dumnezeu de milioane de ori si fie ca era dulce sau gretoasa, tot aici in nemutumire ai ajuns. Ce naiba, esti chior?” Am incercat sa speculez memoria, sa o scormonesc mai rau, mai nemilos decat scormonesc arheologii si exploatatorii zacamintelor naturale anorganice sau organice, si tot degeaba. Degeaba se ruga memoria sa nu o mai rănesc si fragmentez, sa nu mai cataloghez si ordonez, pentru ca ce caut eu nu se gaseste la ea; nu am vrut să o ascult. Nemilos, neinduplecat si integru am scormonit, taiat si adaugat, ars si selectat, am construit in ea “depozite de valori ascunse si inexpugnabile sau la vedere”, dar rezultatul torturilor interioare ca si cel al exploatarilor exterioare nu a dus la nici un rezultat promis de vreo promisiune, sau ameninţare. Mai mult chiar, am sfarsit prin a-mi da seama că, exploatarea exteriorului si tortura interiorului erau aceleasi actiuni  de sensuri diferite, pe aceeasi lineara directie si cu aceleasi consecinte, atat de bine cunoascute mie,nemultumirea, pe care “să mă dau mare” am numit-o Marele Nu, prescurtat MN (m-am dat mare dar tot mic am ramas). In acesta situatie fara iesire a acitunilor lineare, mă intreb daca exista alternativă si unde se afla. In toata acesta confuzie am reusit totusi o clarite mica si foarte pretioasa pentru mine, imi este clar ca modul in care imi traiesc existenta este complet gresit, si din nou nu ma pot abtine sa fac din asta un titlu de glorie si sa-i dau un nume de botez, Marea Gresela (MG). Brusc realizez ca asta este marea greseala, a ascunde prin denumire. Denumind adaug memoriei inca un pietroi, incarc memoria cu o denumire si o semnificatie inexistenta, am pus in memorie doar MG, si cu timpul uit toata povestea din spatele lui, care nu este altceva decat propria existenta. Existenta ca traire avie nu poate fi memorata nici simbolizata!UFff..! Nu este lineara! Existenta nu se poate face, ca atare. Toate stradaniile noastre milenare nu sunt altceva decat un effort in sensul “facerii de existenta”!Fiuu..! ori tot ce noi putem face este o linie!!!; reprezentam sfere, dar nu le putem face decat prin abstractizare intellectuala si virtuala, fară concreteţe. Maximul de concret al abstractizarilor noastre (facerilor noastre concrete), este cel al obiectelor si instrumentelor sophisticate prin informatizare sau nu. Drept urmare efortul nostrum canalizat in domeniul lui, este util, productia de tehnologie.  Obsesia acestei actiuni lineare poate distruge eistenta personala in ansamblul ei individual sau colectiv. MG-ul real, efortul care produce confuzie, ceata, intuneric si nemultumire, este directionarea energiei spre facerea de existenta, de viata, nemurire si atotputernicie asa cum ne-a zis “cineva” c-ar trebui sa generam, si acest effort a avut drept effect conflictul launtric si extern interuman. Obsesia acumularii de energie si mai vulgar in trecut denumita putere. Nu are importanta cum arata si ce efecte are, numai putere sa fie. Numai ca evidenta ne arata ca putere conditionata nu exista, fie de instrumente, fie de exigente: drept urmare eludam evidenta prin libertinaj si lipsa de responsabilitate, rebeliunea fara rebeli, revolutii fara revolutionari, etc, apoi numim ascunzand evidenta, “libertate” motivul (sursa acctiunilor) si “lupta pentru libertate”, actiunile. Ce fac eu aici ? Ma dau de gol! Probabil ma izbesc de “golul” de care scriam in articolul precedent, si numai ramane “nimic” in mine.
Permanent ma fură sirurile indescifrabile si fara bun simt (cap si coada), ale propriilor “linii facute” si infasurate in gheme intunecate (reactiile actiuni) din mileniile nemultumirii . Memoria imi spune să explorez o “indicatie pretioasa” si sa rememorez “o traire sanatoasa”, care este ascunsa in denumirile insiruite astfel: “fericit cel ce traieste in inceput”. Iarr..!?  Ce o mai fi si asta?? Bine bine, dacă-mi spui unde este acel “in inceput”, ma duc acolo si-ti promit ca nu mai ma scoate nici dracu nici dumnezeu de acolo! Iar imi dă cu tifla, dupa prea binecunoscutul ritual al conversatiilor fara rezultat, memoria : “ti-as spune daca aş şti, dar nu este nici la mine, nici in mine”. Si atunci ce sa fac cu indicatia asta? nici la budă nu-mi foloseste!. Ufff! IarRr!! “Vezi daca esti uituc, pai nu-mi spuneai chiar tu ca daca nu cunoasti, ai perceptia la indemană?” M-am saturat pana peste cap de aceste conversatii, esti tare in reprosuri si desteptaciuni memorie! Nu mai vreau sa vorbesc nici cu tine ,nici cu mine.

5 comentarii:

  1. Toate explicatiile folosite ca scuza sau ca pretext de intelegere a greselii care tocmai am comis-o alcatuiesc cutiute cu greseli care mai de care mai colorate.
    Puse toate intr-o mansarda, "in linie", alcatuiesc Greseala ("Marea Greseala"), ispita de a musca din marul cunoasterii.
    Nu ispita a dus la acumularea acestui muzeu de cufere cu greseli si greselute.. la urma urmei?
    Ispita de a musca din interzis, din necunoscutul bine cunoscut de memorie ne duce la..
    Morala: Sa folosim memoria cand dam de un mar aratos si nu dupa ce l-am muscat deja.
    Ha ha!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Ispita" e prostia care ne omoara; prostia celui ce interzice si a celui ce urmeaza incalcand sau urmand.:) A urma sau incalca este lacomia de succes.

    RăspundețiȘtergere
  3. In completare: ...si lacomia de autoevidentire. A te autoevidentia inseamna a-ti justifica propria inexistenta!:)

    RăspundețiȘtergere