"ceea ce avem"-c. expl. repereII

Campul “a ceea ce nu dorim” este campul unde gasim radacina, izvorul, a “ceea ce avem”.
Al doilea ghem al primului reper pe care este necesar sa-l desfasuram pentru a intelege procesul simultan cu el insusi, este ghemul exprimat sub forma “dar iti sunt necesar”. Ce ne releva aceasta exprimare in relatie si contextual explorarii noastre? Pentru ineput, distinctia dintre nevoie (dorinta) si necessitate. Adica “ceea ce avem”si care ne sustine, nu dorim, nu este nevoia noastra, este necesitatea noastra. Avem ceea ce ne este necesar, nu ceea ce dorim sau credem ca avem nevoie. Al treilea ghem (infasurare a procesului), este exprimat ca “eu sunt cu tine”Desfasurarea lui pentru a-I intelege continutul ne releva faptul ca” ‘ceea ce avem” este mereu cu noi, nu ne lipseste niciodata si este necesitatea noastra existentiala. Cu alte cuvinte ceea ce ar putea conditiona existenta proprie, avem deja, este cu noi, necesitatea noastra. Se releva faptul ca existenta noastra (ca ceea ce ea este), nu este conditionata de vreo lipsa, adica este un process complet in el insusi, liber, neaservit vreunei conditii, sau scop, sau exigente, exterioare lui. Umbra acestui process universal fundamental, cauzata de impactul existentei sale asupra memoriei (inconjuratorului care percepe, memoriei externe acestuia) este conceptul despre existenta si nu existenta asa cum este ea. In cazul explorat de noi, al “fluxului a ceea ce avem care ne sustine”, umbra sa este conceptul nevoii . Aceasta este o evidenta, din moment ce toti ne straduim sa ne asiguram nevoile si nu reusim pe perioada existentei, mereu avem nevoie de ceva, nevoia nu inceteaza. Este foarte firesc sa se intample asa, la fel de firesc sa nu putem, cum nu putem sa miscam un copac (sau oricare alt lucru) apucandu-l de umbra sa. Conceptul nevoii este umbra necesitatii, iar prin repetarea esecurilor actiunilor noastre nascute din acest concept (umbra, intuneric), a evoluat intr-o perturbare a energiei proprii, cunoscuta sub denumirea de psihismul nevoii si incompletitudinii, a insuficientei propriei fiinte. Din acest psihism (nevoie psihica, senzatia psihica a lipsei) se desfasoara comportamentele halucinante ale lacomiei, completarii, hotiei, talhariei si crimei, al sinuciderii, al neputintei=disperare. Necesitatea ca expresie mereu prezenta , cu noi, asa cun ne dezvaluie ( dat vălul jos) ratiunea sa in existenta, este una cu ceea ce avem, ne sustine. Necesitratea nu este un concept este un fapt evident, un flux evident in miscarea sa in armonie cu fluxul existentei private ca intreg. Aceasta relevare ne dezvaluie faptul ca “ ceea ce avem” este providenta, totalitatea a ceea ce este in propria perceptie, prezenta noastra cu toate consecintele impactului ei asupra memoriei, adica a ceea ce am avut, sau am fost, decand existenta este. Memoria fiecaruia este memoria intregii omeniri si este ceea ce avem si ne sustine, memoria mintii universale, memoria inteligentei a tot ceea ce ea a exprimat bine din intelegerea si responsabilitatea exprimarii si locului pe care-l ocupa exprimarea in intregul fluxului existential sau rau prin atasare si tema, iutarea sau tradarea de sine.
Sa trecm la a doua fraza formata, de asemenea, din trei gheme, infasurari atemporale ale procesului (subsatntialitatea sa) pe care sa le desfasuram temporal ( formele sale) pentru intelegerea continutului lor . Al patrulea ghem (primul din a doua serie de trei) este ”cand ma doresti”. Evident ca noi nu putem dori ceva, fara sa proiectam asupra acelui ceva valoare, sa-l valorizam. Atitudinea fata de “Ceea ce avem”(fara radacina in dorinta, adica “in ceea ce valorizam dorind”) atunci cand intelegem si cand devenim constienti de valoarea sa reala in oglinda iluzoriei valoari unui “ceva”, care fara darul nostru de valoare, nu are nici una in sine, in intregul procesului existential, se schimba, incepem sa dorim “ ceea ce avem”, sa valorizam ceea ce suntem. Pana in acel moment noi, valorizam (idolatria) ceea ce nu avem si ceea ce am dori sa devenim, adica nu suntem.
Al cincilea ghem, este exprimarea ” dar nu iti sunt necesar”, ne dezvaluie si evidentiaza dinamica mereu inoitoare a lui “ceea ce avem “ in procesul existentei. Adica este mereu nou, proaspat, ceea ce avem si ne sustine, nu este fix, static, rigid, nu este mereu la fel si acelasi, asemenea unei umbre-concept. Se releva ca aceasta transformare, inoire este determinata chiar de schimbarea noastra de atitudine fata de “ceea ce avem”.Aceasta atitudine face ca ceea ce afost necesar pana la un moment dat sa nu mai fie necesar in continuare. Adica, se inoieste necesitatea mereu alaturi noua.. “Ceea ce avem”, necesitatea, este “instrumentarul creativitatii artei” care este procesul existential in intregul sau. Existenta ca dinamica vie, fluida, este o arta. Este "arta vietii", a procesului fundament al universalui, viata.
Al saselea ghem de desfasurat (dat forma) este “esti singur”. Asta nu insemna ca esti lasat singur sa te descurci, asa cum gandeste o constiinta in intunericul umbrelor, acel cuvant "singur"care sperie si care este sperietura nascuta din confuzie. Continutului real al cuvantului "simgur" este trairea simtamantului imensitatii si  completitudinii ei.  Are semnificatia de “esti intreg una cu ceea ce ai, singur” Are semnificatia disparitiei dualitatii si a bigotismului generat de valorizarea umbrelor (reflexiei, conceptelor). Are semnificatia distinctiei copacului de umbra sa, a iesirii din confuzie si consecintele ei. Aceasta semnificatie se releva in trairea “fericirii de a fi singur”, intreg, din care izvoraste responsabilitatea ca har si actiune. Vom recapitula acest prim reper din campul a "ceea ce avem", reper al miscarii noastre in acest camp necunoscut, ca sa nu ne ratacim, ii vom da o exprimare sintetica cu continutul deja relevat mai sus (l-am desfasurat: i-am dat forma , temporalitate; il infasuram la loc: ii dam substantialitate, atemporalitate( ca sa nu fie aservit timpului sau uzat de timp)..