22 iulie 2010

"ceea ce avem"- izvorul

Primul reper determinat de relatia evidenta dintre “ceea ce avem” si constiinta dinamicii sale, “l-am desfsurat”, adica i-am dat forma si continut semantic si urmeaza sa-l “infasuram” la loc, numindu-l, reprezentandu-l abstract “Izvorul”.
Prin aceasta infasurare ii dam substantialitate (existenta punctuala, atom, nucleu si nucleoni, constiintei sale : eu sunt “ceea ce avem”) , iar substantialitatea este atemporala, neaservita timpului (formelor sale desfasurate, adica cum am gandit; nici uzurii formelor, sau modului in care gandirea degradeaza prin contestare, forma). Acum, “ceea ce avem”, are substanta, este in perceptia noastra, “asa cum este”, nu asa cum “ne-am inchipuit ca este, sau am vrea sa fie”. Pana acum avea substantialitate, era in perceptia noastra, doar “datoria” si “ceea ce dorim sa avem”. Aceasta era (este amintire, trecut) “facatura”care ne ascundea “ceea ce avem”, asa cum este prin natura sa. Va aud intreband: bine, bine, asa o fi, dar tot nu stiu “ce am, ceea ce avem”?!!! Va raspund: bine, bine, dar pana acum, “stiati” ce datorati si ce dorinti?! Evident ca nu “stiati” , “traiati asta”. Asemanator dar complet diferita este trairea lui ”ceea ce avem”, fara sa stiti, fata de trairea lui “datoram si dorim” fara sa stiti ce traiti. In spirit exista la inceput trairea faptului si numai trairea faptului duce la cunoasterea lui, naste “stiinta sa”. Stiinta este effectual trairii si nu trairea efectul stiintei, asa cum ne straduim noi, fara sa reusim, vreodata. Afirmam ca “viata bate teoria”, stiinta, iar acesta afirmatie a evidentei universale este argumentul prim si ultim, (in sprijinul frazei anterioare), in care constiinta faptului, nu are nevoie de argument, de demonstratie, sau dovezi, marturii, etc. De acestea din urma, minciunile au nevoie. “Falsul” de orice natura si forma este, cere si are nevoie de marturii, dovezi, demonstratii si argumente. Limbajul este “fix” ca si continut de idei si notiuni, formularile sunt groaie in aceasta fixitate, de aceea ne putem asa de usor insela, atunci cand nu suntem atenti la consecintele unei afirmatii, ci doar la afirmatie. Cu alte cuvinte, atentia este la consecinte, la creatia cuvantului, nu la cuvant ca instrument al creatiei inteligentei. La inceput cuvantul era cu inteligenta nu impotriva ei. Intoarcerea cuvantului la inceputurile sale, in natura sa prima, nu inseamna intoarcerea in salbaticie si fuga de societate, bine cunoscuta manifestare a fugii in pustiu, fugii de lume, sau din lume, a “devenirii” (miscarea de inversare a ordinii sau ierarhizarea), sau schimbarii formale (degradarea formei), in locul miscarii libere (atemporale, nu necesita timp, este instantanee cu ea insasi), in constiinta a ceea ce este, din si cu, iubire univoca si dragoste in reciprocitate (sau reflectarea iubirii). Dragostea este reflectarea iubirii, in loc de asta suntem doar aspiratoare de iubire fara sa reflectam nimic, pana se ajunge la sacrificarea, crucificarea ei. Iubirea intre “aspiratoare” este doar o teorie, o abstractie si este firesc ca aspiratoarele sa “aiba nevoie de iubire” . Aceata “nevoie” este umbra care nu emite lumina, nici nu o primeste, este “lipsa”, pata neagra de pe harta constientei, falsul teoriilor si conceptiilor noastre, a normelor si “cerintelor fata de”, a cum ar trebui sa fie si ce ar trebui sa faca sis a insemne, trairea iubirii. Iubirea ca traire si substanta, e la fel de naturala, ca si planeta cu tot ceea ce inseamna si nu este facut, este universala si nu o poate poseda vreun “cineva” cu toata importanta sa. “Importanta” si “cineva” sunt umbra, premeditarea si interesul din care se naste, lacomia aspiratorului.
In explorarea a “ceea ce avem” ne-am determinat “linia de start”, exploratorul si umbra sa de la startul miscarii in dinamica lui a avea, am determinat primul reper din campul explorarii denumindu-l “izvorul”, constiinta dinamica a dinamicii a “ceea ce avem”. Sa ne stabilim si alte repere, la care sa ne intorcem, in cazul in care ne ratacim, in imensitatea campului si in miscarea sa continua a “ceea ce avem”, in armonie cu miscarea existentei privite ca totalitate. Pentru aceasta avem instrumentul atentiei neselective indreptata spre relatiile din camp a elementelor deja stabilite, sau a relatiilor dintre alte elemente prezente dar necunoscute din camp, nevazute pana acum.
Vom desfasura si infasura la loc elementele, pentru a nu lasa urme care sa ingreuneze explorarea altor doritori care ar avea ce sa calce , drumuri batute, si nu ar mai explora ceva ci doar ar culege urmele si ce-am lasat acolo, descoperiri deja facute. Aceste “descoperiri deja facute” sunt consummate , fumate deja, ele nu mai pot hrani vreun explorator si am fi vinovati, fara “sa stim”, de moartea lor prin infometare in campul explorarii. Chiar daca nu “am stiut”, consecintele faptului nu le putem evita. “Pe cine nu lasi sa traiasca , nu te lasa sa traiesti”; ca urmare am disparea si noi din calitatea de explorator, adica am muri ca exploratori si am “deveni desteptii”, care se hranesc cu firimiturile de la masa altor exploratori de geniu, adica am deveni “umbra a ceea ce am fost odata”. Va invit in continuare in terenul explorarii, sau daca nu, sa platiti biletul la spectacol, ca sa pletesc si eu timpul, dupa modelul lumii acesteia. ( fiti siguri ca cineva plateste timpul pentru mine si este singur si singurul care nu pierde, nu risipeste). Nu va ingrijorati, am sa va spun cat costa si unde se platesc biletele. Daca prestam o activitate de conditionare a constiintei , va-ti fi batut pe bilete; libertate nu trebuie decat lui Nimeni, dar asta nu insemna ca nu costa, platesc cu durere sedera mea in campul lumii acesteia a intereselor violente, ale interesatilor si curiosilor de “totata forma”. Complacerea in inconstienta nu o sa le aduca “sanatate si bani”. Gluma, gluma si iar gluma!

;

Un comentariu:

  1. Nici un comentariu! Furtuna cand va veni, Fortuna de va veni, corzile nu vor misca!

    RăspundețiȘtergere