proiectul "samanta"

Proiectul se rezuma la provocarea de a cultiva o samanta impreuna pe un teritoriu comun tuturor. Acest teritoriu sau camp, l-am denumit “locul de retragere”. Daca nu va place denumirea o putem schimba.
Samanta am ales-o si am numit-o  “iubesc deci exist” si nu poate fi schimbata. O mai putem denumi:  “exist deci iubesc”,  “iubesc, deci exista”,  “exista, deci iubesc”, “doar ceea ce iubesc, exista”, “sunt, deci iubesc”, “iubire este, noi suntem”, etc. Ati observat ca sunt variatiuni pe aceeasi tema, a iubirii. Verbul, il cunoastem cu totii, dar il conjugam mereu la timpul trecut sau viitor in exprimarile noastre. Cand suntem pusi in situatia sa-l conjugam la timpul prezent, ne timoram, jenam, emotionam, fandosim in toate felurile de parca ar fi ceva tabu, parca am fi prinsi cu mana in buzunarul altuia, o ascundem. Barbatii, se mai explica de ce, femeile se lauda cu ea. Mai mult chiar, cand se intampla un eveniment de iubire la timpul prezent, se starnesc invidii, dubii, nu i se acorda o durata prea mare spre existenta. Barbatii si femeile nu au incredere in iubire, nu cred in ea, sunt invidiosi pe ea, ravnesc la ea continuu, ca vrabiile la malai, dar nu prea au parte de acest malai. Daca tot este o asa mare  “cerere” si o asa mare “lipsa”, a aceastei iubiri, ceea ce va propuneam sa cultivam, sa amplificam, sa inmultim, sa crestem si culegem recolte bogate, este si are o perspectiva de  “afacere” extraordinara. Nu avem nici o problema cu piata de desfacere ori concurenta. Nu avem nici o problema cu mana de lucru; nici o problema cu costurile semintelor. Se dau gratis. Are premiza unei afaceri super, extra, cool, iam-iam, etc. Din acest motiv, stupoarea mea este totala: nu s-a ivit  nici un “investitor”. Oameni care au bani si nu stiu decat sa faca pizza cu ei, sau nu stiu ce sa faca cu ei, pur si simplu pentru ca au epuizat numarul de vile si masini, terenuri si spa-uri pentru tot neamul lor, exista. Dar nu se inghesuie nici unul la acesta afacere, cu asa perspectiva uluitoare. Concluzia mea este una singura, zic eu rationala: ne temem de iubire sau iubim lipsa ei. Mai mult chiar, daca se intampla sa apara, ne straduim sa o alungam din familii, comunitati, din tara, de pe planeta, din viata. De ce facem asta (pentru ca pentru mine este evident ca asta facem)? Ne complacem in a vorbi despre ea, in a ne oferi disponibilitatea, in a acuza lipsa ei. Raspunsul este ca, trebuie sa fie ceva foarte greu pentru noi, ceva ce nu suntem in stare sa fim, sa exprimam. Tocmai pentru ca este foarte greu, va provoc! Am ramas singur pe terenul duelului, a ridicat Nimeni manusa. Iubirea nu este o teorie si noi am fost conditionati sa executam teorii. Constiinta schizofreniei eu- tu, nu este in stare de iubire, doar sa pretinda de la ceilalti ceea ce nu are si nici nu va avea vreodata. Gandirea fragmentata (memoria, informatia, cunoasterea) nu are viata, nu are constiinta de sine, nu este iubire. Noi suntem sclavii informatiilor istorice despre noi insine si viata, iubire si ce o mai fi daca mai exista si altceva, iar iubirea este un camp vibratoriu de o intensitate care ne spulbera identificarea cu toate aceste informatii, cu toate aceste nevoi sfinte ale noastre, cu care ne confundam, prorpia identitate, falsa. Daca suntem creatia tuturor acestor informatii, asta este. Daca suntem ceea ce credem ca suntem, firesc este sa renuntam la a ne mai afirma ca iubitori sau nevoiasi de iubire, pentru ca nu este adevarul a ceea ce suntem, in acest caz. Am face economie de energie daca nu am mai spera sa iubim si sa fim iubiti, din ratiunea inutilitatii de a cauta ceva acolo unde nu se afla. Daca v-as provoca sa plangem impreuna moartea iubirii cred ca nu as avea spatiu pe planeta unde sa se intample asata. Sau sa injuram, sau sa distrugem oranduirea cea cruda si nedreapta, cu bate si… vorbe mai bine, ca nu ne costa nimic. Va marturisesc ca nu am avut vreo speranta sau asteptare sa se “intample altfel” (nu uitati ca in lumea vorbelor sunt Stan Patitul, nu ma intereseaza "realizarea personala", adica sa o patesc din nou). Sunt putini cei ce si-au descoperit bogatia faptelor in locul celei a vorbelor, sau cantitatii. Nu este nici o problema daca nu stim cum sa facem. Impreuna invatam s-o facem, sau nu invatam. Nu se supara si nu ne pedepseste nimeni daca nu reusim, (s-ar bucura chiar), ne ramane sa indraznim. Iubirea de sine este opusul iubirii, este teama de viata, de iubire. Iubim si noi ce putem:  lipsa propriei frumuseti, lipsa propriei constiente, lipsa propriei energii, lipsa propriei existente, lipsa propriului sine. Eu nu sunt cum mi-ar place sa fiu, nu fac ce mi-ar plece sa fac, nu am ce mi-ar place sa am. Cand am fost cum mi-ar place sa fiu, cand am facut ce mi-ar place sa fac, si cand am avut ce mi-ar place sa am, NU MI-A PLACUT. In concluzie, iubim neplacerea si va invit s-o cultivam impreuna. Iubim neplacerea, neplacerea exista, iubim lipsa , lipsa existra, iubim teama, teama exista, iubim cercetarea de sine, doar cercetare de sine exista, sine BA. Il iubim pe BA, BA exista. Va provoc sa-l cultivam pe Ba impreuna: Viata? BA, Iubire? BA, Curaj? BA, Actiune? BA. Ah, asta face toata lumea avem concurenta mare si piata de desfacere supra saturata! Eh, dar facem si noi ca toata lumea, suntem in rand cu lumea, nu rade nimeni de noi, nu ne acuza nimeni ca am innebunit, ca am luat-o razna. Cum stiti foarte bine, cel mai bine, sa faceti asta, continuati dragii mei, nu este nici un bai sa iubiti pe Ba, tot iubire se cheama ca este, nuuu?
Pentru cei putini si sinceri cu ei insisi si cu increderea la purtator nu in deplasare, am acest mesaj: sunt fericit ca existi!.