"ceea ce avem"- Dezbinarea.

La linia de start sta “cel care are”si “cel care a primit”. Care este relatia “celui care are” cu prima poarta, “izvorul”, din parcursul sau in campul a ceea ce avem?.
Evident el este izvorul a tot ceea ce are si tot ce el are ,el este. Este o relatie de Comuniune completa,  inconstienta din motivul evident al faptului ca, ce are si este simultan, nu este in perceptia sau constiinta sa. Tot din acest motiv, ceea ce are, nu-I poate lua nimeni, nici cineva sa- I dea. Are si este vaiata, are si este inteligenta acuratete in exprimare, are si este inocenta si creativitate din momentul in care nu se poate premedita, are si este atentie si constienta pura, din motiv ce perceptia sa nu este modelata de vreo amintire din memoria de sine. Sigur, cercetati si relevati aceasta bogatie vie in continuare in explorarile propii, ea nu este limitata, asa ca nu poate fi epuizata de cineva. Mai interesanta pentru noi este relatia “celui căruia i s-a dat”,( umbra celui care are, amprenta impactului său cu memoria cel inconjoara). “Cel caruia i s-a dat” este in mintea celor din jur, ca identitate reflexiva , proiectata asupra “celui care are”. Aceasta proiectie are tentinta si forta de al modela pe “cel care are” in conformitate cu structurile si actiunile existente trecute, sabloanele din memoria respectiva. Intre “cel caruia i s-a dat” si “cel care are” se instaleaza un conflict contiuu intre presiunile exterioare din memorii si presiunile interne ale exprimarii proprii a ceea ce are. Remarcati ca “cel caruia i s-a dat’ este activ prin cei din jur si din acest motiv il consider ca actor distinct. L-am denumit “ Umbra” , din punctul de vedere a relatiei cu “cel care are”, pe care il denumim “Originalul”. Dupa aceste clarificari suplimentare a relatiei dintre Original si Umbra, cele doua aspecte simultane, din care s-a desprins faptul ca este o relatie de presiuni conflictuale din doua directii opuse. Pe de o parte, tendinta exprimarii a ceea ce este si are a lui Original si tendinta de exprimare si modelare a exprimarii conform modelelor si vointelor exterioare lui. Relatia lui Umbra cu Izvorul, prima poarta din traseu este evident, Dezbinarea. Este evident; vedeti asta!
Iata ca parasind startul in campul explorarii a ceea ce avem, se releva faptul ca pornind, facand primul pas, denumit Izvorul, avem de explorat doua directii paralele si simultane, care au o tendinta continua de suprapunere a uneia peste cealalta fara sa reuseasca vreodata. Aceste doua directii sunt determinate de cele doua relatii ale celor doua personaje, din care una este Comuniunea dintre Original si Izvor, realitatea naturala universala, si Dezbinarea dintre Umbra si Izvor, efortul inutilitatii de a fi ceea ce nu esti (binecunoscuta devenire sau evolutie) , o stare hipnotica holografica si iluzorie a circumstantelor, decorul si scenografia , backround-ul in care Original se exprima liber, sau … dependent si reflexiv fata de acesta, pierzandu-se pe sine , consumandu-si, risipindu-si energia copiind decorul. Aceste doua directii dinamice si paralele formeaza prin diversificare “doua realitati distincte”, neschimbatoare in natura a ceea ce ele sunt. Aceasta perceptie, relevata de ratiune si claritate, o folosim deseori in exprimari de genul: “esti paralel”, “lumi paralele’, etc. Dar important sa vedem este faptul ca doar una este realitate originala, cealalta este o modelare reusita sau nu, a unei realitati, o imagine holonomica si holografica prelucrata si deformata a realitatii originale, mai pe inteles, este un fals, o facatura, sau o umbra, iluzie, etc. Acum intervine “Cel de-al treilea”, nimicul dintre cele doua, nuu..? Evidenta ne arata ca umbra inconjoara oridinalul, ca o haina, dar intre haina si ceea ce imbraca nu exista puncte de contact, este unspatiu gol (sau infinit) un camp in care ceea ce este de un fel se transforma in ceva complet diferit, in intregul existentei privite ca totalitate. Oricare din cele doua realitati, originale sau nu,  au semnificatie si ratiune in totalitatea procesului; privite separat sunt transformate in istrumente si pot pierde ratiunea existentiala prin folosire repetitiva, rutiniera a lor. Viata si exprimarea ei, existenta, isi regaseste ratiunea de a fi in tottalitate si o pierde in fragmentare, partialitate. Orice , privit separat de celalte aspecte, nu are semnificatie in sine, spiritul si semnificatia sa viul are semnificatii infinite, (nerigide), doar in totalitatea a ceea ce este si suntem, in indivizibilitate. Ceea ce este si ceea ce suntem, este indivizibil. Indivizibilitatea este esenta iar efortul divizarii,  (inutilitatea prima), este jocul inconstient al conflictului , jocul umbrelor,  din somnul cel de veci. Paradoxul este complet cand intelegem ca tocmai de la "somnul cel de veci", asteptam noi eliberarea, fericirea. Sa desfasuram acest ghem al "somnului cel de veci" , si sa "culegem" relevatia procesului: Identificarea. Iata, de ceea ce ne speriem cel mai tare "somnul cel de veci", adica moartea, este ceea ce iubim cel mai tare, identificarea, munca si efortul nostru cel de zi cu zi. Comic, nu...? Identificarea este efortul iluzoriu (adica fara rezultat), pe care-l facem sa unim cele doua linii si realitati paralele de care vorbeam mai sus. Este din inceput destinat esecului si totusi suntem incrancenati s-o facem, risipindu-ne nergia pana la somnul cel de veci ,dar si dupa aceea. Moartea nu are nici o semnificatie, nu insemna ceva, nu rezolva ceva; cei morti sunt inlocuiti si circul mortii (identifi-caria) continua ca si cum nimic nu s-a intamplat si asa si este, nimic, nu s-a intamplsat. Dar cand acesta rutina a identificarii inceteaza, ce se intampla?!